7000km prin Turcia. Jurnal de calatorie. #7. Termessos, pe unde se inalta vulturii. Aspendos si despre cum am ajuns in Konya.

Partea cea mai interesanta a acestei zile se anunță a fi de departe Termessos, un oras vechi-vechi aflat pe munte, având o priveliște superbă și un amfiteatru ce te face să îți imaginezi că acolo stau de vorbă vechii zei din Olimp. La o adica, Olimpul mitic pare sa se afle aici in muntii ce se pravalesc in Mediterana.

Interesanta se anunță și vizitarea orașului Konya, un loc de mare insemnatate pentru musulmani, dar mai ales pentru adepții ordinului mevlenit. Între cele 2 momente epice ale zilei se afla un drum lung de câteva ore bune, presărat (în funcție de timp și dacă Bebe T doarmea) cu binele pastrat si marele teatru antic din Aspendos, aflat în vecinătatea Antalyei. Si ar mai fi lucruri de vizitat in zona, o simpla cautare pe Google sau in cartile turistice va vor face sa va ganditi ca mai puteti petrece o seara aici.

Pe hârtie suna frumos ce am planificat noi in apartamentul nostru din Bucuresti. Căldură înfruntată in ziua precedenta însă ne speria. Mă temeam de vizita la Termessos. Ok, era sus pe munte, dar urma să și urcam, si asta cu Bebe T in ruscac. Iarăși, imi era frica de căldura din mașină. În ultimele zile, am avut impresia că la amiază aerul condiționat nu mai face față și că în spatele masinii e călduț. Tot felul de scenarii și probleme îmi făceam, toate cu scopul de a trece cu bine și fericiti peste aceasta zi.

Un inceput bun la Hasan-y-Keif Pensyon

Trezirea in acea dimineață a fost în jurul orei clasice, un fel de 8, dar cu tot cu făcutul bagajelor și aranjat portbagajul și mașina a mai durat ceva până sa ne punem la micul dejun.

E păcat sa trec repede peste atmosfera frumoasă din curtea pensiunii in acea dimineată. Turiștii se trezeau pe rand, mișunau prin gradina, observau ce se pregătea la micul dejun, în timp ce gazdele puneau masa, mai aduceau de unele, de altele. Eu cărăm bagaje in acest timp, iar Bebe T se cam enervase și îi era foame, așa că “gata cu bagajele, hai la masa” a decretat Andreea.

Micul dejun, ceva drăguț, cu de toate, bun, intr-un ambient foarte plăcut, am mâncat chiar si pâinici din acelea inmuiate in lapte și zahăr, iar apoi prăjite, ca la mama acasa. Finalul sederii a insemnat o scurta intrevedere cu seniorul pensiunii, respectand vechile cutume ale comertului turcesc.

Drumul spre frumoasele privelisti din Termesos

Am plecat la drum, dar fericirea nu a durat mult caci Andreei i s-a facut rau pe serpentinele abrupte ce urca spre soseaua principala a Antalyei. Desi urcarea nu a durat mult, maxim 10 minute, si-au pus amprenta pe un stomac sensibil abia umplut de bunataturi. Astfel ca atunci cand am intrat in parcul national Termessos si am inceput o alta urcare abrupta si intortocheata timp de 7-8 km ea a fost “foarte” fericita. Din fericire, Bebe T. a dormit tot drumul si cand am oprit in parcarea de unde aveam sa plecam spre explorarea vechiului oras, aveam un bebelus proaspat odihnit si fericit.

Aici, in parcarea de unde incepe traseul pentru vizitarea vechiul oras antic montan Termessos, era o temperatura placuta. 30 grade Celsius, dar parfum fata de 38-39 cate erau pe coasta.

Ghidurile, bloggeri, tripadvisor, toti spun ca din parcare vei urca cam 15-20 minute pana la primele ruine, iar o vizita a intregului complex dureaza minim 2 ore, minim-minim. Turcii care se ocupau cu paza si indrumarea turistilor s-au uitat la noi si ne-au spus pe unde sa o luam si cam cat facem, adica tot 2h. Merita mentionat ca au zis sa ne intoarcem pe acelasi drum, nu pe un altul descris pe harticica oferita de ei la cererea noastra. Apropo, in Turcia greu ni s-au dat pliante si toate dupa ce am cerut.

