Tocmai am vazut astazi (04.01.2023) ca a nins la Bursa. Si nu pe muntele Uludag, desi probabil si acolo, dar mai ales in oras. Am vazut imagini pe Instagram, pe pagina de turism go.bursa, poze cu zapada proaspat asternuta pe scaunele din curtile hanurilor din Marele Bazar din Bursa. Asta la doar o saptamana de cand am fost si noi acolo si priveam cumva cu tristete impresionanul munte Uludag cumva golas, inca neatins de zapada.
Bursa este al 4-lea cel mai populat oras al Turciei. A fost prima capitala a Imperiului Otoman, intre 1335-1363. Muntele Uludag domeneste asupra orasului, iar aici se afla o foarte cunoscuta statiune de ski, locul in care voiam noi initial sa ajungem. Cu varful aflat la 2543m, are peste 28 km de partie. Muntele se numea in antichitate Olympus Misios si legendele spun ca este locul din care zeii au privit razboiul troian. Nici pana azi 23 ianuarie 2023 nu am reusit sa skiam in acest sezon. Aici se afla si cel mai lung teleferic din lume.
Am ajuns pe 30.12.2022 in Bursa, seara, dupa ce vizitasem orasul Iznik. Inca de pe cand cand stateam in trafic am inceput sa vedem frumusetea orasului, de la valea ce este traversata de istoricul pod Irgandi, la marea moschee si intrarea in Marele Bazar.
Ne-am cazat la hotelul B. Loft din centrul orasului si am iesit imediat la o plimbare, asta dupa ce am reusit sa parcam masina undeva foarte aproape, intr-un loc rezervat al hotelului. Desi cazarea este considerata una de top, fiind un boutique hotel, stilul destul de intunecat al decorului, moderno-contemporan, nu este tocmai stilul nostru preferat. Micul dejun a fost unul bun in schimb. Este clar ca adoram mancarea turceasca, este in acelasi timp extrem de gustoasa, dar si sanatoasa. Eu daca am masline, rosii si branza practic nu mai vreau nimic.
Iesirea de seara a fost mai scurta, dar suficienta pentru a ne face o mica idee despre ce are de oferit orasul. Am mancat primul kunefe al vacantei si niste castane coapte, iar apoi am adormit asteptand cu nerabdare a doua zi cand urma sa vedem orasul plin de viata.Traian urma sa iasa si la primul alergat al vacantei si ultimul pe 2022.
A doua zi insa nu a inceput prea bine, Traian s-a intors destul de repede dimineata, dupa o nu foarte entuziasmanta tura de alergare prin oras, deja avand primele simptome de boala care urma sa ne cam de-a peste cap vacanta.
Din pacate jobul nostru nu vine fara riscuri. E destul de evident ca sansa noastra de a culege boli de la pacienti este mult mai ridicata decat a populatiei generale. Am plecat amandoi pe 29.12 dupa garda, iar deja pe 31.12 apareau primele simptome ale unei noi raceli. Desi suntem vaccinati anual de gripa, este a doua oara cand Traian reuseste sa ia gripa vaccinat fiind, iar eu nu, desi am stat si am avut grija de el.
Turism urban
Dupa micul dejun si alergarea nu prea fericita a lui Traian, am plecat in sfarsit sa exploram orasul. Atmosfera era exact asa cum ma asteptam sa fie. Din hotelul nostru am intrat direct in strazile care alcatuiau prin continuitate, un labirint aparent infinit, Marele Bazar din Bursa. Era asa cum speram, plin de oameni, plin de magazine, plin de negustorie activa si poate de cativa turisti rataciti care se bucurau de frumusetea momentului. Dar nu am reusit sa ne dam seama care erau acesti turisti, caci probabil acestia erau tot turci si se pierdeau in peisaj. Turistii tipici i-am gasit multe zile mai tarziu, abia prin Cesme. Aici nu faceam decat sa ne integram si noi in masa de oameni aflati la cumparaturi in ultima zi a anului.
