Oyibo – 2 oameni, 1 motocicleta, 14 luni in Africa.

2 oameni, 1 motocicleta, 14 luni in Africa OYIBO  este povestea lui Ionut Florea si Ana Hogas, 2 tineri arhitecti care pleaca in Africa pe motocicleta, ajung sa calatoreasca timp de14 luni, 55000 kilometri, timp in care fac voluntariat in Nigeria, traverseaza “njdee mii” de granite, fac malarie, si dupa cum bine spune Ana la final, cumpara si un ceai in Egipt. Traseul lor a inceput din Maroc, apoi au urmat Mauritania, Mali, Burkina Faso,  Togo, Benin, Nigeria, Camerun, Gabon, Congo, Republica Democrata Congo ( tara aia mare cat jumate de Africa ), Zambia, Namibia, Africa de Sud, Lesotho, Botswana, Mozambic, Tanzania, Kenya, Etiopia, Sudan si Egipt. Un fel de ansa lui Henle prin Africa ca sa pastram stilul medicinist. Numai ca ei au ajuns si mai plini de experiente la final, nu doar deshidratati ( Ansa lui Henle este o parte din nefron, iar pe acolo se reabsoarbe apa, altfel ne-am deshidrata destul de repede ).

Am auzit despre aceasta carte sau mai bine zis despre aceasta aventura in urma cu 1 an si ceva, iar daca tot venea Craciunul, Oyibo a ajuns sa fie cadoul meu pentru Andreea. Ca orice carte de calatorie cumparata, a ajuns sa fie repede luata in brate pentru a fi citita. Numai ca eu am o problema cu cartile de calatorie. Imi doresc sa nu se termine. Asa ca le citesc incet si metodic fara a pierde nimic din ce au incercat sa transmita calatorii. Asa am patit si la Vand kilometri si la alte carti-jurnal de acest fel. Si eu mai am o problema, citesc finalul cateodata. Sau ma uit pe furis la ultimele pagini.

Am citit finalul cartii inainte sa ajung acolo si cumva parca nu trebuia sa fac acest lucru. Desigur, stiam cum se termina totul, sunt vii, intregi, au scris o carte, dar parca momentul acela in care am patruns macar pentru putin in sufletul celor doi la final de expeditie, m-a facut si pe mine sa traiesc regretul terminarii unui capitol important al vietii. Iar apoi, nu imi mai venea sa citesc, pentru ca nu voiam sa mai irosesc paginile din carte. Voiam sa stiu ca am cartea la dispozitie si pot urma drumul lor prin Africa oricand. Voiam ca partea de mijloc a calatoriei sa ramana in umbra si sa o pot accesa oricand.

Nu stiu cati am putea face ce au facut ei, dar tot asa la fel au spus si altii despre ei. Nu e vorba numai de a pleca la drum. Sau poate despre asta e vorba, de a pleca la drum si apoi lucrurile se rezolva. Ei au fost nevoiti sa vanda o garsoniera pentru a isi realiza acest vis. Nu au fost nomazi digitali, nu au pus un accent foarte mare pe social media in vremea aceea. In 2011 cand au calatorit ei, nu se faceau selfieuri, ci se faceau poze cu imprejurimile.

As mai incerca sa remarc un lucru…legat de entuziasmul mare cu care au pornit la drum, ca orice calator, caci fara entuziasm nu pleci nicaieri. Cumva eu l-am sesizat altfel decat cel manifestat de Mihai Barbu in Vand kilometri. Probabil ca profesia de arhitect isi pune un pic amprenta si pe povestire sau mai bine pe povestitor si o face mai asezata, mai cu o directie, dar in acelasi timp, ornamentata cu frumos si cu suflet. Sau poate toata ipoteza mea cade stiind ca Mihai Barbu si-a scris povestea ca scrisori in timp real pentru cei care i-au cumparat kilometri, iar probabil Ana si Ionut ( sau mai degraba Ana pentru ca ea este naratorul ) au scris povestea la ceva timp dupa.

Poate nu v-am povestit atat de mult despre ce au facut ei acolo, ci mai mult despre cum am descoperit eu cartea lor si nebunia aceasta de 14 luni pe motor. Poate o sa ne luam si noi motor si o sa plecam undeva in lume. Sau poate nu.

Dar cartea asta mai face ceva important. Este sincera si nu vinde ceva ireal. Nu este un travel blog. Sa calatoresti e nasol la un moment dat. Lucrurile o pot lua razna si poti muri, poti suferi, poti ceda, poti face malarie, te poti repatria contra unei sume mari de bani in tara sau poti ramane cu sechele pe viata din cauza unor virusuri care afecteaza creierul, cum am intalnit noi un francez care statuse cateva luni in Africa. Dar merita, poate nu pentru toata lumea, dar merita.

Asadar, daca vreti sa cititi o epopee a unor romani pe motor in Africa care nu s-au temut de continetul negru si de “oameni rai”, incercati Oyibo. Il voi parafraza si pe Mihai Barbu, prezent pe coperta cartii : “Oyibo nu te va lasa indiferent, sa stii. S-ar putea sa-ti vina sa-ti dai demisia, sa pleci in lume, s-ar putea chiar sa vrei sa faci asta cu o motocicleta. S-ar putea sa vrei sa fii viu”

Pe Ana si Ionut ii gasiti pe pagina lor de Facebook : Into The World , pe site-ul lor Into The World unde au povesti din mai multe calatorii intreprinse de ei prin Asia si Africa ( doar nu va asteptati sa se intoarca acasa si sa bage direct 9-18 la birou). Ahh, era sa uit, profilul lor de Instagram este chiar fain si merita urmarit.