Castelul Neuschwanstein la poalele Alpilor Bavarezi.

 

Castelul Neuschwanstein. Alpii Bavarezi. Oricine isi doreste sa ajunga aici pentru a simti magia Disney. Chiar daca nu mai esti copil, vrei sa vezi cu ochii tai acest castel care pare ireal, cococat pe un varf de munte. Mai ramane sa o vezi pe Alba ca Zapada (de altfel castelul a fost inspiratie pentru animatia ”Frumoasa din padurea adormita”, nu pentru ”Alba ca Zapada”).

Pentru noi, Castelul Neuschwanstein a fost primul lucru pe l-am vazut in Germania. Dar nu si primul lucru pe care l-am facut. Am ajuns pe teritoriu german, in Gara din Munchen cu trenul din Salzburg ( multumita Bavaria Pass ) si trebuia sa ne lasam cumva o parte din bagaje aici. Nu ne vedeam urcand, cu ghiodanele in spate, pe acel munte pe care era cocotat castelul. A fost destul de complicat procesul de impartire a bagajelor. Aveam doar 2 ghiozdane, dar prea multe lucruri din ele pe care vroiam sa le lasam, in comparatie cu cele pe care vroiam sa le luam. Asa ca trebuit sa facem rost de o punga in care sa punem o parte din lucruri. Nimic m-ai simplu nu? Am intrebat in toata gara de o punga, ca apoi sa ajung sa dau bani pe ea, 20 de centi pe una amarata, care s a rupt aproape imediat.

Dupa ce ne calmam si lasam bagajele in cutia aceea care ne-a inghitit 3 Euro, asteptam sa vina trenul. Atentie, acum un an, nu pleca de pe peronul principal, ci cumva mai in lateral. Noi ne-am cam ametit, pentru ca parea ca nici nu exista acele peroane si deja dadusem ocolul intregii gari.  Pana la urma le-am gasit, o sa va prindeti si voi.

In tren, mancam pachetelul facut la micul-dejun de la Hostelul din Salzburg, ou fiert impreuna cu sandwisuri stufoase. La 20 de euro pe noapte pentru a dormi in camera cu 10 oameni, macar bufetul suedez de dimineata sa fie fantastic, nu? Studentia are savoare totusi. Mai atipim, mai ne uitam pe geam. Trenul fiind regional, este plin de elevi care fac naveta, ce sa mai, o atmosfera autentica si plina de viata.

Ajunsi in Fussen, ne suim imediat in autobuzul de Neuschwanstein. Castelul nu este chiar in oras, sunt cam 3 km de mers pana la castel.

Ajunsi la poalele dealului pe care este construit castelul, ne dam jos nerabdatori si entuziasmati de a incepe explorarea locului. Ajungem imediat la Casa de Bilete unde ne gandim cam 20 de minute daca vrem sau nu sa dam 10 euro sa vedem interiorul castelului. Intre timp, eu chiar am intrebat lumea care cobora daca merita sa dai bani sa vizitezi castelul. Nu prea intelegeau intrebarea, probabil ii durea undeva de acei 10 euro. L-am intrebat chiar si pe gigel care vindea biletele. Nici el nu prea intelegea unde voiam eu sa bat. 

Pana la urma, luam decizia castigatoarea de a nu plati nimic. Nu de alta, dar eram prea pe buget pentru a ne permite sa dam 20 Euro pentru amandoi. Dar nu regretam, caci niste romani cu care ne-am intalnit la intoarcere ne-au povestit ca nu prea merita sa intri in castel, cel putin nu pe banii astia. Pelesul ar fi de 10 ori peste. Dar daca ar fi sa iei un bilet combinat, ar merita, pentru ca ai intra si in Castelul Hohenschwangau si in Muzeul Regilor Bavarezi. Asta daca ai timp si vrei sa aprofundezi istoria locului. Noi nu aveam.

