Batad, Filipine – Satucul izolat la care visam

Batad este un satuc cu o populatie de sub 1500 de locuitori, situat intr-un amfiteatru spectaculos, construit din campuri supraetajate de orez de un verde sclipitor, in Muntii Ifugao. Este sit UNESCO si probabil cel mai frumos loc din aceasta zona.

Cand am ajuns noi, nu exista un drum betonat care sa ajunga pana in sat. Iar electricitatea este doar pentru turisti, pe bani, de la generatoare.

Pe langa privelistea uimitoare, mai are si o alta atractie aproape la fel de spectaculoasa – o minunata cascada, mai mare decat oricare alta pe care noi o vazusem pana atunci, iar drumul pana la ea este o adevarata provocare.

Articole Filipine

1. Supravietuind Manilei, Filipine. Partea 1. Singurul oras in care nu m-as mai intoarce niciodata. 
2. Drumul Manila – Banaue, introducere în povestea teraselor de orez din muntii Ifugao, Filipine, a 8-a minune a lumii
3. Despre Banaue și cultura oamenilor din cordiliera filipineză
4. Batad, Filipine – Satucul izolat la care visam
5. Bontoc si legenda vanatorilor de capete. Drumul spre Sagada. Filipine.
6. Sagada și sicriele suspendate din munții Cordilierei Filipineze
7. Baguio si drumul inapoi spre Manila
8. Manila, Filipine. Partea 2. Până la urmă vizităm ceva?

Cum am ajuns in Batad?

Mai intai trebuie sa cititi articolul despre cum am ajuns in Banaue. Problema a fost ca multe bloguri si site-uri de pe care m-am documentat nu erau foarte updatate. Se vorbea despre drumul Banaue – Batad care era asfaltat pana la Batad Junction si de unde trebuia sa mai mergi 3 km spre Batad Saddle, de unde sigur nu era asfaltat si trebuia sa mergi tot asa prin padure pe jos pe un drum frumos.

Big Update la fata locului- nu era tocmai asa. M-am tocmit eu cum vazusem pe internet pana la Batad Junction. Ca ce, doar asa era pe net si ei ne fraieresc. Oricum eu sunt negociatoarea de obicei, pentru ca sunt rea cu cei ce vor sa ne fure. Asa ca pana la urma unul dintre ei a zis bine va duc cu 300 Php – cat vazusem eu pe postarile antice – pana la Batad Junction.

Asa se mai vorbeste pe internet si despre niste Jeepney-uri care transporta localnici, dar despre care defapt nimeni nu stie nimic in Banaue ca program. Insa noi am reusit sa aflam de cel care pleaca din Batad dimineata de unde se termina drumul pavat, si am reusit a doua zi sa-l luam pentru doar 50 php spre Banaue inapoi.

Coboram noi acolo unde ne-a lasat tuk-tukul si o luam in sus pe dealul frumos asfaltat. Teoretic, sunt doar 30 de minute de mers pe jos la deal. Noua dupa 15 min pline de sudoare ni s-a parut ca va mai dura o eternitate, ne am enervat si am decis sa facem autostopul. La un moment dat trece un jeepney pe langa noi, inchiriat de niste turisti filipinezi, care ne iau fara nici o problema. Degeaba am incercat noi sa le indesam niste bani ca nu au vrut. Apoi aveam sa ne mai intalnim cu ei prin Batad.

Continuand drumul cu ei in masina, cand vedem noi ca suntem la Batad Saddle, am zis “Gata, gata noi coboram” degeaba incearcau ei sa ne spuna ca drumul este asfaltat pana mai aproape de Batad acum, ca noi tot pe a noastra am tinut-o, ca noi stim mai bine si o luam pe jos.

Partea buna e ca ne-am oprit putin la o Cola chiar acolo la Batad Saddle unde este un mic magazinas. Pot sa spun ca intr-adevar ca a fost cel mai frumos peisaj pe care l-am admirat band o Cola.