Incepem urcarea, pieptis, eu m-am dezbracat repede de tricou si am vizitat in continuare complexul la bustul gol. Altfel as fi transpirat enorm cu rucsacul si Bebe T. in spate. Dornic sa termin urcarea repede, i-am dat “blana” pana la primul popas mai decent, de unde incepeam sa intelegem locul si ce urmeaza sa vizitam. Vreau sa va spun ca in timpul acestei urcari abrupte, dar abrupte in sensul ca te dor muschii, ma gandeam daca merita sa mai vizitam. Poate va dura foarte mult, poate Bebe T se va supara, poate va fi cald. Eram in dubii si din pacate imi caram nelinistile diminetii cu mine. Dam si de 2 turiste asiatice ce au preferat franceza ca mijloc de dialog care ne-au zis ca “intr-adevar, cam 2 ore si ceva va dura din acest punct”.

Ei, pana la urma, cand am ajuns in primul punct de Belvedere si mi-am dat seama ca suntem niste mici Indiana Jones pe aici, plimbandu-ne printre ruinele vechiului oras, poteca trecand la propriu peste pietrele vechilor case, am inteles ce voiau sa spuna atatia oameni. Aici, la Termessos, drumetia este la propriu printre ruine. Deja ajunsi aici, eram fericiti ca am luat decizia sa vizitam acest loc, ne bucuram ca suntem unde suntem.

Tot aici, am vazut si cele mai mari cisterne de apa din toata vacanta, cateva gropi imense sapate in piatra, inchise cu o bolta. Retrospectiv vorbind, la Termessos m-am simtit bine, a fost unul din locurile cele mai frumoase vazute in aceasta vacanta. Si ma gandesc acum la atatia turisti, care vin pe coasta Antalyei, stau numai in Resort pentru ca unii si altii le-au spus ca nu prea sunt lucruri de vazut in preajma. Ce pacat!

Am urmarit indicatoarele catre Teatru, omniprezente in acest sit arheologic. Pana la urma toti turistii vin aici pentru privelistea frumoasa oferita de muntii stancosi ce inconjoara vechiul teatru. Aici am dat de un peisaj romantic ce exprima libertate in deplinatatea sensului acestui cuvant.

Romantismul si libertatea pot fi usor alterate insa de starea precara a unor pietre ce alcatuiesc treptele teatrului, fiind un pic dificil sa te cocoti. Copiii unei familie de franțuji au fost struniti din a se aventura prin teatru, caci e periculos. In acelasi timp, noi eram cu Bebe T. si ne plimbam pe acolo, iar saracul baiat era cam suparat ca nu era lasat si el sa fie explorator. In schimb, daca nu s-au catarat, macar au facut un picnic de toata frumusetea pe treptele teatrului, la umbra, in cel mai frantuzesc mod posibil.

Dupa ce ne-am bucurat de privelistea oferita, am plecat spre masina. La punctul de intersectie, intre drumul pe care am venit si drumul trasat pe harta ce urma sa treaca pe langa mormintele sapate in piatra, ce ne-a fost cumva interzis de catre domnul de jos pe motiv ca e mai dificil si lung, ne-am tot gandit ce sa facem. Am incercat sa vorbim cu o doamna ce se intorsese de acolo, echipata foarte de oras ca sa spun asa. Dupa cate am inteles de la ea, era in regula sa coboram pe acolo. Si uite asa, ne-am dus pe un alt drum la masina, desigur, mai salbatic, mai izolat, plin de morminte sapate in piatra ce apareau de te miri unde, cu capace de sarcofag raspandite prin padure. A fost o experienta placuta sa coboram pe aici si as putea spune ca asta este traseul obligatoriu al vizitarii Termessosului.

Cetatea Termessos este renumita pentru ca in timpul campaniei lui Alexandru cel Mare nu s-a predat. Nici nu este prea dificil sa aperi o astfel de asezare, practic stai la tine in batatura si razi de cei ce incearca sa ajunga la zidurile cetatii tale.

