De anul trecut am inceput sa exploram ce are Bulgaria de oferit in materie de plaje “cum erau pe vremuri”. Largi, neingradite, fara sezloange, fara baruri, sau mai bine zis “neprocesate” de lumea moderna. La origine, jumatate din noi suntem constănțeni, stim cum arata Mamaia Nord in urma cu 20 ani, stim ce inseamna plajele de la Vadu, Tuzla, etc, sau ce a mai ramas si la noi cumva in materie de astfel de plaje.
Culmea e ca am ajuns la plajele din Bulgaria cautand pe site-uri de genul Am fost acolo (o mostenire a ceea ce erau pe vremuri forumurile si locurile in care oamenii lasau recenzii din placere) locuri in care putem face snorkeling. Dupa vacanta din Gran Canaria din 2022 si dupa ce ne-am luat echipamentul necesar pentru a incepe un hobby amatoricesc de a snorkelingul si explorarea marina, am inceput sa cautam si astfel de locuri de care sa ne bucuram mai aproape de casa.
Sportul acesta nu a inceput insa pentru noi abia acum, culmea este ca a inceput in urma cu 11 ani in cel mai frumos loc in care poti face snokerling in viata asta, “Blue Hole“, Dahab, Marea Rosie, Egipt. Atunci a fost prima data cand ne-am pus tubul si ochelarii si am aterizat in paradis direct. Imi amintesc ca avem doar 2 poze din toata ziua aceea, pentru ca in fapt am stat non-stop cu ochii in apa si nu am avut timp de altceva. Nu avem nici camera foto subacvatica, nici nu ne pricepem la specii de pesti, doar ne bucuram de senzatie si lucrul de care ne mandrim cel mai tare ca am reusit anul trecut sa ne invatam copilul de 3 ani si aproape 4 (cum zice el) sa faca snorkeling cu noi in Creta.
Revenind, astfel cautand locuri de snorkeling pentru anul trecut cand am fost pe rand in Gran Canaria, Lefkada, Creta – am dat peste cateva recenzii despre plaja Rusalka din Bulgaria. Cineva zicea acolo ca e cel mai frumos loc de facut snorkeling aflat la 2 pasi de Romania. O plaja care aduce mult cu una greceasca, cu apa limpede, stanci si fauna acvatica la fiecare pas si care se afla la doar 4h de Bucuresti si 2h de Constanta.
Asa ca am zis sa o vizitam si am inceput sa ne documentam despre diversele plaje din zona, asa cum facem de obicei, si am gasit extrem de multe lucruri atractive. Am planuit un intreg traseu si intr-un banal weekend de vara am plecat spre Bulgaria.
Am dormit vineri noapte in Constanta pentru a face o vizita familiei si a doua zi dimineata am plecat spre Mangalia. Am oprit la piata ca sa mancam un suberek cu branza si sa bem o braga, dar am dat si peste festivalul “Baclavaua de Aur” din piata mare si am vizitat cea mai veche moschee din Dobrogea (desi noi credeam intial ca aceasta este cea din Babadag). Moscheea Esmahan Sultan din Mangalia poarta numele fiicei sultanului Selim II. Se spune ca ea a fost foarte atrasa de aceasta regiune de la marginea stapanirii otomane. Un fel de Regina Maria avant la lettre.
Dupa ce am trecut granita la Vama Veche, in prima excursie am trecut de Durankulak si prima localitate in care am intrat a fost Krapetz.
Plaje
Krapets
Aici am facut prima baie epica a vacantei, tot atunci am vazut ca acolo este un camping oficial de unde si incepe plaja, dar am vazut si multe lume stand off camping in jurul plajei.
