Pentru mine o drumetie in Muntii Macin este un deziderat vechi de cand lumea. Sincer, nici nu stiu cand mi-am pus prima data in gand sa ii explorez. Fiind din Constanta, dar vizitand foarte des orasul Tulcea, loc in care imi aveam bunicii, stiam ca exista aceasta ramasita a lantului hercinic undeva in nord vestul Dobrogei, dar intotdeauna era mai important sa ajungem repede la Tulcea si sa plecam repede la Constanta. Abaterile inspre acele locuri erau prea lungi si ocupau prea mult timp, limitandu-ne in timpul excursiilor judetene la manastirile Celic Dere si manastirea Cocos de langa Niculitel, Enisala, cetatea Arganum de la Jurilovca etc.
Judetul Tulcea are nenumarate atractii turistice, unele puse mai mult sau mai putin bine in lumina publicului larg, dar in ultimii ani lucrurile au inceput sa se schimbe foarte mult in bine. In afara de celebra Delta, pe care eu nu am vizitat-o neaparat foarte mult, cei de la Casa Filip din Sarichioi (a caror pagina de Facebook s-a numit o perioada Explore Dobrogea) au facut o promovare inteligenta a Dobrogei punand accent foarte mult pe segmentul asezarilor lipovenesti. Au organizat niste infotripuri cu bloggeri din afara ce s-au bucurat de campiile si peisajul nostru semi-arid ce aminteste pe alocuri de Anatolia sau campiile Asiei Centrale.
M-a bucurat sa vad oameni entuziasmati de ce ofera Dobrogea ca sentiment. Pentru mine aceasta zona este una dintre cele mai frumoase din tara. Aici am crescut vazand aceste campii, aceste dealuri, aceasta roca care iese din pamant, ce pare la prima vedere saracios, dar care isi ofera cu timpul bogatiile oamenilor gospodari. Este si o vorba: Dobrogea tara saraca, bate vant si creste piatra.
Stafeta Muntilor in Muntii Macin alaturi de Cercetasii Marini
Prima data am ajuns in Muntii Macin in urma cu 4 ani cand am participat la Stafeta Muntilor – Etapa din Muntii Macin, fiind parte din echipa Cercetasilor Marini din Constanta ce fusesera special invitati la eveniment. Suna pompos cand este scris pe hartie, dar din toata echipa cercetaseasca din Constanta pana la urma acolo au ajuns doar Mama mea, Tatal meu, ambii lideri la Cercetasi si sefa Cercetasilor Marini. Pe scurt, oameni trecuti de prima tinerete, oamenii a caror pasiune nu era neaparat alergarea montana. Eu m-am dus pentru ca invatam pentru Rezidentiat si aveam nevoie de o relaxare, 2-3 zile de pauza nu au facut rau nimanui.
Ajunsi acolo intr-o seara de Vineri, am montat corturile la marginea satului Greci si am inceput sa realizam la ce fel de competitie am ajuns. Stafeta Muntilor este un fel de concurs de alergare montana, dar bazat si pe orientare si pe tactica, cumva mai distractiv decat clasica alergare din punctul A in B. Cei 3 seniori cu care am plecat din Constanta s-au inscris ca echipa la Veterani, iar eu ramasesem cumva de dinafara, dar pe la 9 seara o masina de Arges cu doi domni din Pitesti a oprit pe langa noi, iar in timp ce isi montau cortul am stabilit sa facem echipa, caci si ei aveau nevoie de un om. Mi-au spus atat, ca nu trebuie sa alergam prea tare, dar sa nu renunt.
A 2a zi concursul a fost cumva distractiv, cumva obositor, am si cazut pe o coborare, ne-am si ratacit la un moment dat si astfel am iesit cam ultimii, dar per total experienta a fost foarte placuta. Echipa Veteranilor a avut parte de peripetii si mai mari, ei chiar destramandu-se intr-un context neclar si in ziua de astazi, o parte ratacindu-se pe traseu alaturi de un grup cu alti concurenti. Pana la urma, pe dupa-amiaza, ne-am reintregit si am mai petrecut o noapte la cort alaturi de muntomani din toata tara si alte echipe de Veterani care defapt alearga de 2 ori mai repede ca mine, un amarat de tanar.
