Dubai. Partea 1. Intre cladiri imense, cultura araba si caldura coplesitoare. Impresiile noastre.

 

 

Dubai

 

Dubai a fost prima noastra oprire in directia Asia. Am stat aici cam 24 ore. Suficient cat sa vizitam ce ne propusesem si cat sa ne incadram in bugetul ce parea initial ireal, de doar 20 de euro. Ca doar plecam intr-o calatorie de 2 luni. Dar am facut-o si se poate! Desigur, clasic in stilul nostru. Adica la Couchsurfing, unde am avut una dintre cele mai tari experiente si mancand acasa sau chiar si la mall pe saturate. Dar sa o luam de la capat.

In acest prim articol despre Dubai, o sa va povestesc in mare despre impresia noastra despre oras, una destul de coplesitoare , pentru ca apoi in articolul viitor sa va povestesc despre ce puteti vizita. Va spun de la inceput ca este impresia unui student, unui calator low-cost, imaginea din ochii unor tineri de 23 de ani fara griji si fara bani.

Dubaiul este unul dintre cele 7 emirate ce alcatuiesc Emiratele Arabe Unite (UAE) si este de altfel cel mai modern si progresist dintre ele.

Noi am ajuns aici cu Wizz Air care are zboruri uneori chiar si de la 60 de euro pe segment, fara bagaj. Noi am luat biletul cu 80 de euro pentru ca ne-am incurcat cu perioada aceea cand 2 bilete erau la pret de unul. Perioada care practic mai mult ne-a scumpit biletele, toti ingramadindu-se la excursii in Dubai. Zborul dureaza 4 ore, iar avionul aterizeaza pe aeroportul low-cost – Al Maktoum International Airport – care se afla destul de departe de orasul vechi. Noi am avut noroc pentru ca la Couchsurfing stateam in Dubai Marina, care este ceva mai in zona cu aeroportul acesta.

Trebuie sa intelegeti ca Dubaiul este foarte mare, iar distanta intre Dubai Marina si Centrul Vechi desi pe harta pare mica, este una foarte mare, nu ca in orasele europene cand zici ca o iei pe jos. Taxiurile nu sunt scumpe in comparatie cu cele din orasele din vestul Europei si la nevoie le poti folosi cu incredere. De altfel, in mare parte oamenii din clasa sociala mijlocie si inalta numai asa calatoresc, cu taxiul. O sa vedeti ca daca veti merge cu metroul, veti fi doar voi si imigrantii care lucreza aici, veti fi printre singurii “oameni albi”. Cand spun asta, nu o luati ca pe o remarca rasista, pentru ca in toata excursia noastra in Asia, asa am fost numiti, acesta este modul in care ei vorbesc despre noi, ca si “oameni albi”.

Fiind o tara musulmana, ca si in Egipt, la metrou exista vagoane de femei si vagoane de barbati, sau mai bine zis mixte pentru ca au voie si femei aici. In cel strict de femei, de obicei acestea se lafaie in mult spatiu liber, in timp ce in cele de barbati nu ai loc. Dar nu cumva acestia sa treaca linia ce separa cele doua spatii, nici chiar cu un varf de picior. Si pe buna dreptate si fara suparare, o femeie nici nu prea se poate simti in largul ei in vagonul mixt, sub atatea priviri. Si nu ma refer aici la cetatenii arabi, pe care nici nu ai sa-i prea vezi, poate doar in mall-uri.

Imigrantii rezidenti in Dubai in mare sunt majoritatea din Filipine, India si  Bangladesh. Iar tot orasul acesta pe care il vedeti, numit Dubai, este construit pe munca acestor oamenii care sunt munciti in conditii extrem de dificile, la temperaturi foarte mari si apoi platiti infim. Ei vin aici pentru o viata mai buna, in special pentru familia care ramane acasa. Salariile infime pe care le primesc aici, in Dubai, sunt in schimb mult mai mari decat ceea ce ei ar primi acasa. Dorm foarte multi intr-o camera si mananca din magazine “ale lor”. Asa ne-am si dat seama ca trebuie sa existe si niste magazine cu mancare mai ieftine. Dar ne a fost greu sa le gasim prin Dubai Marina.

 

Aeroportul Al Maktoum

 

Dar sa revenim la povestea noastra. Am aterizat pe la 9 seara in Dubai in aeroportul Al Maktoum . Cand ajungeti in aeroport, primii oameni pe care ii veti vedea sunt vamesii. Sunt toti imbracati in costum traditional arab. Insa, veti vedea, in ciuda acestei prime impresii marcante, Dubai-ul nu este un emirat atat de traditionalist pe cat pare.

