7000km prin Turcia. Jurnal de calatorie #4. Thales din Milet, Fecioara Maria si perla coroanei turcesti, Efes.

Cat de multe schimba o cazare deosebita. Sa poti sta in jacuzzi pe terasa, cu o priveliste de milioane, in timp ce Bebe T. doarme linistit in camera este ceva de nepretuit. Nu e de mirare ca dupa o seara de relaxare, ne-am trezit cu chef de vizitat si destul de matinali, bebelusul nostru fiind in picioare pe la 6:30. Temperatura de afara era perfecta, peisajul superb asa ca ne-am pus repede in miscare.

Planul era sa mancam repede micul dejun, apoi sa plecam spre Didyma, Milet si Priene. Drumul spre Didyma dura cam 1h 30, perfect pentru somnul de dimineata. Si asa a si fost, el a dormit neintors pana in fata templului. Pe drum am vazut in trecere si ruinele cetatii Magnesia de pe raul Meandru. Mai mult ca sigur ca cuvantul meandre de la acest rau se trage, pentru ca acest rau exact asta a facut, niste meandre ce cu timpul au devenit sol propriu-zis, ce a taiat accesul cetatilor din zona la Marea Egee.

Didyma, Milet si Priene, un trio arheologic de visO excursie obligatorie pentru cei ce poposesc in Selcuk si doresc sa…

Publicată de Medicinistii calatori – Andreea & Traian pe Marţi, 6 august 2019
Didyma – Karnakul turcesc

Pe vremuri templele erau importante, precum au fost ulterior bisericile, mai apoi garile, acum aeroporturile, stadioanele. Cu cat mai mari si mai frumoase si impunatoare, cu atat mai respectat erai de dusmani. Lucru firesc pana la urma.

Templul lui Apollo era cel mai important din aceasta zona, unii spun ca il urma pe cel de la Delhi ca importanta, aici fiind situat si un oracol. Actualmente, este destul de bine pastrat, iar plimbarea printre ruinele sale te face sa retraiesti un pic atmosfera de atunci avand in vedere ca multe coloane sunt inca in picioare.

Vizita templului lui Apollo se termina repejor, daca nu esti arheolog nu ai ce face aici mai mult de jumatate de ora, cu tot cu citit panourile din dotare. V-am mai povestit si in postarea de pe Facebook ca am fost tare impresionati si ca acest loc ne-a amintit de templul din Karnak.

La plecare am poposit la o terasa draguta cu vedere la templu, unde iarasi Bebe T a fost in centrul atentiei. Noi am baut ceai, cafea, limonada, iar el a mancat vreo 2 piersici turcesti foarte bune.

Milet. Thales din Milet.

Din Didyma plecam la un drum de 20 minute spre Miletus / Milet, locul de unde au plecat colonistii ce au pus bazele cetatii Histria din Dobrogea. Candva, acum 2500-3000 ani, cetatea era la malul marii, dar cam de vreo 1500 ani, ea a fost inghitita de meandrele raului Meandru, iar acum cateva sute de metri de pamant nou o despart de mare. Va este lesne de imaginat ca nu mai avea cum sa ramana la fel de puternica, iar cu timpul a decazut. Pe atunci lumea nu avea pastile contra tantarilor sau site, iar bolile care insoteau taramurile mlastinoase nu erau tocmai prielnice unei comunitati prospere.

Miletul nu este pastrat in cele mai bune conditii, dar amfiteatrul salveaza aparentele, fiind impresionat. Multe coridoare interioare au ramas pastrate, iar o plimbare prin ele la amiaza cand afara sunt 35 grade Celsius este o experienta pe cinste. Mai mai ca te simti ca in Urzeala Tronurilor si urmeaza sa dai de un dragon ascuns gata sa isi apere printesa.

