Barcelona și arta romanică catalană a ascunselor mânăstiri din Pirinei

Vizitarea Barcelonei pune turistul intr-o grea cumpana. Ce sa vada, unde sa se duca mai intai, cum sa- si organizeze timpul mai bine pentru a trai din plina experienta catalana? Sa ramana doar in oras sau sa se indrepte si spre Girona, Figueres, Montserrat sau Tarragona. Orasul ofera multe, iar dupa ce Sagrada Familia, Parcul Guell, La Rambla, casa Batlo si casa Mila – faimoasele edificii ale lui Gaudi din centru sunt bifate, unii turisti isi indreapta privirea spre zona Montjuic, un munte ce domina partea de sud-vest a orasului si ce adaposteste o veche fortareata, 2 muzee importante, Muzeul National de Arta al Cataluniei si Fundatia Juan Miro, pentru iubitorii de arta (veche si moderna deopotriva) si o serie de fantani magice ce aduna mii de turisti in serile calde de vara. Daca timpul permite, calatorul isi face curaj si intra in frumoasa cladire a MNAC ce domina promenada dinspre Plaza Espanya. De aici va incepe o calatorie de 2-3 ore prin istoria artei catalane.

Parterul MNAC adapostete o colectie impresionanta (da, chiar este impresionanta) de fresce culese din bisericile si manastirile catalane din Pirinei. Toate sunt din secolele XI-XII si sunt exponente ale artei romanice. Liniile drepte si arcurile boltite, ce amintesc parca de vechile constructii ale Romei antice, se alatura frescelor din interior ce ne duc cu gandul la bisericile bizantine cu care suntem atat de familiari noi. Firesc ca stilului romanic sa i se mai spuna si stilul romano-bizantin.

Valea Boi –Vall de Boi din Pirineii Cataluniei este o vale ingusta ce urca spre inima muntiilor, spre parcuri naturale si spre cea mai inalta statiune de ski din Pirinei, Boi Taull. Intamplarea face ca ea sa adaposteasca 9 biserici construite in stil romanic incepand cu secolul XI, iar inceputul sec XX a fost cel ce a readus in prim plan aceste meleaguri pentru istoricii de arta, dar si pentru comercianti. Aducerea lor in lumina publicitatii a insemnat si startul goanei dupa vinderea lor in colectii private de arta si muzee din strainatate. Sansa a facut ca societatea civila din Catalunia a acelor vremuri sa se opuna jafurilor legale organizate de diversi baieti destepti si sa reuseasca salvarea si adapostirea celor mai importante fresce in cadrul MNAC.  Expozitia este organizata cu cap, in sensul ca se incearca a se da impresia ca vizitam o biserica, nu doar un spatiu muzeal. Frescele sunt asezate de asa maniera incat respecta asezarea fireasca dintr-o biserica crestina in urma cu un mileniu.

Sant Climent de Taüll

Perspectiva unei calatorii la Barcelona doar pentru a pleca inspre Pirinei si a cauta incetisor vechi biserici construite in stil romanic si amplasate intr-un peisaj de basm ar putea fi idealul unui slow traveller. O saptamana intreaga de drumetii in Pirinei, combinate cu trasee de cicloturism si cu cafelute in dragute asezari montane pot rivaliza oricand cu o saptamana de agitatie in Barcelona alaturi de hoardele de turisti ce vor sa il cunoasca pe Gaudi in timp ce chinuie soparla din Parcul Guell facandu-si mii de selfiuri. Este ceva ce noua ne surade cu siguranta si este pe lista noastra de must-do.

In Barcelona noi am ajuns in Noiembrie 2021 pentru a doua oara, la intoarcerea din Mallorca spre Bucuresti. Traian a locuit aici o luna, dar parca despre orasele in care ai locuit e cel mai greu sa scrii mereu.

Speram ca v-a placut povestirea noastra. Ne puteti da un Like la Pagina de Facebook si un share la articol. De asemenea, va asteptam si pe pagina noastra de Instagram unde postam fotografii si alte povesti.

Spor la calatorit!

Spor la calatorit!

elefant.ro
Traian

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *