Schitul Gabud – O calatorie spirituala

Am inceput sa scriu acest articol despre weekendul petrecut la Schitul Gabud pe cand eram in Franta. De atunci a mai trecut ceva timp, am inteles mai multe lucruri si pana la urma mi-am zis ca trebuie sa termin si aceasta istorisire. Este parte din mine si poate mai importanta decat o calatorie prin cine stie ce tara indepartata…

Dubla Masura

Inainte sa incep povestea, vreau sa va spun ca eu ma consider o persoana cat de cat echilibrata. Nu am fost niciodata o persoana habotnica in nici un domeniu. Nici religios, nici in ceea ce priveste echipele de fotbal sau orice fel de idee care merita aparata pana in panzele albe. Nu pot spune nici ca sunt acel individ care tolereaza orice si este de acord cu orice idee care vine de nu stiu unde, numai pentru ca asa trebuie. Cred ca trebuie sa fie un echilibru.

Probabil ca pentru cei open minded sunt un conservator inchis la minte, iar pentru cei conservatori sunt o persoana care a deviat de la traditie si dreapta credinta.

Dar defapt, o motivatie importanta pentru scrierea si publicarea acestui articol a fost dubla masura aplicata in ceea ce priveste credinta crestin-ortodoxa. Sunt atatia turisti straini si chiar romani care se duc in Asia, in particular in India, pentru a se retrage la manastiri budiste si a medita si a trai acolo in liniste alaturi de rugaciunile calugarilor autohtoni. Nu spun ca este gresit, chiar este un lucru bun sa faci asta, dar ai acelasi lucru si acasa. Manastirile ortodoxe din Romania sunt o comoara pentru cei care cauta astfel de experiente si este mult mai la indemana. Dar este mai interesant sa mergi undeva in strainatate, in cadrul altei confesiuni.

Un student la Medicina din Germania, un ruso-german deschis la orice tip de experiente, mi-a spus ca a fost in Nepal, a stat in manastirile budiste, cu rugaciune, meditatie etc. I-am spus si lui sa vina in Romania, sa incerce cateva zile la o manastire ortodoxa. Nu a venit inca, dar sper ca va face si acest lucru…

---

Asadar, inainte de a incepe, daca nu sunteti de acord cu ortodoxismul romanesc, imaginati va ca acest articol este despre o mananstire din Myanmar, Nepal sau India. Si inlocuiti cuvantul Rugaciune cu Meditatie, daca asta va face sa va simtiti mai bine. 

Distractie de 1 Mai

1 Mai 2014 ne-a aflat la Schitul Gabud din Ardeal, mai precis la intersectia judetelor Cluj, Mures si Alba. Am stat 3 nopti/4 zile aici, in cadrul unei tabere organizate de ASCOR(Asociatia Studentilor Crestin Ortodocsi din Romania). A fost frumos, a fost o gura de aer proaspat atat pentru corp, cat si pentru suflet.

Tin minte ca am auzit de ASCOR inainte de aceasta tabara. Un coleg de la Medicina, care acum este doctor, mai trimitea invitatii la eventimentele ASCOR organizate de cei din Timisoara. Tin minte ca am si vrut sa mergem impreuna cu ei intr-un weekend de toamna la Manastirea Sambata. Urma sa urcam si la Pestera in care s-a nevoit Arsenie Boca. Era foarte interesant si atractiv. Din pacate, nu am mai ajuns, era destul de complicat sa ajungem acolo fara masina, iar Andreea avea piciorul in ghips, deci nu era cel mai accesibil loc.

Intre timp, primavara a venit asa ca toata lumea isi facea planuri de 1 Mai. Ce urma sa facem de 1 Mai? Unde sa ne rupem capul? Anul acela nu am mai vrut sa fac nimic de genul, desi nu prea am mai facut asta oricum dupa ce am intrat la Facultate si am cunoscut-o pe Andreea. Cumva se intampla ca nu mai simt nevoia de un anumit fel de distractie, desi nu pot nega ca am petrecut momente formidabile impreuna cu prietenii mei. Anul acela voiam altceva.

