Weekendul care a trecut a fost foarte ofertant pentru noi. Am vizitat Tryavna, un orasel cochet din muntii Balcani, am alergat la proba de 23km a Tryavna Ultra, un celebru concurs de alergare al vecinilor de la sud de Dunare, am vizitat o frumoasa manastire de langa Gabrovo, Sokolski, si am explorat Muzeul Satului de la Etara, un concentrat al ceea ce are mai frumos Bulgaria in materie de arhitectura, cultura si obiceiuri. Si nu am fost doar noi, am fost toata familia, caci asa este frumos. Bucuria trebuie impartasita de cat mai multi.
Un pic despre Kolyu Ficheto, arhitectul renasterii bulgare
De multa vreme ma tot uit la frumosul pod de piatra construit in stil semi-otoman pe care il intalneam regulat undeva la vreo 50km de Ruse inspre inima Bulgariei. Langa localitatea Byala se afla podul construit de Kolyu Ficheto, unde arhitect bulgar, sau mai bine spus constructor, ce si-a lasat amprenta in tara vecina prim mai multe constructii, printre care podul acoperit din Lovech si alte biserici si cladiri. Se spune ca ar fi construit podul de la Byala cu 3 ori mai putini bani decat oferta venita de la niste francezi si de 2 ori mai repede.
Tryavna
Tryavna este un alt orasel bulgaresc in care turistii pot descoperi zone compacte cu arhitectura specifica perioadei de renastere nationala bulgara din a -2a jumatate a secolului XIX. In cuvinte putine, cand vedeti o casa frumoasa, varuita alb si incadrata cu barne de lemn, cu prispa si alte elemente arhitecturale despre care eu nu stiu atat de multe, ea a cam fost construita in secolul XIX. Astfel de case se gasesc in tot spatiul balcanic, nu numai la bulgari. Am dormit in Edirne intr-o astfel de casa transformata in boutique hotel acum 2 ani.
Treavna pe romaneste, sau Tryavna pe bulgareste, se afla cam la 1h de Veliko Tarnovo, si 40 min de Gabrovo. Drumul cel mai scurt dinspre Bucuresti trece prin Dryanovo, unde se face stanga spre munte, dar este cam spart si turbulent. Dinspre Gabrovo drumul este mai bun, dar inseamna totusi un ocol cand vii dinspre Bucuresti. Noi la dus am venit prin Dryanovo, dar la intoarcere ne-am dus prin Gabrovo caci am mers sa vizitam Muzeul Satului de la Etara si manastirea Sokolovksi.
Desi nu se afla la o altitudine mare (400m), Tryavna are aerul unui orasel de munte. Drumul pana acolo si padurile ce inconjoara orasul te fac sa te gandesti un pic la Sinaia. In mare vorbind, epicentrul turistic al orasului este reprezentat de Turnul cu Ceas ce dateaza din 1814 si este amplasat in piata centrala a orasului vechi, alaturi de Biserica Sf Arhangheli Mihail si Gavril (sec XII – construita in cinstea victoriei tarului Asan II in fata bizantinilor), vechea scoala si vechiul pod arcuit din piatra ce a fost construit tot in secolul XIX. In rest, centrul istoric adaposteste numeroase case traditionale frumos pastrate, astfel ca pe ansamblu te plimbi intr-un fel de muzeu. Sunt destule muzee si muzeașe, dar noi nu am vizittat de aceasta data nici unul. Merita mentionat ca in Tryavna exista un Muzeul al Artei Africane si Asiatice, piesele fiind donate de catre un sculptor bulgar mutat in SUA, Zlatko Paunov.
Am convenit ca vizitarea Tryavnei sa fie facuta mai pe indelete alta data. De data aceasta obiectivul nostru principal era altul: terminarea cursei cu bine si luarea medaliei. Ceea ce am si facut!
Tryavna Ultra
Spuneam mai demult despre experientele noastre cu alergatul si despre cum a merge la competitii este ceva distractiv din mai multe motive, unul dintre ele fiind acela ca vizitezi locuri noi. Pentru cineva pasionat de plimbarit si vazut locuri noi, merita. Tot in articolul despre alergat, v-am povestit despre blogul Alergaceala al lui Ionut Petcu, un om pasionat de alergare, dar nu orice fel de alergare, ci o alergare distractiva, fara accent pus pe performante ce te duc spre rabdomioliza si insuficienta renala. De la el am aflat de Tryavna Ultra, un concurs desfasurat in aceasta localitate emblema pentru turismul de la vecini si ahitectura specifica renasterii nationale bulgare. Pe scurt, acum vreo 2 luni, m-am hotarat sa ma inscriu la cursa de 23km, iar un pic dupa s-a inscris si Andreea. Asa ca in weekendul 17-18 iulie, noi urma sa participam la prima noastra cursa de alergare montana parcursa impreuna, prima noastra cursa peste hotare si primul semimaraton al Andreei. Doldora de premiere. Totul era bine, trebuia doar sa ne mai pregatim un pic.
