Fiind oarecum pasionat de istorie si geografie, m-au atras dintotdeauna hartile. Mi se parea, si inca mi se pare, fascinant sa vezi lumea intreaga de sus si sa te gandesti, oare ce este acolo, cum este acolo. Sa stii faptul ca capitala Sudanului este Khratoum sau ca a Braziliei este Brasilia. Lucruri aparent inutile, de ce ti-ai incarca mintea cu asa ceva? Fiind copil, am primit cadou la un moment dat un puzzle cu tarile Europei si steagurile lor. Asa am invatat prima oara ca Vaduz este capitala Lichtensteinului, iar a Andorrei, Andorra la Vella. Este clar, invatam jucandu-ne, asta se stie de multa vreme. Si tot asa, v-am luat cu aceasta introducere ca sa ajung la Amman, capitala Iordaniei.
- Despre Jordan Pass si traseul nostru in Iordania.
- Iordania. Impresii la cald.
- Jerash, savoarea Romei antice in Orientul Mijlociu.
- Betania de dincolo de Iordan. Locul unde a fost botezat Iisus Hristos.
- Mozaicul Tarii Sfinte din Madaba, catacombe istorice si muntele Nebo.
- Amman, Iordania. File de poveste. 2018.
- Kerak si Ajloun. Pe urmele cruciatilor in Iordania
- 2 zile prin Petra. Siq, Trezoreria si mânăstirea Ad-Deir. (I)
- 2 zile prin Petra. Trezoreria de sus si traseul Wadi al-Farasa (Partea II)
Despre nume si istorie
Amman, Amman, Amman. Iordania. Mic eram si ma gandeam, cum o fi oare aici. Adica, am inteles, Damasc, Ierusalim, Beirut, Istanbul, Cairo, perle ale Orientului, una si una. Dar Amman, nu stiam prea multe despre capitala Iordaniei. Dar un oras capitala in Orientul Mijlociu…trebuie sa fie ceva de capul lui. Astfel ca atunci cand prietenul meu s-a mutat cu munca in Iordania, eram tare bucuros pentru el si il intrebam cum e pe acolo, cum e viata, cum e Orientul acesta adevarat, nu kitschul din Dubai.
Numele are o rezonanta puternica pentru noi. Cu toti cunoastem manelele. Cuvantul manele provine de la cantecele turcesti de jale numite amanele (in tanguiala lor, turci spuneau aman, aman, aman). Nu bag mana in foc pentru informatia aceasta, am citit candva undeva, dar nu mai gasesc sursa acum. Dar numele capitalei iordaniene nu isi are obarsia in cantece despre dusmani si iubire, ci vine de la Rabath Ammon, capitala ammonitilor, popor semitic care a locuit in teritoriul Iordaniei de azi ce se trage din Lot, cel ce a fugit din Sodoma atunci Dumnezeu si-a luat fața de la cele doua orase, iar din ele nu a mai ramas decat o apa atat de sarata incat nimic nu putea vietui in ea … adica Marea Moarta. Bun si Vechiul Testament la ceva…
Expansiunea culturii greco-macedonene a facut ca asezarea sa fie redenumita Philadelphia, iar o lunga perioada de timp orasul a purtat acest nume in arhive si documente, facand parte din celebrul Decapolis, alianta a 10 orase romane prospere din intregul Levant. Prosperitatea nu a ocolit orasul, dar cu timpul lucrurile au luat-o la vale, cutremure, cuceriri, sosirea Islamului, si alte ghinioane au facut ca orasul sa fie incet incet parasit, iar pe la sfarsitul primului mileniu aici nu se mai afla decat o garnizoana militare in varful vechii citadele.
Parasit il afla si poporul cistercian, un neam din muntii Caucaz, pastori de fel, oameni adusi in 1878 aici in urma conflictelor ruso-turce si ale unor schimburi de populatie. Nu a durat mult si turcii au inceput construirea caii ferate Damasc – Mecca, Ammanul fiind si el pe aceasta ruta. Cumva, nu am gresi spunand ca otomani au reinviat Ammanul…
Revolutia araba (cea de la inceputul secolului XX, a nu se confunda cu Primavara Araba din anii 2000) aduce la putere dinastia Hashemita, iar regele Abdullah alege ca viitoare capitala a TransIordaniei sa fie Amman (orasul Salt era resedinta conducerii otomane a provinciei pana atunci). Despre revolutia araba puteti afla mai multe in filmul Lawrence al Arabiei.
