Athos. #2. Prima zi in Sfantul Munte. Careia, Cutlumus, Vatopedu si imprejurimile. Dormim la Chilia Sf. Ipatie, asezamant romanesc.

elefant.ro

Muntele Athos ramane in inima oricarui pelerin care ajunge sa paseasca in inima monahismului crestin ortodox. Aici te intorci in timp, intr-o alta lume. In acest loc Imperiul Bizantin nu s-a destramat, el dainuie in continuare si primeste suflu in fiecare an, caci noi monahi vin aici pentru a se dedica rugaciunii si lui Hristos.

In primul articol am povestit un pic despre pelerinajul nostru la Sfantul Munte. Detalii practice, logistice, o mica introducere, dupa priceperea mea si dupa ce am considerat eu ca poate fi util unor mireni, ca mine, nici prea cunoscatori in ale Bisericii Ortodoxe, dar nici care nu stiu cu ce mana se face Cruce. In continuare vreau sa povestesc traseul si experienta pelerinajului nostru.


Umilele articole scrie despre experienta mea in Sfantul Munte

  1. Athos. #1. O scurta descriere a pelerinajului meu in Sfantul Munte.
  2. Athos. #2. Prima zi in Sfantul Munte. Careia, Cutlumus, Vatopedu si imprejurimile. Dormim la Chilia Sf. Ipatie, asezamant romanesc.
  3. Athos. #3. Iviru si Schitul Romanesc Lacu. Trezirea la realitate.
  4. Athos. #4. Schitul Romanesc Prodromu si Marea Lavra. Intoarcerea acasa.

Plecam spre Athos! Sau nu?

Calatoria incepe astfel. Eu si tatal meu am ajuns din Constanta ( unde o lasasem pe Andreea cu Bebe T. ) la Bucuresti duminica seara, urmand ca plecarea sa fie luni la ora 10 dimineata din zona Otopeni. Noi urma sa fim preluati pe undeva in zona Unirii.

Andreea si Bebe T. ( in varsta de aproape 1 luna) s-au dus la Constanta pentru a nu sta singuri in micuta noastra garsoniera, si ne-au asteptat cu drag alaturi de mama si fratiorul meu ce se pregatea intens de Bacalaureat si Admiterea la Medicina.

In dimineata aceea, plec cu Tata spre Unirii, fara a fi anuntati insa daca gasca a plecat din Otopeni. Cum al meu parinte era nerabdator, am zis ca mai bine sa asteptam decat sa fim asteptati. Ajunsi la Unirii, aflam ca echipa nu plecase inca, de altfel parintele nici nu sosise la Biserica de unde se facea rendez-vous-ul. Am decis deci sa ne incalzim un pic la libraria Sophia si sa ne conectam un pic la atmosfera crestina. Apoi cand am observat ca gluma se ingroasa si ca vom tot astepta, ne-am dus la McDonalds unde am baut si un cappucino. Aici am avut timp sa ne gandim la ce se va intampla in continuare. Mai plecam sau nu mai plecam ?! Parintele inca nu sosise, deja trecusera 2 ore, iar ganduri precum, o fi ceva necurat la mijloc? era inevitabil sa nu apara. Parinte, daca cititi aceste randuri, asta este, ne iertati, oameni suntem! Parintelui ii vom spune Padre in aceasta vacanta caci mai multi pelerini din echipa aveau tangente cu lumea hispanica, iar acesta va fi formula de alint. Padre!