Noi cam aveam emotii in ceea ce priveste capacitatea noastra de a termina cursa. Eu eram mai relaxat totusi, terminasem oarecum decent cursa de 16km si 400m diferenta de nivel de la Maratonul Argonautilor, dar Andreea nu mai avusese astfel de experienta, mai ales cu distante de peste 10km, asa ca pentru ea, orice metru alergat dupa 10km devenea o plimbare in necunoscut.
Ne-am antrenat totusi, mai pe acasa, mai in parc, cand se putea, adica cand nu era canicula. Dar chiar daca nu eram foarte bine antrenati, eram echipati. Aveam bete de trekking (pe care nu le am mai folosit), aveam ghiozdane mini(dintr-acelea de 5L care au in spate punga cu apa si bei in timp ce alergi) si aveam adidasi de alergat(dar nu de trail, ci de asfalt). Povestea cu incaltamintea de trail este ca pantofii nostri sunt undeva intr-un hotel in Skopje, inca nu ne-au fost returnati in urma calatoriei noastre prin Balcani.
Am ajuns la cazarea din Tryavna vineri dupa-amiaza si ne-am relaxat un pic la cazare jucand fotbal cu TAI pe pajiste si ciugulind cate ceva de ale gurii. Pe la 9 fara 20 am plecat spre centru unde urma sa se dea startul cursei de 100km. Acesti sportivi, impreuna cu cei de la 141km ce plecasera de la ora 17, urmau sa alerge pe parcursul, cel putin teoretic, din punct de vedere al cronometrului, fara oprire. Unii dintre ei se opresc la punctele de control si pot trage un pui de somn. Dar oricum, este greu ceea ce fac acest oameni. Atmosfera de la startul cursei de 100km a fost foarte frumoasa, cu multa emotie, aplauze, lucru ce ne-am amplificat emotiile pentru a 2a zi. Ne-am ridicat pachetele de concurs, iar apoi ne-am mai jucat cu TAI fotbal pe iarba frumos tunsa din fata primariei ( noua pasiune descoperita dupa EURO 2020).
In dimineata startului, ce urma sa aibe loc la ora 08:00, ne-am trezit greoi pe la 6:30 si am incercat sa mancam ce mai aveam prin geanta frigorifica si inca nu se incalzise. Dar nu prea intra mancarea la ore atat de matinale si nici nu poti manca salam cu omleta stiind ca apoi se va balambani in stomac. Eu am mancat niste orez cu lapte si nuci, iar Andreea niste paine cu pate, iar apoi am mai bagat un gel dintr-acela de sportivi pe masina spre centrul orasului. Ajunsi acolo la start, vedem cum lumea se incalzeste si se pregateste. Noi eram mai timizi in miscari, era si dimineata, asa ca ne am rezumat la niste stretching banal si cateva poze pentru posteritate. Dar iute a venit si startul.
Traseul avea 20.5km, desi noi credeam ca are fix 23, si cam 700m diferenta de nivel, impartiti in cam 2 urcari mari a cate 300m, cu cateva incizuri pe parcurs.
Obiectivele principale erau cam asa:
1. Sa terminam
2. Sa nu fim ultimii
Obiective secundare
1. Sa facem sub 3h
2. Sa fim in primii 90%.
Am plecat printre ultimii, caci asa era corect, doar nu aveam sa ii incurc pe cei competenti. Primii 2 km eu am cam fost o mana moarta. Mai aveam putin si ma intreceau si ultimii alergatori. Pe Andreea o lasasem in fata caci stia ca o sa o prind din urma la un moment dat si nu avea rost sa-i stric ritmul. Ne-am intalnit putin mai incolo cand a trebuit sa incepem sa urcam primele dealuri. Ritmul nostru era bun, in opinia noastra, nu eram ultimii, dar problemele au inceput sa apara pentru mine incepand sa am o senzatie de arsura gastrica, ce aparea si disparea. In acele momente ma cam opream, iar Andreea imi dadea distanta, dar ulterior o ajungeam.
In acest ritm, bun oarecum, am ajuns in frumosul satuc Bojentsi, practic un muzeu locuit ce pastreaza intacta arhitectura bulgara de secol XIX. Satul este foarte frumos, va recomand cu mare drag sa-l vizitati, in centru fiind si un muzeu. In vatra satului a fost si punctul de alimentare si hidratare, singurul al acestei curse. Cand am vazut tavile pline cu pepene si rosii, mi-am spus ca sunt salvat. Cred ca am mancat vreo 10 feli de pepene si niste rosii, am luat cateva curmale la mine sa am in caz de vreo hipoglicemie si am plecat, nu inainte de a ne intalni cu alti romani. Cuplul nostru de romani parea mai antrenat, dar asta nu i-a impiedicat sa o ia pe un drum prost la startul cursei, urmand turma. Cred ca au pierdut ceva minute acolo, dar asa e in tenis, trebuie sa fii atent.
