Acum 3 ani prin Chisinau. Cu Trenul Prietenia. Ep. 1

In urma cu 3 ani de zile, am avut ocazia sa petrecem o saptamana in Chisinau cu ocazia proiectului Transmed din cadrul FASMR. Mai exact, urma sa participam la cursurile si lucrarile practice din cadrul UMF ‘’Nicolae Testemitianu’’  Chisinau si sa ne distram impreuna cu ceilalti studenti curajosi din Romania care nu s-au temut sa treaca Prutul. 

Din Bucuresti am fost 3 persoane care am ales sa mergem la Chisinau. Eu, Andreea si Mircea. Din fericire, am fost un grup destul de omogen. Imediat cum am vazut lista cu orasele, mi-am dat seama ca acest Mircea este din Constanta pentru ca numele lui de familie este unul specific pentru comunitatea aromana ( sau machedoni cum spun unii ). Ulterior,  l-am cunoscut pe Mircea cu 2 saptamani inainte de plecarea la Chisinau cu ocazia Scolii SSMB. Acolo am avut ocazia sa ne imprietenim,  sa ne cunoastem mai bine si sa discutam despre modalitatea de transport spre Chisinau.

Pentru noi existau doar 2 variante viabile de a pleca spre Chisinau. Tren sau autobuz/microbuz. Trenul PRIETENIA facea cam 12 ore si era la Vagon Cuseta. Costa cam 200 lei Dus Intors. Microbuzul costa cam 140 lei Dus intors si facea mai putin. Dar era mai incomod. Nu stiu cum s-a facut ca noi am ales sa luam trenul pana la urma. Am zis ca este o modalitate buna de a ajunge la Chisinau pentru prima oara. Ce poate fi mai frumos decat sa mergi cu un tren sovietic spre Kishinev ? In afara de aceste aspecte romantice, Claudia, o colega care fusese si ea cu Transmed, ne-a recomandat sa luam trenul caci responsabilul de vagon ne va servi ceai cald si cafea si ne vom simti ca in Anna Karenina a lui Tolstoi.

Am cumparat biletele de la Gara de Nord cu cateva zile inainte si intr-o Sambata seara eram pe peron. Trenul ne astepta cuminte, iar noi eram plini de emotie.  De ce oare ? Nu stiu sa spun exact, dar deloc nu am avut impresia atunci ca urmeaza sa ma duc in alta tara. Fara sa fac apologia Unirii Basarabiei cu Romania, dar simplul fapt ca urma sa ma duc intr-un loc unde (cel putin teoretic) urma sa vorbesc romana ma facea sa fiu foarte calm. Nu simteam ca ma duc in alta tara. In acelasi timp, eram destul de nerabdatori sa aflam ce urma sa gasim in Chisinau. Vorbeste lumea acolo romana sau nu ? O sa ne urmareasca rusii si ne vor aresta pentru ca avem pasaport de Romania? In general, imaginea pe care o au romanii despre Republica Moldova si despre moldovenii de peste Prut este una distorsionata. Nu vreau sa discut despre asta acum si aici, dar se vorbeste mult si prost despre ce este dincolo. Cel mai bine mergeti voi si vedeti cum este exact. Si chiar daca cineva povesteste corect si sincer, acolo lumea este intr-o schimbare continua, asa ca ce a fost corect acum 3 ani, acum este degeaba.

Calatoria cu trenul Prietenia a fost draguta. Prin draguta intelegi ce vreti. Si cu bune si cu rele. Romantic, e drept, dar si antic. Dar ramanem la romantic. Era cam cald, iar geamurile nu se deschideau. Mirosul statut de vechi , dar nederanjant, sporeste farmecul calatoriei alaturi de accentul insotitorilor de vagon. Nu ne a dat nimeni ceai sau cafea asa cum ne asteptam, dar am avut 2 beri la noi si ne-am simtit bine in micul nostru compartiment.

 Legat de insotitori de vagon, la urcarea in tren ne-au intrebat ce pasaport avem. Noi eram destul de nedumeriti, nu prea stiam noi atunci cum sta treaba cu dubla cetatenia si cum jumatate din cei de peste Prut au si pasaport romanesc. Chiar nu inteleseseram sensul intrebarii, ce pasaport am fi putut avea?! Dar o persoana care era pe peron a considerat sa isi spuna parerea ( unionista ) legat de delicatul subiect, astfel incat s-a iscat o mica neintelegere legata de originea romaneasca a moldovenilor. Mai greu de explicat in cuvinte momentul, dar imaginati-va Gara de Nord seara, frig, umezeala si un tren sovietic. Veti intelege de ce ultimul lucru pe care doream sa il discutam cu “nasii” trenului erau temele politice. 