Vine totusi si momentul apelului telefonic in care suntem anuntati sa fim in 5 minute la locul stabilit de intalnire. Momentul intregirii echipei de pelerini a fost unul frumos. Faptul ca plecam in final la drum si ca mergeam la Muntele Athos facea ca totul sa para un vis in devenire. Eu si tata am luat ultimele locuri din spate si am stat alaturi de Daniel, un tip de-a dreptul interesant. Ca sa il caracterizez un pic, el este aceea persoana care isi vede singura de treaba, omul acela care vine la cursuri si invata pentru el si stie ce ii este util si ce nu ii face bine. Pe langa asta, cunoaste mult mai bine ca mine teologia ortodoxa si astfel ca lungul drum spre Grecia a fost presarat cu discutii interesante. Dar intreaga masina deborda de o efervescenta contagioasa. Toti il intrebam pe Parinte tot felul de lucruri. Ca atunci cand prinzi un doctor si il intrebi tot felul de banalitati sau dubiosenii, asa eram si noi. Dar era de inteles, mergeam intr-un loc care traieste dupa alte reguli, asa ca a fost util sa aflam mai multe lucruri despre organizarea Bisericii, despre cutume, reguli, traditii, povesti hazli si povesti spirituale din alte pelerinaje la Muntele Athos. Ce mai, o atmosfera veritabila de road-trip.

 Am ajuns seara tarziu in Uranopoli, sa tot fi fost ora 22. Am mers sa mancam la o terasa draguta unde ospatar-sef era un roman foarte simpatic care ne-a ajutat cu informatii despre manastiri, munte, distante etc. Genul de detalii ce sunt foarte utile cand pleci intr-o astfel de expeditie. Masa a fost foarte buna, mult pește, un pic de vin, vorba, emotie, doar urma sa intram in Sfantul Munte a 2a zi. Cazarea era ceva clasic pentru pelerini, curat, dragut, dar auster. Totusi, de ce altceva ai avea nevoie cand vii aici? Am adormit imediat. Fusese un drum lung, de dimineata ne tot chinuiam sa ajungem aici.

Spre Sfantul Munte cu vaporul si primul contact

A 2-a zi am mers sa luam micul dejun la o patiserie draguta ochita de mine unde am baut si cateva cafele bune, iar apoi ne-am indreptat spre micul port, de unde aveam sa ne imbarcam dupa ce ne ridicam biletele. Am avut parte de o harmalaie specifica tarilor mediteraneene la casa de bilete, de care am trecut totusi repede caci biletele noastre fusesera rezervate din timp. Vis-a-vis erau cateva baruri din care te asteptai sa-l vezi iesind pe Zorba Grecul, genul acela de loc in care nu calca vreo femeie. Bun venit in Grecia profunda!

Pe vas, multa lume, multi romani, multi rusi, destui bulgari, dar si greci. Atmosfera era una usor incordata, oamenii fiin nerabdatori sa vada Sfantul Munte, sa vada manastirile, sa descopere ceva. Printre ei eram si eu. Demult nu mai fusesem atat de entuziast inaintea unei plecari. Drumul a durat cam 2h, timp suficient pentru a observa pe coastra tot felul de schituri, manastiri, dar si arsanale. Arsanelele sunt porturile manastirilor. Manastirile sunt in general construite mai sus pe deal, cel putin cele de pe partea vestica a peninsulei, unele fiind cocotate sus de tot . Sunt tare fotogenice. Acest lucru era util pe vremuri caci astfel erau protejate de pirati si tot felul de talhari ce stiau ca manastirile adapostesc lucruri valoroase. Pe vremea aceea, valoroase erau si moastele si Icoanele facatoare de minuni. V-am povestit despre moastele Sf Nicolae aduse din Demre, Turcia, la Bari, Italia.

In cele din urma coboram la Dafni, portul Athosului. Ne ingramadim repede la autobuzul ce urma sa ne duca la Careia, iar in jumatate de ora ajungem in capitala administrativa. Foarte aproape de locul in care esti debarcat se afla Protathon, cea mai veche biserica din Sfantul Munte. Aici am luat prima data contactul cu icoanele din Sfantul Munte si cu atmosfera bizantina. Eram deja transpusi cu totii in urma cu 1000 ani, cand Bizantul inca era ceva. Si putem spune ca ne-am plimbat prin Imperiul Bizantin timp de 4 zile. Si nu am gresi foarte mult, caci Athosul se afla totusi sub ocarmuirea Patriarhului Ecumenic de la Constantinopol.