Din avionul nostru romanesc, au coborat numeroase domnisoare imbracate doar in pantaloni scurti si fuste la fel de scurte.

Spre oras, trebuia sa luam autobuzul F55, care circula intre orele 06:00 si 22:00,  pana la cea mai apropiata statie de metrou – Ibn Battuta.

Cardul de transport l-am cumparat din aeroport, dar bineinteles nu fara cateva peripetii. Noi am zis ca schimbam 20 de euro. Dupa ce ne-au facut la bani pentru ca na, asa e cand schimbi bani in aeroport, ne-am dat seama ca ne-au dat doar 49,25 dinari. Cardurile valabile 24h pe toate mijloacele de transport – cardurile Silver Nol –  costa 25 de dinari de persoana. A incerca sa ne fraierasca apoi, sa luam alte carduri total dezavantajoase. Pana cand ne-am gandit noi sa cerem cuiva 0,75 dinari. Bine ca avionul era plin de romani, asa ca am cunoscut un cuplu foarte dragut care ne-au dat cei sub 1 leu care ne lipseau. Apoi am si vorbit tot drumul spre oras cu ei. Legat de aceste carduri, ele sunt pre-paid, si din cei 25 de dinari, aveti 19 dinari pe care ii puteti folosi pe transport si apoi cand se termina, trebuie reincarcate.

Dar vreau sa va spun ca am mai cunoscut un alt cuplu din acest avion, cu care si vorbisem in acea seara la aeroport  si cu care aveau sa ne reintalnim a doua zi  si in Mall Dubai si intr-un final am dat iar si din nou, nas in nas cu ei,  la noul aeroport. Iar cand i-am si auzit ca ne-au intrebat ” Ce si voi mergeti in Filipine?”, nu am mai avut nici un dubiu ca in viata nu exista doar simple coincidente. Da, viata este fascinanta, si aceasta era doar prima zi din excursie. Apoi am mai aflat si ca avem prieteni comuni.

Continuand traseul nostru din prima seara, am coborat la prima statie de metrou dupa cam 30-40 de minute de mers cu autobuzul si de aici am luat un alt autobuz pana in Dubai Marina. Astfel am ajuns fara probleme la adresa pe care ne-o daduse Ioana, couchsurferul nostru. Daca esti ordonat si obisnuit cu calatoria si nu te impacientezi cand apar mici piedici, este usor sa te orientezi si in cele mai necunoscute locuri.

 

 

Despre Ioana sunt atat de multe lucruri de spus. E o persoana minunata, foarte interesanta. Acum calatoreste in toata lumea dupa ce s-a mutat cu munca in Dubai. Cand am ajuns noi la ea, abia se mutase de 2 luni . In acea noapte ne-a facut o fresca absolut fascinanta a vietii, a oamenilor si a filozofiilor dupa care se traieste in Dubai. Atunci am simtit cu adevarat ca am plecat din Romania si ca am inceput aventura. Cand am inceput sa cunoastem o alta cultura. Si asa totul a inceput in acea noapte cu Ioana.

Am stat mult de vorba in acea seara cu ea si colegul ei de apartament, un libanez. Am mancat o supa la plic dupa ce ne-au povestit preturile absolut imense de la restaurante din cartierul ei si apoi am plecat sa dam o tura a zonei Marina Bay. Traian chiar se intreba unde sunt acele locuri unde mananci cu 10-15 lei, dupa cum ii spusese Andrei. Clar, aceste locuri nu sunt in Marina Bay. Dar in Marina Bay poti gasi un restaurant romanesc, Decebal.

Dintre lucrurile pe care le-am retinut in acea seara, au fost salariile imense ale celor care vin la lucreze in Dubai, atat comparativ cu cele din Romania cat si comparativ cu cele Vestice. Cat si costurile imense de aici, in ceea ce priveste de exemplu mancarea, o iesire la restaurant sau in club. In schimb, exista o balanta intre cele doua , astfel ca salarile iti permit ca noua ta grija sa fie “cat de mare va fi piscina in noul complex rezidential in care te vei muta”. Am mai retinut ca exista un trend pe aici ca fetele sa fie intretinute, mai ales cele “albe”, care vor fi mereu curtate de numerosii locuitori “de culoare” ai orasului, cu iesiri la restaurant, sucuri platite si cadouri generoase. Pe de alta parte am aflat ca tinuta decenta nu este una deloc obligatorie, poate doar daca mergi sa-ti faci analizele pentru angajare s-ar putea sa se gandeasca cineva sa te intrebe de ce fusta nu este peste genunchi si de ce nu ai un sal pe umeri. Facand astfel acest aspect al vestimentatiei unul destul de abstract pentru mine. Plaja poti face in costum de baie, dar nu poti pleca din perimetrul plajei in slip sau sutien.