 Cu ocazia asta, un alt sfat. Cand mergeti in Republica Moldova, nu discutati politica neintrebati. Si daca discutati, fiti temperati. Chiar daca Bucuresti si Chisinau sunt 2 inimi gemene, nu toti considera asa. Moldovenismul este din ce in ce mai puternic si e pacat sa stricati relatiile pe acolo sau cine stie.

Pe la 3-4 dimineata am ajuns la Granita. Eram destul de cheauni (morti de somn in dialect dobrogean). Vama romaneasca a trecut repede, imediat trecem si peste Prut, peste Podul Eiffel, proiectat chiar de faimosul Eiffel. Mai multe cititi aici. Traversam Prutul fara prea mare emotie, caci era intuneric, iar in cateva minute eram la Ungheniul moldovenesc. Vama Moldoveneasca ne astepta cu nerabdare si tot aici incepea si minunata operatiune de schimbare a ecartamentului. Auzisem multe despre acest procedeu si mi se parea o chestiune tare curioasa. In filmul Nunta in Basarabia, pe care vi-l recomand cu caldura sa il vedeti, chiar asa incepe filmul. Vedeti si voi ca intrarea in spatiul ex sovietic este nu numai una cu numele, ci afecteaza toate palierele existentei.

Vamesii moldoveni au fost si ei foarte simpatici cu noi. In rest, nimic deosebit. Toata operatiunea a durat cam 2 ore, de la vama romaneasca pana cand am plecat spre Chisinau. Deja se luminase de zi, dar noi eram obositi, asa ca am preferat sa dormim si nu sa admiram peisajul podisului moldovenesc. Ajunsi in Gara din Chisinau, facem o poza victoriosi. 

La intoarcere, a fost un pic mai diferit. Daca la dus, nu ii pasa nimanui ce aduceam in tara, acum ne puteam intoarce din Moldova cu tigari foarte ieftine. Iar vamesii cunosc asta. Poate ei cunosc asta cel mai bine…

Dupa ce am ajuns pe ultima suta de metri in Gara din Chisinau ( inca 5 minute si pierdeam trenul)  ne am relaxat un pic, am mancat din salamul romanesc cu care am plecat de la Bucuresti si a stat neatins in Chisinau, iar apoi am atipit un pic. In Vama moldoveneasca, soldatii s-au hotarat sa faca un control serios. Adica au inceput sa bata prin toti peretii si saltele din tren in cautare de tigari ascunse. Nu au gasit nimic la noi, asa ca dusi au fost. Dupa putin timp, au venit si granicerii. Actele la control. Surprize surprize. Noi nu aveam viza de intrare in Moldova. Dupa ce am fost la Odessa, ne-am intors prin Transnistria si nu am mai primit stampila de Moldova. Explicam asta la dsoarele /dnele vamese, care un pic contrariate, accepta aceasta explicatie.

Trecem Prutul, dar orice intoarcere acasa nu poate fi deplina decat atunci cand dai de nesimtirea mioritica. Vamesul roman, un tip la vreo 130kg, cu o burta mare, ne intreaba daca avem tigari la noi. Noi ii spunem ca nu. El ii spune Andreei apoi : Domnisoara, daca caut la tine in bagaj, gasesc tigari acolo ? Cautati va rog!, raspunde Andreea. Cauta domnul, si da de cutia stetoscopului. Aha ! Ce este aici !?!? Un stetoscop. V am spus deja ca suntem studenti la medicina. Aici, dl vames a inceput sa bata in retragere si ne a lasat in pace. Apoi, pana la Bucuresti, drumul a fost molcolm si linistit. Cand ne am trezit dimineata, eram in Bucuresti si voiam sa fim inapoi in Moldova, intr-un loc mai prietenos cu sufletul omului.

Daca vreti sa mai cititi cateva impresii despre mersul cu Trenul Prietenia, aici este un articol scris de un expat in Romania si Moldova, iar aici un articol scris in Dilema Veche, intitulat Prin vagoanele goale ale prieteniei noastre. 

Aceasta a fost prima parte a povestii noastre in Chisinau de acum 3 ani. In continuarea va invitam sa cititi si partea a 2a a povestii moldovenesti, in care povestim cum a fost la Facultatea de Medicina din Chisinau in cadrul Transmed.