Am luat-o in jos pe un drum cu scari sapat in deal si am ajuns din nou mai jos la drumul asfatat pe unde au luat-o si ei cu masina.

In curand s-a vazut si locul unde se munceste intens la asfaltare si incepe poteca de pamant de unde vom mai avea vreo 20 de minute de coborat prin jungla pana in Batad.

In curand am ajuns si la prima casuta care oferea si cazare. O noapte la 500 php, cam asta era pretul peste tot. Privelistea era foarte frumoasa, dar am vrut sa coboram pana in oras unde citisem eu pe net de o cazare mai faimoasa.

Trebuie sa mergeti pe cararea de jos pentru a ajunge direct in sat.

Pe drum ne intalnim cu primi copilasi din sat.

Apoi ajungem in centrul satucului, platim taxa de mediu, ceva foarte comun in Filipine si cautam cazarea noastra care era chiar la 2 pasi de mica taraba Info Center.

Pe bloguri in general o sa va tot recomande sa va luati ghid. Si in Batad la fel, pentru a ajunge la cascada de exemplu. Noi fiind pe low-cost si citind cateva bloguri mai curajoase am inteles ca merge si fara. Daca intrebi satenii, ei o sa-ti arate directiile.

Unde ne-am cazat?

La Rita’s. Este unul dintre cele mai vechi din sat dupa cum aveam sa aflam chiar de la proprietarul asezari intr-o seara la povesti. Si sa vedeti ce engleza buna avea batranelul.

Camerele sunt super ok. Mici, de lemn, oricum mai mult de un pat nu ai nevoie. Paturile au plase pentru tantari. In perioada in care am fost noi nu prea erau tantari, chiar mai deloc.

Bineinteles ca aveam spray-uri pentru tantari si bratari t-tantari si cateva mai multe sticlute de uleiuri de lavanda. Mai tarziu cand o sa ma apuc sa scriu articole despre bolile tropicale o sa va povestesc si de ce anume ne protejam atat de intens.

Aveam sa vedem la un moment dat un tantar urias mort de mai de mult, absolut urias. Mai tarziu am decoperit insa ca la geam aveam un cuib urias de ceva insecte ce pareau a fi viespi. Cand i-am zis nepoatei batranului care se ocupa defapt de casa, despre ele, mi-a zis razand sa stau linistita pentru ca nu au intepat pe nimeni niciodata.

Electricitate exista in sat, insa este limitata, fiecare are generatorul lui si nu prea le folosesc. Daca vrei sa incarci ceva, cum am ales eu sa incarc camera foto costa in jur de 50 php.

In calatoria in Asia am ajuns sa aflu ca apa calda la dus este un moft pentru cei cu bani. Dusul caldut costa si el 50 php. Nu am putut sa-l refuz dupa excursia nebuna pana la cascada.

Mancarea la cazare este foarte buna. De obicei orez prajit sub diverse combinatii si supica tot cu orez bineinteles. Iar privelista de aici este de milioane.

Deja cred ca se facuse ora 14:00-15:00 si norii incepeau sa se formeze pe cer. In fiecare zi in Filipine de la ora 16:00-17:00 incepea sa ploua torential – si era normal pentru ca era totusi sezonul ploios.

Asa ca ne-am luat un mic ghiozdanel in spate, ne-am pus si costumele de baie pe noi, si am plecat spre cascada in care auzisem ca se poate inota. Cu cateva saptamani inainte chiar murise un turist in cascada aceasta imensa, aveam sa aflam asta pe cand eram acolo.

Ce am vizitat?

Cascada Tappiyah

Am luat-o la pas pe “poteca” pe care ne indrumau localnicii. Mai mult radeau de noi, copiii mici se ofereau sa ne fie ghizi si dupa o luau la fuga intimidati. Sa va spun sincer drumul este destul de dificil de ghicit. Pare usor sa urmezi poteca, dar pe terasamentele de orez este dificil de gasit drumul si destul de periculos.

Daca va uitati la poza de mai sus, drumul spre cascada este la vale, de-a lungul terasamentului de orez si dupa in valea care se preconizeaza intre cei doi munti.