Desi imi doream mult sa intru direct in stradute, am decis sa mergem totusi prima data sus pe deal, unde se afla turnul cu ceas Tophane (Tophane Saat Kulesi). Pe drum am gustat ceva dulce foarte interesant, nu prea am inteles exact ce era, gustul de fistic predomina in crema de deasupra, iar la baza avea inghetata. Tipa de vindea ne tot intreba daca vrem rece sau cald, iar noi ii ziceam ca vrem asa cum se mananca de obicei. Nu era deloc entuziasmata de raspunsul nostru si am dat cu totii din umeri, pana cand ne-am decis ca vrem cu inghetata si gata, in ciuda vremii usor reci. A fost perfect.
Am urcat pe deal agale, am trecut pe langa alt han transformat in restaurant si ne-am pozat cu panorama orasului.
Turnul cu Ceas are 33m inaltime, 6 etaje si era candva turn de observatie pentru pompierii orasului. Fix un fel de Foisorul de Foc. Inaugurat in 1907, se afla in parcul cu acelasi nume. Am facut ceva poze simpatice, caci asa ne inspita locul.
Dupa ce am plecat, am admirat magazinele cu echipamente vestimentare “din vremea lui Ertugrul” de unde ne cam tenta sa-i luam lui TAI o sabie de lemn de mare luptator. Dar ne-am gandit ca ne-ar trebui doua si pana la urma am amanat decizia. Erau de asemenea magazine unde puteai sa te imbraci in Ertugrul, sotia si copii. Oricat de kitch suna, daca eram cu cel mic probabil ca ne-am fi distrat la maxim facand si asta. Pentru cine nu stie cine este Ertugrul, acesta este unul din stramosii otomanilor, mai precis tatal primului sultan (oricum nu stiu cum ati reusit sa ratati marea telenovela de pe Netflix, Putere si Glorie – sau in turca: Dirilis: Ertugrul – 5 sezoane – 179 de episoad- hit atat in Romania, cat si in alte tari). Gurile rele spun ca Ertugrul, Suleiman si alte seriale de genul, fac parte din strategia guvernului turc de a recuceri cultural si a reinvia mitologia imperiului otoman in Turcia si nu numai.
Langa Turnul cu Ceas din parcul Tophane se afla si mormintele lui Osman I Gazi, primul sultan al Imperiului Otoman, fiul lui Ertugrul si Orhan Gazi, al 2-lea sultan al Imperiului, cel in a carui domnie otomani au trecut pentru prima data in Europa.
Am plecat din Tophane trecand pe langa magazinele cu portrete istorice si ne-am oprit la un clasic ceai de dimineata in fata unei superbe porti mai mult ca sigur ramasa de prin antichitatea tarzie.
Pe coperta Lonely Planet Turcia este un pahar cu ceai, pentru ca nici nu se putea altfel, este esenta unui moment de liniste sau poate de o discutie aprinsa. Este o traditie pe care ti-o insusesti imediat atunci cand pasesti in aceasta tara. Cand intram in Turcia, trecem de la clasica cafea la ceaiul negru cu zahar in paharele clepsidra. Incepand cu primele noastre calatorii in Turcia, ne-am cumparat ceaiul negru Caykur si seturi cu paharele specifice pentru acasa. Cei care trec pe la noi in vizita nu scapa de o invitatie la ceai. Avem si cescute de cafea turceasca luate din Istanbul, dar si din Cappadoccia.
Am coborat apoi spre Marea Moschee din Bursa, ce a fost construita de faimosul Baiazid I pentru a comemora victoria de la Nicopole (25 septembrie 1396). Baiazid I a fost al patrulea conducator al Imperiului Otoman. Aceasta a fost capturat la scurt timp dupa finalizarea moscheei de catre la fel de faimosul Timur Lenk, conducatorul mongolilor. Moschea este impresionanta prin cele 20 de domuri ale acoperisului, asezate in randuri de cate 5, sustinute pe 12 coloane imense. Legenda spune ca Baiazid a construit o moschee cu 20 de domuri pentru a nu construi 20 de moschei separate asa cum promisese ca va face daca va castiga batalia de la Nicopole.
