Drumul Manila – Banaue, introducere în povestea teraselor de orez din muntii Ifugao, Filipine, a 8-a minune a lumii

După cum vă povesteam, am terminat articolul despre Manila cu noi îndreptandu-ne spre autogara, cu destinația Banaue.

De ce ne îndreptam spre Banaue?

Pentru că Banaue din muntii Ifugao, Filipine, este orășelul cunoscut ca punct de plecare când vine vorba sa vizitezi faimoasele terase supraetajate de orez cunoscute ca fiind “a 8-a Minune a Lumii”.

Este locul de plecare spre cele doua site-uri Unesco – Terasele de orez din Batad – sătucul unde ne vom petrece prima noapte și – Terasele de orez din Bangaan – unde nu am ajuns inca.

Articole Filipine

1. Supravietuind Manilei, Filipine. Partea 1. Singurul oras in care nu m-as mai intoarce niciodata. 
2. Drumul Manila – Banaue, introducere în povestea teraselor de orez din muntii Ifugao, Filipine, a 8-a minune a lumii
3. Despre Banaue și cultura oamenilor din cordiliera filipineză
4. Batad, Filipine – Satucul izolat la care visam
5. Bontoc si legenda vanatorilor de capete. Drumul spre Sagada. Filipine.
6. Sagada și sicriele suspendate din munții Cordilierei Filipineze
7. Baguio si drumul inapoi spre Manila
8. Manila, Filipine. Partea 2. Până la urmă vizităm ceva?

Cordiliera filipineza este cunoscută în toata lumea pentru aceste terase spectaculoase, iar atat împrejurul oraselului Banaue, cât și pe drumul până în Sagada și apoi pănă in Baguio o sa le tot vedem.

Priveliști de un verde strălucitor ce ne-au tăiat respirația nu de puține ori.

Călătoria Manila – Banaue

Pentru început insa, inainte de a incepe povestea lor,  o sa va povestesc in acest mic articol introductiv despre cum am ajuns noi in Banaue din Manila.

OHAYAMY TRANS este compania care face ruta Manila-Banaue, iar autogara lor se găsește pe bulevardul Lacson – colț cu Stada Fajardo. Afișul se vede mare din stradă odata ce ajungi in aceasta intersecție. V-am pus-aici– imaginea google maps cu adresa.

După cum vă amintiți din episodul precedent noi am ajuns în autogara companiei undeva dupa-amiaza și fără să cumpăram biletele în avans.

Am ajuns acolo dupa o lunga peripeție prin sistemul public de transport din Manila, coborând la stația de metrou Legarda de pe linia LRT 2. Dacă aveți harta printată sau salvată pe telefon puteți ajunge fără probleme și mergând pe jos de aici din stație.

Dar povestea noastră spune ca harta nu s-a salvat pe telefon, iar localnicii erau și ei la fel de debusolați de întrebarile noastre legate de această autogară pe cat eram si noi. Asa ca am avut ocazia sa luam primul nostru pedicab din Filipine. O excursie care nu prea a meritat ca bani / distanta parcursa, dar a fost o experienta de inițiere si care ne-a dus la destinație. Mai apoi aveam sa facem drumul asta in 10 minute pe jos.

Puteți foarte bine lua și un taxi direct de la Aeroport, după cum vă spuneam în articolul precedent. Mai ales dacă sunteți mai mulți oameni, este foarte cost-eficient si racoritor.

Programul autobuzelor in 2015 este urmatorul:

Noi am plecat cu autobuzul de 10:00 PM. Iar excursia a durat 8h.

Pretul biletului este de 450 php-pesos filipinezi adică aproximativ 8,35 euro. Prețul este foarte rezonabil pentru distanța parcursă.

Nu prea am facut multe poze în autogară și in autobuz pentru că salvam bateria pentru zilele ce aveau să vină. Nu stiam unde o sa mai avem sau nu electricitate.