Ne-am propus atunci sa revenim cat mai curand in Macin si sa vizitam cum trebuie zona. Urcasem in cadrul traseului pe Varful Tutuiatu, 467m, cel mai inalt, dar nu facusem Culmea Pricopanului, cea care este considerata cea mai frumoasa avand un relief asemanator crestei Fagarasului.
Macin – calatorie post pandemie
2020, pandemie, COVID19. Se termina starea de urgenta, incepe starea de alerta, iar calatoriile sunt permise in tara dupa ce iti completezi o declaratie pe proprie raspundere unde bifezi punctul 8, adica spui ca mergi la drumetii, alpinism etc. Plecam in echipa completa, cam toti cei din familia Panciu, mai putin strabunica lui Bebe T si pisicile. Vremea se preconiza ploioasa, dar noi am zis ca poate nu va ploua atat si vom putea face ceva trasee intre reprizele de ploaie. Astfel ca i-am convins si pe parinti sa ne insoteasca si avem parte de aceasta iesire in Muntii Macin, o iesire care se lasa asteptata de decenii.
Am plecat intr-o dimineata pe o vreme buna, iar drumul a fost relativ inseninat o buna parte din timp. Dobrogea ne incanta cu peisajele sale speciale. Culturile agricole erau in toi, macii peste tot, eolienele se invarteau, iar o trecere de nivel cu calea ferata am vazut si trenul cum a trecut prin fata noastra. Ce mai, toate mergeau struna. Dupa ce iesim din E87 Constanta Tulcea si facem stanga spre Braila, drumul devine si mai pitoresc. Asezari din ce in ce mai autentice, izolate, unele mai parasite, altele mai infloritoate.
Langa comuna Ciucurova se gaseste Manastirea Cerbu ridicata mai de curand, dupa anul 2000, a carei biserica se afla ridicata pe un deal, iar drumul pana sus implica trecerea pe langa cateva mici altare. Acest tip de drum in zig zag care te duce eventual la destinatie, dar te si trece prin diferite altare este destul de intalnit in spatiul catolic, ei avand o pasiune pentru ideea de drum si de pelerinaj in miscare. Locul este destul de fotogenic, dar inca este in constructie tot ansamblul.
Lacul Iacobdeal
Dupa aproximativ 130 km trecem pe partea vestica a muntilor Macin si ne apropiem incet incet de destinatie. Pana sa ajungem la pensiune, mergem sa vizitam Lacul Iacobdeal caci nu stiam cand vom avea timp sa ajungem aici. Ce-i in mana nu-i minciuna. Facem stanga din DN urmarind traseul recomandat de GPS. Cutreierand drumurile pline de praf batute zilnic de camioanele ce transporta piatra de la cariera, ajungem intr-un loc special, mai mai ca ai spune ca esti undeva in Carpati langa un lac glaciar. Meritul pentru aparitia acestui lac este al exploatarii de piatra. Tot spargand si spargand, mesterii au dat de panza freatica ce nu s-a lasat pana nu a umplut o buna parte din relieful antropic al vechiului munte Iacobdeal.
Intre timp lumea viziteaza de ceva timp acest lac, ajungand o atractie turistica evidenta. Se pare ca ceva antreprenori s-au gandit sa deschida un fel de terasa chiar la buza lacului. Maine poimaine vor baga si barcute. Baie in lac este interzis a face din mai multe motive. Apa ar fi foarte rece caci este alimentata de izvoare din adancime, iar malul este stancos si abrupt.
De pe Iacodeal se vede bine Dunarea Veche / Bratul Macin, culmea principala a muntilor Macin cu al sau varf Tutuiatu, dar si culmea Pricopanului in zare cu al ei aspect de dinozaur ce se ridica din apa. Creasta ei aveam sa o vizitam a 2a zi fiind practic laitmotivul drumetiei.
Daca tot ajungeti la Iacobdeal, langa se afla comuna Turcoaia, continuatoarea vechii asezari antice Troesmis ale carei ruine le aflati in zona. Noi nu am ajuns acum, dar merita vizitat.
