Manila, Filipine. Partea 2. Până la urmă vizităm ceva?

Manila este capitala insulelor Filipine, centrul cultural, politic, educational si in acelasi timp un oras imens, supraaglomerat, poluat si unde ecartul dintre bogatie si saracie este cel mai evident din tot ce am vazut pana acum. Despre Manila v-am mai povestit intr-un prim articol pe care il gasiti aici Supravietuind Manilei, Filipine. Partea 1. Singurul oras in care nu m-as mai intoarce niciodata. Ne-am intors insa si in ultima zi a excursiei noastre, dupa ce am vizitat Banaue, Batad, Bontoc, Sagada si Baguio. Ne-am intors ca sa vedem daca are si ceva de oferit capitala pe langa haosul general observat la prima vedere.

Articole Filipine

1. Supravietuind Manilei, Filipine. Partea 1. Singurul oras in care nu m-as mai intoarce niciodata. 
2. Drumul Manila – Banaue, introducere în povestea teraselor de orez din muntii Ifugao, Filipine, a 8-a minune a lumii
3. Despre Banaue și cultura oamenilor din cordiliera filipineză
4. Batad, Filipine – Satucul izolat la care visam
5. Bontoc si legenda vanatorilor de capete. Drumul spre Sagada. Filipine.
6. Sagada și sicriele suspendate din munții Cordilierei Filipineze
7. Baguio si drumul inapoi spre Manila
8. Manila, Filipine. Partea 2. Până la urmă vizităm ceva?

Firul evenimentelor

Manila are insa un trecut bogat, dar inainte de toate hai sa ne situăm si noi putin in poveste si dupa va spun mai multe despre istoria acestui oras.

Trebuie sa ne cititi si articolul anterior si asa o sa intelegeti tot firul povesti mult mai bine.

Dupa ce am scapat de mosuletul dubios, am putut si noi in sfarsit sa ne odihnim un pic. In camara noastra sinistra fara ferestre, cu 2 paturi suprapuse si cu un ventilator clăpăug am adormit dusi in cele din urma. Ne-am trezit pe la 10 si am plecat sa vizitam Manila. Noi inca speram ca ne vom simti ca intr-un oras turistic, ne vom plimba pe strazi, vom vizita locuri si ziua va fi, de ce nu, una interesanta. Dar sa vedem ce va să fie.

Chiar de cum am iesit din hostel si am plecat spre promenada – Manila Bay, pentru ca de altfel ne aflam cam la 10 minute de mers de ea, am simtit o stare tensionata in aer. Una care a devenit treptat o stare de vinovatie si nesiguranta. Desigur, poate ca altii au vizitat Manila si au trait o alta experinta, eu va zic ce am simtit noi plimbandu-ne la picior prin acest oras, fara ca un taxi sa ne lase la gura muzeului sau a Intramurosului.

Vinovati pentru ca noi aveam niste bani, cat ar fi fost ei de putini, pe care ii cheltuiam plimbandu-ne, cand pe langa noi pe strada zaceau zeci de oameni in conditii mizere care abia isi duceau traiul de zi cu zi. Te gandesti ca te duci pe promenada din Manila, unde se descriau pe internet apusuri superbe, dar la fiecare palmier vezi pe cineva zacand, unul face un foc intr-un cazan, altul isi aranjaza cutia de carton, copii stau si ei zacand langa, iar tu te plimbi bine imbracat, vizitand ce, saracia? E corect? Nu e prea corect si nu te simti nici prea bine. Am grabit pasul si ne-am indreptat spre Muzeul National al Filipinelor.

Tot ce mai vedeai pe drum erau calesti inchiriate de turisti asiatici si noi plimbandu-ne agale pe trotuare. Cel putin in zona aceasta a Asiei existau trotuare, unele chiar largi, unde nici poluarea masinilor parca nu era asa proeminenta. Dar oricum starea noastra de spirit deja nu era cea mai fericita.

Muzeul National al Filipinelor

Cel putin am ajuns in Muzeu, unde ne-am racorit putin, am tras putin aer in piept si am incercat sa ne revenim. Era atat de bine in muzeu ca ne doream sa dureze cat mai mult. Am incercat aici sa ne bucuram de experienta si sa nu ne para rau ca am pierdut o zi de vizitat din acele locuri superbe salbatice din care tocmai ne intorsesem pentru aceasta jungla de beton, poluare si tristete.

Construit prin anii 1900, adaposteste o colectie semnificativa de arheologie, arta, zoologie si botanica. Noua ni s-a parut un loc interesant care merita vizitat. Va punem aici niste poze.

Dar degeaba va zic de muzeu daca nu va povestesc putin din istoria insulelor.

