Fii Avdellei – Timpul regasirii. Nu doar o carte despre aromani, un roman istoric de aventura.

      Cartea Fiii Avdellei – Timpul regasirii scrisa de Steliana Duliu-Bajdechi m-a emotionat profund in timpul lecturii si m-a facut inca odata sa-mi doresc sa ajung si sa cutreier prin tinuturile de bastina ale aromanilor, muntii peninsulei Balcanice. Daca voi mai gasi si personaje model ale poporului precum Katina, Steriu, Mariusa sau Ianuli, asta ramane de vazut, eu sper ca da.  

In copilarie, toti citim carti de Aventura, cu personaje spumoase, simpatice care ne fac sa visam alaturi de ei tot felul de peripetii. Harry Potter mai nou, pe vremuri Toate panzele sus, seria Cavalerii a lui Ioan Dan, Jules Verne chiar, carti care te fac vrand nevrand sa te atasezi de personaje. Dar parca cand devii adult, nu iti mai permiti sa ai astfel de lecturi. Cum sa spui cuiva la o intalnire la o cafenea din Centrul Vechi, bai ce mi-a placut Cei Trei Muschetari, acum o citesc. Rade lumea de tine, citeste domnule ceva Pamuk, Murakami.  

De curand am terminat o carte ce m-a facut sa-mi amintesc de emotia aventurii ce o incercam cand eram copil si citeam despre tot felul de personaje, numai ca acum personajele principale sunt 4 tineri aromani, 2 fete si 2 baieti, a caror viata si desavarsire umana se impletesc frumos cu importante evenimente istorice balcanice si europene. 

In urma cu aproape 1 an, mama unui bun prieten lansa o carte despre aromani. Nu era o carte de istorie sau cultura a acestui popor, cum s-ar fi asteptat unii, ci o carte de aventura cu personaje aromane in teritorii locuite de aromanii. Din ce stiu eu, nu s-a mai scris un astfel de roman. Sper sa gresesc, caci mi-as dori sa mai citesc astfel de lucrari ce pot apropia publicul larg de un subiect cvasi-necunoscut.  

Intr-adevar, in afara aventurii, spatiul cultural al aromanilor este foarte bine expus si exploatat de catre autoare, ceea ce aduce cartii o valoare de marturie a unor epoci apuse demult.  Foarte frecvent in carte apar fraze si cuvinte in limba aromana ce au darul de a te apropia si mai mult de atmosfera muntilor Pindu, iar obiceiurile si cutumele acestei societati ce parca functioneaza asa de la facerea lumii sunt bine explicate.  

Daca cartea pe de-o parte este frumoasa, scrisa bine, foarte citibila,  ce facem cu cititorul. Caci felul in care este inteleasa si receptionata cartea depinde de cel ce o lectureaza. Pentru un aroman, multe din cele descrise in carte ii vor trezi amintiri placute, ii vor reaminti despre povestile rudelor, de originile neamului si le va sorbi cu nesat. Va simti ca se intoarce la radacini. Eu cel putin asa am simtit. Ce facem insa cu cine nu are foarte multe in comun cu neamul aromanilor? Pai aici intervine partea frumoasa a acestei carti. O carte scrisa frumos si cu o actiune buna va fi citita si daca personajele sunt din Nepal sau alt colt al lumii. Iar pentru un cititor care are si o pasiune pentru romane istorice este o carte ideala, desi nu ii dezamageste nici pe cei pasionati de aventura. 

