Dupa o a 2-a zi foarte plina, ne gandeam ca urmatoarea va fi mai lejera sau daca nu mai lejera, mai directa. Pana la urma aveam toate motivele sa credem asta. Urma sa plecam la maxim 9 din Dalyankoy, iar dupa 200km si aproximativ 3 ore sa ajungem in Bergama la Pergamon. Daca Bebe T. ar fi dormit 2 ore din drum , totul ar fi fost perfect. Dupa Bergama, unde am fi stat cam 2 ore, hai 3 cu tot cu pranz, am fi avut inca 2h jumatate pana in Selcuk, unde daca aveam noroc am mai fi putut vizita ceva.
7000km – Întreaga poveste
Incepe ziua
O trezire cu tot cu impachetare de bagaje si mic dejun dureaza cam 2 ore si un pic la noi. In acest timp ii facem si de mancare pentru pranz, mănâncă si el micul dejun, deci noi credem ca ne descurcam bine. Asa ca o trezire pe la 7 in fiecare zi este destul de necesară.
Numai ca astazi nu ne-am mai trezit la 7. Pardon, ne-am trezit, Bebe T. mârâia caci nu dormise cat a vrut, Andreea era obosita, a incercat sa-l adoarma iar, el a adormit, noi am adormit la loc, iar la ora 9 ne-am trezit de tot. Târziu, foarte tarziu. Nu eram suparati, din contră, ne simteam odihniti si relaxati, iar atmosfera din Dalyankoy, un sătuc la malul mării uitat undeva la malul Marii Egee a contribuit la starea de contemplare provinciala in care ne aflam. Micul dejun l-am luat pe o terasa cu vedere la micul port satesc, parte a pensiunii probabil, sau a aceleiasi familii care o administrează.
Timpul trecea, afară se încălzea, pământul mirosea frumos a cald, marea era liniștită, iar noi la fel ca ea.
Plecam într-un final, dar cat pe ce sa uitam încărcătorul, mai trec minutele si la 11:300 eram pe drum si Bebe T. isi incepea primul somn al zilei.
Un loc interesant aflat chiar la marginea satului este vechiul oras antic Alexandria Troas. Se poate vizita, dar este practic un santier arheologic in lucru. Probabil este palpitant sa descoperi locuri de acest fel, intins pe suprafete mari, dar noi a trebuit sa mergem spre Sud. Data viitoare, cine stie…
Teoria somnului si a drumului
Problema cu somnul este ca el depinde si de starea drumului. Având in vedere ca el a si dormit destul dimineata, somnul pe care l-a inceput pe la 11 a fost terminat cam după o oră, mai ales ca soseaua a intrat in zecile de orasele de la malul marii. Si asa am inceput sa oprim la fiecare kilometru la cate un stop, la un dop in trafic, lucruri care l-au trezit pe Bebe T intr-un final si ne-au stricat tandemul nostru sfant, plimbare cu masina/somn Bebe T. Desigur ca ziua a trecut in cele din urma si ne-am inteles cu el in final, dar mai sunt si zile in care Bebe T nu are chef sa doarma in masina si doarme ori cand vizitezi, ori adoarme cu 10 minute inainte sa te opresti, ori se trezeste suparat caci masina s-a oprit brusc la un stop. Asa e in tennis.
Revenind la partea turistica, drumul spre Izmir merge de-a lungul coastei si nu este autostrada. Sunt 2 benzi, se merge repede, dar cand ai stopuri si semafoare si treceri de pietoni, este firesc ca ritmul sa fie mai incetinit. Daca mai adaugi si faptul ca treci prin orasele si asezari turistice, pline de turisti turci, atunci ai reteta perfecta al unui drum sacadat. Dar peisajele merita efortul, cel putin in prima parte a drumul, peisajul cu soseaua mergand printre muntii si marea albastra imbinandu-se spectaculos.
Dupa aproape 140km, ajungem in Ayvalik, fost oras grecesc, plin de marturii ale vremurilor apuse, recomandat de multi ca un orasel pitoresc la malul marii, punct de plecare al feriboturilor spre insula greceasca Lesbos. Daca sa intram sau nu, am tot dezbatut. Pana la urma, ne hotaram, mai degraba, eu, Traian, zic sa intram. Bebe T. era cam suparat si am zis sa facem o oprire mica aici pana sa ajungem in Pergamon. Deja eram mult in intarziere fata de programul initial, asa ca oricum nu mai ajungeam in Selcuk in timp util sa vizitam nimic. De ce sa nu oprim si aici un pic?