Pensiunea – camping La Livada.
Cazarea am ales-o dupa lungi stradanii si telefoane. Avand in vedere contextul epidemiologic, am considerat ca si mai oportun si eficient va fi sa ne stam undeva unde este mult spatiu, unde nu stai in aceeasi casa cu alti calatori, astfel ca pensiunea/camping La Livada ne oferea ce ne doream, mai multe casute cu baie proprie, spatiu mare cu gradina, mai multe gratare unde sa ne preparam clasicul mic si o bucatarie de vara situata sub un sopron. Camera are un pat dublu si unul de o persoana, cumva preparate pentru familii, si costa 120 lei pe seara. Daca este frig si vrei calorifer electric, vei mai plati 20 lei pe seara. Asta nu ne comunicase la telefon cand am sunat sa intrebam de caldura si calorifere.
Locatia este frumoasa, multi copaci, ciresi, hamace, gazon, mai multe foisoare, este cum trebuie. Dezavantajul pentru cei cu copii mici este lipsa unor spatii de joaca dedicate si prezenta a doi caini. Caini sunt blanzi, nu fac probleme, dar sunt totusi caini, animale. Iar copiii mici au talentul de a se baga in sufletul lor si unora dintre patrupede e posibil sa nu le placa acest lucru…Un alt punct pe minus ar fi atitudinea persoanei de contact, cumva departe de cine te ai astepta sa te primeasca cu bratele deschise la cazare cand alegi sa faci agroturism si sa-ti povesteasca doua trei snoave in timp ce iti toarna o tuiculita in pahar. Nu zic ca nu te primeste si nu este serviabil samd, dar mie nu mi-a placut de el. Oricum, nu interactionezi foarte mult.
Una peste alta, sederea la La Livada a fost buna, avand in vedere conditiile meteo neprielnice si frigul destul de taios din cursul serii. Este clar ca acest loc este mult mai fezabil pentru anotimpul cald cand poti sta afara la spriț toata seara si chiar daca ploua, nu ai nicio problema caci afara este cald. In schimb, daca vremea e mai cenusie si este frig, camerele nu sunt chiar idealul de comfort, mai ales cand ai un copil mic.
Daca tot am ajuns in muntii Macin si stam la pensiune cu curte si de toate, era si pacat sa nu facem un gratar. Noi nu prea suntem fanii gratarelor si a activatilor de acest fel in care masculii alfa fac gratar in timp ce muierile stau si pregatesc salata. Dar in familie s-a dovedit a fi o activitate foarte placuta. Mersesem eu si Andreea cu o zi inainte la un supermarket nemtesc, Taramul Cumparaturilor, si luasem tot ce trebuie, mai putin carbuni pe care i-am rezolvat din Greci. Gratarul ca foc si preparate a fost opera Tatalui meu, om care se pricepe destul de bine la a ne oferi bucate delicioase. Tot timpul cand ajung la Constanta sau vine el la noi la Bucuresti ne rasfata cu cate ceva bun, de principiu cărniță sau peste preparat ca in Dobrogea.
Am gustat in mod placut din voluptatea deschiderii unei doze de bere in asteptarea gratarului. Acel click si fâs atat de bine cunoscut drojdierilor de profesie pe care l-am uitat de ceva ani, caci si meseria de medic, dar si cea de parinte te impiedica din activitati bahice constante.
O mica drumetie spre Tutuiatu
Mult asteptata ploaie a si venit intre timp si desi noi ne asteptam sa fie reprize scurte si apoi sa se relaxeze treaba, nu prea a fost asa. Intr-o fereastra alegem sa plecam spre varful Tutuiatu, caci poteca incepe la 7 minute de pensiune, dar ploaia ne-a cam impedicat sa ii dam bice. Asa ca ne am dus la Cofetaria Angelo din Greci, ce are lant destul de important de cofetarii prin judetul Tulcea, dar si magazine in Braila si Galati. Afacerea au inceput de aici. Am cumparat cateva prajituri, le-am mancat cum se cuvine, iar dupa ce ploaia s-a linistit iar si parea ca se va insenina, eu, Andreea, Bebe T si cu Tata am plecat spre varful Tutuiatu.
