Roma – Un weekend în pandemie. Visul oricărui calator. Anno Domini 2021.

Final de Februarie, inceput de Martie 2021, in continuare in plina pandemie Covid-19, a trecut deja un an de nebunie. Am plecat sa ne relaxam, aveam nevoie.


Informatii si birocratie

Italia este parte din zona tarilor galbene de ceva vreme, permite intrarea persoanelor testate PCR SARS-COV2 negativ sau cu test rapid antigenic SARS-COV2 negativ efectuate in urma cu 48h fara necesitate astfel de carantina, sau intrarea persoanelor netestate cu intrare in carantina 14 zile. Daca calatoriti spre Italia, informati-va pe site-ul MAE.

Foarte important! La calatoria inapoi in tara, companiile aeriene permit imbarcarea persoanelor DOAR cu test PCR-SARS COV2 negativ sau a celor vaccinate cu 2 doze de vaccin si la mai mult de 10 zile de la rapel, dar NU si a celor cu test antigenic rapid (a fost un scandal mare si din pacate multe persoane nu s-au putut imbarca in avion, neavand test PCR). Persoanele care vin in Romania din Italia, desi au test PCR SARS COV2 negativ in ultimele 48h anterior intoarcerii in tara tot trebuie sa intre in carantina timp de 14 zile, asta daca nu sunt vaccinate si au 10 zile dupa rapel, varianta in care sunt exonerati. Anumite regiuni din Italia sunt in carantina, nu si Roma din fericire, dar aceste informatii trebuie cautate constant caci sunt intr-o continua schimbare. Chiar cand eram la Roma am auzit de viitoarele planuri de restrictii serioase incepand cu 06.03.2021.

Ce sa zic, am avut noroc, dar norocul ni l-am facut si noi. Practic aceasta vacanta a fost si primul avantaj al calatorului vaccinat. Am intrat cu teste PCR SARS-COV2 negative si ne-am intors fara carantina caci eram vaccinati, asa a luat nastere un city-break mult dorit si asteptat.

Sentimente si emotii

Cum e sa vezi unul din cele mai frumoase orase din lume in plina pandemie? Genial. Cred ca nu exista nimic mai frumos decat sa fi avut ocazia sa vedem niste locuri fabuloase, goale, la care in urma cu 3 ani cand am avut escala la Roma in drum spre Japonia, nici nu ne-am gandit sa le vizitam datorita cozilor imense.

Ne-am simtit speciali, intr-un moment unic in istoria lumii, alaturi doar de italieni. A fost foarte ciudat sa vedem cum oamenii se uitau mirati la noi ca nu vorbim italiana. Turisti erau, nu eram doar noi. Erau turisti, dar turisti italieni. Precum romanii care au inceput sa-si viziteze anul acesta la greu tara (sau Zanzibar si Maldive), asa si italienii au inceput sa-si vada din nou tara si locurile care erau candva sufocate de turisti. Ne-am imaginat si noi cum ar fi sa vedem si Florenta, Pisa, Venetia acum, dar ne-am multumit si cu Roma. A fost perfect.

Am mers in continuu. Am ajuns sa-mi urasc singura pereche de ghete pe care am purtat-o cu mine, caci inca calatorim ca studentii doar cu bagaj mic de mana. Old habits die hard.

Am respectat aceleasi norme ca acasa. Masca pe strada si distantare sociala. Restaurantele sunt deschise, dar aparent se inchideau la ora 18:00, impedicand astfel favoritul Aperitivo de seara al italienilor. Initial nu stiam toate regurile, dar cum am vrut sa ma intalnesc cu alt prieten medic, si el in prima linie, am aflat in primul rand ca efectiv nu are pic de timp sa ne vedem si ca nu are cum sa iasa din spital inainte de ora inchiderii ca sa mergem la un aperitivo. In schimb o mare parte din restaurante erau deschise doar intre 12:00-15:00. Noi am mancat si pe la 16:00-17:00, depindea de local, cine stie pe ce reguli mergeau si ei. Seara am mancat mancare la pachet, dar nu mai putin apetisanta.

Am baut cafele la greu, espresso, cappucino cu canoli sicilian, tiramisu si fel de fel de prajituri, febletea oricarei vizite in Italia. Am mancat lasagna, cannoli cu spanac, cu nuci si ricotta, paste arrabiata, pizza, sandwich cu mortadela si prosciutto, proseco, vin si alte specialitati. As putea spune ca doar pentru asta am fost, dar nu e adevarat.

Am mers si am tot mers , si nu pentru ca nu puteam lua autobuze sau metrou ci pentru ca asa cum stiti Roma este un muzeu in aer liber, era si pacat sa nu mergem. Atentie, metroul se inchide la ora 21:00. Iar dupa ora 22:00 este lock-down.

