Mausoleul de la Mărășești – Pe aici nu se trece!

elefant.ro

O introducere personala

Nu cred ca ai cum sa fii un calator adevarat fara a fi pasionat de istorie. Si nu ai cum sa fii un român adevărat fara a-ti cunoaste istoria propriului neam. Prea putine lucruri stim noi, cei din generatiile de dupa ’89, despre ce inseamna suferința pentru o cauza. Mai ales cand acea cauza inseamna libertatea poporului tau si apararea ei de catre inamici. Noi doi nu am prins nici Revolutia, ne-am nascut in ’91, dar nici tineri nu mai suntem. Cand lovea gripa spaniola in 1918 cei de varsta noastra erau cei care mureau.


Azi, 15 Mai, ne bucuram de libertate. Am scapat dupa cateva saptamani de stat in casa. Dar de ce sa nu ne bucuram, e minunat sa te plimbi iar prin parc, sa te bucuri ca esti sanatos si ca cei vulnerabili din familia ta sunt si ei sanatosi si pana acum au scapat. Analizand totul insa, nu putem sa nu ne dam seama ca am trait in puf pana acum. Intreaga pandemie de Covid-19 ne spune asta. Stiti expresia aceea preferata de parinti “Ai avut toate conditiile!”. Si multumim lui Dumnezeu pentru asta. Daca esti de varsta mea este suficient sa vorbesti cu bunicii tai ca sa-ti dai seama ca ultimii 30 de ani au fost unii dintre cei mai linistiti. Stau la discutii in familie si una dintre bunici imi povesteste despre copilaria ei, despre cei 10 frati, razboi, tifos si foamete, iar cealalta despre cum cadeau bombele in timp ce avea 10 ani si fugea cu vaca pe camp, vaca care a murit atunci si era singura care le oferea ceva de mancare. Aud povesti despre cum au facut pelagra pentru ca mancau doar malai stricat si despre cum nu si-a recunoscut tatal care fusese aruncat in rau in timpul razboiului ca sa fie ucis de inamici, dar a supravietuit si a ajuns acasa. Apoi povesti mai recente despre cum a fost sa fii asistenta medicala in perioada marelui cutremur din ’77 sau apoi la Revolutie, cand pe deasupra stia ca si proprii copii nu asculta de parinti si sunt si ei acolo in piata. Bine ca au scapat, desi multi altii de varsta lor nu au avut sansa asta. De altfel puteam sa nu mai exist nici eu si pentru asta din nou sunt recunoscatoare.

Acum mai multi ani am fost impreuna cu mai multi colegi la Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei de la Sighetul Marmatiei impreuna cu un indragit profesor din UMF Carol Davila. Multe lucruri sunt de spus despre acest loc si o vom face intr-un articol separat. Dar lectia pe care ne-a dat-o domnul profesor atunci nu o vom uita. Tatal acestuia fusese intemnitat acolo pentru o perioada. L-am si cunoscut cu ocazia acestei calatorii. Este cu neputinta ca in ziua de astazi sa nu avem curajul sa ne aparam drepturile, sa vorbim despre nedreptati, sa luam pozitie, sa ne ridicam in picioare si sa vorbim atunci cand avem ceva important de spus. Zeci de mii de oameni au murit in inchisorile comuniste, si noi in ziua de azi nu avem curajul sa vorbim despre lucruri minore ca nu cumva sa picam prost, sau sa fim trecuti pe o lista ca fiind neascultatori (asta era pe vremea cand eram studenti in special).

Este atat de important sa ne cunoastem trecutul, sa cunoastem biografii ale unor oameni remarcabili, sa vedem curajul celor care au schimbat lumea, ca nu cumva sa uitam ca putem si noi sa fim asa.