La Milet am vazut si un muzeu bunicel, loc unde Bebe T s-a plimbat cu mare energie si tot dorea sa se urce pe statuia cea mai evidenta din intreaga sala, cea a lui Poseidon, daca imi amintesc cum trebuie. L-am lasat sa se plimbe pe jos din mai multe motive. Primul, acela ca are si el nevoie de miscare si de agitatie. Doi, i-a placut tare sa se plimbe printre exponate. Trei, nu consideram ca se imbolnaveste daca se plimba pe jos in locuri ce nu sunt jegoase de-a dreptul. Patru, avem servetele umede, avem toaleta unde il putem spala pe maini dupa ce excursia in patru labe s-a terminat.

Cu cortul la Priene

Miletul a fost frumos, dar nu prea mult caci soarele batea tare, iar noi mai aveam lucruri de vazut, asa ca ne-am indreptat frumos spre Priene. Aceasta cetatea antica este situata mai la inaltime, dar tot in acelasi areal produs de nazbatiile raului Meandru, practic ea supravegheaza valea de la o inaltime de aproximativ 100m. Locul in care este asezata si faptul ca este impadurita bine de tot creeaza o atmosfera de serenitate totala in care singurele lucruri pe care le auzi sunt bataia vantului printre copaci, insectele ce fac un zgomot infernal si parca auzi si soarele cum te incalzeste si pamantul de sub tine cum dospeste. Daca aveam un cort si eram tineri si nelinistiti, am fi putut incerca sa dormim o noapte acolo incognito. Cred ca ar fi fost ceva deosebit.

Priene iti ofera un vechi teatru pastrat destul de bine, cu locurile de onoare inca prezente, o veche biserica si un templu. Dar nu de aceea merita venit la Priene, ci pentru intreg locul.

Bebe T a cam adormit la Priene la mine in marsupi, adica la Traian, daca nu v-ati prins inca cine a scris articolul. Cum dormea el la mine si noi voiam sa plecam spre Selcuk cu masina, trebuia sa-l punem in scaunelul lui de masina. In timpul operatiunii el s-a trezit, si somnul i-a cam zburat de tot, lucru foarte frustrant pentru noi caci stiam ca va fi obosit mai tarziu deoarece nu a dormit cat trebuie.

O mica pauza de la vizitat cu mancat si putin urlat

De la Priene pana in Selcuk este cam 1h de condus. Noi am ratat de vreo 2 ori drumul cel bun, asa ca am intrat pe autostrada pana la Selcuk, unde am dat iar de sistemul de taxare HGS. Daca la drumul dintre Bergama si Selcuk am folosit autostrada, dar nu aveam inca HGS, iar oficiul PTT era inchis la ora 20 cand treceam noi pe acolo, acum am zis ca trebuie sa oprim ca sa-l cumparam. Despre HGS si cam care este schema cu autostrazile in Turcia vom povesti in articolul de final. Cumparam HGS fiind ajutati de un alt domn ce stia engleza si plecam spre Selcuk unde hotaram sa mancam la un restaurant recomandat de Lonely Planet. Ajungem, parcam, problema este ca locul acela, Wallabies – de ce oare are un nume ce are treaba cu nationala de rugby a Australiei? – era plin de barbati. Doar barbati ce stateau la cafea, ceai si tigara, cativa mancau, dar erau doar barbati. Ne hotaram sa ne asezam langa, la un alt restaurant, caci mai erau si femei pe acolo.

Aici printre altele am comandat si un beiti, reprezentat de carne invelita cumva in aluat si pe deasupra se mai pune ceva sos de rosii, ceva iaurt. Acest beiti este unul din favoritele familiei mele cand ajungem la restaurantul Ozdemir din Constanta. Se pare ca este si mult mai bun la Constanta decat la Selcuk. Un prim rateu al bucatariei turcesti din Turcia. De atunci m-am temut sa mai comand beiti, caci cine stie, va fi la fel. Dar sa se inteleaga ca in rest, ne place tare bucataria pe aici.