Ce ar fi putut fi mai potrivit decat o tabara in cadrul ASCOR la o Manastire de 1 Mai? Am contactat organizatorii, i-am anuntat ca venim si cam asta a fost tot, straight forward.

Si iata ca plecam spre Schitul Gabud intr-o zi de Joi, urmand sa stam acolo pana Duminica. Eram doar noi doi. Am mai incercat sa conving lumea sa vina, dar nu prea am avut succes. Dar nu conteaza, va veni momentul in care fiecare va dori sa faca anumite lucruri, nu are rost sa insisti oricum.

Avertizari

Am plecat spre Gabud. Ca sa ajungi la Gabud cu transportul in comun este destul de dificil. Restul grupului venea organizat sau venise deja de cateva zile. Avusesem oportunitatea de a pleca cu alte persoane cu o masina din Bucuresti, dar am hotarat ca mai bine luam trenul si stam mai linistiti pe drum.

In tren ne intalnim cu un coleg medicinist. Cu 2 ani mai mare ca noi, liceul il facuse la Seminarul Teologic. Deci stia cu ce se mananca Manastirile si taberele manastiresti. Ne-a avertizat cum sta treaba cu dormitul, trezitul, mancatul si ascultarile. Ne-a spus din start ca o sa trebuiasca sa facem treaba si sa ajutam la muncile din gospodarie. Pai cum ? Nu stii ca acolo o sa trebuiasca sa muncesti ? Sa ajutati la treburile gospodariei, sa aveti grija de animale, sa faceti curat si tot felul de lucruri . Cum sa spun, noi habar nu aveam ce inseamna viata la Manastire si ce trebuia sau nu sa facem acolo. Nu ne-a speriat, dimpotriva, chiar habar nu aveam cum va fi si era palpitant. Ce ar mai fi fost sa strangem balega din grajd? Nici o problema, nu ne-am nascut in Primaverii.

Am ajuns pe la 2 dupa amiaza in Razboieni cu acelasi tren pe care il luati si cand plecati la Cluj. Ne dam jos in Gara, alaturi de inca cativa calatori. Aici, ne-am bagat in vorba cu un localnic care doar ce venise sa ia pe cineva de la Gara. Astfel, am ajuns si in Ocna Muresului care este la cativa kilometri distanta. Daca va intrebati care era planul initial, chiar acesta era, sa facem autostopul. Alta solutie nu prea era. Domnul acesta ne lasa in Ocna Muresului, dar nu inainte de a ne spune povestea Plusului pe Minus. In urma cu un an doi, fusese deschis in oras un magazin Plus. Magazinul s-a scufundat, deoarece fusese construit pe o fosta grota a Ocnei care acum era inundata. Asadar, avem Plusul pe Minus.

Dupa acest mic moment umoristic local, ne dam jos din masina in centru, iar domnul ne indruma catre taxiuri. Pardon, acum mi-am reamintit corect. Domnul ne-a lasat direct la taxiuri. Acolo aflam ca drumul pana la Gabud urma sa coste 30 lei. Noi nu am fi dat niciodata atat. De mers pe jos ar fi fost vreo 10 kilometri. Asa ca am luat-o la pas spre Gabud si am incercat autostopul. Trafic putin, drum de tara, deci sanse mai mari sa opreasca cineva. Prima masina la care ridicam mana opreste, iar noi ne urcam fericiti. Un domn simpatic care s-a bucurat ca ne-a putut ajuta si care nu a dorit sa primeasca nimic din partea noastra. A spus ca este de ajuns sa ne rugam pentru el acolo la Manastire.

Nu ne-a lasat chiar la Schit, mai trebuia sa urcam un deal, dar vedeam Schitul si omuleti care se invarteau pe acolo. Cu cat ne apropiam mai mult, cu atat deveneam mai emotionati si mai nerabdatori. Chiar nu stiam la ce sa ne asteptam. Ce fel de oameni vor fi acolo, ce fel de atmosfera ? Ne vom intelege sau nu ?  Ne vor accepta sau nu?