Va imaginati bucuria pe care au trait-o romanii cand regele Ferdinand a intrat cu armata triumfatoare in Bucuresti in 1918 pe sub Arcul de Triumf abia construit in graba? Tocmai citeam “Fotograf la curtea regala” de Simona Antonescu. Va recomand, e o carte care zugraveste foarte frumos lumea din acea perioada. De asemenea, citeam de curand si ” O croaziera pe Dunare” de Niculae Petrescu si retraiam luptele Dobrogei pentru eliberar, iar Traian a scris un articol mai demult despre o carte ce l-a impresionat mult, Viata si aventurile unui cioban roman in Bulgaria, aici fiind vorba tot despre perioada Primului Razboi Mondial si nenoricile pe care le-a adus oamenilor indiferent de natie.

Retrairea istoriei se poate face prin vizitarea monumentelor ridicate in cinstea marilor victorii ale neamului.

Despre auspiciile luptei de la Mărășești

Va invitam astfel sa vizitati Mausoleul de la Mărășești. Acesta se afla in judetul Vrancea, pe Drumul European E85 la km 201. Este ridicat chiar pe campul de lupta al marilor batalii de la 1917, in spatiul dintre raurile Siret si Putna si aliniamentul Muncelu-Marasesti. Confruntarea de aici a opus Armata Romaniei si forte apartinand Imperiului Rus, trupelor germane, in timpul campaniei militare romanesti din 1917 in Primul Razboi Mondial. Prin durata, proportii si intensitate a fost cea mai mare batalie de pe frontul romanesc pe durata Primului Razboi Mondial.

Dupa doi ani de neutralitate, in august 1916, de Sfanta Marie Mare, armatele romane au trecut Carpatii la ordinul regelui Ferdinand, pentru eliberarea fratilor de peste munti, din Transilvania, pentru realizarea acelei Romanii a tuturor romanilor la care visasera atatea generatii de inaintasi. Intrata in Razboi alaturi de Antanta (Franta, Anglia, Rusia si Italia) care se angajase sa inlesneasca actiunea militara romana printr-un sprijin militar si material eficient, Romania s-a trezit la scurt timp dupa declansarea ostilitatilor singura in fata Puterilor Centrale (Germania si Austro-Ungaria) si a aliatilor lor (Bulgaria si Turcia).

Inceputa sub semnul unui entuziasm general, campania militara din 1916 s-a transformat intr-o inclestare pe viata si pe moarte pentru pastrarea independentei nationale si a integritatii teritoriale. Dupa bataliile purtate in trecatorile Carpatilor, pe Dunare, armatele romane au fost obligate sa se retraga in Moldova abandonand in mana dusmanilor Oltenia, Muntenia si Dobrogea.

La sfarsitul anului 1916 frontul a fost stabilizat la Portile Moldovei, intre Carpati si Dunare. Lupta nu a fost insa abandonata. Regele si guvernul s-au retras la Iasi, impreuna cu esaloanele de comanda ale ostirii, si cu aportul consistent al Misiunii Militare Franceze, condusa de generalul Henri Berthelot, au trecut la refacerea si reorganizarea armatei romane.

In vara anului 1917, armata romana renascuta astepta in transee declansarea ofensivei eliberatoare. Operatiunea ofensiva a fost planificata de comandamentul roman, in acord cu comandamentul rus de pe frontul din Moldova. In fata contraofensivei declansate de fortele centraliste care sperau intr-o victorie simultana a doua grupuri de armate germane, armatele ruse se retrag in debandada si descopera flancul nordic al frontului romano-rus din Moldova. Inca o data, conduita partenerului de coalitie pune armata romana intr-o situatie dificila. In aceste conditii, operatiunea ofensiva a Armatei 1 romane este contramandata. Armata a2-a romana, condusa de generalul Alexandru Averescu obtine la Marasti ( 11/24 iulie – 19 iulie/1 august) o stralucita victorie.

Obiectivul strategic al dusmanului era strapungerea frontului si inaintarea pe Valea Siretului spre Adjud pentru a se face jonctiunea cu trupele Armatei 1 austro-ungare aflate in ofensiva la Oituz si realizarea unui cap de pod la est de Siret.