Scurta istorie a Filipinelor

In 1521, Ferdinand Magellan, exploratorul portughez care conducea flota Spaniola a ancorat in Insula Samar in calatoria sa in jurul lumii. A explorat insulele si le-a numit Arhipelagul San Lazaro. Magellan a fost omorat in timpul unei rebeliuni in Insula Mactan (de langa Insula Cebu). Spania a continuat insa sa trimita expeditii pentru foloase materiale, iar in cea de a patra expeditie, 50 de ani mai tarziu, conquistadorul Miguel Lopez de Legazpi a declarat insulele drept colonie spaniola. Insulele au fost numite Filipine, dupa printul Philip, mostenitorul tronului spaniol si capitala a fost stabilita la Manila.

Spania a colonizat insulele Filipine pentru 333 de ani, din 1565 si pana in 1898 . Regele spaniol conducea insulele prin intermediu Viceregatului Mexicului care pe atunci era tot o colonie spaniola. Cand Mexicul si-a capatat independenta in 1821, canducerea tarii a fost preluata de un general guvernator. Spaniolii au fost cei care au introdus in Filipine crestinismul, codul de legi si cel mai vechi sistem modern de educatie publica din Asia. In momentul in care insulele au fost ocupate de americani, filipinezii erau printre cei mai educati din Asia.

Spaniolii au facut din portul Manila centrul comertului din Est. Ei voiau sa contrabalanseze imperiul colonial expansiv al portughezilor care luase deja o mare parte din comertul mirodeniilor. Manila in schimb avea locatia perfecta pentru a-i ajuta sa realizeze acest scop, aflandu-se pe de o parte intre China si restul Asiei si pe de o alta parte Mexicul.

Deschiderea canalului Suez in 1869 ce facea legatura intre Marea Rosie si Marea Mediterana a facut ca timpul de calatorie spre Spania sa devina mult mai scurt, si a facilitat aparitia “ilustrados”, o clasa de filipinezi educati care s-au scolit in Spania si Franta.

Manila spaniola din secolul 19 era vazuta ca un model de guvernare coloniala care a pus interesele locuitorilor indigeni mai presus de cea a puteri coloniale.

Sentimentele revolutionare s-au trezit prin 1872 cand trei preoti au fost executati, ceea ce a inspirat miscarea de propaganda condusa printre altii de Jose Rizal. Jose Rizal, cel mai celebru intelectual ilustru al acelei perioade, este un scriitor care a scris printre altele 2 romane care au inspirat profund miscare de revolutie pentru independenta tarii. Revolutia in Filipine a inceput in 1896, iar Jose Rizal a fost incorect implicat in evenimente fiind arestat si executat pentru tradare.

Aceste evenimente au precipitat razboiul dintre Spania si SUA, astfel ca in Batalia Manilei, SUA au cucerit orasul din mana spaniolilor. Initial filipinezii au privit SUA ca pe un aliat in lupta impotriva Spaniei. Relatiile insa s-au deteriorat rapid atunci cand acestia si-au dat seama ca americanii erau aici ca sa ramana si nu doar in vizita.  A urmat o ocupatie americana pana cand marea depresiune din anii ’30 a grabit independenta Filipinelor, care a fost obtinuta in 1935. Filipinele au fost de asemenea ocupate de Japonezi in perioada celui de-al Doilea Razboi mondial, din 1942 si pana in 1945.

Intramuros

Dupa ce am terminat de vizitat muzeul, am tras aer in piept si am iesit iar afara. Ne-am indreptat spre Intramuros, un loc in care am incercat sa ajungem si in prima noapte in Manila, cea in care plecam spre Baguio. Dar in intunericul serii este un loc foarte dubios, neluminat si populat de fel si fel de oameni.

Revenind pe zi, locul este mai tourist friendly, dar din nou capeti sentimentul acela de vinovatie ca tu esti turist cu bani cand alti oameni abia pot supravietui. Ca si cum ai fi un boier pe o plantatie de sclavi, daca imi permiteti exprimarea.

Dar, trecand peste asta, dupa cum va dati seama in cei 300 si de ani de colonizare, spanioli au lasat si foarte multe opere arhitecturale. Astfel avem vechea asezare spaniola dintre ziduri a Manilei sau Intramuros ( intre ziduri in spaniola). Aici se afla de altfel cele mai interesante muzee, ruine si biserici spaniole din Filipine, inclusiv Catedrala Manilei, cea mai importanta biserica din tara.

Pierdem timpul in China Town

Dupa ce am plecat din Intramuros, cu o fata posomorata, pentru ca deja ma saturasem total de acest oras, am facut marea greseala sa mergem in China Town. Pentru ca se spune ca este unul dintre cele mai mari China Towns din lume. Stiam ca este mai departe si nu stiam exact cum sa ajungem. Pana la urma ne-am gandit sa luam si noi un Jeepney (masini de razboi americane, folosite acum de filipinezi pe post de autobuze de transport persoane), citise Traian ca sunt unele care ajung acolo si retinuse el un numar.