Aici cel mai bine va poate povesti Andreea cum ii s-a parut cartea, pentru ca a reusit si ea sa o devoreze in 3 zile cu tot cu copilul pe cap. “ Desi initial am crezut ca nu voi putea intelege si aborda cartea la fel de bine ca si Traian, neavand acel sentiment de apartenenta pe care Traian il are fata de neamul lui, am ajuns insa incet , incet, sa nu ma pot desprinde de carte. Pe de-o parte am avut la inceput un sentiment de tristete pentru acele timpuri si pentru acest popor pe care l-am cunoscut prin intermediul lui, al familiei lui, al prietenilor lui si al calatoriei noastre in Balcani pe urmele lor. Pentru vremurile grele pe care le-au suferit si pentru faptul ca si acum sunt dispersatii peste tot, si lupta sa-si pastreze traditiile si limba. M-a impresionat suferinta universala, pe care si romanii din Basarabia sau Bucovina si multi altii au trait-o , in momentul in care nu-si pot folosit limba lor la scoala sau in biserica. M-am atasat foarte mult de personaje, in doar cateva zeci de pagini, si aici este doar meritul autoarei. Greu am mai plans in ultima perioada la carti, desi am citit destul de mult in perioada asta. Am suferit si eu cu ei la moarte diferitelor personaje din carte. La fiecare capitol asteptam sa vad unde au mai ajuns si ce mai fac fiecare. Usurinta cu care trece autoarea de la o etapa la alta a vietii lor este fascinanta. Iar felul in care se traia in acea vreme, in care nu stiai daca vei mai trai de la o zi la alta, te face sa astepti cu emotie paragrafele urmatoare, cu o usoara stare de tensiune ce nu te lasa sa pui pauza si sa faci altceva. Intr-o carte relativ scurta se deruleaza destine intregi. Sincer astept cu nerabdare o urmare.” Andreea.  

Cartea are 4 personaje principale, cum am spus si mai sus, ele fiind tipologii ale neamului. Este simplu sa te atasezi sau la dispretuieste pe unele dintre ele la inceputul cartii, dar nu poti ramane la fel pana la final, caci fiecare evolueaza, devine om si se transforma. Va zic de pe acum, Katina este personajul meu favorit, cumva ea fiind genul de femeie ce i s-ar fi potrivit lui Alexandru cel Mare , considerand satucul natal prea mic pentru ea, dar nedispretuindu-l.  

Cei 2 masculi, Ianuli si Steriu, sunt niste prototipuri prin definitie. Aproape perfecti. Iar Mariusa, nevasta perfecta a ciobanului aroman, ascultatoare, cuminte, buna gospodina, frumoasa, un pachet complet.  

Cartea Fii Avdellei – Timpul Regasirii poate fi achizitionata de pe site-ul librariei Eikon.

Am citit cartea aceasta cand eram in Madrid la un congres medical. Mi-a fost foarte usor sa compar felul in care aromanii au fost imprastiati prin Europa dupa distrugerea si prigoana adusa de Ali Pasa acum 200 ani, cu exodul romanilor in Europa adus de ultimii 30 ani. Poate asta mi-a amplificat emotiile din timpul lecturii.  

Aceasta carte este prima dintr-o trilogie. Ea va urma periplul aromanilor de-a lungul istoriei moderne pana aproape de zilele noastre, cam pe cand s-au nascut bunicii nostri. Greutatile infruntate in ultimul secol au fost mari, desigu,r pentru toate popoarele a fost greu, dar mutarile de populatie si colonizarile fortate inspre alte teritorii nu sunt ceva ce trec usor. Poate si de aceea, eu cunosc mai putini aromani ce isi doresc sa emigreze decat romani. Cand bunicii iti povestesc cate case si domicilii au parasit si au fost mutati fortat, cand stii ca in unele locuri nu aveai voie sa iti vorbesti limba in biserica spunandu-ti-se ca doar limba greaca este limba lui Dumnezeu si aromana este a celui rau, te bucuri ca ai o tara, incepi sa apreciezi ce ai in Romania, o tara totusi adoptiva a aromanilor, dar pentru care aromanii au dat maximul, si asta cu mandrie. Si nu ma refer doar la Hagi si Halep.    

Aici am scris cateva cuvinte despre cum am ajuns acum cativa ani pentru prima oara in aceste locuri impreuna cu Andreea si parintii mei.
O calatorie aproape initiatica

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.