Cea mai rea veste care ne-a lovit a fost ca muzeele din Italia nu sunt deschise in weekend. Dar Vaticanul este o tara proprie, iar Basilica Sf. Petru si Muzeele Vaticanului sunt deschise sambata, precum si toate bisericile superbe care adapostesc fel si fel de opere de arta. Am avut noroc si de putine zile de saptamana in care am rupt la propriu incaltamintea prin muzee. Desi planificasem si o expeditie pe la Ostia Antica sau pe la Tivoli, datorita restriciilor de weekend cu muzeele inschise am renuntat la ele si am vizitat pe indelete Roma. Si vreau sa va zic ca nu ne-a ajuns timpul, mai aveam nevoie de minim 2 zile sa vedem tot ce am fi vrut sa vedem.

Am zburat cu clasicele companii low-cost, iar pretul a fost modic ca de obicei. Din aeroportul Ciampino am ajuns in oras cu 2,7 euro (autobuz si apoi tren pana la Termini).

Am astepat ceva trenul la dus, dar cred ca in 50 min eram in cartierul Borgo langa Vatican, locul in care ne-am cazat. Desi ne-am invartit mult in jurul alegerii cazarii, am optat pana la urma pentru Art Atelier Borgo, un apartament frumos intr-o cladire veche din cartier. Aici am avut o camera care ne-a dus cu gandul la un hotel. Curatenie zilnica, aspect frumos, un cadou super din partea gazdei (o sticla de Proseco). Micul dejun aparent tipic pe la italieni, ceva dulce cu cafea, nu prea aduce a mic dejun romanesc, dar am avut cu ce sa suplimentam mereu.


In acest articol strict orientativ pentru un weekend la Roma vreau sa va insir doar frumoasele locuri pe care le-am vazut, mai pustii ca niciodata, mai primitoare ca niciodata.

Intrarea la majoritatea muzeelor se face cu programare, dar avand in vedere ca vizitatorii sunt putini programarea se poate face si pe loc, totul este online. Intrati pe site-ul muzeului si vedeti la fiecare in parte.

Ce am vizitat

Colosseumul

Gol, asa cum nu a fost facut niciodata sa fie. Superb ca de obicei.

Forumul Roman si dealul Palain

O plimbare prin gradina Edenului, noi cu noi.

Castelul Saint Angelo

Aici nu am facut programare, am intrat direct. A fost primul nostru obiectiv caci era chiar langa cazare. Noi si catapultele.

Piazza Navona si stradutele din jur

Vatican – Basilica Sf. Petru

Intrare gratuita fara programare, fara coada.

Jos aici pe scari se afla mormantul Sfantului Petru

Muzeele Vaticanului

Unul dintre cele mai impresionante muzee din vestul Europei.

Multi filosofi in fundal si Traian
Celebra scara spiralata de la Vatican

Fontana di Trevi

Dealul Aventin si Basilica Santa Sabina

Dealul Janiculum

Cea mai mare fantana ca suprafata din Roma. Fantana Poporului.
Un mausoleu dedicat soldatilor italieni din epoca moderna

Cartierul Trastevere

Muzeele Capitoline

Intrare fara programare online, am fost programati pe loc la casa de bilete.

Nilul
Ramasite din statuia colosala a lui Constantin cel Mare
Cuvintele sunt de prisos
Caravaggio

Galeria si gradinile Borghese

Programare obligatorie, online sau la casa de bilete. Intrari doar in perioade de cate 2 ore, toata lumea o data. Parcul este fabulos.

Piese de rezistenta a galeriei. Bernini. Rapirea Proserpinei
David concentrat

Muzeele Nationale Romane

Exista 1 bilet comun, ceva noutate 2021. Am apucat sa vedem doar:

Baile lui Diocletian

Palazzo Massimo alle Terme

Boxerul
Casa Liviei, sotia lui Augustus. Chiar simteai mirosul coniferelor privind vechile fresce

Muzeul Etrusc

Sarcofag al unui cuplu etrusc

Diverse biserici

San Giovanni Laterano
San Giovanni Laterano
Scala Santa
San Giovanni Laterano
Biserica ce adaposteste Bocca della Verita
Bocca della verita
Biserica romaneasca din Roma, unde am fost la slujba de duminica si am cumparat martisoare.

Mormantul lui Scipio Africanul si imprejurimile:

Circus Maximus


Locuri pe care le-am vizitat mai bine in urma cu 3 ani si unde nu am mai insistat:

Panteonul

Columna lui Traian

Traian cu Traian in 2017

Monumentul lui Vittorio Emanuele al II-lea

Poze de pe strazi:

O scoala
Sculturi cu tematica crestina
O cafenea clasica, cum trebuie
Nebunie de inghetata

Speram ca v-a placut povestirea noastra. Ne puteti da un Like la Pagina de Facebook si un share la articol. De asemenea, va asteptam si pe pagina noastra de Instagram unde postam fotografii si alte povesti.

Spor la calatorit!

Spor la calatorit!

elefant.ro
Andreea

Medic Boli Infectioase
Calator
Mama lui Bebe T.

View stories

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

1 comment