Dupa Bojentsi urma imediat o urcare abrupta, 300m fara incizuri sau altceva. Pe aceasta catarare am depasit multi oameni, observand ca noi suntem chiar buni la portiunile cu urcare abrupta, relativ ok la coborari, si cam varza la plat si fals plat. Dupa aceasta urcare a urmat o portiune de fals plat, cu minime urcari si coborari, portiune pe care mi-au revenit durerile abdominale. Ma cam speriasem, voiam sa termin cursa cat mai repede si sa iau un antiacid cat de repede. Dupa ce au trecut spasmele gastrice, am plecat repede in cautarea Andreei pe care nu o mai vedeam in zare. Culmea, tot depaseam oameni, dar Andreea nu mai era. Aoleu. unde s-a dus Andreea. Dau si peste ea intr-un final, numai ca atunci gazul ei se cam terminase, efortul coborarii abrupte punandu-si amprenta pe genunchi.
Ultimii km i-am parcurs impreuna, noi fiind oarecum relaxati pentru ca stiam ca vom termina in timp. Numai ca romanca cu care ne vazusem la Bojentsi ne-a spus ca mai avem aproape 5 km cand se facusera 3h, desi eu estimasem ca mai aveam maxim 3. Pai era nasol daca era asa, caci nu aveam cum sa mai terminam, in ritmul nostru de pana acum cel putin. Incepem iar sa ii dam tare, iar in acest timp eu ma tot uitam pe google maps si trackul GPS cum sta treaba, ajungand la concluzia ca harta colegei era gresita sau se uita cum nu trebuie. In final, ajungem la finish in 3h si 19 minute, un timp foarte bun. Ne-am atins o parte din obiective. Dupa noi au mai terminat inca 15 oameni, in timp, adica in cele 3h 30min- timpul limita pentru a fi clasat si a primi medalia . Apoi au mai terminat altii in afara timpului de concurs.
Impresiile Andreei
Ii dau credite sotului meu pentru o descriere foarte frumoasa. Ce as putea sa mai completez?
Am mers chiar bine, oricum mult mai bine decat ne asteptam. Probabil ca ne si subestimam, pentru ca simtim ca nu ne pregatim la fel de mult ca altii. Pe coborari i-am dat tare si am recuperat zonele de urcare, dar ghinionul nostru a fost ca zona de popas a fost intr-o zona spectaculoasa, satul acesta Bojentsi, un sat mai traditional decat traditionalul, in care dupa noi am fi stat sa adulmecam fiecare coltisor. Am mancat un demential pepene rosu si poate ne-am relaxat mai mult decat trebuia, caci am mai stat de vorba si cu niste romani si cu bulgarii din organizare – noi fiind pe socializare, iar la sfarsit cred ca ramasesem printre ultimii 10.
Dar ca sa vedeti ca nu suntem asa de out of shape, pe cea mai grea urcare, cea care incepea chiar acolo, am reusit sa depasim pe toate lumea, toti pufaiau pe margine, nu-i invinovatesc caci era cam abrupta treaba, dar aparent la asa ceva ne pricepem destul de bine. I-am ajuns pe colegii nostri romani care mergeau chiar bine. Eu mi-am mentinut ritmul destul de bine, stiu sa ma motivez, urasc esecurile, si atunci cand stiu ca mai pot putin dau totul, dar se vede ca nu am suficient antrenament caci pe presiunea pe genunchi m-a cam lovit la coborarea de la sfarsitul cursei, firesc, caci nu am articulatiile pregatite. Febra de a doua zi a fost un premiu oricum, am fost mandra de ea. La un moment dat am fost prost informati in legatura cu distanta pana la finish dupa cum povestea si Traian, astfel ca am avut emotii ca nu terminam. Eu cum sunt mai zen chiar nu as fi vrut sa aud nimic demotivant, iar Traian e prea pragmatic cateodata, dar am reusit sa terminam cu 10 minute inainte de termenul limita. Un total de 3h20. Au fost suficienti care nu au terminat. Eu zic ca e putin pacat sa nu fim mega mandri de noi si stiti cum se zice, la cat mai multe.