Sub aceste auspicii, debuteaza “batalia de la Marasesti”.

Bătălia de la Mărășești

“Batalia de la Marasesti – scria Constantin Kiritescu – a fost, prin durata, proportii si intensitatea ei, cea mai mare batalie care s-a dat pe frontul romanesc in decursul razboiului mondial.”

Inclestarea a durat 29 de zile ( 24 iulie/6 august – 21 august/3 septembrie 1917) si a implicat 25 de divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie si o brigada de cavalerie. 16 din cele 29 de zile au fost marccat de lupte deosebit de inversuate, de atacuri si contraatacuri.

Tentativa inamicului de a strapunge frontul tinut de Armata 1 Română (comandata de Constantin Cristescu si Eremia Grigorescu) a fost dejucata. La Marasesti, armata romana a reputat o noua si mare victorie, dovedind lumii ca “pe aici nu se trece”.

Pierderile trupelor adverse au fost apreciate la 60 000- 65 000 de morti, raniti si disparuti. Din cei 170 000 de ofiteri si romani angajati in batalie, s-au inregistrat 27 410 morti, raniti si disparuti. Din acestia 5 125 au fost morti pe campul de lupta, 9818 disparuti si 12 467 raniti. La randul ei , Armata a 4-a rusa a avut 25 650 morti, raniti si disparuti.

La sfarsitul razboiului, generalul Kurt von Morgen, consemneaza in memoriile sale “ Rezistenta dusmanului, in special a romanilor, a fost neobisnuit de dara si s-a manifestat prin 61 de contraatacuri, in decursul a  zile de lupta. Ele au condus mai ales la lupta cu baioneta.”

Pentru romani, batalia ramane o piatra de hotar a istoriei pentru eroismul de care au dat dovada soldatii romani, remarcandu-se atat capitanul Grigore Ignat si generallul Eremia Grigorescu, precum si eroina de la Marasesti, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu.

Luptele de la Marasesti au ramas in istorie ca “pagina cea mai stralucita a marelui nostru razboi national”, apreciata unanim drept una din ele mai mari victorii obtinute de fortele Antantei in 1917.

Despre cum a fost contruit monumentul

Somptosul monument cunoscut si ca “Biserica Neamurilor”, reprezinta “simbolul marelui sacrificiu si locul de reculegere sufleteasca a tuturor, fiind unul din cele mai importante monumente de tipul “Cultul Eroilor”, amintind o clipa importanta din istoria tarii.

Iniţiativa ridicării unui mausoleu la Mărăşeşti s-a luat la Congresul Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor din România desfăşurat în anul 1919, la care participau reprezentantele acestei organizaţii de pe tot cuprinsul României. Societatea a fost fondată în anul 1910 de către un grup de doamne din înalta societate şi anume: Alexandrina Gr. Cantacuzino, Anastasia Gr. Filipescu, Elena Odobescu, Eliza Mavrocordat, Zoe Gr. Râmniceanu.

În anul 1924 au început reînhumările osemintelor ostaşilor în criptele mausoleului (s-au reînhumat 5.000 de eroi), iar în toamna aceluiaşi an au fost depuse în sarcofagul central rămăşiţele pământeşti ale generalului Eremia Grigorescu. Construcţia se prezenta la acea dată ca un cavou de formă circulară de 40 m, în care erau dispuse radial 16 galerii. 

Datorită lipsei fondurilor lucrările au fost întrerupte pentru o perioadă de 12 ani. În anul 1936 s-a luat decizia de a se continua lucrările de construcţie, precum şi cele de consolidare a criptelor vechi care se deterioraseră între timp. Odată demarate, lucrările s-au desfăşurat în ritm intens şi în anul 1938 au fost finalizate.

Inaugurarea Mausoleului s-a făcut la 18 septembrie 1938, în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a numeroase oficialităţi.