In caz de vreme buna, soare si drum uscat, la castel se poate ajunge cu un microbuz care este inclus in Bavaria Pass. Cand am ajuns noi, era gheata si polei, asa ca singura modalitate de a ajunge sus la castel era sa iei o caleasca trasa de niste cai mari si grasi. Desigur, nimic nu e gratis. Asa ca ca Medicinistii Calatori au luat-o incet la deal. Cam in 20 minute ajungi sus.

Ehh, aici e aici. Ne invartim prin curtea castelului, frumos, lume multa, afara senin, dar frig. Cand sa o luam inspre celebrul Pod de pe care se fac minunatele poze cu castelul, vedem o bariera pe care scrie Accesul Interzis. Din cauza poleiul si a ghetii, responsabilii de pe acolo ne-au interzis accesul. Adica cum? Cum sa imi rapeasca mie bucuria de a vedea castelul din cea mai faimoasa ipostaza a sa?!

Eram suparati. Am batut atata drum de pomana ca sa ce? Ca sa nimic? Dar chiar cand ne hotaram sa plecam inapoi, vedem un nene care se intorcea de pe acel drum. Asteptam sa vina si sa sara peste bariera. Apoi il luam la intrebari. El ne-a spus ca putem merge pe riscul nostru, ca nu e nimeni sa ne opreasca mai apoi si ca drumul este acceptabil, dar ca trebuie sa avem grija. Intr-adevar, era gheata si polei. Ziua bate soarele si topeste zapada, iar noaptea ingheata. Reteta perfecta. Si ca sa zic tot ce am pe suflet, locurile in care iti rupeai picioarele, erau cele in care trebuia sa ocolesti bariera pusa de ei. Nici nemtii nu mai sunt ce au fost.

Asa ca, in 10 minute, am ajuns si noi la celebrul pod de unde isi fac toti selfie cu castelul. Am facut si noi ce stiam mai bine, adica selfieuri si Andreea a facut poze care de care mai artistice.

Stiti, cateodata se intampla ca atunci cand ajungi intr-un loc in care visai sa ajungi, sa nu fie cum voiai. Ehh, uite ca de data asta, cand stateam pe acel pod si priveam Castelul Neuschwanstein, chiar eram bucuros si ma simteam foarte bine. Aerul rece si frigul ma faceau sa simt ca traiesc. Privelistea ma facea sa imi dau seama ca sunt un norocos. Nota 10.

Trecem peste aceasta stare de reverie si haideti sa povestim ceva despre acest Castel, Regii Bavarezi si Ludwig II. Putina istorie, pe scurt, caci nu dorim sa plictisim pe nimeni.

Ludwig II a fost Printul Bavariei in a-2a jumatate a sec. XIX. Adica in jurul anilor 1860-1880. Atunci Bavaria era, defapt ce este si acum, cea mai independenta dintre toate Regatele Germane. Si o ducea bine financiar. Cam pe atunci i-a venit ideea printului sa construiasca un castel foarte mare si cu o arhitectura superba. Un fel de omagiu adus inaintasilor bavarezi. El a copilarit in Hohenschwangau, un castel situat un pic mai jos de locul unde este acum Neuschwanstein. Paradoxul face ca locul in care a fost construit palatul Neuschwanstein sa fie locul in care existau 2 vechi castele numite Hohenschwangau, iar locul in care fusese construit Hohenschwangau sa exista un castel numit Schwanstein. Deci si numele. Neuschwanstein, adica Schwansteinul Nou.

Ce trebuie sa intelegem noi este ca atunci cand esti Print al Bavariei si te plimbi prin padure, iti vin idei. Asa si cu Ludwig al nostru. Nu avea 20 de ani inca, cand s-a hotarat sa faca acest Castel. El voia sa fie un Castel pentru relaxare si izolare de lumea din jur. Din pacate, nu a dormit decat 11 zile in Castel, iar chiar in anul mortii sale, Castelul a si fost deschis publicului.