Dupa ce am ajuns la masina am decis ca este momentul sa luam pranzul, sau cel putin Bebe T. urma sa pape. El avea mancarea pregatita, noi nu. Ne-am scos o paturica si cu priveliste spre un mormant antic ne-am intins fericiti fructele si mancarica pregatita pentru Bebe T., l-am pus in scaunelul lui rosu care a fost alaturi de noi peste tot si ne-am simtit bine pentru 15-20 min inainte de a purcede iar la drum.

Spre Aspendos

Plecam din Termessos cu gandul la bananele ce se vindeau pe soseaua principala, la cativa kilometri de Antalya. Cum pe partea noastra nu erau oameni care sa le vanda, am traversat mega ilegal, am sarit prin santul dintre cele 2 sensuri, am gustat putin din caldura teribila de afara si am achizionat multe banane de dimensiuni mici ce se pare ca sunt produse chiar in Turcia. Gustoase si ieftine, ele ne-au tinut de foame pana pe la finalul zilei.

Andreea conducea, iar eu stateam cu el in spate si incercam sa-l tin interesat si amuzat. Drumul pana la Aspendos a durat cam 1h 15, timp in care am observat cateva locuri oarecum interesante de mancat, dar am zis sa mancam dupa ce vizitam teatrul antic, pentru ca Bebe T. sa doarma somnul de dupa-amiaza la drum, nu in timp ce vizitam.

Ca o paranteza, tineti minte ca Bebe T. era trezit de opririle la stopuri. Uite ca acum, in timp ce am traversat Antalya, un oras foarte mare cu multe sosele si benzi si trafic si ce vreti voi, nu am avut parte de stopuri, dar la ce folos, caci nici el nu a dormit.

Ajungem la Aspendos intr-un final, parcam masina si iesim in caldura teribila de afara. Ne aranjam repede, nu scoatem nici carutul, nici ruscasul Thule si plecam doar cu Manduca XT. Obiectivul era sa vedem teatrul acesta pastrat intact, sa facem 2 -3 poze si sa plecam. Altfel, ruinele antice sunt numeroase si in aceasta zona, o veche basilica, un apeduct, un vechi pod roman ce merge in Zig Zag.

Teatrul din Aspendos este o constructie impresionanta dupa orice standarde. El a mai fost reabilitat si modernizat oarecum in epoca recenta pentru a putea fi un loc sigur pentru spectatorii frecventelor evenimente ce se desfasoara aici. Gurile rele spun ca ar fi fost reabilitat chiar prea mult.

Teatrul din Aspendos cel mai bine pastrat teatru al Antichitatii.

Principalul obiectiv al nostru dupa ce ne-am scanat Museum Pass a fost sa ne adapostim de razele soarelui. Lucru facil pana la urma cand ai de a face cu un o cladirea foarte inalta. Facem cateva poze unui cuplu rusesc de varsta a2a, ne fac si ei cateva poze proaste normal, iar apoi urcam pe scari pana sus de tot. Urcand, am gasit si umbra, fiind totusi ora 16:00, soarele mai coboara si el un pic, suficient cat sa ne adapostim si sa ne racorim.

Teatrul Antic din Aspendos a fost construit pe la jumatatea secolului II in timpul imparatului Marc Aurelius, acel batran simpatic din Gladiatorul care moare la inceputul filmului. In fiecare an, aici se tine un Festival International de Teatru si Balet.

Spre Konya cu avant

Am stat la Aspendos exact cat am planificat. Altfel, daca ai o zi intreaga la dispozitie, intreaga zona este ofertanta, Side si Perge sunt cele mai cunoscute obiective turistice din perioada Antichitatii. Astfel ca te miri cum de oamenii care merg la All inclusive in Antalya spun ca nu prea este nimic de vazut in zona. Poate e vorba si de nepasare din partea celor ce organizeaza astfel de vacante, pentru ca chiar ai ce face in afara resorturilor, dar daca oamenilor nu le spune nimeni nimic…

Drumul a mai continuat un pic pe autostrada Antalya-Mersin, principalul drum ce conecteaza regiunea de Estul Turciei ( zona Mersin-Adana-Iskender ), iar apoi am facut stanga spre muntii si spre platoul Anatoliei. Atunci s-a hotarat si Bebe T. sa adoarma, iar in timp ce masina urca cu avant spre inaltimi, treceam pe langa foarte multi localnici ce vindeau fructe si tot felul de bunatati. Noi cam muream de foame asa, dar nu am oprit, nu aveam cum, somnul acesta era mult prea pretios. Ne-am delectat in continuare cu banane, apa si suc.

Drumul a fost frumos, la un moment dat ajungand intr-un pas pe la 1700m. Muntii acestia sunt frumosi fara sa fie cei mai spectaculosi. Se intampla cateodata o tranzitie intre creste pline de vegetatie mediteraneana, si munti golasi, arizi, in care nici capra nu mai gaseste ce sa roada. Pentru ca Bebe T. dormea, nu am avut cum sa oprim sa facem poze.

Dupa ce am tot condus si am trecut pe langa tot felul de popasuri apetisante, s-a trezit si el, dar au disparut popasurile. Pana la urma, oprim intr-un mare Popas, genul acela de loc unde opresc autobuzele pline de turisti, ce au supermarket cu suveniruri si o armata de angajati gata sa te ajute si sa te serveasca. Noi nu avem asa ceva in Romania. Pentru noi a fost raiul pe pamant, eram gata sa comandam orice de mancare.

Am luat si noi Pranzul-Cina cu ocazia aceasta (era 5-6 seara). Va dati seama ca atunci cand am vazut autoservirea am luam din tot ce am prins. Mancarea buna, am mancat si un adana kebab foarte bun, putem spune ca ne-am imbuibat un pic, iar Bebe T. a mancat si el destul de bine. Ca o mic amendament, la acest popasuri preturile sunt asemanatoare unor restaurante bunicele din orase, adica nu este cel mai ieftin, dar este ieftin oricum, noi am mancat cam de 90 lei foarte, dar foarte bine. La plecare am achizionat si un suvenir cu dervis rotitor din ceramica, caci cine stie, poate nu luam din Konya, macar sa avem de pe acum.

Dupa ce am plecat de la Popas nu mai avem foarte mult pana la Konya, cam 1h30. Dupa vreo 20 minute, intram in Anatolia, adica intr-un podis nesfarsit aflat la 1000m altitudine. Trece Andreea la volan si ajungem incet, incet si in Konya, la apus. Apusul si Anatolya creaza o atmosfera frumoasa ce parca ne introducea in acest oras renumit pentru spiritualitatea sa.

Vechiul Iconium se vedea din zare, o asezare mare, intinsa, unul dintre tigrii Anatoliei alaturi de Kayseri si alte cateva orase ce s-au dezvoltat mult in ultimii ani. Daca are cineva impresia ca Anatolia este pamantul nimanui, se insala.

Cazarea frumoasa face totul

Cazarea aleasa de noi era chiar in centru, vis-a-vis de la Muzeum Mevlana. Hich Hotel, recomandat in Lonely Planet, cu note foarte bune pe booking si cu un pret imbatabil. 190 lei pe seara cu mic dejun. A fost rezervat si platit din timp, caci asa este pe Booking cand dai de oferte bune. As putea spune ca Hich a fost cel mai bun hotel din aceasta vacanta. Cel mai complet ca servicii, fiind acel all around/all season. Incepand de la locatie, mic dejun, camera, ospitalitatea personalului, toate au fost de nota 9-10.

Eu eram putin stresat daca voi avea loc sa parchez masina, dar am pus-o chiar pe strada din fata, sub geamul nostru. Ne-am luat camera in primire si am admirat superbul turn turcoaz despre care va vom povesti in urmatorul articol si care se vedea direct de la hotel. Am baut o cafea si un ceai asa de seara la terasa hotelului si ne-am retras in camera unde dupa ce l-am adormit pe Bebe T. ne am continuat seara scriind despre calatorie si postand.

Au fost zile frumoase in care ne-am dedicat 100% blogului si calatoriei. Acum viata reala isi spune cuvantul. Multa munca si faptul ca trebuie sa ne stabilim anumite proritati ne incurca sa fim cei mai rapizi in postarea acestor jurnale, dar promitem ca le vom termina.

Spor la calatorit!

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.