Straduta principala din Careia
Cladirea administrativa din Careia
Biserica din Careia

Atunci nu am inteles de ce parintele a insistat sa intram in altar si sa ne inchinam cu mare evlavie unei anumite icoane si chiar sa spunem o rugaciune cu voce tare. Acum, de cand scriu acest randuri, am citit mai multe carti despre ceea ce inseamna Athosul cu adevarat. Astfel ca aici este adapostita Icoana Maicii Domnului Axion Estin, cea in fata careia s-a rugat Arhanghelul Gavriil cand i-a invatat pe calugari rugaciunea “Cuvine-se cu cu adevarat”.

Icoana Maicii Domnului Axion Estin din Biserica Protaton.

Foarte aprope de Careia se afla Manastirea Cutlumus, intemeiata de un turc selgiucid ce s-a crestinat. Aceasta adapostea multi calugari romani, ce au contribuit semnificativ la ridicarea ei, si s-a contribuit din greu cu bani adusi din principatele romane (Vlaicu Voda, Mircea cel Batran, Matei Basarab, Neagoe Basarab, si nu numai), dar astazi este manastirea greceasca. Traditia si regulile din Sfantul Munte spun ca dupa ce o manastire ramane fara locuitori, ea revine grecilor. Acest loc mi s-a parut foarte bine ingrijit, fiind un bun inceput pentru un pelerinaj la Athos, caci te scoate repede din atmosfera de agitatie din Careia.

Chilia Panaguda si Sf. Paisie Aghioritul

De la Cutlumus am coborat spre Panaguda, chilia Sfantului Parinte Paisie Aghioritul, un fel de Parintele Cleopa sau Parintele Arsenie Boca al Greciei.  Faima sa a ajuns si in Romania, fiind disponibile multe scrieri cu sfaturi, pilde si marturii despre Parinte. Drumul spre Chilie este destul de lung pentru cineva ce nu este antrenat, iar daca mai face si angina la efort, cu atat mai neplacut.

Pana la Panaguda am oprit la o alta chilie, a unui alt parinte, ce ne-a primit in camera sa, ne-a binecuvantat si apoi am mers mai departe. Nu se simtea foarte bine, fiind putin bolnav si foarte in varsta. Inainte sa intram, Padre ne-a spus ca acest parinte este vazator cu duhul si cateodata mai spune pelerinilor sfaturi directe si personale. Sincer, m-am temut atunci un pic, oare ce ne va spune, ce imi va spune mie? Cum voi primi cele spuse? Atunci mi-am dat seama ca nu prea eram pregatit de astfel de intalniri, tip Muntele Athos. Dar nu a fost cazul, nu a spus nimanui nimic mai mult decat se cade de obicei.

La Panaguda am sezut cu totii pe butucurile de lemn pe care stateau pelerini ce ajungeau la Parintele Paisie in timp ce ii ascultau sfaturile si pildele. Ulterior, dupa ce m-am intors de la Athos, am citit mai multe marturii ale pelerinilor ce povesteau intalnirile lor cu Parintele Paisie si imi si imaginam cum stateau ei in poiana de la Panaguda. Aici am intalnit un parintele ce avea grija de chilie, ce ne-a dus sa ne inchinam inauntru, iar apoi ne-a dat fiecaruia cate o icoana cu Sfantul Paisie Aghioritul.

Nu cred ca am reusit sa transpun exact ce a insemnat Paisie Aghioritul pentru ortodoxie si oamenii ce i-au trecut pragul, dar unele marturii ale pelerinilor ce au trecut pe la el sunt destul de elocvente in a transmite iubirea ce o avea fata de oameni si Dumnezeu. Din scrieri, eu l-am simtit pe Parintele Paisie cumva asemanator Parintelui Arsenie Papacioc, foarte franc in exprimare, dar in acelasi timp putand acoperi game largi de exprimare, in functie de nivelul interlocutorului. Un coleg de facultatea mi-a oferit la cununia religioasa o carte de a Parintelui despre familie. Foarte interesanta, cu sfaturi mai mult sau mai putin usor de aplicat in viata noastra moderna.

Probabil cea mai frumoasa manastire dintre cele vizitate la Athos, Vatopedu.