Apa are o culoare de un azur lefkadian, fenomen care s-a repetat si la vizita de anul acesta. Plaja are o portiune cu o mica zona de sezloange si umbrele, iar apoi urmeaza lunga zona salbatica aflata la liber. La prima vizita am fost doar sa facem plaja, aveam deja un camper rezervat pentru acea noapte la campingul Saint George din Topola. La a doua vizita nu am mai facut plaja, dar am fost sa investigam campingul, caci ne tenta o posibila oprire de o noapte. Nu s-a concretizat insa, am decis sa nu ramanem aici, deoarece in weekend este extrem de aglomerat, cort langa cort, iar zonele off-camp erau si ele destul de aglomerate si noi nu eram in situatia in care sa incepem sa cautam locul perfect la pas. Am vazut insa destule masini cu corturi pe ele aflate aproape de plaja, lucru care ne tenteaza tare pentru anii urmatori.
In ambele dati am facut drumul intre Krapets si Ezerets off-road. Este acel drum care merge pe langa plaje tot drumul pana la Ezerets, iar privelistea este superba.
Ezerets
Cu a ei cazemata pictata, nu credeam la prima vizita ca acest loc va deveni plaja noastra preferata.
La prima vizita, in urma cu un an, cel mic dormea somnul de pranz si am oprit doar ca sa admiram privelistea. Am luat-o pe drumul off-road care merge pe langa coasta, aici intre Krapets si Ezerets este zona de campare in padure, care pare sa fie tot off-camp si care ofera si o privelista superba la mare. Chiar langa drumul care duce spre cazemata, pare sa fie si un mic bar cu zona oficiala de camping, cu niste preturi afisate, dar nu am inteles nici noi exact cum sta treaba. Unii oameni aveau cortul pus si pe plaja direct pe langa cazemata, dar nu ne-am lamurit nici daca ai voie sa faci asta. Cel mai probabil nu …
De la plaja si pana in satul Ezerets sunt 3 km de drum neasfaltat. In sat gasesti o alimentara foarte decenta, am vazut un bar si un restaurant, o rotiserie pe la iesire si variate cazari. Noi ne-am oprit la un camping din sat pe care il vazusem pe pagina de facebook – Camping in Bulgaria – si care ne-a indeplinit orice cerinta posibila. Dupa ce am examinat toate campingurile de la Durankulak si pana la Ezerets, ni s-a luminat fața cand am intrat aici in curte la Malkiq oazis camping.
Rusalka
Rusalka a fost plaja preferata a primei vacante. Aflata intre Tyulenovo si Kaliakra, a fost cumva mai mult de cat ne asteptam. Dezavantajele aici sunt faptul ca trebuie sa platesti intrarea in parcare, iar plaja nu este foarte mare. Practic platesti parcarea la hotel, iar din parcare tot mai ai ceva de mers pana ajungi efectiv pe plaja. Iar cum mai nou avem un milion de bagaje de carat, desi in ultima vreme ne-am organizat ceva mai bine, am fost usor descurajati la a doua vizita cand pana la urma am decis sa vizitam o alta plaja.
Era destul de aglomerat cand am ajuns, dar cumva e normal in mijlocul sezonului estival. Dar compenseaza prin alte lucruri. Am gasit si noi un loc sub stanca, ma uitam putin sa nu ne cada ceva in cap, dar nu a fost cazul.
O data ce am intrat in apa si am dat o tura cu totii pe langa stanca, noi facand snorkeling si Tai pe vremea aceea mai micut in colac, am uitat de toate.
Am putut sa ne plimbam si in jur printre stanci. Per total, o experienta foarte agreabila.
Topola si campingul Saint George
Aici ne-am oprit in excursia de anul trecut. Am vrut sa-i aratam celui mic cum e sa dormi o noapte la camper intr-un camping. Am avut pe langa rulota propriu-zisa si un spatiu in fata ei, cu bucatarie proprie, sezloange si practic un loc frumos de relaxare.
Am ajuns seara la apus, dar am umflat repede gogoasa si salteaua si ne-am dus sa ne distram putin la plaja inainte de somnic. Plaja nu e top, nu merita venit doar pentru ea, dar in contextul campingului locul este dragut.
Bolata
Desi aceasta plaja facea parte din planul nostru inca de la prima tura, ne-am dat repede seama ca am planificat prea multe atunci intr-un timp prea scurt si nu am mai apucat sa ajungem. Dar anul acesta nu am mai ratat-o. Plaja aflata in golful cu acelasi nume, este considerata una dintre cele mai frumoase din aceasta zona a Bulgariei.