Ce nu am luat noi in calcul? Parcarea! Aceiasi schema. Cheia in motor. Dupa 15 minute de invartit degeaba prin oras si cautat locuri de parcare normale, gasim un loc pana la urma, pe marginea soselei. Si acela a fost cu plata, dar 5 lire, nu 10 cat cer baietii. Aici urmeaza partea distractiva a acestei zile.
Despre Dacia si Dacia Asistenta Rutiera
Noi avem o masina noua. Este noua pentru ca asa am zis noi, sa nu avem probleme cu ea, sa nu ne batem capul. Este o Dacie, un MCV Stepway. Aratoasa, spatioasa, exact ce trebuie unei familii cu un copil mic si cu spirit aventurier. Asa se si branduieste masina, ca masina de aventura pentru familisti. Cam asta facem si noi acum. Sa va zic oare ca ne doream sa facem reclama acestui model de masina inainte sa plecam in excursie?
Revin la poveste. Parchez masina, Andreea pleca cu bebele in Manduca spre centru, iar eu a ramas sa iau ultimele lucruri si sa inchid masina. Masina nu mai voia sa se inchida. Efectiv butonul nu functiona. Apasam degeaba. Ma gandesc ca s-a stricat cheia sau nu o mai avea baterie. Ma duc sa incerc sa inchid usa cu cheia, batraneste, ca pe vremuri. Se inchidea doar usa din fata, restul ramaneau deschise. Treaba deja se impute. Celelalte usi nu au butonase ca pe vremuri prin care sa le poti bloca, nu, masina asta nu are nimic, nici un țâmburuș din acela pe care sa il apesi si sa intre in portiera si sa iti spuna ca masina s-a inchis. Deja m-am panicat si m-am enervat. Nu stiu care din ele a predominat. Sa nu poti sa inchizi masina intr-o astfel de vacanta e cam nasol. Se intoarce si Andreea la mine, ea neintelegand de ce nu veneam. Pana la urma, au venit si niste cersetori la noi, noi eram stresati de masina si de caldura de afara, ce mai, o poezie. Pana la urma, plecam cu masina cu tot si incercam sa cautam remedii online in timp ce Andreea conduce spre Bergama.
Gândurile ne erau sumbre in acele momente. Ce mai facem in excursia aceasta, cum o sa ne descurcam, unde o putem repara? Pana la urma, i-am rugat pe ai mei parinti sa vorbeasca cu cei de la Dacia Asistenta Rutiera, a caror polita de asigurare si asistenta la drum am incheiat-o cu putin inainte sa plec (cartela telefonica turca nu imi permite sa sun in Romania si am zis ca mai bine ii rog pe ai mei prin intermediul Whatsapp sa vorbeasca acolo sa imi zica cam ce e de facut). Dupa cateva discutii cu cei de acolo, a ramas ca trebuie sa sun eu personal. Intre timp, noi tot cautam service-uri Renault pe drum, dar era duminica asa ca nu era nimic deschis. Oprim la un fel de atelier auto, defapt era spalatorie, vorbesc cu baietii, iar concluzia este ca “ioc servis”.
Incarc 11 Euro pe cartela de Vodafone, sun in Romania si vorbesc 6 minute (6 Euro adica) cu domnisoara/doamna care in prima faza imi zice sa incerc sa inchid cu cheia, apoi imi spune ca Turcia nu este acoperita in contract. Deja ma simteam ca intr-un film prost de comedie. Ma enervez si ii spun ca sun la protectia consumatorului ca nu exista asa ceva, eu am in contract trecuta Turcia. Deja ma enervasem si lucrurile deveneau aiurea rau. Nu aveam cu cine discuta in Romania, service-uri nu gaseam in Bergama, afara era cald, Bebe T. era suparat, masina nu se inchidea. Ce ne puteam dori mai mult?
O gura de aer proaspat
In cele din urma, alegem sa continuam ziua conform planului, caci ce altceva sa facem. Oprim sus la cetatea Pergamon, aflata deasupra orasului Bergama. O alta optiune era sa luam un teleferic care ne-ar fi urcat frumos, dar noi am urcat sus cu masina, considerand ca mai bine o parcam undeva sus, decat in oras. Barem sa fie mai greu sa fugă cu ce fură din ea.
