Ziua de astazi a fost una dintre cele mai intense din calatoria noastra. Prima parte a zilei a insemnat o plimbare cu barca pe langa Orasul Scufundat din Kekova, o vizita la Mos Nicolae in Demre si la vechiul oras-fagure Myra, mandria licienilor. Apoi am plecat spre cazarea noastra din Cirali. Mai mult despre ce am facut in prima parte, cititi in jurnalul precedent.
Spre relaxare
Am plecat pana la urma, in jurul orei 14:00 din Andriake spre Cirali, locul in care aveam rezervata cazarea la o pensiune ce parea idilica. Multa natura in jur, relaxare, tot ce ne doream dupa multe zile pline. Faptul ca urma sa ajungem in sfarsit si devreme la cazare era un mare bonus. Initial, in timpul planificarii calatoriei, am ales 2 zile la Hotelul din Finike. Dar apoi am zis ca e pacat sa nu stam in Cirali unde plaja parea fabuloasa si era si mai aproape de destinatiile din urmatoarea zi, scurtand cu 1 ora timpul petrecut in masina a 2a zi. Asa ca la insistentele mele, cel care doream putina relaxare in natura, am anulat a 2a noapte din Finike si am luat o noapte in Cirali. Si ce alegere buna a fost.
Sentimentul ca urmeaza sa ajungi intr-un loc frumos incepe inca de pe soseaua ce duce spre Antalya, cand faci dreapta si urmeaza sa cobori abrupt pana la plaja, cam 300m. Andreea a fost cea care a condus si a utilizat cu succes frana de motor la masinuta noastra cu cutie automata, astfel aducandu-ne cu bine la cazare. Noi nu am mai oprit sus la sosea la punctele de Belvedere, nici la dus nici la intors, dar peisajul este spectaculos, cu muntele Olympos ce se ridica din mare, vazandu-se maiestuos in zare si cu a sa telecabina ce duce turistii pana sus la 2365 m. https://www.olymposteleferik.com/en/cable-car ( costa 33 Euro dus-intors , destul, dar probabil merita).
Cateva explicatii despre Cirali si Olympos. Aceste 2 asezari impart aceeasi plaja, dar accesul intre asezari cu masina se face doar de sus din sosea. Mai mult, accesul la plaja din Olympos se face prin situl arheologic Olympos, un alt oras lician. Dupa ora 7 seara, accesul este gratuit si toti turistii dau navala pe plaja pentru a face ce fac si cei din Vama Veche.
Noi ne-am dus in Cirali, ce are un aer mai familist, Olympos fiind mai de tineret s-ar zice. Cam asa si e, la cazarea noastra erau destule familii, dar acele familii relaxate care isi lasa copiii sa stea prin iarba, sa se joace singuri, fara stres, fara urlete ca nu ai voie acolo si dincolo. Si mai interesant era ca pensiunea noastra aprtinea unei familii a carei fata si-a adus colegii de la Facultatea de Filosofie sa lucreze aici in timpul verii. Asa ca totul parea un fel de mixt intre cazarea familistilor relaxati si a tinerilor filosofi ce stateau in hamac pe laptop sau citeau Platon. Pe scurt, un loc unde am fi stat cateva zile.
Astazi, a 6a zi a vacantei, Bebe T. a dormit pentru prima data la pranz intr-un pat. Si a tot dormit cam 1h si jumatate, pana cand ne gandeam noi cumva ca “hai bebe mic, trezeste-te, sa mergem si noi la plaja ca apune soarele”, desi nu am fi indraznit niciodata sa-l trezim noi, somnul bebelusului e sfant. Intre timp, noi ne-am facut ca suntem bloggeri de travel, am deschis laptopul, am postat ceva, am scris ceva, am facut pe interesantii, dar mai degraba ne-am relaxat si am baut ceai pe veranda camerei noastre. Da, un mare plus al acestei cazari era ca fiecare camera avea “terasa” ei, unde te puteai relaxa, dar erau si zone comune cu perne si hamace unde puteai sta, basca o gradina mare unde orice copil ce stie sa mearga poate zburda.
Probleme cu usa ale Daciei si rezolvarea ei romaneasca
In timp ce caram bagajele si faceam curat in masina, iar Bebe T. dormea, realizez ca mandra noastra Dacie ne face iarasi fite cu sistemul de inchidere al masinii. Daca mai tineti minte din ziua petrecuta la Pergamon, nu am mai reusit sa inchidem masina cu telecomanda, dar pana la urma si-a revenit singura, ca prin miracol. Si-a revenit si de aceasta data pana sa plecam pe plaja, dar pe plaja a facut iar fite. Dar acum nu ne mai speriam pentru ca aveam un leac.
Sa va spunem cum am reusit sa inchidem usa fara sa functioneze telecomanda si fara a reusi sa inchidem usile doar folosind cheia de la sofer, pentru ca nici asa nu mergea. Solutia a fost gasita pe un blog si a fost scrisa acum aproape 10 ani de un posesor al unui Renault Megane, adica acelasi tip de masina.
Se intra in masina, se deschide acumulatorii de la masina, adica acolo unde sunt aprinse toate luminile din bord. In acest moment deschidem geamul de la sofer si iesim din masina. Iesiti find din masina, blocam toate usile masinii apasand pe butonul de blocare usi din interior. Scoatem cheia din contact si profitand de cateva secunde in care geamul soferului inca se poate ridica cu al sau motoras electronic, apasam pe butonul de ridicare al geamurilor, scoatem repede mana si aia a fost. Am inchis o Dacie in Anno Domini 2019.
Am plecat pana intr-un final spre plaja. Initial voiam sa incercam sa plecam cu bicicletele, ei folosind mult acest mijloc de transport pe aici si avand vreo 12-15 bucati pe care le ofera oaspetilor, unele dispunand chiar si de scaun pentru bebelus. Dupa ce ne-au pregatit bicicleta pentru bebelus, noi am tot amanat plecarea caci el se culcase, asa ca a luat altcineva bicicleta, dar a fost cumva si vina noastra. Iarasi, o domnisoara ce ajuta la treaba prin pensiune si vorbea foarte bine engleza cu un accent desavarsit ne-a oferit cateva fructe pentru Bebe T. si astfel nu am mai fost nevoiti sa ne ducem in centrul statiunii . Cred ca tipa era totusi turcoaica, dar ca orice studenta la filosofie ce se respecta, cunoasterea limbilor straine nu ii era deloc straina.
Pe plaja la apus ca doi indragostiti + un bebelus
Vizita pe plaja cu Bebe T a fost scurta dar intensa. In primul rand, am parcat ca niste adevarati romani, cat mai aproape. Nu e ca si cum ceilalti parcau in alta parte si ocoleau nisipul, iar noi am pangarit plaja Antalyei cu rotile masinii noastre. Nu, toata lumea parca pe nisip, acolo era parcarea. Numai ca eu am pus masina intr-un nisip cam moale. Mi-am dat seama cand am oprit-o. Mi-am zis ca vedem cum iesim, ne descurcam. Dau sa inchid masina, iar nu se inchide. Nu e nimic, facem schema romaneasca si plecam spre plaja. Ne-am intins repede paturica, am scos jucariile, am adus colacul de bebelus, eram pregatiti. Ne-am simtit bine, am admirat frumosul peisaj, am tras aer in piept, totul era asa frumos. Dar in 5 minute, intr-un moment de neatentie, Bebe T. a agatat niste nisip in gura, si gura lui era plina. Nisipul aici nu era neaparat nisip, era un fel de mini pietris. I-am scos din gura tot, dar cu pretul unei enervarii supreme a lui. Atat de tare s-a suparat ca nici sa stea la mamica lui in Manduca XT nu l-a linistit prea tare. Doar atunci cand a zarit un catelus simpatic pe plaja s-a linistit intr-un final. El speriat, noi speriati, era clar ca nu prea mai era de stat pe plaja.
Peisajul de pe plaja din Cirali – Olympos este mai mult decat superb. As sta aici toata ziua pe plaja, mancand baclavale si band ceai, si uitandu-ma spre muntele Olympos, iar cand plictiseala ma va ajunge si ea, m-as indrepta spre ruinele vechii cetatii Olympos, unde as deveni un mic Indiana Jones cu a mea Lara Croft.
Spre ruinele orasului antic Olympos
Am decis deci sa plecam si ne-am urcat plini de energie in masina. Cand colo, bineinteles ca masina nu a vrut sa mai iasa din nisip. Ne-am pus putin mana in cap, dar ajutorul a venit repede. Turcii sunt oameni foarte prietenosi si oricand gata sa-ti dea o mana de ajutor. O sa avem parte de asta si mai tarziu in excursie cand masina efectiv ne-a lasat balta in pustiu. Revenind, un tanar impreuna cu tatal sau ne-au sarit in ajutor. S-au pus pe capota, au impins si in 10 secunde am iesit din capcana de nisip.
Am plecat deci spre capatul celalalt al plajei, acolo unde se afla cetatea liciana Olympos. Parcam masina intr-un loc bun, numai ca de acolo mai mergem 10 minute pana se termina drumul de masina. Apoi mai mergem 15-20minute pana ne apropiem de intrarea in cetatea. Soarele deja apunea, iar aici cand apune, el chiar apune, nu te tine intr-un apus continuu. Noi cunoastem lucrul acesta, pe cand eram in Indonezia, acum era lumina, peste o ora era noapte. Dar o vara petrecuta in Nordul Europei te va invata ca traiesti intr-un apus continuu cateva ore.
Noua nu ne-a ramas decat sa ne bucuram de plimbare. Atmosfera relaxata a oamenilor ce stateau pe plaja si peisajul fabulos, racoarea data de mare ne-au incarcat bateriile la maxim. Nici nu mai conta ca ajunsi la ruinele Olympos de abia se mai vedea ceva, iar noi ne-am plimbat 5 minute prin partea de inceput a complexului arheologic, ne apucand sa vedem mare lucru. Dar ce am vazut a fost frumos, aici totul urmeaza firul unei ape ce se varsa apoi in mare. Cu toate acestea, locul parea foarte frumos si merita vizitat, iar vizita incununata cu o baie in mare si un apus frumos la un restaurant pescaresc din zona. Probabil cu peste local, nu din supermarketurile apropiate.
Incet, incet am ajuns si la cazarea noastra, nu inainte de a opri la un restaurant mic ingrijit de o familie intreaga de unde am cumparat doua gozleme facute de o bunica adevarata ce sedea precum un sultan in fata mesei de facut clatite sarate, directionandu-si ajutoarele. Aceasta avea sa fie cina noastra inpoi la cazare, Bebe T. fiind obosit, o masa pe indelete la restaurant era pur si simplu peste puterile noastre, si ale lui.
Culcarea bebelusului la pensiunea a decurs in felul urmator. Am facut dus toti 3, baia neavand cabina de dus, practic faceai dus la liber in toata baia, apa ducandu-se spre scurgere. E cam acelasi sistem din Indonezia, acolo le spuneu toalete umede, adica cu acelasi dus te spalai si pe tine, spalai si WC-ul, spalai si tavanul. La prima vedere pare aiurea, dar astfel baile se pastreaza destul de curate, asa daca ai si grija sa le aerisesti ca apa sa se zvante. Cat am fost in Indonezia, nu am vazut toalete murdare. In Turcia, la fel.
M-am luat cu teoria dusului si a toaletei si n-am descris ce seara frumoasa am avut. Bebe T. a fost foarte fericit ca a stat cu noi, astfel jucandu-ne si el cu noi. De fel, nu facem dus impreuna, il lasam pe el sa se joace mult in cadita, dar aici a fost necesar caci el era obosit, noi aveam nevoie de dus, iar daca il adormea repede Andreea, noi n-am mai fi putut face dus. Asa am ochit 3 iepuri din prima.
Dupa ce a adormit ca un baietel cuminte, noi am mai stat 2 ore, am facut pe bloggeri pe mica noastra terasa, am scris cate ceva, a postat Andreea poze, am mai baut un ceai, ne-am mancat gozlemele si ne-am relaxat. Eu am interactionat un pic cu un baiat, student la Filosofie, dintre cei ce ajuta pe la pensiune, discutand despre calatorii, familie, tinerete si altele in scurtul timp in care mi-a fotografiat pasaportul. Tin minte ca vorbeam de preturi, iar el se plangea ca alcoolul e scump in Turcia. I-am spus ca pentru mine sa beau alcool nu mai este o varianta atunci cand calatoresc cu copilul, caci daca alcoolul te moleseste, iar copilul te vrea proaspat si cu energie, ce te faci?
Tip-til ne-am retras si noi, i-am lasat pe studentii la Filosofie cu ale lor si am adormit in micuta si rustica noastra camera.
O zi de vis. Dar tare ne-am dori sa ne mai intoarcem in aceasta Antalyie!
Spor la calatorit!
[…] invit sa cititi si articolul despre zilele petrecute in aceasta […]
[…] am tot ascultat melodia lui Emir- Aynem Devan. Are ceva din spiritul pe care l-am intalnit in Cirali, de relaxare tinereasca si dolce far […]