Bineinteles ca lucrul acesta il stiu multi, motiv pentru care plaja era si destul de aglomerata. Cand am ajuns prima data, cumva ne-am descurajat. Dar o data ce ne-am pozitionat undeva, ne-am instalat toate echipamentele si ne-am dus sa ne racorim in mare, caci ne cam batuse soarele in cap, ne-am revenit.
Zona este perfecta pentru o plimbare cu sup-ul in imprejurimi. Peisajele sunt precum in Insulele Canare. Pereti abrupti, superbi, rosii, care se scufunda in mare.
O plimbare pana sus pe deal este obligatorie ca sa intelegi cu adevarat frumusetea acestui loc. Iar de aici de pe dealul din dreapta golfului este si un traseu pe care poti ajunge pana la Capul Kaliakra.
Pe plaja era si un mic stand de inghetata in rest fara alte facilitati. Noi am venit echipati cu placinte, ayran si braga de la faimoasa placintarie din Kavarna de care va povestim mai jos. Si stiam ca apoi spre seara inainte de a merge acasa, vom lua masa la restaurantul din Balgarevo care este in topul restaurantelor noastre de peste tot la sud de Dunare.
Durankulak
La Durankulak am oprit doar ca sa vedem cum arata campingul. Cumva am luat de aceasta data toate campingurile la rand, si aici a fost prima oprire fiind la 5km de vama.
Ca prima impresie plaja nu ne-a impresionat, n-am simtit nevoia sa scoatem cearceaful si sa ne intindem catrafusele pentru o baie racoritoare. In schimb ne-a placut cum arata restaurantul de pe plaja, chiar langa mica faleza verde cu bancute.
Campingul era cam vintage asa, dar din fericire nu era foarte aglomerat, in comparatie cu cel de la Krapets. Asa ca de ce nu, ne-am fi putut oprit si acolo, daca nu ne indragosteam de cel de la Ezeretz la prima vedere.
Aici pe lacul de langa Durankulak se afla si ceva ramasite arheologice, inca nu am apucat sa le vizitam, dar am citit despre ele.
De vizitat
Stancile de la Tyulenovo
In ambele dati am oprit la stancile din Tyulenovo, pentru ca sunt absolut superbe. Este genul de loc unde stai pe bancutele de lemn sculptate in diverse forme si scrii un roman.
Am vazut de multe ori oameni aventurandu-se aici in tururi organizate de tip SUP, canoe si catarare pe stanca, de asemenea sunt pesteri subacvatice care pot fi explorate.
Intre timp am aflat si noi ca numele satului inseamna “satul cu foci” si am vazut statuile cu foci din oras. Aparent aici ar fi fost vazute colonii de foci calugarita (Monachus monachus). Se zice ca Regina Maria a primit in dar o pereche de astfel de foci, carora le-a dat drumul in mare la Balcik. Animalele au migrat si au format aici o mica colonie. Insa din 1978 nu au mai fost raportate asa ca nu cred ca o sa dati peste vreuna in plimbarile voastre pe aici.
De asemenea am observat si cateva sonde petroliere mici din zona, se pare ca aici ar fi fost descoperit in anii ’50 prima zona petrolifera din Bulgaria.
Farul de la Sabla
Aici la Sabla gasiti chiar si o plaja. Dar cel mai frumos loc de vizitat este insusi farul de la Sabla, cel mai estic punct de pe teritoriul bulgaresc. In jurul sau se vad niste ruine neingradite, sunt zidurile orasului antic Caron Limen.
Portul din Cavarna
La ultima vizita am zis sa nu ajungem prea repede la coada de la vama, asa ca am decis sa ne mai plimbam un pic. Cum nu mai aveam timp sa ajungem in Balcic, am decis sa vizitam portul orasului Cavarna. Aici puteti vedea mai multe cladiri vechi portuare chiar frumose, si granarul portului care seama cu un castel. Pe dealul Chirakman se afla si ramasitele antice ale unei cetati. In antichitate aici se afla orasul antic roman Bizone, care s-a scufundat de cel putin 2 ori in mare de-a lungul timpului in urma unor cutremure.