La pas prin Amman
In toata aceasta istorie, bogata ce-i drept, raman cateva constante. Citadela. Amman Citadel. Mic fiind, aveam in biblioteca parintilor cartea lui Antoine de Saint Exupery – Citadela. Nu mi am facut inca curaj sa o citesc. Si cum sa incepem noi o vizita in Amman altfel decat prin a ajunge la Citadela.
Urma sa avem o zi de vizitat Ammanul singurei, prietenii nostri fiind la munca, iar noi eram in modul de calatorie hardcore. Momentul acela cand iesi in oras si simti mirosul gazelor de esapament cum te izbesc in fata si te gandesti: hai la drum. Hai sa exploram. Pare desuet astazi, in literatura de calatorie a anului 2021, sa folosesc astfel de cuvinte, dar chiar despre asta este vorba. Emotia aceasta nu dispare niciodata, nu conteaza pe unde ai fost, ce ai facut, cati ani ani. Primul sarut este primul sarut intotdeauna.
Contextul calatoriei in Iordania face ca primele 2 zile au fost rezervate plimbarilor cu masina prin diverse destinatii, beneficiind astfel de zilele libere al baietilor. A 3a zi era responsabilitatea noastra. Deja prinsesem gustul orasului din masina. Un fel de a spune, caci eram obisnuiti din Egipt cu acest stil de vizitare a unui oras din masina. Sosele multe, masini si mai multe, iar punctele de interes social erau pe marginea strazii. Cea mai buna cafenea, cea mai buna inghetata, cel mai bun kebab, cel mai bun knafe. Lucruri doar pentru cunoscatori. Turistul clasic nu ajunge in astfel de locuri, asa ca avantaj noi.
Mai este un lucru interesant in momentul in care calatoresti intr-un oras dus fiind dintr-o parte in alta de catre un tert. Esti practic teleportat intre diverse obiective, fara sa ai habar ce se intampla, iar deodata, masina se opreste, iar o voce iti spune: aici mancam cel mai bun “ceva de al locului”. Pasesti sfios si intri in complex cu un respect demn de casa cuiva. Singura problema este ca trebuie sa ti si placa ce urmeaza sa servesti sau sa bei. Apoi vezi tu cum disimulezi.
Asadar, in aceea dimineata de Duminica, zi lucratoare in tarile arabe, dupa ce mancam acasa humus din supermarket si alte lucruri specifice micului dejun, iesim din casa si ne urcam in Uberul chemat in prealabil. Directia: Marea Moschee a Regelui Abdullah I. Uitandu-ma eu pe harta indelung, m-am gandit ca acela este un punct bun de a incepe explorarea orasului la picior. Acolo este si Parlamentul dar si zona Abdali, cu un Mall frumos, spatii comerciale in aer liber, dar cu acces interzis trecatorilor din afara(am ajuns si aici cu baietii, dar despre asta mai incolo). Practic un univers al iordanienilor si expatilor instariti. Trafic infernal, lucru de asteptat, dar ajungem pana la urma. Din pacate, vizitarea Moscheei costa ceva, implica montarea unei esarfe pentru Andreea, si pana la urma, era vorba de o o cladire noua, aratoasa de la distanta cu o cupola azurie ce iti ia ochii, dar nu stiu cu ce ar fi putut sa ma dea pe spate interiorul.
Chiar vis-a-vis de Moschee este prezenta si o biserica crestina orientala, plina la aceea ora cu oamenii veniti la Liturghie (crestinii au liber cateva ore in diminetiile de Duminica).
O luam usor usor la vale spre centrul orasului. Lumea ne mai claxona, dar aerul era perfect pentru plimbare. Incetisor ajungem si in cartierul cu expati, Jabal, o zona aflata pe un deal vis-a-vis de Citadela, o zona veche a orasului cu multe case din perioada de ocupatie britanica, si nu m-ar mira sa fie chiar si case construite inca de pe vremea otomanilor. In Jabal esti intr-o enclava europeana, iar terasele cochete cu hipsteri ce lucreaza din greu pe noile modele iMac sunt norma. Fiind de putin timp plecati de acasa nu ne-am oprit sa bem o cafeluta si am preferat sa continuam spre reperul nostru, Citadela.
Repede coboram din cartierul Jabal si ajungem in zona centralo-istorica a Ammanului. Cateva strazi pline de comert stradal, dar si de magazine in care se vind bijuterii, aur si alte lucruri utile pentru o viitoare mireasa. Palpitante aceste locuri ale Ammanului, pline de lume care se agita, gesticuleaza, fumeaza, beau ceaiuri si cafele la strada, vand, cumpara, traiesc.
O aruncatura de bat si ajungem in dreptul Amfiteatrului Roman din Amman. A fost construit in secolul II si a fost renovat in urma cu cateva decenii cu materiale alogene, gurile rele spunand ca nu mai este autentic. Dar hei, ce mai este autentic astazi. Asa ca intram in complexul cu ruine romane dupa ce ne este scanat Jordan Pass-ul si ne invartim. Ce poti face mai mult intr-un amfiteatru decat sa urci sus, faci 2-3 poze, iti tragi sufletul, iar apoi cobori. Nu prea mult, asa ca iordanieni au amplasat incinta cateva muzee despre poporul iordanian si traditiile lor. Digerabile pentru o dupa amiaza calduroasa si cam atat.
Dupa ce terminam cu Amfiteatrul, o luam frumos la pas spre Citadela. Drumul duce printre casute si stradute saracacioase, mai de lumea a 3a, cu copii care se zbenguie, fac scandal, mizerie si gunoaie. Acesta ar fi drumul pietonal, caci exista si un drum de masina care pe noi nu ne avantaja, ocolind mult. Ca idee, cam 15 minute sunt necesare pentru a te deplasa intre cele 2 obiective, dar nu ar fi comfortabil sa faceti asta vara cand sunt 45 grade.
Citadela din Amman
Vechea Citadela a Ammanului este locul din care vezi tot orasul si esti deasupra lui, ferit de nelinistile si haosul ce caracterieaza orice metropola. La prima vedere locul nu ar avea multe de oferit, dar este destul de intins, iar cand o iei la pas descoperi lucruri interesante. Este de mentionat Templul lui Hercule cu ale sale coloane ce stau in picioare, ruinele unei biserici bizantine si cel mai interesant, un palat al ummayazilor, cei ce au condus unul din primele califate ale lumii arabe ce isi avea capitala la Damasc, iar apoi la Cordoba.
Daca va faceti curaj si intrati si in Muzeul de Arheologie, ce nu arata chiar cel mai apetisant, veti descoperi statuetele antropomorfe de la Ain Ghazal, vechi de 9000 ani, descoperite intamplator cand se lucra la un drum din vecinatatea aeroportului Amman. Sunt un pic mai recente decat Omul din Urfa, dar sunt considerate unul din cele mai fine si relevante exemple ale artei neolitice. Au fost descoperite mai multe statuete la Ain Ghazal, ele putand fi vazute si la Louvre din Paris, Louvre din Abu Dhabi, British Museum, dar si la Jordan Museum, cel mai mare muzeu din Iordania, relativ nou deschis, la care noi nu am mai ajuns.
Pe platoul Citadelei se poate petrece foarte frumos timpul cateva ore. Daca faci rost de un zmeu, te poti alatura si tu tinerilor iordanieni ce se intrec inaltandu-si cat mai sus zmeele lor, iar daca nu te bagi la acest sport, cateva cafele si niste sucuri naturale in timp ce stai la soarele cald de martie te vor face sa te simti bine aici. Daca vii vara la pranz, atunci vei dori sa pleci cat mai repede, experienta din Egipt sau Dubai imi poate spune ca va fi cel putin groaznic.
Am avut sansa sa stam de vorba cu o doamna ce parea “de familie”, ce vorbea foarte bine engleza si franceza si ce isi plimba nepotii pe la citadela. Era acel gen de araboaica libaneza, mai libertina, plimbata, educata si ce isi traia frumos batranetea. A fost o discutie placuta in care am adus vorba si de sarcina Andreei si de meseria de medic. O interactiune placuta cu localnicii, de care fusesem oarecum privati fiindca ne tot plimbasera prietenii nostri.
Se apropia seara si era bine sa ne intoarcem spre casa. Se adunase si oboseala, Andreea si viitorul Bebe T. nefiind chiar atat de rezistenti in aceea etapa a vietii. Planul era sa luam un Uber spre casa, dar cum nu aveam net, depindeam de vreun WiFi de la vreun restaurant, cafenea, magazin, orice. Intram intr-un Orange sa vedem care sunt tarifele, dar nu reusim in final sa ne hotaram daca avem sau nu nevoie de cartela. In afara de Petra si Wadi Rum, 3 zile practic, nu aveam nevoie. Asa ca ne zgarcim intr-un mod clasic si mai economisim niste bani. Retrospectiv, nu pot spune ca era chiar atat de necesar, au fost vreo 2 momente in care chiar era nevoie de Internet, dar ne-am descurcat si atunci cumva. Pe langa Orange era un magazin de suveniruri ce avea net, iar astfel am reusit sa comandam un Uber ce ne-a dus repejor acasa.
Parcul Hussein si Muzeul Regal de Automobile
In ultima zi a excursiei, in loc sa ne intalnim cu niste nemti pe care i-am cunoscut la Wadi Rum si sa facem un traseu cu masina lor inchiriata pe la cateva caravanseraiuri din desert http://magnushalsnes.no/midtausten/2015/9/4/desert-castles-in-jordan, am ales sa stam, sa ne odihnim, sa dormim. A fost o alegere bizara oarecum, pe vremuri noi nu am fi facut asta niciodata, dar ziua aceasta pe care am petrecut-o singurei in casa, dormind, mancand, band cafea, ceai, iesind afara pentru niste mici cumparaturi, iar apoi pe seara mergand cu baietii sa mai vizitam un loc interesant, a fost o incununare a unei vacante speciale pentru noi. Doar era prima vacanta cu Andreea insarcinata.
Muzeul de Automobile Regal din Amman este deschis din 2003 si adaposteste colectia Regelui Hussein, cel ce a domnit intre 1952 –1999. Pasionat fiind de masini, el participa si la competitii automobilistice, iar exemplarele ce le veti gasi aici merita drumul din centru pana in Parcul Hussein. Daca va plictisisti de istorie, arheologie si kebab, acest Muzeu este o gura de aer proaspat.
Veti regasi aici vechiculul din Martianul, daruit de echipa de filmare statului iordanian datorita ospitalitatii proverbiale cu care a fost onorata.
Parcul Hussein este ceva atipic pentru tarile arabe, un spatiu ce sare in evidenta imediat. Verde, copacei, ordine, curatenie. Este si la altitudine, 1000m deasupra marii, ce iti poti dori mai mult. Poluarea este mai redusa aici. Asadar, un loc bun de alergare sau orice fel de sport. Asta si fac baietii mei, caci in timp ce noi am vizitat Muzeul Automobilelor, ei au jucat basket si fotbal cu localnicii. Vorba vine localnici, mai mult expati si imigranti cu stare din alte tari arabe.
Tot in acest complex se afla si cea mai mare moschee din Iordania, Moscheea Regelui Hussein, o constructie recenta, dar cu o arhitectura deosebita ce iese din tiparul clasic otoman cu care suntem obisnuiti si Muzeul Copiilor, infiintat de Regina Rania in 2007. Nu am vizitat, probabil ca este un complex de tipul Palatul Copiilor, Casa Copiilor, cu care eram noi obisnuiti cand eram micuti si ne duceau parintii la activitatii.
Mancare si distractii
Scena barurilor si a locurilor de petrecere este foarte dezvoltata in Amman. Dupa ce Damascul a devenit teatru de razboi, cel mai interesant si dinamic loc din Orientul Mijlociu Arabesc a devenit Ammanul. Am zis pe parte arabeasca, caci Tel Avivul este miezul distractiei in intregul Levant.