De la Panaguda am plecat inapoi spre Careia, de unde am luat un autobuz ce ne-a lasat la manastirea Vatopedu, care se afla destul de departe, pe coasta de est a peninsulei. Soferul, Iurie, un moldovean de al nostru, s-a tocmit cu noi pentru a ne duce maine cu microbuzul prin toata insula. Noi am fost foarte fericiti, pretul era bun, itinerariul era aranjat, ce ne puteam dori mai mult.

Manastirea Vatopedu arata exact cum ti-ai inchipui ca aratau marile manastiri acum 600-700 ani. Un conglomerat de chilii, biserici, dependinte, cu un zid imens ce o protejeaza de atacurile piratilor, impreuna cu arsanaua pentru a carei constructie au donat domnitorii moldoveni si pe care se afla si astazi capul de bour. Acest loc arata precum un mini-orasel. In jurul manastirii, teren agricol cultivat, pomi fructiferi, de toate. Cred ca are o cifra de afaceri destul de bunicica, pentru ca produsele de aici, pe langa ca aprovizioneaza calugarii cu cele necesare, sunt si exportate in tarile ortodoxe. Dar nu numai calugarii lucreaza in aceasta manastire, ci si muncitori ce ajuta la diverse treburi. Un pol economic si religios esential al Sfantului Munte.

Este a 2a manastire in ierarhie, dupa Marea Lavra. Legenda spune ca a fost intemeiata dupa ce Arcadie, fiul Imparatului, a fost salvat de la inec printr-o minune si gasit pe langa un tufis din apropiere, de unde si numele Vatos=tufis si pedi=copil.

Noi am ajuns aici chiar la apus, iar in curtea manastirii era o liniste splendida, toti fiind la masa. Din pacate am ratat ocazia de a cina in frumoasa cladire (trapeza ii spun ei la Athos) in care se iasa masa la Vatopedu, mesele din lemn masiv fiind vechi de sute de ani. Cum s-ar spune, authentic. La terminarea mesei, toata lumea a iesit din sala de mese, dar intr-o ordine anume stabilita. Mai intai staretul si mai mari manastiri dupa varsta, apoi calugarii, iar la final, pelerinii.

Trapeza
Intrarea in Manastire
Exteriorul Bisericii

Dupa ce a iesit toata lumea, Padre a luat legatura cu un calugar roman pe care il cunoastea (sunt multi calugari romani aici), iar el ne-a dus pe noi si pe alte grupuri de romani sa ne arate interiorul bisericii, cele mai de pret odoare, moaste, icoane si altele ale manastirii. De retinut ca aici se afla capul Sfantului Ioan Gura de Aur, cu a sa ureche neputrezita, acest lucru fiind pus pe seama faptului ca Sf. Apostol Pavel i-ar fi soptit la ureche o parte din scrierile ce aveau sa influenteze ulterior decisiv dogma si traditia Bisericii Crestine (caci in anul 400 si ceva, era o singura Biserica Crestina). Un alt odor de pret este Braul Maicii Domnului, cusut de Fecioara Maria din par de camila, si desigur, multe alte moaste. https://www.crestinortodox.ro/religie/sfinte-moaste-aflate-manastirea-vatoped-120851.html

La apus
La capitolul Icoane Facatoare de Minuni, ar fi mai multe. Dar voi mentiona 3 icoane ale caror istorie si traditie mi se par fascinante.

Prima este la intrare in Manastire. Maica Domnului Pyrovolithísa (Împușcata)

Este vorba de o frescă amplasată pe zidul exterior de deasupra porții ce permite accesul în incinta mănăstirii. În anul 1822, un grup de soldați turci, înarmați, au intrat în mănăstire, prilej cu care unul dintre ei, văzând icoana, trase asupra acesteia, astfel încât glonțul găuri mâna dreaptă a Maicii Domnului. În urma săvârșirii acestei fapte, turcul, ca ieșit din minți, se spânzură de un măslin în fața mănăstirii. Ceilalți turci, văzând această pedeapsă dumnezeiască, s-au umplut de spaimă și au părăsit de îndată lăcașul de cult. Comandantul turc, înștiințat fiind de cele petrecute, dispuse ca soldatul, deși îi era nepot, să fie lăsat neîngropat, ca un nelegiuit.