Cazarea la The Forest House – Gorski Dom
Cazarea a fost la The Forest House sau Gorski Dom, aflata cam la 2 km de Tryavna, undeva sus deasupra oraselului, in mijlocul padurii. Desi foarte rustica, cu tot felul de facilitati pentru copii, cu loc de joaca indoor si outdoor, atitudinea patronului cam lasa de dorit. Pe alocuri simteai ca parca nu voiau sa fii aici, sau ca le faci tu un serviciu si vrei sa iti cumperi mancare de la restaurantul lor. Cumva as recomanda cazarea celor cu copii si celor care vor sa se inconjoare de verdeata. Dar trebuie retinut faptul ca nu au frigider in camere, iar frigiderul lor nu este foarte accesibil, in sensul ca trebuit sa tragem de ei sa lasam ceva acolo. Micul dejun este cam penibil, nu neparat ca nu te-ai satura, dar totusi, o felie de paine cu cascaval incalzit si sunca nu reprezinta idealul meu de mic dejun. Orice fastfood amarat de oriunde ar putea sa mi ofere asta. Ahh, cafeaua si ceaiul se platesc. Nu mult, 1,5 Leva, dar ideea ca ele se platesc si nu sunt parte dintr-un mic dejun deja mega frugal, ofera senzatia de calicie suprema. Asadar, o discrepanta mare intre hotel si locatia sa, si mic dejun si atitudinea personalului. Nota 8 ar fi media, hai 7,5. Facut cu Fonduri Europene. Concluzia. M-as intoarce, poate nimeresc alti oameni la receptie, dar stiu ca nu va fi asa.
Merita mentionat grupul de bulgari ce s-a cazat in acelasi amplasament, oameni de calitate, foarte draguti, ce seara cantau la chitara cantece folk si mai aveau si un catel pe nume Kaya, cu care TAI a relationat.
Manastirea Sokolski
Am dat de aceasta manastire cautand lucruri interesante pe google maps prin zona Gabrovo, iar apoi cand am vazut pozele emblema ale locului, mi-am dat seama ca mai vazusem aceasta manastire. Un loc instagramabil, fireste, aceasta este noua unitate de masura a locurilor.
Joseph Sokolski, cel ce a dat numele manastirii, a fost un calugar bulgar ce a plecat de la manastirea Troyan – considerata drept una din cele 3 mari manastiri ale Bulgariei (despre care nu am apucat inca sa va povestim) si a infiintat un nou asezamant monahal langa Gabrovo in 1840. Initial biserica era de lemn, dar pe parcursul anilor, mai exact in timpul miscarii de Renastere Nationala Bulgara, manastirea a fost construita in forma ei de astazi.
Frumosul este reprezentat de mica bisericuta in spatele careia se intinde dealurile inverzite ale Balcanilor, curtea ingrijta si plina de flori si fantana construita de faimosul mester Kolyu Ficheto, despre care v-am povestit si mai devreme.
Muzeul Satului din Etara
Exact locul in care vrei sa iti duci copilul intr-o duminica dupa-amiaza. Educativ, frumos, amenajat cu mult bun simt si implicare, din pacate cumva peste Muzeul Satului de la noi prin faptul ca exista foarte multa interactiune intre mesterii locali, fiecare cu magazinul lui tematic, care expune o anumita indeletnicire traditionala. Am fost la fel de fascinati precum copiii de acest loc.
Am mers incet incet, dintr-o casa in alta, copilul ne-a pus non stop intrebari, bine ca am cel mai destept sot din lume. Aflat pe malul raului Sivek, si deschis din 1963, te intrebi daca aceste case nu au existat introdeauna acolo.
La una dintre casute au o brutarie/cofetarie traditionala, cu pacintele care mai de care, dar unde puteti evident plati doar cu leva. Noi am reusit sa ne cheltuim banii cash la primul magazin pe doua potcoave, asa ca salivam cand am ajuns acolo. Ne-am luat doar ceva mic care a ajuns si pe jos, dar ce sa ii facem. Vom reveni.
Drept concluzie, chiar daca usor limitata ca timp, vacanta aceasta in Tryavna si muntii Balcani a fost ce trebuie pentru familia noastra extinsa. Noi ne-am atins scopul, TAI s-a relaxat, bunicii s-au simtit bine si astfel am petrecut frumoase momente impreuna. Sa aveti in vedere aceste locuri daca doriti un weekend fara prea multe batai de cap si fara nebunia de pe Valea Prahovei.
Speram ca v-a placut povestirea noastra. Ne puteti da un Like la Pagina de Facebook si un share la articol. De asemenea, va asteptam si pe pagina noastra de Instagram unde postam fotografii si alte povesti.
Spor la calatorit!
Spor la calatorit!
Ce frumos povestiți. Călătoresc și eu cu voi. Felicitări pentru ce ați reușit la alergare. Sunteți un exemplu și sa va urmeze cât mai mulți.