Deja vacanta incepea sa prinda contur. Azi plecam din Selcuk si ajungeam in zona Antalya. Adica paraseam Marea Egee si mergeam in sudul Asiei Mici, la malul Marii Mediterane. Se anuntau multi kilometri , impartiti in doua de vizita la Pamukkale.
Ca sa pastram traditia din ultimele articole, traseul de azi arata cam asa: plecam cat mai repede de acasa, Bebe T. doarme pana la Pamukkale cam 1h 30 – maxim 2h, dintr-un total de 2h30. Apoi vizitam Pamukkale, facem baie prin piscinele acelea fabuloase de calcar si plecam spre coasta liciana din provincia Antalya, iar cu 30km inainte de Finike, punctul terminus, oprim si la Arykanda, un vechi oras lician in munti, despre care unii calatori spun ca este superb. Desigur, trebuia sa ne grabim sa ajungem la Arykanda, caci la 19 s-ar fi inchis, iar drumul de la Pamukkale la Arykanda dura 3h. Deci lucrurile erau stranse din start.
Dimineata incepe frumos
Cum in ziua precedenta nu am reusit sa vizitam tot ce doream, a mai ramas ca in dimineata acestei zile sa trecem si pe la Biserica si Mormantul Sf Ioan, asezate la poalele castelului din Selcuk. Am reusit sa nu stam prea mult, am avut noroc caci am fost cam singurei pe acel platou ce deja se incalzea puternic la ora 9 dimineata. La plecare am achizionat si un fluier traditional turcesc cu care speram sa-l tinem pe Bebe T animat in orele ce vor urma.
In timp ce pregateam excursia in Turcia, am descoperit blogul Turism Cultural, scris de un domn cu talent in a povesti lucrurile intr-un un mod extrem de interesant si documentat. Are multe articole despre Turcia, foarte bune si detaliate, oferind informatii savuroase si care merita tinute minte. In articolul despre acest complex al Sf. Ioan, dansul descrie si o experienta spirituala mai intensa. Nu va mai lungesc mult, nu va mai tin in suspans, eu nu am avut-o. Dar tot a fost frumos. Se spune ca Sf. Ioan s-a inaltat la cer dupa moarte, asadar, trupul nu a mai fost gasit, dar in urma sa a ramas o mireasma foarte placuta. Se spune ca uneori inca se mai simte acest miros frumos emanat din jurul mormantului sau.
Dupa ce ne-am plimbat si am vizitat intregul complex, i-am dam bataie spre Pamukkale. Andreea conducea, Bebe T. adoarme repede, dar cam pe la Nazili, un oras mare cu multe stopuri (am povestit in articolul trecut care e treaba cu stopurile la semafor si somnul bebelusului nostru), se trezeste dupa doar 1 ora de somn si suntem nevoiti si sa facem schimb de soferi. Ramasi cu inca 1 ora si ceva de drum si cu un Bebe T. marait caci a dormit putin, dam de un indicator ce ne ofera oportunitatea de a vizita Afrodisiasis.
O supriza frumoasa
Care este povestea cu Afrodisiasis? Andreea a descoperit acest sit arheologic in timpul documentarilor pentru excursia noastra. Din pacate, asezarea lui il face sa nu fie atat de in drum. Cumva, pentru traseul nostru, insemna un drum ocolitor destul de consistent, de aproape 60-70km si cam aproape 1 ora. Asa ca am zis sa nu mai mergem si aici. Ce tot atatea temple grecesti, am vazut destule pana acum.
Si uite asa dragii mei, fiind la volan, am considerat ca daca fac dreapta si o iau spre Afrodiasis, vom face ceva frumos si va fi bine si ii voi face si Andreei o surpriza placuta. Chiar isi dorea sa viziteze acest loc. Romantismul sta in lucruri mici pana la urma.
Ajungem in jumatate de ora la templul mult dorit. Treaba este ca drumul a devenit deodata liber si destul de rural, dar de o calitate buna, fapt ce mi-a permis sa merg mai tare, dar cum altfel decat in limitele permise de legislatia rutiera din Turcia.
Parcam, scoatem carutul lui Bebe T din portbagaj ( facem un fel de Tetris pe acolo cu bagajele) il montam si plecam la vizitat ceea ce va fi revelatia zilei, complexul arheologic de la Afrodisiasis. Avand in vedere ca aceste este un jurnal cu trairi si lucruri care sunt puse acum rapid pe hartie, caci altfel vor disparea din memorie, nu vom pune accent pe ceea ce inseamna acest loc pentru istorie si arheologie.Aceste lucruri vi le vom povesti separat in articole.
Ce este frumos in acest loc este ca sunt putini turisti, muzeul este cel mai spectaculos dintre toate vizitate pana acum in Turcia ( aici referindu-ma la muzeele adiacente siturilor arheologice ). Multe statui frumoase la care Bebe T. exclama cu admiratie si le arata cu degetul. Cireasa de pe tort este reprezentata de Salon, un loc cu foarte multe basoreliefuri. Cumva am avut rabdare sa le studiez pe toate, adica macar sa citesc la ce se refera scena. Mare surpriza am avut cand am gasit o statuie legata de Daci si infrangerea lor, reprezentata printr-o doamna supusa cu mainile incrucisate si un san dezgolit.
Spectaculos la Afrodisiasis este tetrapylonul, mai degraba fiind impresionant prin peisaj si prin faptul ca el este in picioare, iar in jur nu prea mai e nimic ce sta drept. Dar nu e chiar asa golut, caci complexul este mare si inca se sapa, muncitorii si studentii arheologi erau acolo, totul spre propasirea patriei. Si oricum noi ne grabeam, nu am apucat sa vizitam chiar tot complexul, si am aflat dupa ca nu am vazut vechiul stadion si amfiteatrul. Care par impresionante din fotografii. V-am zis ca multe din aceste sapaturi si reabilitari se fac cu banii altor tari si al diverselor corporatii binevoitoare?
La restaurantul pentru turisti
Caldura mare si totusi gandul ca trebuie sa ajungem si la Pamukkale, iar apoi la Finike pe coasta Antalyei ne-au grabit si am plecat la drum. Fiind preocupati de hrana lui Bebe T dar si a noastra, am intrebat domnisoara de la parcare daca stie vreun restaurant. Pai cum sa nu stie, este fix la sosea cum iesi din complex. Oprim acolo, un nene deja ne facea cu mana sa intram la el. Ocolim un pic, ne intoarcem la el, omul ne astepta la sosea, ne baga in gradina restaurantului, care vorba aia, e mare, faci si o nunta aici. Problema este ca nu prea mai vedeam pe nimeni acolo, eram cam singurei. Comandam oricum, era important sa mancam. Meniu nu avea, ne-a adus pliantul pe care erau aratate felurile de mancare. Am comandat asa in orb, oare cat ar fi putut sa coste? Ne intelegem pana la urma sa ne aduca orez, salata si ceva carnita pentru Bebe T. Dupa 40 minute, a venit si comanda cu carne, caci pe restul le adusese dupa 20 minute. Atunci s-au apucat sa le faca, ceea ce era bine ca erau proaspete. Mancarica a fost culmea, foarte buna, Bebe T. a mancat foarte mult, deja era o zi buna, sa manance si la micul dejun si la pranz atat de bine mai rar.
Cerem nota, iar ea vine cam pe la 130 TL. Totusi, un pic cam mult pentru ce ne obisnuisem pana acum in Turcia. Nu mai lasam bacsisi si plecam. Mancarea a fost buna, a fost proaspata, dar am fost noi oleaca cam naivi sau mai bine spus delasatori in ceea ce priveste comunicarea cu ospatarul, am si asteptat cam mult, trebuia sa intrebam din start cat dureaza. Este neplacut sa stai cu bebelusul sa astepti. El nu are notiunea rabdarii, la el exista vreau acum si atat.
La castelul de bumbac
Plecam spre Pamukkale intr-un final, sa tot fie 14:30. Dupa o ora si 15 minute am ajuns, timp in care am traversat muntii si am ajuns pe la 1100m altitudine si ne-am bucurat de privelistile oferite de muntii golasi, iar apoi am coborat intr-un platou de 800m, iar apoi iar am urcat in muntii din jurul orasului Denizli, metropola de langa Pamukkale.
Interesant cum turcii au niste drumuri super ( incomparabile cu cele de la noi), dar in unele locuri, mai ales in mediul rural, atmosfera este inca otomana, cu drumuri din pamant si pietris. Reformele lui Ataturk inca n-au ajuns aici. Inca o dovada ca Turcia nu este neaparat Istanbul si nici resortul acela ideal de la Marea Mediterana.
La ora aproximativa 16:00 am oprit si noi la Pamukkale. Bebe T. nu a dormit deloc pe drumul de la Afrodisiasis, era rupt de oboseala, maraia, afara erau cam 35-37 grade, soarele ardea. Parcam, scoatem ruscasul port-bebe de la Thule si pe scurt ne pregatim de o expeditie si de un somn din partea lui. Pe langa faptul ca aveam sa vizitam orasul antic Hierapolis, cetatea spa din vremuri stravechi, la poalele caruia urma sa vedem minunea alba din calcar, urma sa facem si baie in apa. Declarativ, asta era planul. Eu nu aveam slip pe mine, dar Andreea era pregatita, iar Bebe T era si el pregatit, avand palarie si ochelari de soare pentru ca lumina reflectata de acel alb din calcar este foarte puternica. Ca el nu are chef sa ii tina pe ochi, e alta problema, dar mami nu sta la discutii.
