Snow Mountain – La 3886 de metri in Taiwan

Snow Mountain ( Xueshan – in chineza) – 3886 m este al doilea cel mai inalt varf din Taiwan si se afla in fabulosul Shei-Pa National Park. Insula are cel mai mare numar si cea mai mare densitate de munti inalti din toata lumea, iar Yusan ( Jade Mountain) este cel mai inalt la 3952 m.

Pentru a urca pe munte ai nevoie obligatoriu de permis de intrare in Parcul National care se obtine 2 saptamani – 30 de zile in avans si apoi si un permis de la Agentia Nationala de Politie. Deci cum noi ajungeam pe 1 august 2013 in Taiwan, aveam nevoie sa ne ocupam de aceste permise cam cu 1 luna inainte sa ajungem acolo, destul de complicat, dar lucurile aveau sa se rezolve de la sine. Un articol mai recent despre o drumetie in zona. https://www.littlenomadid.com/snow-mountain-taiwan/

Sansa noastra…

Trebuie sa va spun ca din momentul in care am aflat teoretic ca vom pleca in Taiwan – adica in noiembrie dupa examenul de stagii internationale de la facultate unde am castigat cele 2 burse pentru o practica medicala de vara de 1 luna in Taiwan – mai intai au fost pentru noi visele ca poate vom ajunge acolo, planurile si ideile realizabile sau irealizabile. Pentru ca in acel moment nu exista o sursa de a ne finanta zborul pana acolo. Au urmat luni de cercetare despre ce putem vizita si cum sa facem cat mai multe lucruri in luna respectiva, toate astea in timp ce asteptam si speram sa gasim o sponsorizare pentru a pleca.

Atunci Traian tot facand planuri si cautand, a aflat despre cei peste 286 de munti de peste 3000 m ai Taiwanului. Iar fiindca una dintre placerile noastre comune este de a urca pe munte, ideea de a putea ajunge pe unul dintre varfurile insulei s-a sadit in mintea noastra.

Initial, planul era sa mergem pe Jade Mountain, cel mai inalt varf. Cautand pe net din ce in ce mai multe informatii am aflat si despre permisele necesare, astfel ideea parea din ce in ce mai dificil de pus in practica.

Dar insa aici apare norocul care este intodeauna la locul lui. El a facut ca persoanele mele de contact de la Universitate – Emiliy si Shane  – 2 studenti medicinisti la universitatea unde urma sa facem noi stagiul de Ginecologie si Obstetrica – NDMC – National Defence Medical Center din Taipei – o Universitate Medicala Militara – sa ne ajute extrem de mult.

Ei ne-au contactat cam cu 2 luni inainte sa plecam in Taiwan, asa cum se face in mod normal in cadrul acestor stagii si m-au intrebat daca am nevoie de informatii legate de stagiul meu sau de venirea mea in Taiwan. Au fost cele mai bune persoane de contact, si cei mai bun prieteni, si stiu ca si acum ne citesc blogul, poate cu google translate, si vrem sa le multumim inca odata pentru ospitalitatea lor. Nu o sa va uitam niciodata. Si oricum, ii asteptam in Europa cat mai curand.

---

Povestea spune ca am intrebat cam ce trebuie sa facem pentru a obtine permisele si a urca pe Jade Mountain. Mi-au spus ca au nevoie sa se documenteze un pic si ca o sa ne anunte. Dupa putin timp mi-au spus ca traseul pe muntele Yusan era inchis si ca oricum cel mai frumos peisaj si cea mai frumoasa drumetie este pe muntele Xueshan – Snow Mountain, al doilea cel mai mare din Taiwan.

Si nu mi-au zis doar asta, mi-au spus si ca ei o sa organizese pentru noi aceasta excursie, o sa ne faca rost de permise si o sa mergem cu totii acolo in primul weekend. Eu si Traian am ramas pur si simplu uimiti, nu ne-a venit sa credem cu ce oameni minunati avem de-a face. Norocul a venit cu tatal lui Shane care este un om extrem de pasionat de munte, urcase de nenumarate ori pe muntele Yusan si Snow Mountain si pe multii altii, pentru ca se spune ca esti un muntoman adevarat taiwanez daca ai urcat cel putin 100 dintre muntii insulei.

Norocul a facut ca destinul ne-a ajutat sa obtinem si sponsorizarea, iar soarta ne-a pus in avionul spre Taiwan, visele devenind din ce in ce mai aproape de realitate.

Tatal lui Shane a organizat o excursie in care am mers eu si Traian, Emily, sora ei mai mica si mama ei, Shane si cei doi parinti ai lui. A fost o excursie de familie, in care am fost oaspetii lor, nu ne-au lasat sa platim nimic, nici chiar intrarea in Parcul National, a fost o excursie minunata in care am invatat foarte multe lucruri despre taiwanezi.

Plecam la drum

Si iata ca am plecat in seara de Joi, tatal lui Shane venind sa ne ia de la caminul facultatii pe toti 4.