Pana una alta ne plimbam prin Intramuros, cand am vazut fix Jeepney-ul cu numarul pe care il stia el, iar pana sa ne hotaram ce facem, ne-am urcat in el. Ne-am pus jos si am inceput sa intrebam daca chiar merge spre China Town. Toata lumea era bulversata de parca nici nu stiau ce e China Town. Pana la urma soferul ne-a spus ca merge acolo. Ce e misto in Filipine e ca oamenii vorbesc engleza, a ramas din perioada de ocupatie americana cand a devenit lingua franca.

Pana la urma am coborat undeva unde cica incepea China Town. Din pacate ne-am plimbat aiurea in zadar pe multe strazi ce pareau sa aibe magazine chinezesti sau nu, dar totul era asa de aglomerat si de poluat si de urat incat nu puteai sa te simti bine. Pana la urma am baut un Bubble Tea intr-un magazin si eu tot intrebam de o zona de cumparaturi, gandindu-ma ca cine stie poate gasim adevaratul China Town. Oamenii ne indreptau spre mall, dar noi nu asta cautam. Prin acest haos de plimbari in cerc nu stiu cum am gasit biserica cu statuia lui Iisus negru The Black Nazarene Minor Basilica. A fost singura noastra reusita din China Town. Nu am mai facut fotografii pentru ca mediul era unul semi-ostil.

Stiu ca pana la urma am intrat intr-un bazar gen Piata Obor de pe vremuri, unde mi-am cumparat niste pantaloni ieftini pentru ca deja nu mai aveam haine, cele 4 tricouri si 2 perechi de pantaloni incepeau sa se cam termine, iar pierderea tricourilor din Baguio ne lovise tare rau.

Facerea de bine…

In cele din urma am iesit din bazar si tot incercam sa dam de un pedicab care sa ne duca odata la metrou si sa ne intoarcem spre hostel pentru ca deja suferisem prea mult. Dar abia acum aveam sa traim o aventura si mai neplacuta. Am vazut o femeie care dadea cu greu la un pedicab si am zis sa o ajutam sa faca un ban. Am intrebat-o daca stie unde e statia de metrou unde voiam sa ajungem. Ne-a zis ca da si ne-am tocmit pentru un pret decent. Ne-am suit, pentru ca apoi in cateva secunde sa ne dam seama ca ea avea un fel de bicicleta la care pedala si noi nu ne-am dat seama. Atat de obositi eram ca noi credeam ca e un pedicab normal cu motocicleta, dar nu degeaba se numeste pedicab nu? Asa ca a inceput saraca femeia sa dea la pedale cu noi, din cele 3 minute cat zicea ea ca e pana la metrou, s-au transformat in 15 minute in poluare extrema, trafic infernal, sudoare si gandul nostru care zbura doar la cancer pulmonar si la o mare tristete legata de viata oamenilor de aici. Ne-am gandit clar sa ii dam mai multi bani pe efort, si scosesem dublu fata de cat ii promisesem atunci cand ne-am pornit. Dar atunci cane ne-am oprit, ea a devenit foarte agresiva si ne-a cerut mult mai multi bani, a inceput sa urle ca nu ii dam bani si ca ea a facut un efort extrem de mare. Sincera sa fiu acum, Traian deja se pierduse un pic. Eu am pus piciorul in prag si I-am zis sa ia cat ii dau ca si asa e mult mai mult decat ii spusesem si am plecat pur si simplu. A fost o experienta foarte negativa si neplacuta cu totul.

Ne-am urcat in metroul jegos si trist si ne-am dus spre hostelul nostru pentru ca ne saturasem total de acea zi si de acel oras. Seara la hostel am mancat un gratar sus pe terasa hostelului si ne-am uitat tristi la acea lume careia parca nu ii pasa de tot ceea ce ne inconjoara. Dimineata aveam avion devreme, si am dormit atat de stresata sa nu cumva sa nu sune ceasul si sa raman in orasul acela, incat practic nu am dormit, si mai mult decat asta am uitat sa ma dau si cu crema de tantari de dimineata.

Asa ca atunci cand asteptam taxiul sa ne vina am tras groaza vacantei in superba lumina de amurg, atunci cand viata lor e cea mai dulce, m-a muscat un tantar. Si uite asa groaza de malarie, dengue si altele s-a scurs in mine in drumul spre aeroport si catre viitoarea noastra destinatie… Intre timp aveam sa ma mai relaxez legat de acest aspect, dar despre astea o sa va povestesc in niste postari medicale.

Din fericire am evadat din Filipine si am ajuns intr-unu din orasele in care ne-ar face placere sa traim, Singapore, urmand sa petrecem o zi minunata in micutul oras-stat.

Spor la calatorit!