Monumentul are o înălţime de 22 metri, este încadrat de mai multe terase dispuse simetric pe o lungime de 60 metri. Deasupra străjuie o cruce de peste 3 metri înălţime, sprijinită pe un soclu încadrat de patru vulturi. Cupola Gloriei a fost decorată cu o friză dăltuită în piatră de către sculptorii Ion Jalea şi Corneliu Medrea, care înfăţişează aspecte din timpul luptelor din vara anului 1917.

Inscripţia de pe frontonul Mausoleului „ÎNTRU SLAVA EROILOR NEAMULUI” este încadrată de numele localităţilor unde s-au dat marile bătălii. Jiu – Olt – Sibiu – Coşna – Cireşoaia – Robăneşti – Neajlov – Dragoslave – Predeal – C. Lung – Panciu – Răzoare – Braşov – Porumbacu – Mărăşeşti – Mărăşti – Oituz – Doaga – Muncel – Arabagi – Barcut – Amzacea – Prunaru – Cerna – Caşin – Valea Uzului – Sticlărie.

In stânga portalului s-a amplasat o placă de marmură albă cu inscripţia: „Mausoleul Mărăşeşti – panteon al eroilor neamului ridicat pe locul memorabilei bătălii de la 6 august 1917, cinsteşte memoria celor căzuţi la datorie, prezentând posterităţii pilda nepieritoare de vitejie şi spirit de sacrificiu în lupta pentru apărarea gliei strămoşeşti.”

Accesul în interior se face printr-un portal şi printr-un culoar străjuit de zece coloane ionice, la capătul căruia se poate citi Actul ctitoricesc de întemeiere săpat în marmură albă. Urmează cele 18 galerii dispuse radial, ce cuprind 154 de cripte individuale şi nouă cripte comune în care s-au reînhumat osemintele a peste 6.000 de eroi. Unul dintre culoare poartă numele de „CULOARUL CAVALERILOR”, aici fiind înhumaţi Grigore Ignat, Gabriel Pruncu, Măriuca Zaharia căzuţi la datorie în bătălia de la Mărăşeşti.

În capela centrală se află sarcofagul lui Eremia Grigorescu, pe care sunt înscrise cuvinte închinate memoriei marelui comandant.

Două scări în spirală conduc din capelă către partea superioară, numită „CUPOLA GLORIEI”, a cărei pictură în frescă, reprezentând figuri de îngeri militari cu săbii de foc, a fost executată de către pictorul Eduard Săulescu. Un grilaj din fier forjat o desparte de cupolă. Ieşirea se face printr-o uşă din aramă bogat ornamentată.

În anul 1923, la 14 mai, a avut loc ceremonia de alegere a sicriului „Ostaşului Necunoscut” care a fost transportat la Bucureşti şi  reînhumat în Parcul Carol. La 24 decembrie 1958, a fost  strămutat din Parcul Carol din Bucureşti la Mărăşeşti şi reînhumat în parcul din faţa Mausoleului, ca  în anul 1991, sicriul acestuia să părăsească din nou Mărăşeştii pentru a fi reînhumat în Parcul Libertăţii (actualul Parc Carol).

Pe aici nu se trecehttps://www.youtube.com/watch?v=H2lX5H37mgQ

Noi am vizitat monumentul cu ocazia călătoriei din luna noastra de miere prin Romania. Mai multe despre itinerariul nostru gasiti aici.

Site-ul Muzeul Vrancei este foarte bun, am folosit informatii de aici si va invit sa il vizitati pentru a va inspira in calatoriile voastre.


Alte articole din Luna de Miere:

  1. Luna de miere in Romania. Traseul nostru.
  2. Mausoleul din Mărășești

Speram ca v-a placut povestirea noastra. Ne puteti da un Like la Pagina de Facebook si un share la articol. De asemenea, va asteptam si pe pagina noastra de Instagram unde postam fotografii si alte povesti.

Spor la calatorit!

Andreea

Medic Boli Infectioase
Calator
Mama lui Bebe T.

View stories

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

1 comment