Batic si fusta

Cand ajungem sus la Schit, slujba era in desfasurare. Asa ca toata lumea era in bisericuta. Ne invartim un pic pe acolo si pana la urma ne ia cineva in primire. Da, suntem noi, de la Bucuresti, da suntem bucurosi ca am ajuns, da da, toate bune si frumoase. Mergem in camere, ne lasam bagajele. Camere de baieti si camere de fete, cu paturi suprapuse. Ca in tabere. Curat, fara sa fie lux. Exact de cat aveai nevoie. Dar nu aceasta era marea problema a noastra, caci ne asteptam sa nu stam in aceeasi camera, pana la urma nu pentru asta venisem. Cel mai important lucru este ca Andreea nu avea batic si nici fusta.

De ce batic si fusta ? Pentru ca este un Schit pentru barbati si nu dorim sa ii deranjam si sa ii ispitim. Pana la urma, parul unei femei este frumos si este parte din sexualitatea ei. Acum 100 ani, la sat, femeile maritate nu ieseau din casa fara basma pe cap. Desigur, nu era purtata atat de riguros ca femeile din lumea araba sunnita. Poate a ispiti nu suna cel mai bine, dar cam despre asta e vorba. Poate daca la inceput mi s-a parut ceva diferit si care nu era normal, dar dupa 3 zile acolo, ajunsesem sa consider acest lucru ca natural si firesc. Dupa ce am plecat de acolo si am inceput sa vad toate fetele cu parul despletit si pantaloni mulati prin Cluj, mi-am dat seama defapt ca … sau poate nu mi-am dat seama de nimic si am ramas si mai bulversat.

In orice caz, problema s-a rezolvat repede. S-a facut imediat rost de un batic, iar fetele au invatat-o pe Andreea diferite stiluri de utilizare a baticului. Femeia este cocheta si va fi cocheta oricum, indiferent ce trebuie sa poarte.  Legat de batic, am zis ca nu se poarta asa ca la arabi, fix pe cap sa nu cumva sa se vada un fir de par, caci vai si amar. Baticul se poarta cam ca in Iran, mai lejer asa, mai iese o suvita, mai se ridica un pic, cat sa fie femeia femeie. Opinia mea este ca asa este cel mai frumos, dar cine sunt eu sa judec pana la urma.

Cu legume si fara carne

Deci am ajuns la Schit, ne-am cazat, am mai invatat cateva reguli, am cunoscut un pic lumea. Ce urmeaza? Urmeaza cina. Acum voi vorbi despre masa in general. Pe scurt, as vrea sa mananc in fiecare zi ce am mancat acolo. M-am obisnuit de minune. Nu am mancat carne deloc, dar nici nu am avut nevoie. Am mancat legume, mamaliga, lapte, niste branza, dar nu tot timpul. Da stiu, nu suna super apetisant. Dar nici nu trebuie sa fie. Nu trebuie sa mananci fripturi si delicatesuri pentru a te hrani si a te umple de energie.

Mancam de 3 ori pe zi. Pe la 8 dimineata, pe la miezul zilei adica 12-1 si pe la 5 dupa amiaza. Cam asa mananca lumea care munceste la tara si pe camp. Noi la oras, mancam la 11 seara. E bine sau e rau? Dar nu doar mancarea care o mancam si aerul curat de tara ne faceau sa ne simtim bine. Faptul ca pana atunci avusesem ceva activitate si facusem lucruri, imi dadea o stare de multumire si ma simteam bine ca acum pot sa me odihnesc si sa mananc. Si nu in ultimul rand, unul dintre calugari citea dintr-o carte tot felul de pilde si sfaturi duhovnicesti. Din pacate, nu mai tin minte acuma cine scrisese acea carte (cred ca Parintele Teofil Paraianu), dar limbajul nu era deloc de lemn, din contra, era accesibil oricui. Ah, si daca nu v-ati mai rugat inainte sa mancati de multa vreme si veti sta la masa la vreo Manastire, poate ca va va face placere sa spuneti o rugaciune inainte si dupa masa. Ajuta. Dupa ce m-am intors in Bucuresti am incercat sa continui acest obicei, al rugaciunii inainte de masa. Nu a durat foarte mult din pacate, recunosc. Dar simplul gest de a face o Cruce mi-a intrat cat de cat in obicei, si nu dupa experienta Gabud, ci din copilarie.