Culmea a fost ca ne-am tot plimbat prin bazar sa imi iau o esarfa, caci nu stiu cum am reusit sa plec fara una de acasa. Dupa ce nu am gasit multa vreme ceva deosebit, dar ne-am uitat la miile de magazine cu prosoape, halate, mobila, bijuterii, haine de talcioc etc., am luat una simpla de bumbac, care macar avea culoare mea preferata. 2 minute mai tarziu intram intr-unul din hanurile ascunse printre stradute ale bazarului. Acolo era plin de esarfe de casmir si alte minunatii. Too late. Pana am ajuns noi insa sa intram in moschee, se facuse o mare imensa de oameni care blocau de jur imprejur moscheea, era un moment important, ori rugaciunea zilnica, ori o slujba de inmormantare, si in cele din urma am plecat caci toata zona era foarte aglomerata. Era totusi 31.12 si noi nu urma sa facem revelionul in Bursa, asa ca vizionatul moscheei pe interior a ramas pentru data viitoare.
Dupa ore lungi de plimbare, i-am luat si celui mic un set Hot Wheels nebunie (bine ca nu stie sa citeasca, caci e inca ascuns pe acasa prin dulap), ne-am luat masina si am plecat spre inca o destinatie importanta a orasului Bursa, satucul Cumalikizik.
Cumalikizik
Un sat otoman vechi de 700 ani, sit UNESCO. Aflat la 10 km departare de Bursa, la poalele Uludagului, este o destinatie obligatorie atunci cand esti in zona. Satul este alcatuit din 270 de case istorice, viu colorate, cu o arhitectura tipica, construite din lemn si piatra. Pare desprins din vremuri medievale. Cel mai probabil aici s-au filmat ceva filme, lucru de care iti dai seama din posterele agatate pe diverse carciumi. Si pe aici erau locuri unde oamenii se fotografiau in costume medievale. Este clar ca activitatea principala este sa te plimbi pe stradutele inguste, sa cumperi suveniruri si poate sa servesti masa pe aici. Noi din acest sat ne-am cumparat cele mai multe produse traditionale preparate. Niste muraturi mai speciale, crema de rosii cu ardei picanti, sirop de mure si gem de gogonele.
Nu aveam chef sa ne punem la masa caci era tarziu si noi inca trebuia sa ajungem in Izmir pentru Revelion. Am optat pentru un cik kofte cu ayran, 2 meniuri la 15 lei si am pornit la drum.
Nu am apucat sa va povestesc ca am facut o gafa de proportii la plecare din Romania. Nu am o scuza ca eram dupa garda, dar nu imi imaginam ca e posibil sa nu am permisul auto la mine. Este mereu in portofel, nu e asa? Ei bine de cand suntem si motociclisti, am ajuns sa il scot si sa il pun in geaca cand mai ies la o tura. Ei bine, acolo m-a asteptat si atunci cand m-am intors in Romania. Ceea ce inseamna ca sotul meu a condus ca pe vremuri, doar el. Din pacate, caci sunt mare fan al condusului.
Pe frumoasele autostrazi spre Izmir, am mai oprit pentru cafelute, iar drumul a fost destul de relaxant.
Urmatoarea destinatie….Izmir…
Speram ca v-a placut povestirea noastra. Ne puteti da un Like la Pagina de Facebook si un share la articol. De asemenea, va asteptam si pe pagina noastra de Instagram unde postam fotografii si alte povesti.
Spor la calatorit!
[…] in multe locuri din lume. Traseul a fost dupa cum urmeaza: Bucuresti- Edirne – Iznik – Bursa – Izmir/ Alacati/Cesme – Istanbul – […]
Bravo!