Cap Kaliakra
Aici am ajuns pentru prima oara in urma cu foarte multi ani, la prima noastra vizita in Bulgaria, cand am luat Matizul, l-am umplut cu oameni dornici de vizitare si am plecat spre Balcic. Imi amintesc si acum povestile lui Traian, mereu reusea si culmea e ca inca reuseste sa ma fascineze cu lucrurile pe care le stie. Aici mi-a povestit de legenda celor 40 de fecioare care au decis sa se arunce de pe stanci in mare pentru a scapa de otomani in timpul asediului din 1396. Limba de pamant, stancile imense care se scufunda in mare si ramasitele arheologice pe care le puteti vizita aici, fac din acest loc o oprire obligatorie a unei excursii pe litoralul bulgaresc.
Balcic
Despre Balcic sunt scrise romane, pictate tablouri si compuse poezii. E clar ca orasul preferat al Reginei Maria si intelectualitatii Romaniei din mai multe decenii merita un articol doar pentru el.
Restaurante si alte locuri
Restaurantul Sea Horse – Balgarevo
Este restaurantul nostru preferat. L-am gasit de la prima calatorie. Si de atunci numai aici mancam, scoicile natur sunt genial gatite si la un pret incredibil, de asemenea cartofii prajiti si pestisorii prajiti la fel, de incercat si limba prajita in unt. Suntem adeptii unui stil de viata sanatos, deci la toata prajeala asta mereu luam si clasic salata bulgareasca.
Inainte sa descoperim resaurantul, la prima noastra vizita, cu o zi inainte mancasem la celebra ferma de scoici Dalboka, care din pacate nu se mai ridica la nivelul faimei sale. In urma cu cativa ani la prima noastra vizita spre Balcic avusesem parte de un pranz bun aici. Acum ni s-a parut extrem de scump pentru ceea ce ofera, singurul avantaj fiind ca te aflii pe malul marii.
Patiseria din Kavarna
In piata orasului Kavarna, se afla o brutarie/patiserie unde vand ayran, braga si diverse optiuni de patiserie balcanica. Merita clar o vizita pentru aprovizionarea pentru plaja, placintele cu branza fiind deosebite.
Patiseria din Mangalia
Daca treceti prin Mangalia, puteti sa opriti si la piata din oras pentru un suberek de carne/branza etc. Sunt niste patiserii foarte bune aici.
Cazari la camping
Cochetam de mult cu ideea ca trebuie sa-l obisnuim pe cel mic cu atmosfera de camping. Cumva nici experienta noastra de adulti nu e cea mai vasta. Dupa ce ne-am casatorit ne-am luat primul cort, cel mai mic cort de la Decathlon, cativa ani mai tarziu dupa ce s-a nascut copilul ne-am hotarat sa il si folosim. Am plecat singuri prin Romania intr-o calatorie de camping in care trebuia sa campam in fiecare seara.
Bunicii oricum sunt mai tari ca noi la capitolul asta, sunt vechi cercetasi si au ani de experienta in instalarea si strangerea corturilor. Cumva ma si mir ca cel mic al nostru a ajuns sa doarma abia la 5 ani pentru prima data in cort. De anul trecut am inceput insa cu un camper, in care doar am dormit, si asta tot aici in aceasta zona a Bulgariei.
Camping Saint George, Topola.
Cazarea am gasit-o pe Booking. Campingul are avantaje si dezavantaje. Plaja este draguta, chiar langa un perete de stanca mare, dar nu merita neaparat un drum decat daca te cazezi aici. Pisicina era de un verde dubios, nu as fi intrat in veci cu copilul mic, de aceea e bine sa nu ii anuntati pe cei mici din timp ca exista piscina decat dupa ce o verificati cu atentie. De exemplu, piscina din campingul din Ezerets era minunata, fix ce trebuia pentru o relaxare scurta, dar am asteptat sa ajungem si sa o verificam inainte. Un alt avantaj al campingului este restaurantul gen cantina, care avea niste mancaruri foarte decente si la preturi foarte bune, de care ne-am bucurat si noi in acea seara.