Ganditi-va ca atunci cand am plecat in Taiwan stiam ca voi urca pe munte, dar si stiam ca voi merge intr-o tara unde temperatura medie in luna august este in jur de 40 de grade. Mi-am luat multe haine de vara, dar si o pereche de bocanci, o pereche de colanti de sport de bicicleta captusiti si un hanorac gros pe care scria SSMB (Societatea Studentilor in Medicina din Bucuresti) si astea erau toate hainele mele groase. De Traian ce pot sa spun, nici el nu era prea departe de mine in ceea ce priveste dotarile vestimentare montane.

Astfel nu este greu de imaginat rasul in care a izbucnit tatal lui Shane cand ne-a vazut cum eram imbracati. A stat putin pe ganduri, ne-a intrebat daca chiar avem de cand sa venim asa imbracati, iar noi am zis “da”, pentru ca oricum nu aveam altceva. A mai ras un pic de noi si ne-a luat cu el, a zis ca vedem noi. Noi nu eram de loc ingrijorati, cat putea scadea totusi temperatura? Hihihi, vom vedea mai tarziu.

Despre restaurantul la care am fost in seara aceea pentru ca era ziua lui Emily, unde am mancat mult sushi si multa mancare exotica cat puteai manca nu o sa mai povestesc mult. Cum ei isi puneau cate putin si se duceau de multe ori sa-si ia si noi care ne faceam farfurii de Romania, sa fie ca cine stie, nici nu mai are rost sa zic.

Ne-au cazat in casa lor si ne-au dat mancare, neputand face altceva decat sa acceptam si sa le multumim enorm.

A doua zi dimineata am plecat pe la 4 dimineata cu 2 Jeep-uri spre Parcul national Shei-Pa. S-au luat multe pachete de mancare, paini chinezesti albe din orez cu diverse umpluturi, oua fierte in ceai – din nou extrem de greu pentru noi sa gasim ceva de mancare care chiar sa ne placa si eu sa nu vomit pe drumul plin de serpentine. Drumul a fost lung, cam 4-5 ore de serpentine prin vai imense si campuri de varza si pepeni rosii. Serpentine, serpentine si iar serpentine. Nu stiu sigur acum de ce nu am mai multe poze de atunci, dar am impresia ca nu mai aveam baterie pe telefon si nici incarcator.

Pentru cei care nu au masina se poate ajunge din Taipei cu un autobuz care pleaca din Taipei Main Station la ora 7:20 si ajunge in Wuling la ora 11:30. Sau puteti inchiria o masina.

Am parcat masina la punctul de incepere al urcarii pe munte – trailhead si am inceput sa ne echipam.

---

Era foarte cald, eu eram in pantaloni scurti si un tricou, iar Traian la fel. Pe cand toti taiwanezii au inceput brusc sa se echipeze. Pantaloni lungi de munte, bluze cu maneci lungi, palarii ca de pescar care acopera si umerii, pentru ca urma ca urcam in soare, mai bine spus urma sa ne bronzam. Chinezilor si taiwanezilor nu le place sa se bronzeze, pielea alba fiind considerata mult mai frumoasa decat cea creola. Asa ca fac mai tot ce trebuie pentru a se proteja bine de soare, adica creme si haine protectoare. Dar eu si Traian eram gata de bronz. Iata aici o poza cu echipamentul nostru, deja eram mai sus pe munte.

Aici la punctul de plecare pe munte am intrat in cabana principala, care este de fapt centrul politiei montane, unde ni s-au verificat permisele si ni s-a aratat un filmulet obligatoriu despre siguranta pe munte, răul de înălțime (legat in mare pare de lipsa de oxigen) si calcatul stramb pe pietre. Aici este la dispozitie si o toaleta cu dus.

Ne-am inceput urcarea agale pe munte, intai mai greu si apoi ne-am intrat in ritm. Eu ajunsesem de mai multe ori sa fiu prima in rand si am avut norocul sa vad 2 caprioare micute de munte pe care nimeni nu le-a mai vazut dupa.

Tot urcand am ajuns la primul punct de odihna Qika Hut, ne-am pus putin pe banca am mancat un mar si ne-am continuat excursia.

Imi amintesc ca eu si Traian eram mai mereu in fata, nu stiu exact de ce, poate pentru ca eram mai obisnuiti cu urcatul pe munte, dar mereu cel mai in forma a fost tatal lui Shane, un om uimitor cu un ghiozdan imens in spate, cum ii vezi pe carausii din Nepal care urca bagajele calatorilor/turistilor pe munte, asa avea si el si era mereu printre primii indiferent de situatie. Ghiozdan in care avea hainele fetelor, saci de dormit si mai ales mancare pentru noi toti.

Am tot urcat, am ajuns pe diverse zone cu pietre, zone mai line si zone mai abrupte cat si zone de belvedere si pauze ca aceasta.

Spre seara am ajuns pe East Peak, aveam de aici aceasta superba poza. Un varf mai mic pe traseul spre varful principal.