Incepem urcusul cu avant, si continuam cam 30 minute, dar ne dam seama ca nu vom ajunge inapoi in timp util pe lumina. Pe langa asta, noi am inceput traseul cu carutul nostru 4×4 de la Thule ce are roti mari si poti merge prin toate coclaurile. Ghiozdanul de spate pentru bebelusi Thule il uitasem la Bucuresti. De la un punct devenea din ce in ce mai dificil sa urci cu carutul, iar acesta a fost un alt motiv pentru care am renuntat. Din fericire cerul era senin, se vedeau ceva nori si ploaie in departare, dar noi eram fericiti caci eram pe munte inconjurati de verdeata, vedeam oi, cai, iar cativa dulai suparati ne latrau. A fost o iesire draguta, dar ne vom intoarce sa ne luam revansa cum trebuie. Tutuiatu ne mai asteapta.
Culmea Pricopanului. Jumatate.
Bebe T s-a trezit la ora lui clasica din ultimele saptamani, 6 fix, aspect deloc negativ caci noi voiam sa strabatem culmea Pricopanului, cat inca nu era vremea rea, iar pe la ora 12 30 sa plecam spre Tulcea caci aveam putina treaba. Am tot dezbatut ce sa facem, cate zile sa stam aici, daca o noapte sau doua. Avand in vedere vremea capricioasa si frigul din timpul serii, ne-am gandit ca este bine sa ne intoarcem mai repede. Traseul dura cam 4 ore dar cumva noi speram sa-l facem mai repde. Cum noi ne-am tot lungit, pana s-au trezit si ai mei parinti, pana ne-am aranjat, am facut cumva ca abia la ora 8 eram la startul traseului spre Culmea Pricopanului, adica undeva la cativa km de orasul Macin, la 15 minute de mers cu masina de Greci. Noi plecaseram cu masina parintilor pentru ca apoi ei sa vina cu masina noastra ce avea scaun de bebelus montat. La baza Pricopanului se afla Manastirea Izvorul Tamaduirii, loc bun de a petrece un pic timpul in asteptarea tinerilor montaniarzi.
Culmea Pricopanului este comparata de multi cu creasta Fagarasului. Nu este greu sa intelegi de ce, si de la baza, dar si de pe ea, ai impresia ca te afli undeva departe intre creste de munti la peste 2000m. Traseul acesta se face cel mai bine in directie invers acelor de ceasornic. Adica dupa ce lasati masina la o intersectie fix in fata carierei de piatra, o luati la dreapta. In stanga vedeti manastirea, iar pe acolo va veti intoarce. Lasam masina, o pun cumva cu fata spre manastire si cu spatele la directia noastra de mers. Va spun lucrul acesta caci este foarte important, veti intelege de ce mai incolo.
Plecam pe traseu infruntand vantul aprig al diminetii. Pana sa ajungem la poalele muntelui deja inghetasem. Bine ca intrati pe poteca si adapostiti de vant ne-am mai incalzit. Acest lucru nu a durat mult caci iesiti pe creasta in aproximativ o ora suntem loviti cu violenta de un vant rece si nervos. In total am facut pana pe varful Sulucu Mare 1h 20min. Suluca Mare este cel mai inalt din Culmea Pricopanului, 370m. Merita mentionat ca plecam cam de la 50m, deci urcam ceva totusi. Poteca este bine marcata, pe alocuri mai pietroasa, pe alocuri prin paduricea inverzita. La jumatatea drumului se gaseste o grupare de monoliti cu aspect interesant, un fel de babe sau trovanti. Puteti face fotografii spectaculoase de aici, perspectiva ingloband alaturi de formatiunile geologice intreaga creasta cu al ei relief sterp si brutal.