Cât am stat noi in autogară înainte de plecarea autobuzului, s-a umplut de turisti europeni, majoritatea cu biletele rezervate online. Germani, francezi si spanioli, acestia sunt 80% dintre turistii pe care i-am întalnit noi prin aceste colțuri ale lumii. Bineînțeles au mai fost britanici, norvegieni și australieni. Oameni cu bani. Românii i-am gasit prin Bali, oameni care au investit un ban cu speranțe la paradis, dar pe care i-am gasit putin cam dezamagiți de excursie. O să vă povestim și despre Bali în curand, deși mai toți bloggeri de călătorie cred ca au facut-o.

Dar până una alta, adresa web a companiei de autobuze este http://www.ohayamitrans.com – aici puteți face rezervările. Din cate inteleg sunt zile full uneori. Noi ne-am dus pe noroc, puteam să o incurcăm și să stricam tot programul, dar procesul de rezervare online mi s-a parut ambigu pentru că trebuia sa platesc la banca si nu am înteles exact cum, si mai erau și niște taxe așa că am renunțat. Acum văd că au mai lucrat la site și poți plăti si prin PayPal.

Va pun niste poze cu busul de pe site-ul lor, care corespund cu ceea ce am vazut și noi.

Scaunele se lasă pe spate, dar nu prea mult, asta dacă nu vrei să-l deranjezi pe cel din spate. Și mai ales daca stai pe scaunele din spate, cum am stat noi pe penultimele, dacă le lasam, ne puneam direct pe cei de pe ultimele scaune care nu mai aveau unde să se ducă.

Dar nesimțitul turist francez din fata noastra nu putea sa ințeleagă acest aspect. Mai aveam un pic și îi trageam una, dupa ce i-am zis ca noi nu aveam cum să ne lăsam pe spate pe ceilalti, a dat din umeri ca un nepăsător și s-a lăsat in continuare până in stomacul noastru cu scaunul si nu s-a miscat pana la destinație, că na, fiecare pe cont propriu în tările astea bananiere. Bineînteles ca localnicul este mult mai civilizat. Dar na, ei sunt lumea a3a, iar noi occidentali, civilizati.

Ne-am pus pe scaun si am incercat sa adormim. De altfel, surprinzator, am dormit foarte bine.

Au fost cateva opriri pe drum, am ciugulit cate ceva. Wifi era disponibil peste tot, in afara de cel din autobuz, cu care se laudau. Totul a decurs in siguranta si ne-am relaxat. La opriri nu prea intelegeam noi ce vindeau de mancare sau de ce erau 2 preturi la baie – am aflat apoi ca e in functie de ce planuri ai.

Minunea. Când deschizi ochii și esti în junglă

Mai dormeam, mai ne trezeam, asa cum se intampla de obicei cand mergi mult timp cu autobuzul. Dar, nimic nu ma pregatea, pentru imaginea pe care aveam sa o vad la rasarit.

Am mai mers prin zone cu defilee și drumuri ce serpuiesc printre ele. Chiar si prin defilee care merg pe langa vai mari exotice între munti si ce sunt cultivate frumos ca în Taiwan. Dar în viata mea, nu mersesem prin defilee in JUNGLA. Jungla filipineza, cu mici satuce la marginea ei, cu copii in fundul gol care fac baia rece de dimineata si ne fac cu mana.

Mamma mia, mă uitam si mă fascinam. Mă frecam la ochi și tot incercam sa-l trezesc pe Traian să-i arat unde am ajuns. Poze nu am reusit sa fac, eram prea pierduta in ceea ce vedeam.

În amurgul acela al diminetii, privelistea iti taia respirația și te simți așa ca într-un documentar filmat la capatul lumii, in care tu vei fi protagonistul principal…

Ziua abia incepea, iar noi aveam sa vizitam atatea locuri in doar cateva clipe in Batad.

Spor la calatorit!