A doua este in Biserica. Μaica Domnului Paramythía (Mângâietoarea)

Exista în trecut obiceiul ca părinții Mănăstirii, ieșind din katholikon ( biserica principala), să sărute această icoană a Maicii Domnului, după care Egumenul încredința cheile mănăstirii călugărului ce îndeplinea ascultarea de portar al sfântului lăcaș. Potrivit acestei tradiții, pe vremea Bizanțului, într-una din zile când egumenul înmâna cheile portarului, auzi un glas venind dinspre icoană: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați pe ziduri și izgoniți-i pe pirați”. Aceleași glas răsună și a doua oară. Îndreptându-și privirea spre icoană, egumenul văzu cum Pruncul din brațele Născătoarei de Dumnezeu își întinde mâna, acoperind buzele Maicii Sale și spunând: „Nu te milostivi, Maica Mea, de acești păcătoși. Lasă-i să fie pedepsiți prin năvălirea piraților, după cum merită”. Maica Domnului, însă, luând mâna Pruncului Hristos și întorcând ușor capul, repetă aceleași cuvinte. Monahii alergară îndată spre ziduri, de unde era lesne de văzut cum pirații încercuiseră mănăstirea și așteptau momentul deschiderii porții pentru a năvăli înăuntru și a o prăda. Prin intervenția minunată a Maicii Domnului, mănăstirea a fost izbăvită de urgia piraților. De atunci, în icoană au rămas întipărite aceste ultime mișcări ale feței Dumnezeiescului Prunc și ale Maicii Sale.

 In mediul spitalicesc, este destul de raspandita Icoana Pantanassa, considerata a ajuta bolnavii de cancer.

Această icoană făcătoare de minuni, portabilă, este executată pe lemn, datând din secolul al XVII-lea și este amplasată la iconostasul stâng din dreptul coloanei ce ocupă latura nord-vestică a katholikon-ului Mănăstirii Vatoped. Potrivit istorisirilor din zilele noastre ale Părinților mănăstiri, cea dintâi mărturie a faptului că această icoană deține un har deosebit este următoarea întâmplare: Într-o zi un tânăr, intrând în biserică și mergând să se închine la icoană, văzu cum deodată chipul Maicii Domnului străluci ca fulgerul, moment în care o putere nevăzută îl aruncă la pământ. Venindu-și în fire, se spovedi cu lacrimi Părinților, mărturisind că ducea o viață departe de Dumnezeu și că se ocupa cu magia. Astfel, intervenția minunată a Maicii Domnului îl făcu pe tănăr să își schimbe viața și să devină un om cu frica lui Dumnezeu. Această icoană a primit totodată, har de la Dumnezeu pentru a tămădui o boală cumplită, cancerul. Sunt cunoscute nenumărate cazuri de bolnavi de cancer din zilele noastre, care s-au vindecat în urma rugăciunilor făcute în fața icoanei Maicii Domnului Pantánassa.

https://www.pemptousia.ro/2013/02/cele-sapte-icoane-facatoare-de-minuni-ale-maicii-domnului-de-la-manastirea-vatoped/ O lista cu cele 7 Icoane facatoare de Minuni ale Maicii Domnului de la Vatopedu.

Minuni la ceas de seara spre Chilia Sfantului Ipatie

Dupa ce am vizitat Biserica si ne-am inchinat Icoanelor, am plecat de la Vatopedu spre Chilia Sfantului Ipatie, asezamant romanesc, unde aveam sa innoptam. Drumul pana la schit era prin padure, pret de jumatate de ora. Am fost indrumati de calugari pe unde sa o luam, dar fiind noapte ne-a cam luat ceva sa intelegem pe unde trebuie sa mergem. Ne-am cam incurcat, ne-am intors din drum, dar cel mai grija imi era de pelerinul anginos din grup care deja urcase dealuri multe astazi, nu mai voiam sa se chinuie pe poteci ce nu aveam de unde stii unde ar duce.