La Pamukkale era cum ne asteptam. Curios lucru, dar imi placea. Haos, multi oameni, preturi foarte mari la orice, spre exemplu, o apa la 2l era 20 TL, la benzinarie este 2TL. In timp ce Andreea mai trebaluia pe langa masina, eu ma uitam pe la cartile turistice ce se vand la magazinele muzeelor. Ochesc o carte, o rasfoiesc si aflu ca aici era si un monument ridicat in cinstea martiriului Sf. Ap. Filip. Treaba este ca e mai sus pe deal. Din pacate, nu am mai ajuns sa il vedem, desfasurarea evenimentelor si starea lui Bebe T. care nu a apucat sa doarma NICI aici, pe durata intregii vizite la Pamukkale ne-a obligat sa o lasam pe data viitoare.
Dar sa revenim la vizita noastra. Dupa ce intram in complex, nu ne repezim din prima la terasele din travertin, nu, le lasam pe mai incolo. Mai apune soarele, mai se racoreste, de ce sa ne grabim. Vizitam muzeul, vizitam piscina antica unde trebuie sa platesti 50 TL pentru a face baie printre ruine intr-o apa in care eu nu as intra cu copilul meu. Poate ca eu as intra daca as fi cu baietii si cu 2 beri in prealabil, dar altfel apa aceea nu inspira incredere sub nici o forma. Mai vizitam cate un muzeul, niste ruine.
Incet incet, o luam spre punctul culminant. Lume multa, foarte multa. In prima faza incercam sa descoperim terasele din alte locuri, ocolind pe cele unde era puhoi de lume. Avem un oarecare succes, facem cateva poze dragute, dar este cam seceta si multe ochiuri sunt goale. In rest, albul acesta orbitor este de mare efect. Te face sa zambesti asa aiurea. Doar zambesti si te bucuri. Si Bebe T. a parut foarte interesat de vizita, daca nu a reusit sa doarma inseamna ca era ceva interesant. Era interesat sa isi scoata ochelarii de soare si sa isi dea jos palaria de pe cap. Acestea au fost marile lui distractii la Pamukkale.
Ne facem curaj si intram si noi in locurile unde sunt toti oamenii adunati. Nebunie totala. De la domnisoare in costum de baie, la araboaice imbracate ermetic in negru, asiatici clasici si europeni superiori, toata lumea era acolo. Facem si noi poze pentru posteritate si plecam cu atentie caci nu stii cum aluneci.
In drum spre iesire, descoperim un loc in care un tip si o tipa isi faceau poze la mare arta. Aflam ca sunt romani dupa vorba. Ii imitam si facem si noi cateva instantanee dintre acelea care se vor spontane. In final, acestea aduc Likeurile, aspect foarte important in economia de piata a acestor vremuri,
Un drum frumos spre coasta Antalyei
Plecam si noi pana la urma de la Pamukkale. Este ora 18 cand plecam, ne alimentam cu apa si suc de la prima benzinarie si ne rugam ca Bebe T. sa adoarma si sa doarma o buna parte din drum. Urmau 250km pana in Finike si aproximativ 3h 15min. Si ce a dormit…
Drumul acesta a insemnat primul contact cu platoul anatolian si imensitatea acestor locuri. Am traversat pasuri la 1200, 1400 chiar si 1600 m, am privit la muntii golasi cu aspect de Asia Centrala, am trecut pe langa locurile unde sunt produse legumele pe care le manca romanii, am mers pe sosele singur singurel, fara nimeni in jur in timp ce Bebe T. dormea adanc, astfel kilometri au trecut repede, iar el s-a trezit cand mai aveam doar o ora de drum. Ora aceea a trecut foarte repede, drumul fiind o coborare continua, rapida si distractiva, ascultand muzica in masina, cantand la fluierul turcesc in acord, deschizand geamurile si distrandu-ne cu Bebe T. ce ne asculta facand Karaoke.
Finike ne astepta linistit, genul acela de oras de litoral, un fel de Eforie. Tragem la hotelul nostru, Carpe Diem Otel, chiar la soseaua principala la iesirea din localitate. Camera cu balcon si vedere la mare, auspiciile fiind bune pentru o sesiune de scris pe blog dupa ce adoarme Bebe T. Nu a fost cazul, cand a adormit el, am adormit amandoi, atat de obositi eram. Textele pot sa mai astepte.
[…] va spuneam si in articolul precedent, deja incepeam sa schimbam peisajul inca de ieri, iar azi dimineata ne-am trezit pe litoralul […]