La ora 01:00 cand am iesit noi la plimbare, caldura era ca vara, la pranz, in timpul zilelor caniculare de august din Bucuresti. Dar caldura era una extrem de umeda, cea mai umeda pe care am intalnit-o vreodata. Umiditatea aveam sa o experimentam cel mai rau pe “Palmier” a doua zi, in mijlocul apei. Nici nu vroiam sa-mi imaginez atunci, cum avea sa fie a doua zi cand vom sta in soare. Ne-am intors acasa la ora 03:00 dupa o tura pe plaja si prin portul de iahturi din Marina Bay si ne-am culcat pentru ca aveam mult prea multe planuri pentru a doua zi.

A doua zi

 

Dimineata am plecat pe la ora 09:00 de acasa. Seara aveam zborul la ora 23:00.

Urma o zi intreaga de peripetii si vizitat.

Dubai-ul este in esenta un oras-desert. Ca impresie generala, eu am vazut Dubai-ul inca de la inceput ca o statie spatiala de pe planeta Marte. Mai ales in perioadele toride de vara cand temperaturile pot trece chiar usor de 50 de grade. Si sa ne amintim ca este chiar langa mare. Tot aburul care se creeaza este unul sufocant. Toate acestea creand un climat aproape nerespirabil. Oricat de obisnuit ai fi, mai mult de 10 minute in afara tuburilor nu este pentru nimeni in lunile de vara. Si cand zic tuburi, ma refer la lungile coridoare de aer conditionat ce se intind din fata locuintelor pana la statiile de tramvai, de autobuz, de metrou, si apoi din metrou pana in mall sau alte cladiri. Tuneluri lungi de kilometrii. Cel mai bine puteti vedea acest aspect cand mergeti la Mall Dubai, drumul de la metrou si pana in mall este interminabil, coloane de oameni ce merg in sir, uneori si pe benzi rulante, peste 15 minute.

A doua zi in mijlocul aventurilor noastre de vizitat, ne-am intalnit si cu Andrei, un fost coleg de liceu cu Traian si un foarte bun prieten. El lucreaza in Abu Dhabi, dar ne-a facut minunata placere sa vina pana in Dubai in ziua in care eram si noi acolo. Ne vorbisem sa ne vedem, dar nu stiam daca va fi cumva realizabil acest lucru. La un moment dat dupa ce am vizitat orasul vechi si ne intoarceam inapoi spre mall-uri, undeva prin mijlocul zilei, m-am uitat pe telefon sa vad cat e ceasul. Avem 10 apeluri pierdute si toate din Emiratele Arabe. Dar de ce nu a sunat telefonul? Nu am aflat nici acum.

Trebuie sa va spun ca noi am plecat de acasa cu 5 euro credit pe telefon, am zis ca in caz de orice vom putea da macar un mesaj sau 1 minut de apel in roaming. Creditul nostru de salvare. Era abia prima zi. I-am dat telefonul lui Traian sa sune si intr-un fel sau altul dupa mai multe apeluri si consum de credit, am reusit sa luam legatura cu Andrei si sa ne mai si dam intalnire in mallul Ibn Batutta spre care ne si indreptam la acel moment. Intr-o ora, Andrei venea cu masina din Abu Dhabi ca sa ne vedem! Cat de bine se aranjeaza lucrurile in viata! Acest mall era si cel mai accesibil pentru Andrei.

 

Am ajuns in mall mai devreme, ne-am plimbat prin imensele incaperi reprezentand diverse zone ale lumii si ne-am plictisit repede, pana la urma era doar un mall si noi eram in prima zi a unei excursii fabuloase in care cautam cultura si civilizatie iar banii erau oricum pusi deoparte. Morala este ca Ibn Batutta a fost un mare explorator si astfel, avem oportunitatea sa exploram si noi cateva regiuni ale lumii.

Adevarul este ca acum imi dau seama ca am stat o vara intreaga in 4 tricouri si 2 perechi de pantaloni. Desigur, apoi s-au mai adugat o pereche de pantaloni dintr-un bazar chinezesc din Manila, si in timpul stagiului 1 pereche de pantaloni traditionali batik indonezieni si 3 rochii. Asa a trecut vara mea 2015, in hainele astea, dar si o pereche de sandale din piele care scartaiau. Intr-un fel in adancul meu eu sunt o mica fashionista, desi nu mi place sa arunc banii aiurea pe haine, dar atunci cand gasesc lucuri frumoase adevarul este ca nu ma pot limita. In vara asta insa peisajele si aventura mi-au satisfacut nevoia de frumos, hainele au fost ras-spalate si un tricou transformat in arta proprie batik. Dar sa revenim la poveste.