Ajunsi pe varful Sulucu Mare, ii sunam pe parinti care doar ce ajungeau cu masina noastra la manastire. Ii vedeam cumva cu vin dinspre DN, intuiam mai mult culoarea masinii noastre (stiam ca vin caci vorbisem cu 5 minute inainte si spuneau ca sunt pe drum). Imi raspunde fratiorul meu drag pe care il intreb de ce s-au oprit in fata masinii parcate de noi. “Pai ai lasat luminile aprinse si Tata incearca sa deschida masina, dar nu poate”. Aoleu, mi s-au taiat picioarele. Bam. Gata. S-a zis cu Culmea Pricopanului pe intreaga lungime, trebuia sa cobor cat mai repede jos la masina pentru a nu se termina bateria. Vedeti, de aceea v-am spus mai sus ca am parcat masina prost, caci altfel as fi vazut varurile aprinse mai demult cand ma intoarceam cu privirea spre campie. Asa nu am avut cum sa le vad. In 25 minute am coborat la masina alergand pe munte si avand noroc caci nu am cazut si nu am patit nimic rau. Andreea a mai facut inca 20 minute in plus. Cum coboram am intalnit un alt cuplu ce urca vesel si fericit. Saracii, nu stiau ce ploaie torentiala ii asteapta.
Masina am salvat-o, mai exact bateria. Fac rendez vous cu familia si Bebe T ce dormea in bratele fratiorului meu pe un balansoar in curtea manastirii, iau masina mea si plec sa o iau pe Andreea care doar ce coborase. Atunci a inceput si ploaie care a cam tinut minim 2 ore pana noi am plecat de tot din Greci spre Tulcea.
Tulcea, orasul inocentei mele
Tulcea este orasul in care mi-am petrecut mare parte din verile copilariei. Aici locuiam la bunici mei ce stateau la casa pe o strada plina cu alti bunici si nepoti. Era o bucurie sa vin aici. Prieteni, experiente, emotii.
De fiecare data cand ma intorc in Tulcea ma incanta aerul provincial al orasului si frumusetea sa blanda, melancolica. De data aceasta am dat o tura scurta pana la Monumentul Independentei pentru a mi duce si eu la randul meu copilul aici, cum am fost si eu dus pe vremuri.
Mi-as dori sa revin mai des in Tulcea si sa mai scriu despre acest oras. Ii sunt cumva dator. Sunt multe locuri frumoase aici, iar muzeele orasului sunt destul de interesante incat sa te tina ocupat o zi intreaga. Acvariul este foarte frumos si bine alcatuit, iar pe partea de arta, Muzeul de Arta are un site si o Pagina de Facebook foarte bine organizate si foarte active. Eu am aflat despre Muzeul de Arta si operele pe care le tine, foarte multe si importante, in urma unei emisiuni la Trinitas.
Excursia noastra in Macin ar fi putut inseamna cucerirea varfului Tutuiatu 467 m si parcurgerea integrala a culmii Pricopanului. Nu s-a intamplat asta, am facut cam 30% din ce ne-am propus. A fost de vina vremea si subsemnatul ce nu a verificat luminile. Dar ne vom intoarce. Poate nu vom sta tot la La Livada, dar oferta de pensiuni din zona este cat de cat ofertanta, unele mai noi, altele mai vechi, mai avem ce sa incercam. Si da, vom vizita mai des Tulcea.
Resurse online din care ne-am inspirat in aceasta calatorie:
- https://bloguldecalatorii.ro/2014/07/creasta-pricopanului-muntii-macin.html
- https://bloguldecalatorii.ro/2019/05/muntii-macin-culmea-pricopanului-aprilie-2019.html
- http://la-povestile-mele.blogspot.com/2016/06/mini-creasta-de-fagaras-culmea.html
- http://www.parcmacin.ro/trasee-turistice/-/asset_publisher/vV55/content/traseul-culmea-pricopanului
Speram ca v-a placut povestirea noastra. Ne puteti da un Like la Pagina de Facebook si un share la articol. De asemenea, va asteptam si pe pagina noastra de Instagram unde postam fotografii si alte povesti.
Spor la calatorit!
Spor la calatorit!
Foarte fain, dragilor! 🙂
Mă bucur dacă am putut fi de ajutor!
La cât mai multe călătorii frumoase vă doresc!
Multumim! Asemenea!
[…] activitatile sportive de la punctul 8 din Declaratia pe proprie raspundere, in Retezat si in Macin, rutina casa/spital a revenit pentru inca 3 saptamani. In tot acest timp, grupurile de Facebook din […]