Ascultari 

Acum ca v-am povestit cum si ce mancam pe la o Manastire, sa vorbim si despre ce faceam in timpul zilei. Mai intai, sa va spun ce credeam eu ca vom face acolo in timpul zilei. Eu ma gandeam ca vom sta si vom vorbi si vom dezbate lucruri intelectuale in cadrul conferintelor care erau precizate pe afisul taberei. Nu a fost asa, a fost altfel. Nu a fost nici asa tragic cum mi se povestise in tren, ba chiar a fost extraordinar.

Vineri dimineata, dupa masa, parintele ne da Ascultari. Eu nu stiam ce sunt acestea, ascultari. Defapt, sunt sarcinile pe care le avem de facut pentru a ajuta in treburile schitului. Eu am fost repartizat la scos de buruieni de pe dealul care pazea Muresul. Afara era soare, nici prea cald, nici prea frig, tocmai bine pentru a scoate buruieni cu harlețul. Doar ce plantasera niste copacei, nu mai tin minte ce specie, si trebuia sa curatam radacina de buruieni. Mi-as dori sa vin peste ani cu copiii mei pe acolo si sa ma plimb printre arbori pe care chiar eu i-am ajutat sa creasca…

Acum sincer vorbind, chiar am nimerit foarte bine la scosul buruienilor. Era atat de frumos sa stau pe deal, sub noi curgea Muresul, iar in departare se vedeau Cheile Turzii. Era unul din acele momente in care iti dai seama ca omul este cumva liber. Iesi din timp. Suna a cliseu, dar asa e. Nu stiu daca munca era de vina pentru aceasta senzatie sau locul. Poate si una si alta.

Intre timp, Andreea fusese repartizata la spalarea costumelor traditionale romanesti cu care aveam sa ne imbracam la Liturghia de Duminica. Nu a fost o munca grea nici pentru ea, mai degraba ceva placut in a lucra cu bluze vechi si lucrate manual care trebuie tratate cu oleaca de respect.

Conferinte

Ascultari am facut Vineri si Sambata dimineata. Dupa amiezile le petreceam la conferinte.

La fiecare tabara anuntata de Liga Studentilor din Timisoara, pe afis sunt anuntate cateva conferinte sau mai exact este vorba de o tematica. Nu mai tin minte tematica din acele zile, dar am vorbit despre cateva subiecte interesante din punct de vedere teologic. Nu cred ca sunt cel mai in masura sa relatez despre subiectul acelor conferinte sau franturi din ele. Cred ca as dilua mesajul si l-as lasa in derizoriu. Daca veti ajunge la Oasa/Gabud si veti asista la conferinte, incercati sa fiti cat mai relaxati si deschisi. Probabil nu veti fi de acord cu subiectul sau veti privi lucrurile mult mai liberal, dar este o opinie, o viziune, pe care merita sa o ascultati si sa selectati din ea lucrurile bune pentru voi.

Stand atat de putin timp la Gabud ( 3 nopti spre deosebire de taberele mai lungi care dureaza 7-8 nopti ) nu am prins atat de multe conferinte, asa ca experienta mea nu este prea relevanta.

Slujbele bisericesti

Iarasi intru intr-un subiect care ma depaseste un pic in a il descrie. Experienta noastra la schit nu ar fi fost la fel fara slujbele la care am participat. Era cumva recomandat sa participi la slujbe, dar daca nu participai nu venea nimeni sa te traga afara din camera. Dar stiti cum e, la Roma faci ca romani, asa ca nu prea ai ce face in rest pe acolo si te duci.