Ne echipam, il bagam pe Bebe T. in rucsacul de la Thule si cand sa plecam, Andreea reuseste sa inchida usa cumva. Nici ea nu stie ce s-a intamplat, dar cheia a inceput sa functioneze.
Bucurosi, dar oarecum nelinistiti caci nu intelegem ce se intampla cu masina, ne indreptam spre Pergamon si colindam ruinele vechii cetati. O plimbare frumoasa, la inaltime, si la propriu, si la figurat. Cireasa de pe tort a fost la final vizitarea Basilicii Rosii, un vechi templu al zeilor egipteni, transformat apoi in basilica crestina. Impresionanta constructie din cărămidă, ce mi-a amintit de catedrala din Albi, aceea find cea mai înaltă catedrală din caramida din lume.
Orasul antic Pergamon este astazi un sit arheologic impresionant, candva a fost unul dintre cele mai mari, frumoase si bogate orase din Asia Minor. Era faimos pentru sculpturile sale, biblioteca imensa si centrul de vindecare. Exista chiar si un muzeu in Berlin numit Muzeul Pergamon pe care si noi l-am vizitat in 2 randuri. Dar nu, germanii nu au plecat cu tot ce era aici, ne-au mai lasat cateva lucruri de vizitat. Mereu visam clipa cand o sa calatorim si o sa le vedem la ele acasa. Inca visam însă la portile din Persia (Iran).
Ca localnicii
Ca localnicii, dar defapt inspirandu-ne de pe Lonely Planet, am plecat sa mancam la unul din restaurantele din oras. Din fericire, Basilica Rosie este oarecum in centrul vechi istoric, iar localul la care am fost noi tot pe acolo era. Ne-am luat scaunelul pentru masa al lui Bebe T si am plecat la masa. Am mancat 2 supe de linte, un iskender la farfurie si un pide pe care nu l-am mai mancat caci deja ne umflaseram prea tare. Pe acesta l-am luat la pachet. Cu ceai si cafea, am ajuns pe la 61 TL, un pret absolut incredibil. 1 Euro = 6 TL
Intoarcerea spre masina a insemnat si achizitionarea a catorva piersici de la un magazin si struguri de la un batranel ambulant, ca sa simtim, desigur, aventura si emotia unei calatorii autentice.
Spre Selcuk cu viteza inainte
Mai aveam 2h 30 de condus, asta spunea Google maps. Bebe T a dormit la Pergamon in rucsacul Thule intr-un mare stil, asa ca nu ne prea asteptam la un somn serios din partea lui. Dar poate ca nesomnul lui nu ar fi fost o problema, daca drumul nu ar fi oprit iar prin zeci de orasele, mai mari, mai mici si traficul nu ar fi fost infernal pentru ca era Duminica si pentru ca se lucra oricum la viitoarea autostrada. Dupa cateva fente cu google maps in care am taiat niste cozi imense, sau cel putin asa credem noi cam iesit mai castigati, am lasat-o pe Andreea la volan si ea ne-a adus pe toti pana in Selcuk, la Villa Dreams, cazarea noastra.
Despre cazare Andreea va povesti mai multe, dar merita spus ca am avut piscina, ca am intrat cu Bebe T in piscina cum am ajuns si ca aveam jacuzzi. Da, am ales sa facem si noi un rasfat si ne-am luat camera cea mai scumpa din pensiune, cea care are un jacuzzi pe terasa. Intr-adevar, am stat la Selcuk ca niste mari șefi in jacuzzi in timp ce Bebe T. dormea linistit. Dar hai sa amintesc si despre cum era sa nu fie apa deloc in Selcuk, ea fiind intrerupta chiar cand eram noi acolo. Mai mai ca era sa-i facem dus lui Bebe T cu apa plata, doar nu era sa-l lasam cu clorul din piscina pe el.
In concluzie, o zi cu bune si rele, o zi in care am vizitat locuri frumoase, am condus mult, 400km, si o zi in care am ajuns la concluzie ca orice asigurare la orice companie ai avea, tot mai bine este sa te rogi si sa te supui divinitatii, caci cum s-a reparat incuietoarea, eu habar nu am.
Speram ca v-a placut povestirea noastra. Ne puteti da un Like la Pagina de Facebook si un share la articol. De asemenea, va asteptam si pe pagina noastra de Instagram unde postam fotografii si alte povesti.
Spor la calatorit!
Spor la calatorit!
Lasă un comentariu