Pauza de masa nu tine foarte mult, Bebe T. avand chef sa maraie, asa ca ne indreptam spre locul de parcare al masinii, nu inainte de a cumpara baclavale si a lua niste crema pentru funduletul lui Bebe T. ( uitata acasa si apoi regasita in alt bagaj). La farmacie am uitat portofelul pe tejghea, iar baiatul bun la toate al farmaciei a fugit dupa noi sa ne aduca obiectul pierdut. Am fost norocosi putem spune.

Casa Fecioarei Maria

Din Selcuk si pana la Casa Fecioarei Maria, Bebe T a marait intr-un mare stil. Nu avea chef de nimic. Eu m-am oferit sa stau cu el in spate, iar Andreea sa conduca 15 minute pana ajungeam la destinatie. A fost un drum teribil cu un bebelus care facea toate eforturile sa ajunga la mamica lui pe care o iubea tare si care doar ea l-ar fi linistit. In acel stres teribil pe care Andreea il traia, cu bebelus urland masiv, nu prea a luat atentie la denivelarile montate de politie pentru incetinirea vitezei intr-un punct de control. Partea amuzanta este ca si politistii ne-au vazut ca veneam, au facut semn sa ii dam mai incet, dar noi am trecut ca niste zmei mai departe. Ma si mir cum de nu au venit sa ne opreasca.

Dupa cateva serpentine serioase, ajungem la destinatie. Aici platim 80 TL pentru 2 persoane, taxa de intrare, neinclusa in Museum Pass.

Casa Fecioarei Maria este un obiectiv turistic foarte important. Este pazita de jandarmerie, intocmai ca sa nu vina cineva sa faca scandal si prostii pe aici. Plin de turisti musulmani, plin de oameni de pretutindeni. Multe dovezi biblice si din scrierile crestine timpurii inclina spre faptul ca Fecioara Maria a ramas cu Sf. Ioan si ca au locuit in jurul Efesului. Locul in care intra toata lumea si se roaga este o capela construita relativ recent dupa ce o persoana din Germania a avut in vis niste vedenii care i-au spus ca aici ar fi casa Maicii Domnului. Drept urmare, atmosfera aici este mai catolica, nicidecum bizantin-ortodoxa.

Cireasa de pe tort – Efes

Superbul oras antic Efes, TurciaAm ajuns aici la o ora perfecta, pe seara, deja soarele se mai domolise si ne-a lasat…

Publicată de Medicinistii calatori – Andreea & Traian pe Marţi, 6 august 2019

Lasasem Efesul la finalul zilei pentru a avea timp sa vedem perla coroanei monumentelor antice din Turcia. Cel putin asa este vanduta aceasta destinatie. Orice excursie in Turcia vanduta de vreo organizatie de turism pune o poza cu celebra Librarie din Efes. Din pacate, ma gandesc ca saracul turist de oriunde o fi el, daca ajunge aici cu un autocar, ii este spus sa stea maxim 1h30min, prinde si amiaza cand soarele parjoleste tot, se cam plictiseste de tot ce vede in jur si vrea mai repede la umbra. Asa patisem noi in Egipt la Piramide. Foarte frumoase, foarte mari, dar hai la umbra.

Cum ziceam mai sus inainte sa ma iau cu vorba, lasasem pentru Efes 1h jumatate – 2h. Intentionam sa mai inghesuim in aceasta zi si o vizita la Biserica si Mormantul Sf Ioan care se afla in Selcuk la baza cetatii, dar am ajuns rapid la concluzia ca nu mai avem timp. Asadar, la ora 17 noi eram la Efes la poarta de sus, una din cele 2 intrari in complex. Asa ne-a venit mai comod caci era chiar in drumul dinspre Casa Fecioarei Maria. Cand vii cu turul, te lasa undeva si te ia din alta parte, ca un sef.

Plimbarea prin Efes a fost destul de seaca la inceput, Andreea fiind destul de neimpresionata de ce vede. Ok, ruine, am mai vazut, ce este atat de special. Dar dupa ce am vizitat Casele Terasate (Terraced Houses), am realizat amandoi ca ce au descoperit arheologii aici este ceva cu adevarat deosebit si merita vazut de oricine apreciaza frumosul si istoria. Nu mai zic de celebra Librarie care este foarte fotogenica, ceva in stilul Trezoreriei din Petra, Iordania.