Camping Little Oasis – Ezerets
Cel mai tare camping. Sau mai bine zis cel mai bun pentru noi. Genul de loc in care ai cam tot ce ai nevoie si chiar si in plus. Am platit 40 leva (aprox 20 euro) in total pentru 4 adulti si un copil, 2 corturi si o masina. Au bucatarie exterioara, masute la umbra, frigider, toalete foarte curate si piscina curata. In afara de faptul ca seara la apus ne-au cam bazait tantarii, efectiv nu avem ce sa le reposam.
Plaja e la 8 min cu masina, la 3 km de drum neasfaltat de la iesirea din sat. Au si un supermarket in sat unde gasesti cam tot ce ai nevoie, iar aici am luat si un pepene pe care l am savurat in timp ce ne bazaiau tantarii. Au si 1-2 restaurante, dar noi am am optat pentru intreaga experienta la camping, inclusiv gatit. Noi eram pregatiti si cu arzatorul pe gaz, dar nu a fost nevoie de el pana la urma.
Nu stiam ca vom ajunge aici, in ziua aceea am luat pe rand toate campingurile, incepand cu Durankulak, Krapetz ( campingul mare si campingul Narva) si apoi cel salbatic dintre Krapetz si Ezeretz si pana la urma cand am ajuns la acesta ne-am dat seama instant ca aici voiam sa venim.
Toate aceste campinguri le-am explorat si datorita paginii de facebook geniala – Camping in Bulgaria – care are si o revista cu trasee prin Bulgaria si cele mai interesante locuri de campare.
Sporturi acvatice
SUP. Stand-up paddle.
Noi ne-am achizitonat unul recent si a devenit cea mai distractiva parte din aventurile noastre martime. L-am folosit si in Grecia si in Bulgaria. Cel mic este absolut innebunit dupa el, dar si cei mari stau la coada la distractie.
Snorkeling
Pana acum am incercat doar la Rusalka si a fost de-a dreptul distractiv. Nu pot sa zic ca in Sithonia, Grecia am avut o recolta mult mai vasta fata de ce am vazut aici. Bineinteles speciile difera.
Concluzii
Bulgaria si-a reconfirmat un statut de destinatie turistica importanta pe plan regional pentru noi. Cred ca daca aceasta tara si-ar rezolva problemele economice si cele legate de coruptie, ar avea si mai multi turisti. Noi am scris numeroase articole pe Blog despre ce poti vizita la vecinii nostri. Odata cu mult asteptata intrare in spatiul Schengen, cred ca vom vizita si mai des anumite locuri din apropiere de Bucuresti. La fel, speram sa exploram si alte campinguri, ocazie cu care vom invata si limba germana, caci jumatate din rulotistii din Bulgaria de pe acolo sunt.
Per total, sigur mai revenim pe aici!
Speram ca v-a placut povestirea noastra. Ne puteti da un Like la Pagina de Facebook si un share la articol. De asemenea, va asteptam si pe pagina noastra de Instagram unde postam fotografii si alte povesti.
A fost o calatorie incantatoare si plina de surprize pe care am facut-o pana la plaja Rusalka din Bulgaria. Am urmat sfatul unor pasionati de snorkeling si am descoperit un adevarat paradis al apei cristaline si al vietii marine. Cu siguranta, recomand acest loc tuturor celor care cauta o vacanta linistita si un spatiu natural neafectat de turismul modern. Marea este asemanatoare cu cea din Grecia, iar fauna si flora acvatica va va lasa fara cuvinte. Chiar si in copilaria de doar 3 ani, am reusit sa-l initiez pe fiul meu in acest sport, iar asta ne face mandrii. Recomand tuturor sa faca un popas la plaja Rusalka din Bulgaria, este cu adevarat un loc minunat, la doar cateva ore de Bucuresti si Constanta.