Iar seara am ajuns la cabana unde aveam sa dormim, se numea cabana 369. Aici erau multi oameni, si oameni echipati de munte in plina vara, cu pantaloni de munte, geaca de munte, fesuri si fulare. Aici ne-am dat seama si noi ca gluma se ingroasa si devine din ce in ce mai frig iar noaptea va fi cu adevarat teribil. Si e posibil ca frigul din acea noapte sa nu-l uit prea curand.

Toata lumea isi gatea mancarica la mici butelii de camping, iar la noi cel care a gatit a fost din nou tatal lui Shane. Am mancat orez cu peste uscat foarte popular la ei si varza. A fost foarte bun si desi era doar ora 8 seara, mie imi era extrem de frig, si m-am dus la culcare in sacul de dormit pe care mi l-au imprumutat ei. Se doarme ca la cabana, pe scanduri dure de lemn-priciuri, dar la cald. Am cunoscut mai multi straini, unii care vorbeau si chineza.

Desi mie mi-a fost cald si bine noaptea cu o noua bluza de la Emily si sacul de dormit mai modern, stiu ca lui Traian i-a fost cam frig in noaptea aceea.

Ascensiunea finala

A doua zi am plecat la 4 dimineata spre varf. Am luat-o la pas pe deal, in plina noapte, toti cu lanterne si apoi am urcat in lumina crepusculara a unui superb rasarit. Si am ajuns pe la 6 la intrarea in Padurea Neagra. Deja cred ca eram spre 3400m si raul de munte,mai bine spus lipsa de oxigen, a inceput sa-si faca efectul printre noi. Shane a trebuit sa renunte la intrarea in Padurea Neagra si s-a intors spre cabana. Noi am continuat.

Da stiu ca pare destul de bizar ca o padure sa fie la 3400m fata de piscurile noastre goalase impietrite de pe la 2000 si ceva de metrii, tocmai de aceea poate nu constientizam cat de sus ne aflam.

Eu am luat-o in frunte dupa tatal lui Shane si am urcat a 2-a pana pe varf. Nu mi s-a facut deloc rau de la lipsa de oxigen, dar depinde de la om la om. Mai ales in Padurea Neagra unde vantul nu prea bătea si aerul era mai statut, Traian s-a simtit putin mai obosit si a inaintat mai greu.

Si iata ca pe la ora poate 11 cred eram si noi in varf. Am facut cateva poze glorioase cum e prima poza a acestui articol. Am mancat niste oua negre si ne-am intors pentru a face in acea zi tot drumul lung pana jos de unde plecasem.

Cand eram in varf imi amintesc si acum ca a trecut un avion. Si m-am gandit de ce este avionul asta asa de aproape, de ce il vad asa de bine? Si atunci am constientizat de fapt ca eram la aproape 4000 m.

Cred ca pe la ora 17 eram deja jos, nu are rost sa mai zic ca nu ne mai simteam deloc picioarele. Mi-am scos bocancii si nici nu puteam calca. Am facut niste poze cu politistul care era foarte incantat sa faca poze cu steagul Romaniei si cu niste europeni si in cele din urma am plecat spre Facultate, a doua zi avand zi de stagiu.

Cred ca pe la ora 00:00 am ajuns inapoi in campusul facultatii. Saracul tatal lui Shane dupa ce carase toate bagajele, ajunsese si primul in varf, a mai si condus peste 5 ore pentru a ne duce inapoi. Un om remarcabil. Si un muntoman adevarat.

---

Informatiile foarte importante ar fi legate de permis, ai nevoie de 2 tipuri de permis:

1. Permis de intrare in parc – acesta te ajuta sa rezervi locurile de dormit in cabane. Aici este un link legat de obtinerea permiselor in engleza – https://apply.spnp.gov.tw/en/en_location.php

2. Permis de la Agentia Nationala a politiei – pentru a intra in zona muntoasa si care este verificat la punctul de plecare pe munte cat si poate fi verificat in alte zone.

Din cate am inteles trebuiesc printate 3 copii ale fiecarui permis care vor fi prezentate la diverse puncte de check-in. Nu uitati aceste permise trebuiesc facut cu 2 saptaman – 1 luna inainte de excursie. Noi am avut un noroc imens cu cei 2 prieteni ai nostri si cu tatal lui Shane care a organizat totul pentru noi.

Si nu uitati sa va imbracati bine indiferent daca sunteti in mijlocul lunii August!

Articole Taiwan

1. Ce am aflat in Taiwan
2. Top 10 – Street food in Taiwan + 10 Bonusuri
3. Insula de coral Little Liuqiu – Taiwan
4. Snow Mountain – La 3886 de metri in Taiwan
5. Parcul National Yangmingshan – Excursie de 1 zi din Taipei, Taiwan
6. Prin Taiwan cu rucsacul (I). Tainan si Kaohsiung.
7. Prin Taiwan cu rucsacul (II). Kenting. O insula de corali. White-water rafting. Taroko Gorge pe alta data.

Speram ca v-a placut povestirea noastra. Ne puteti da un Like la Pagina de Facebook si un share la articol. De asemenea, va asteptam si pe pagina noastra de Instagram unde postam fotografii si alte povesti.

Spor la calatorit!

Spor la calatorit!