Intr-un final, dam de drumul cel bun, ajutati de harta geografica din google maps si tot felul de dispozitive, carora unora le mergeau, altora nu. In timpul drumului, la un moment dat, am inceput sa simtim un miros foarte frumos de parfum in jurul nostru. Era ca si cum au inceput deodata sa miroasa toate florile, dar zici ca era si ceva tamaie in aroma ce ne inconjura. Ne-am gandit ca i s-ar fi varsat cuiva mirul in ghiozdan, lucru infirmat ulterior, asa ca nu a ramas decat sa ne bucuram si sa ne gandim: cum ar fi sa traim o minune? Chiar acum? Minunea s-a stins din pacate cand cineva din grup si-a aprins tigara. Apoi n-am mai simtit nici un miros. Acum treaba sta asa: Daca era vorba de plante frumos mirositoare din padure, ar fi continuat si dupa aprinderea tigarii. Dar nu s-a mai intamplat. Daca era vorba de mir varsat, s-ar fi simtit in continuare. Mesajul de luat acasa este ca cel mai bine este sa te minunezi in fata unor astfel de intamplari. Nu conteaza de unde vine mirosul frumos. Conteaza ca l-am simtit si ca ne-a dat o stare de spirit.

Paznicii de la Chilia Sf Ipatie

Citat din Tatal meu

Prima data am crezut ca mirosul vine de la vreunul din colegii de drum  ce a fost miruit  la mânăstire sau de la vreo sticluta  de mir , dar nici unul din noi nu avea așa ceva. Toti am primit ulei sfintit la mânăstire care nu avea nici un miros. Apoi m-am gândit ca mirosul vine de la florile sau arbustii din pădure. Dar era noiembrie și nici vorba de flori sau de copaci infloriti. Imediat mi-am dat seama ca si colegii de drum au trăit aceeași experiența. Ne-am uitat nedumeriti unul la alltul și  ne-am  întrebat: “Ai simțit?”. Atunci am realizat cu toții ca mergem pe drumul cel bun chiar dacă era bezna totala. Parca o forța divina ne arata drumul.  Mirosul a persistat pana când unul din colegi a aprins o țigara. Atunci mireasma de mir a dispărut . Dar noi ne-am continuat drumul și am ajuns la schit, unde eram așteptați de staretul Ignatie. 

Chilia Sfantului Ipatie este o asezare mica, dar unde ne-am simtit foarte bine. O parte din noi au dormit aici, o alta parte au fost dusi in alt schit cu masina. Masa am luat-o aici cu totii si am mancat foarte bine. Prima zi la Sfantul Munte decursese foarte frumos si ne bucuram ca acum sedeam la masa impreuna si mancam din bucatele pe care le primisem. Am adormit impacati dupa o prima zi care ne-a intrecut asteptarile. Pana acum lucrurile mergeau struna.

Gradinta din spatele Chiliei Sf Ipatie

Doua lucruri sunt de mentionat din cele spuse de Parintele de la Sf Ipatie.

Unul ar fi ca atunci cand am intrat sa vedem Biserica in seara sosirii, nu ne-a aprins toate luminile, spunand ca biserica se vede mai bine in penumbra.

Al doilea a fost ca atunci cand am dat acatistele cu numele celor dragi pentru a fi pomeniti la Sfanta Liturghie, ne-a spus ceva de genul, ca se vor ruga Sf. Ipatie, dar va ramane la latitudinea sfantului ce si cum. M-a bucurat atitudinea si faptul ca a spus adevarul. Doar pentru ca dai acatist, asta nu inseamna ca s-a si rezolvat treaba. Trebuie rugaciune, post si smerenie multa ca sa mearga lucrurile cum dorim noi, nu este nimic la comanda in relatia cu Dumnezeu.


Dimineața la 4.30 am mers la slujba. A durat 2 ore. Împreuna cu monahi. Într-o bisericuta mica din piatra. Slujba ținuta în limba romana. Biserica era luminata doar de lumanarile din ritualul slujbei. Apoi a urmat micul dejun: măsline conservate din producție proprie ( foarte bune), pâine făcută de ei, brânza. Monahii se ocupau de grădina, livada. Fragment scris de Tatal meu.