La manastire, sistemul este altul., diferit fata de oras. Slujba de dimineata (Utrenia , in rusa utro e dimineata ) incepe la 3 dimineata. Atunci se trezeste cam toata lumea. Utrenia este continuata de Liturghia zilnica, iar seara avem Vecernia ( vecer inseamna seara in rusa ).

Pot spune ca au fost cateva slujbe/liturghii care mi-au ramas in memorie. Prima dimineata in care nu m-am dus de la inceput, ci mai tarziu, cred ca 6. Oricum, era semi intuneric cand am iesit din camera si am intrat in locul unde se tinea slujba. A doua dimineata, Sambata mai exact, m-am dus de la inceput. Eram foarte obosit, de abia stateam in picioare. Eram vreo 3 studenti pe langa calugari care luam parte la Utrenie. Lumina era data doar de lumanarile aprinse in dreptul Altarului, o atmosfera demna de tablourile lui Rembrandt. Slujba merge incet, incet. Cadeam din picioare de oboseala si voiam sa se termine. Ma gandeam numai la cat de obosit voi fi cand va trebui sa scot buruienile de pe deal. Dar nu am fost deloc obosit a2a zi. Din contra, am avut energie cat sa fac totul cu zambetul pe buze.

Au fost cateva momente in timpul acelei slujbe in care timpul si locul pareau sa se dilate. Realitatea incepea sa fie blurata, cetoasa. Dar ma simteam bine, ma simteam usor si relaxat. Talentul meu de scriitor nu este capabil sa redea exact trairile de atunci, din pacate. Sigur, putem spune ca mi se facuse rau si ca nu imi venea oxygenul in creier, ca totul este inchipuire, iar poate ca ritmul cantecelor iti introduce starea aceasta, poate ca totul este fals si nu exista Dumnezeu.

Oricum ar fi, nu mi s-a mai intamplat sa ma simt asa niciodata. Dar parca nici nu am mai incercat sau cautat cum trebuie de atunci.

Ultima seara a fost o Vecernie foarte lunga in care marturisesc ca nu am mai avut rabdarea de dimineata. Dupa terminarea Vecerniei, pe la 12 – 1 noaptea am urcat sus pe deal sa facem un foc de tabara.

Focul de tabara a fost un succes, a ars destul de mult si a dat caldura necesara supravietuirii in acel loc batut de vant. S-au cantat cantece traditionale romanesti si s-a mai cantat si la chitara. Incet incet, unul cate unul, oamenii s-au dus la culcare. Eu cu inca un baiat am ramas pana pe la 4 dimineata, cand focul aproape se stinsese si stelele straluceau si mai tare pe cer. Nici nu mai stiu cum il cheama, nu l-am mai vazut de atunci. Dar au fost niste discutii interesante, genul de discutii pe care le ai cu oamenii pe care nu stii daca ii vei mai vedea vreodata. Momente de prietenie, cum am citit undeva, de acest lucru au nevoie oamenii.

Slujba de Duminica

Duminica nu ne-am mai trezit la 3 dimineata, ci ca la oras pe la 8 a inceput slujba. Noi ne-am imbracat in frumoasele costume traditionale romanesti si am participat la Liturghie. A fost o frumoasa intoarcere in trecut, aceea de a ne imbraca la fel ca stramosii nostrii de acum 200 de ani si a fi prezent in Biserica.

Stiti cum e, poate nici acum 200 de ani, nu erau toti super pasionati si super credinciosi… Dar erau acolo. Erau parte din comunitate. Eu mi-am dat seama mai bine de ce inseamna comunitatea cand am fost plecat in Franta si am realizat ca singura comunitate romaneasca cu care merita sa te identifici in strainatate este cea stransa in jurul Bisericii.