Am mancat in mall Batutta, sa vezi si sa nu crezi, am mancat super ieftin cu vreo 20 lei si ne-am saturat amandoi din 4 feluri de mancare cu desert. Cand ne-am inalnit cu Andrei deja nu mai puteam manca desertul. Deci incercati sa cautati oferte prin zonele restaurant ale mall-urilor, veti supravietui!

Ne-am suit in masina si am plecat. Unde? Oriunde in Dubai. Eram emotionati si fericiti ca ne-am inalnit cu Andrei. Pana la urma ne-am hotarat sa mergem pe cel mai faimos dintre palmieri. Am vazut atatea emisiuni la Discovery cu acesti palmieri artificiali construiti de mana omului cu viziuni megalomane din nisip, despre cata munca si cati bani sunt investiti in crearea acestor structuri incat eram chiar curiosi sa le vedem de aproape.

 

Adevarul este ca atunci cand te urci pe palmier cu masina si mergi pe soseaua principala care formeaza trunchiul, pana in capatul ei, este ca atunci cand esti pe un pod, adica pe scurt – nu vezi nimic. Ne dadeam seama ca suntem in larg cand mai vedeam un sir de case si apa. Am mers pana in capat, acolo se afla complexul Atlantis, care era super plin de turisti. Din cauza aceasta nici nu prea aveam unde sa parcam si am parcat undeva mai departe, cam la 100m. Dar cand am incercat sa iesim din masina si sa mergem la picior, ne-am dat seama ca dupa 5 pasi eram toti fleasca. Efectiv nici la sauna nu m-am simtit la fel. Ne-am intors in masina ca sa putem respira. Am condus pana in fata. Ne-am dat jos pe avarii. Si ne-am tras o poza repede. Apoi am plecat hai-hui.

Andrei ne-a lasat acasa undeva  pe la ora 16:00. Am facut un dus si ne-am luat bagajele. Ioana nu era acasa.

Uf, iar eram cu bagajele in spate. Nu am mai fost in stare sa merg pana la metrou in aerul torid cele 10 minute de mers si de data asta am luat tramvaiul. Toata lumea uraste tramvaiul in Dubai, are cateva statii si se misca ca un melc.

Am plecat spre mall Dubai, am vazut spectacolul de fantani care este cu adevarat minunat si nu trebuie deloc ratat. Au fost 3 minute care m-au impresionat cu adevarat. M-am simtit acolo minunat, cu Burj Kalifa in spate si melodiile din 1001 de Nopti, pur si simplu ne-am pierdut in peisaj. Ne-am bucurat mult, ca un nou imbold de energie spre aventura.

Apoi am alergat repede prin mall-ul imens, printre cuplurile albe si negre ca umbrele ale familiilor arabe, pe care doar aici ii poti vedea in numar asa de mare, facand ce fac ei mai bine, adica chetuind bani. Noi ne-am indreptat spre metrou.

Deja se facea tarziu si la 23:00 ii dadeam plecarea spre Asia. Dar avand in vedere ca trebuia sa ne imbarcam intr-un avion cu peste 250 de locuri si sa ajungem in unul dintre cele mai mari aeroporturi din toata lumea ( ca doar nu degeaba are emisiune pe Discovery) am zis sa fim pe la ora 20:30 acolo.

Aeroportul este super bine organizat si totul a mers ca pe banda, deci daca aveti avion de aici, lucrurile nu sunt chiar asa complicate.

Am simtit din nou sentimentul pe care il aveam cand ne imbarcam spre Taiwan din Amsterdam si deja toti pasagerii aveau “ochii mici”.

Aici, stand la coada, calculam numarul de oameni albi cu care urma sa ne imbarcam in avion, pentru ca erau tare putini.

Noi ne-am documentat dinainte, stiam ca desi nu aveam bagaj de cala, la Cebu Pacific tot trebuie sa faci check-in, chiar daca ai biletul printat. Dupa ce ne-am intalnit cu romanii nostrii de la inceputul povestii, am vazut si ca ei nu stiau asta, asa ca au avut ceva probleme si au primit locuri abia fix din spatele avionului. Asa ca aveti grija intodeauna sa cititi instructiunile pe care le primiti de la compania aeriana atunci cand cumparati biletul.

Ne-am suit in avion, ne-am luat locul si ne-am facut semnul Crucii. Plecam cu avionul nostru de 20 de euro la capatul lumii. To be continued…

Pentru mai multe despre ce am vizitat in Dubai. In articolul urmator.