Caisa prostului

O anume veste ne-a cam stricat planurile zilei. Soferul Iurie ne-a sunat si ne-a anuntat ca nu ne poate ajuta caci microbuzul lui era de antamat pentru alt grup. Asa ca tot planul nostru cu vizitarea a multe manastiri si comfort a cam cazut repede. Asa ca dupa micul dejun, jumatatea ce a stat la Sf Ipatie, statea inghesuita in portbagajul unui 4X4, si era dusa spre cealalta jumatate de grup ce a dormit la un schit aflat in drum spre Careia pentru a face jonctiunea.

Caisa prostului

Am fost lasati de 4X4 nu la schit direct, ci la drumul mare, iar de acolo am coborat pe jos cam 30 minute pe un drum de piatra destul de abrupt, pe care eram convins ca nu ne vom intoarce decat cu o masina. Anginosul nostru pelerin sigur nu avea cum sa urce pe aici fara sa se opreasca din 5 in 5 metri. Partea frumoasa a drumului a constat in a descoperi niste fructe dubioase, pe care nu le vazusem niciodata, si pe care le-am gustat prima data tematori. Vazand ca sunt dulci si bune, am mancat pana ne-am saturat, desi teoretic nu ar trebui sa iti asculti pantecul. Le-am botezat caisa prostului , ele semanand cu niste caise cu mici tepi. Am tot facut glume, cum ar fi sa ne intoxicam aici si sa ne duca cu elicopterul in Salonic la spital. Urmau sa ne dea la stiri in Romania. 4 pelerini romani la Muntele Athos au fost transportati de urgenta la spitalul din Salonic fiind intoxicati cu fructe otravitoare. Rad si acum cand imi amintesc de cele intamplate. Vai, dar bune au fost!

Chilia la care am ajuns era tot romaneasca, dar nu mai stiu cum se numeste. Ea este situata vis-a-vis de Schitul Sf Ilie fiind despartita de o vale bine impadurita. De aici se poate cobori pana la Manastirea Pantocrator, adica pe malul marii. De la Vatopedu, o poti lua pe jos spre Pantocrator, ajungand ulterior la Iviron. Ar fi dragut de colindat la picior Muntele Athos candva, desi nu ai voie sa stai aici decat 3 nopti ca pelerin.

Chilia Romaneasca, in plan indepartat Schitul Sf Ilie, iar la malul marii, Manastirea Pantocrator
La schit

Colegii nostri care au dormit aici s-au simtit foarte bine, s-au bucurat de un rasarit exemplar, soarele iesind din Marea Egee. Isi doreau sa ramana in continuare in aceasta poienita unde calugarii traiau departe de haosul lumii din exterior, concentrandu-se doar pe munca si rugaciune.

Calugarilor li s-a facut mila de noi si ne-au dus cu 2 masini pana in Careia, fiind relativ aproape, asta daca reuseai sa urci acel deal imens cu drumul abrupt. Am fost lasati chiar la intrarea in oras, la Schitul Sfantului Andrei, aici fiind adapostita si Scoala Athoniada, un fel de seminar pentru crestinii ortodocsi de pretutindeni. Am cunoscut aici un tanar roman, ce mi-a povestit ca romanii sunt a2lea cel mai numeros grup etnic dupa greci, si ca cel mai bun elev din scoala este tot un roman. Frumos sa vezi ca romanii nostri se descurca peste tot pe unde ajung. Schitul este sub ingrijirea rusilor, iar cel mai de pret odor este o bucata din osul fruntii Sfantului Apostol Andrei. Biserica mare era inchisa intre anumite ore, asa ca noi nu am mai apucat sa ne inchinam.

Schitul Sf Apostol Andrei

Prima parte a pelerinajului nostru la Athos se incheie aici. In partea a doua, vizitam schiturile romanesti si incercam altfel de experiente, mai intense, si mai iesite din spiritul turismului. Experiente mai reale. Caci de asta am venit aici, pentru adevar, nu pentru turism.


Traian

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

1 comment