Dupa terminarea Liturghiei, cei care puteau s-au impartasit. In general, toata lumea se cam impartasea. Noi nu ne-am impartasit pentru ca traiam impreuna. Nu m-am suparat, mi s-a parut normal. Daca la parohiile din orase se mai trece cu vederea, aici, la manastire nu prea. Si poate ca este bine asa…

Dupa ce am terminat toate lucrurile care tin de cele Sfinte, am trecut la masa si apoi ne-am pregatit de plecare. Ma gandeam atunci cand mancam la cat de buna este mancarea la manastire si ca imi va lipsi. Daca ai sta la manastire, ai putea tine Post fara nici o problema. Mancarea de acolo este pur si simplu foarte buna, dar si foarte simpla. Exact atat cat ai nevoie.

Plecarea s-a facut destul de rapid. Ne-am schimbat, ne-am facut bagajele, am strans la bucatarie ce mai era de strans si apoi fiecare a plecat. In general, oamenii venisera cu masini. Ne-au dus si pe noi cu o masina pana la statia de tren, iar apoi am luat un Personal pana la Cluj. Am stat cateva ore prin oras, am fost si la o piesa de teatru si ne-am reintrat in ritmul de oras. Trenul de noapte ne-a adus la Bucuresti dimineata urmatoare.

Oameni frumosi

Daca ar fi sa folosesc si eu acest epitet, oameni frumosi, l-as folosi referindu-ma la oamenii intalniti aici. Contrar cu ceea ce se promoveaza privitor la Biserica Ortodoxa Romana si enoriasii sai, aici am cunoscut oameni care nu au facut eforturi sa ma convinga de ceva, sa imi explice adevarul, sa ma faca sa fiu ca ei. Chiar nu. Nu sunt ca ei, intr-adevar. Nu cred ca pot duce o viata ca a lor, in acest ritm. Dar mi-ar placea cred sa aplic cateva lucruri din ceea ce am invatat acolo. Si de la calugari, dar si de la cei cu care am trait acele cateva zile, simpli mireni, ca noi. Dar lucrurile acestea le aplici in timp, te schimbi in timp. Nu de pe o zi pe alta, asa cred eu. Daca le-ai aplica de pe o zi pe alta, ai ceda la un moment dat si s-ar alege praful.

Nu am mai fost de atunci la o tabara ASCOR. Nu am ajuns nici la Manastirea Oasa sau la Schitul Gabud iar. Mi-as dori sa ajung. Dar cred ca voi ajunge cand va fi momentul.

Acesta este imaginea cu care Andreea a castigat Locul II la un Concurs de Fotografie despre Drepturile Omului.

,,Drepul la religie, dreptul la libertate spirituala” – Andreea Madalina

,,Libertatea conştiinţei este una dintre primele libertăţi înscrise în catalogul drepturilor umane, pentru că mai ales libertatea religioasă (ca parte a acestei libertăţi) a avut o istorie a sa, îndelungată şi presărată cu intoleranţă şi ruguri, cu excomunicări şi prejudecăţi, cu multe suferinţe şi dureri.”

Nu este cea mai profesionista imagine, dar este o imagine de suflet, care imbina iubirea oamenilor pentru Dumnezeu si iubirea lui pentru noi prin minunile pe care le creeaza.

---

Va recomand sa incercati si aceasta experienta, pentru unii dintre voi, ar putea fi ceva formidabil. Mai relevant pentru spiritul vostru decat o vacanta ezoterica in tinuturi asiatice indepartate.  Doamne ajuta!

Seria de 4 articole din Pelerinajul la Muntele Athos

1. Athos. #1. O scurta descriere a pelerinajului meu in Sfantul Munte.
2. Athos. #2. Prima zi in Sfantul Munte. Careia, Cutlumus, Vatopedu si imprejurimile. Dormim la Chilia Sf. Ipatie, asezamant romanesc.
3. Athos. #3. Iviru si Schitul Romanesc Lacu. Trezirea la realitate.
4. Athos. #4. Schitul Romanesc Prodromu si Marea Lavra. Intoarcerea acasa.

Speram ca v-a placut povestirea noastra. Ne puteti da un Like la Pagina de Facebook si un share la articol. De asemenea, va asteptam si pe pagina noastra de Instagram unde postam fotografii si alte povesti.

Spor la calatorit!

Spor la calatorit!