Ne-am mai invartit prin complex cautand celebra talpa de picior ce arata locul unei case de toleranta si am gasit si vechile toatele antice. Nu am mai ajuns si pana la Biserica Fecioarei Maria, locul unde s-au tinut unele dintre primele Sinoade Ecumenice, fiind situata la poarta opusa prin care am intrat noi.

Pe perioada vizitei Bebe T a dormit parfum, iar la final s-a trezit si el pentru a face cateva poze zambitor de la inaltime. Plecam in cele din urma bucurosi dar foarte obositi de la Efes, multiple activitati ale zilei punandu-si amprenta pe noi.

De mentionat: daca aveti Museum Pass, intrati si la casele terasate fara a plati bilet, altfel, costa suplimentar pentru a intra. Oricum ar fi, merita.

Grota celor 7 Adormiti si placintele ce s-au lasat asteptate

” Grota celor 7 adormiti este marturie a unei povesti frumoase despre 7 tineri ce in loc sa se supuna ordinelor imperiale de a se ruga catre vechile zeitati, ei sunt ziditi de vii, iar peste 200 de ani ei se trezesc. Povestile difera in ceea ce priveste detaliile, dar ideea este cam aceeasi. Despre ei se aminteste si in Coran, un motiv pentru care si musulmanii vin in aceste locuri. Moastele lor ar fi in Marsilia. “ Asta am scris pe Facebook in momentul in care am postat fotografii ale locului.

Ce m-a impresionat aici a fost faptul ca 95% din turistii intalniti aici la Grote, au fost musulmani. Familii intregi, cu batic, fara batic, vin sa vada aceste locuri in care s-a intamplat o minune cu niste oamenii ce si-au marturisit credinta pentru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Locul nu este foarte amenjat, din contra, pana si urcatul sus de tot la morminte este cam dificil si la risc cu incaltaminte nepotrivita. In schimb, se merita sa veniti aici pentru ceva bun de mancare, daca nu sunteti pasionati de pelerinaje. In locul unde se parcheaza masinile exista o terasa traditionala, foarte veche si populara unde se vine de vreo 30 de ani si se consuma Gozleme, un fel de placinta/clatita turceasca ce poate fi umpluta cu ce vrei tu. A fost foarte frumoasa sederea noastra aici, pe pernutele clasice turcesti, Bebe T. plimbandu-se peste tot si facand mare taraboi cand ii luam din mana ce nu avea voie. Problema a fost ca a durat mult sa ni se aduca comanda, asa ca am luat-o la pachet si am plecat repede spre cazarea din Selcuk unde ne astepta o noua seara de petrecut in jacuzzi ca 2 romantici ce suntem. Iertare, era sa uit ayranul pe care l-am baut aici, ceva fabulos. Deci cand ajungeti la grote, primul complex de la strada este acela in care trebuie sa intrati. Un loc in care as reveni, foarte bun pentru a te relaxa dupa o zi plina.

Gozlemele acestea au fost mancate de noi pe cand stateam in jacuzziul de la cazarea din Selcuk. V-am zis doar, numai sefii pot face asta. Am mancat cam o treime din cele 3 pe care le-am comandat, iar restul au fost din pacate aruncate a 2a zi, caldura din masina in timp ce vizitam Pammukale le-a venit de hac. Dar sa stiti ca ne-a parut tare rau, atat au fost de bune, ca ele nu am mai gasit in Turcia.

Si astfel s-a incheiat a4a zi din calatoria noastra in Turcia. Tineti aproape, caci si maine vom mai posta inca un jurnal. Avem de recuperat.

Salutari din vechea Antiochia, Antakya, provincia Hatay in a 13a zi a calatoriei noastre.

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.