Daca aveti bani puteti sa va luati totusi un ghid de la cașcarabeta Tourist Info, este in jur de 800 php, dar sunt oameni din sat, din cate am inteles simpatici, care va si povestesc despre traditiile lor. Cand o sa revenim aici si o sa fim in bani, cu siguranta vom apela la ei.

Pe drum am trecut pe langa mici magazinase, unde se vindea apa rece in cutii mari cu gheata si diverse bauturi de tip Coca-Cola si ca snack – mici banane. Am trecut si pe langa un magazin unde o localnica sculpta in lemn diverse figurine traditionale, extrem de ieftine, De acolo ne-am luat primul suvenir. O cutie de bijuteri sculptata din lemn cu doua figurine.

In aer se simtea atmosfera tropicala. Vegetatia tipica ne scotea mereu in evidenta ca suntem foarte departe de casa. Terasamentele cu orez erau pline de apa, iar oamenii lucrau scufundati pe jumatate. Pe mine apa aia si insectele nu ma faceau decat sa ma gandesc la malarie. Ne-am facut o cruce si am continuat sa descoperim acea lume minunata fiind fericiti ca aveam ocazia sa o vedem in aceasta viata.

Odata ajunsi unde incepe valea, ne-am dat seama ca traseul va fi greu. Sunt in jur de cateva sute de scari abrupte care coboara pana la cascada.Teoretic sunt doar 30 de minute de mers din sat si pana la cascada.

Deasupra capului vedem cum se strang nori negri si mari ce anuntau ploaia tropicala. Ne gandeam daca o sa reusim sa ajungem jos si sa ne si intoarcem pana sa inceapa ploaia. Dar ne-am continuat drumul dupa ce am bagat o banana si o apa la ultimul popas inainte de coborare.

Dupa ceva timp, in fata noastra avea sa se arate, cascada Tappiyah cu o inaltime de peste 70 de metri. Si aveam sa avem un nou moment – “ce ma bucur ca am ocazia sa vad asta, a meritat tot”.

Mai erau cativa turisti cu noi. Bineinteles ca am baut o cola din nou si ne-am mai luat o apa, am facut baie cam o ora si dupa ne-am gandit ca ar fi cazul sa ne intoarcem pana cand intr-adevar va incepe ploaia torentiala.

Dar drumul de intors parea ingrozitor, toate acele trepte trebuiau urcate impotriva gravitatiei. Pe drum ne-am intalnit cu grupul care ne luase la autostop, ei abia veneau, sigur i-a prins ploaia.

Satul si viata oamenilor de aici

La intoarcere ne-am hotarat sa schimbam drumul si sa o luam pe cealalta poteca care urca direct prin sat pana la cazarea noastra.

Bineinteles ca ne-am ratacit, si am ajuns sa mergem prin curtile oamenilor. Am vazut copii si batrani fara dinti curatand la orez, ce se uitau uimiti la noi, si care ne indicau prin semne drumul, peste garduri si porti.

O lumea simpla in care nu stiu daca banul are vreo valoare decat pentru cei care au aceste mici pensiuni pentru turisti si pot sa schimbe banii pe bunuri din oras. Pentru ca in schimb, oamenii de aici traiesc cu orez, lucreaza fiecare pamantul lui, terasa lui pentru acest orez.

Copii merg la scoala din sat pe langa care am si trecut si se bucura de o copilarie frumoasa.

Am ajuns in sfarsit la cazare dupa ce ne-am mai pierdut un pic chiar cand incepea sa picure. Cat timp am facut eu dus s-a dezlantuit furtuna tropicala.

Am iesit pe terasa sa mancam ceva cald si sa ne uitam cum ploua torential. Un sfarsit de zi fenomenal.

Eu am adormit imediat cum am pus capul jos si nici nu cred ca era inca ora 20:00. A doua zi aveam sa plecam spre o alta destinatie, si ziua incepea devreme, autobuzul spre Banaue era a doua zi la 07:00 din varful dealului.

Spor la calatorit!