Am fost dusi in barul Copas unde am baut berica, vinut, limonada la preturi demne de salarii elvetiene si unde te simti ca in orice carciuma din orasele petrecarete ale Europei. Pe langa asta, toti se stiau intre ei, lumea venea cu copiii, era o atmosfera de familie si de prietenie. Singurul lucru care lipsea era elementul autohton, caci aici intrai doar cu pasaport, vorba vine.
Restaurantul din Amman in care am mancat in prima seara era ceva maxim. Aici scopul era ca tu sa te simti ca un mare boss in lumea araba, un fel de Alladin, iar mancarea venea frumos, gustari, miel, salata, narghilea, cafea, cum trebuie. A fost placerea prietenilor sa ne duca aici, tocmai ca sa fim din prima BAAAM, ce frumos e in Iordania. Si este frumos, nu zic nu. M-as intoarce iar aici la acest restaurant.
Fiind cu Bebe T in burtica, Andreea nu prea a servit ceaiuri, cafele, tigarici. Tigarici nu servim oricum. Din aceste motive n-am prea intrat aleator in cafenele cum mai faceam pentru a ne relaxa un pic.
Mall-ul Abdali si The Boulevard reprezinta cea mai importanta mostra de Dubai pe care o puteti intalni in Iordania. In rest, ne-am inteles, aici e cu traditie, Petra, beduini, Wadi Rum. Terminat in 2016, ansamblul acesta este o oaza de civilizatie vestica, acel loc in care te duci pentru a iti mai trece dorul de casa. Pana la urma, mall-urile arata la fel peste tot, iar daca in afara mall-ului, mai ai o strada cu magazine pe care te poti plimba ca si cum esti in oras, ce-ti mai trebuie. Dar sa stiti, ca aceasta strada este inchisa din afara,nu poti intra decat dupa controlul de securitate. Un stat in stat. Statul paralel.
In rest, este de mentionat ca asa numitele Cercle, un fel de giratorii vechi ale orasului, sunt foarte importante in felul in care iordanieni se refera la Downtown-ul lor. Pe la primele cercuri este o efervescenta de baruri, restaurante, kebaberii celebre, si tot felul de buticuri si mici afaceri ce fac aceasta tara si civilizatie atat de deosebita si atractiva pentru noi, cei ce venim din locuri unde lumea merge pe trotuar si asteapta la semafor. Ati putea spune ca sunt malitios, dar nu sunt, despre asta este vorba totusi. Fiecare isi doreste ce nu are. Eu sunt din Constanta si vreau la munte si viceversa. https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_roads_in_Amman
Concluzie
Amman nu este un oras ce merita trecut cu vederea. 1 zi merita alocata vizitarii lui. Daca ai cu cine sa stai si sa te directioneze, poti sta multe zile si poti descoperi astfel lucrurile ascunse, acele cafenele, acele restaurante, acele cofetarii, cel mai bun loc cu kunefe, cel mai cel… . Dar daca nu si esti singur, te poti simti coplesit, si mai bine pleci spre Petra, Wadi Rum, unde vei fi bagat in seama, dar pe bani mai multi.
Amman este un loc excelent de plecare in excursii spre Jerash, Ajloun si Kerak, Marea Moarta, Madaba, Betania, Wadi Mujib etc. Sunt atatea de facut din Amman. Zonele cu munti si verdeata sunt la 1 ora distanta, desertul incins tot la 1 ora. Dar daca ai venit in Iordania doar pentru Wadi Rum si Petra, viziteaza Jerash, mergi la Marea Moarta, iar apoi du-te in Sud.
Speram ca v-a placut povestirea noastra. Ne puteti da un Like la Pagina de Facebook si un share la articol. De asemenea, va asteptam si pe pagina noastra de Instagram unde postam fotografii si alte povesti.
Spor la calatorit!
Spor la calatorit!
[…] Amman, unde eram noi, ajungi ori cu masina ori cu autobuzul. Noi am ajuns in cel mai putin turistic mod […]