Daca va uitati pe poze, nu e greu sa va imaginati cat a costat sa faci un asa castel. Bugetul a fost insa dublu decat se astepta. Pana la un punct a platit din banii lui, apoi a trebuit sa se imprumute. S-a imprumutat pana cand nimeni nu i-a mai dat bani si … ghiciti ce s-a intamplat? A murit in conditii misterioase. Adica, au fost asasinati el si doctorul lui personal. Totul a parut ca un banal inec in lacul din vecinatate.

Trebuie spus ca Ludwig se comporta ca un adevarat dictator al arhitecturii. Nu conta ce spuneau arhitectii. Conta ce avea el in minte. Ce simtea. Asa facea si Ceausescu la Casa Poporului. Dar tot asa, trebuie sa spunem ca bunicul lui a fost cel care a reconstruit Munchen-ul. Venea din familie buna, dar vorba aia, s-a pierdut pe drum. Nu exista nici un document oficial care sa spuna ca Ludwig II era nebun sau avea tulburari mentale. Dar credinta poporului bavarez este ca el nu era intreg la cap. Toti il injurau pentru ca cheltuia toti bani pe castel. Dar acum, Castelul Neuschwanstein este cel mai vizitat obiectiv turistic din Germania. Si vin banii inapoi la bravul popor bavarez.

Cam asta este povestea castelului. Ahh, si nu v-am spus ca dedicase constructia lui Richard Wagner, celebrul compozitor! Dar nici el nu a apucat sa o vada vreodata terminata.

Lasam in pace regii Bavarezi si ne intoarcem la Medicinistii Calatori. Terminam de facut poze de pe pod si ne intoarcem la Castel. Cumparam de la Castel un vin fiert si primim si o cana amintire care imprimata cu o poza a castelui, 5 euro. Problema era ca multi isi cumparau aceasta canuta si se trezeau, dupa ce terminau vinul, ca trebuie sa se plimbe cu ea in mana, pentru ca asa jegoasa de vin nu prea merge bagata in geanta sau ghiozdan. Am bagat-o si noi cu ceva punga gasita, in ghiozdan, abia in Franta aveam sa o spalam cum trebuie.

Apoi o luam din nou la vale, incercam sa cumparam un wurst pe drum, dar trebuia sa mai asteptam un pic sa se faca, asa ca ne grabim si ne continuam drumul. Andreea era deja nervoasa, cand ii e foame nu ai cum sa te intelegi cu ea. S-a terminat cu calatoritul, cu vizitatul, cu placerea, pana nu baga ceva in gura. Pana jos nu mai gasim altceva de mancare, incepea sa se intunece si noi voiam sa mai vedem si Castelul Hohenschwangau pe dinafara. Pe drum, am stat de vorba cu niste romanii din Stuttgart, iar apoi ne-am invartit pe langa celalalt castel si lacul de langa. Nu mult, caci pleca ultimul autobuz spre Fussen si voiam sa prindem locuri. Totusi, aveam un tren de prins catre Munchen.

Ajunsi in Fussen, ne dam jos cu o statie mai devreme de Gara si incepem sa colindam Centrul Vechi. Daca nu ar fi fost acest Castel langa, lumea tot ar fi venit sa viziteze acest oras. Romantic, langa munti, casute de piatra, magazine cu vitrine si bunataturi specifice regiunii. Am mancat si noi ceva carnati de la un fel de Patiserie-Carmangerie bavareza, Andreea in sfarsit fericita. Am mai dat o tura si ne-am grabit la Gara. Andreei nu ii place sa intarzie la tren, mereu trebuie sa fie cu ceva timp inainte acolo.

Drumul spre Munchen a fost clasic. Te intorci acasa obosit, dupa o zi lunga si atipesti pe tren. Ne astepta intalnirea cu gazda noastra de pe Couchsurfing din Munchen. Ca la orice Couchsurfing, aveam emotii.

Sper sa ajungeti si voi cat mai curand la Castelul Neuschwanstein si sa va bucurati de tot ce ofera Bavaria. Noua ne-a placut. Daca v-a placut si voua ce am scris, dati Like la Pagina de Facebook si dati mai departe articolul!