7000km prin Turcia. Jurnal de calatorie #2. Calul troian si multe feriboturi.

Prima zi s-a dus. Uimitor cum trec zilele in astfel de vacante. Desi par multe, 17 zile vor trece repede, precum au trecut si cele din excursia Balcanica din primavara, cand 12 zile au trecut ca gandul si ca vantul.

Planul pentru aceasta zi era cam asa: plecam din Edirne la 9, ajungem in Canakkale pe la 11 jumate – 12, trecem cu feribotul, apoi vizitam un pic, vedem calul troiam, mancam ceva si plecam spre Troia. La Troia nu stam mult si apoi plecam spre Bozcaada, pentru ca pe la maxim 4 – 5 sa fim la feribot. Ne distram in Bozcaada pe vreo plaja virgina si apoi la 9 luam feribotul spre cazarea de pe continent aflata foarte aproape.  

Cum se poate altfel decat ca socoteala de acasa sa nu se potriveasca cu cea din targ. Sa va povestim.

Inceputul zilei a fost cum nu se poate mai bun avand parte de un mic dejun cam ca pe la 5 stele. Acum noi nu am prea fost la all-inclusive in Antalya si nici nu vom merge anul acesta, dar nu stiu ce pot ei oferi mai mult fata de ce am primit noi la Unisite Hotel in Edirne. Acum, in al 12 ceas, ii inteleg si eu pe romanii ce merg la Ultra All Inclusive. Problema cu atata mancare si diversitate este ca nu prea poti sa o mananci pe toata, si mai mult iti ia ochii. La final, vei descoperi ca ai mancat cat mancai si acasa si ce mancai si acasa. Dar desigur, este la fel ca in democratie. Iluzia alegerii este foarte importanta.

Mascota Bebe T

In aceasta zi ne-am confirmat banuielile, acelea ca Bebe T va fi mascota calatoriei noastre. Oriunde mergem, toata lumea se duce la el, ii zambeste, iar prezenta lui starneste zambete si bucurie celor din jur. Nu spunem asta pentru ca este al nostru, orice copil aduce o doza de bucurie in sufletul oamenilor inimosi, dar incepand de la ospatarii de la Unisite si pana la grupuri de turisti de peste tot care zambesc cand il vad pe Bebe T cocotat in ruscasul de la Thule, este clar ca atrage atentia in sens pozitiv si ca va deveni mascota noastra. De aceea l-am si pus pe logoul excursiei, anticipand corect ce va fi.

La drum

Cum Bebe T. era cam obosit, trezindu-se singur singurel la 7 fara un pic, nu prea avea chef de mari distractii, si mic dejunul a fost scurtat si plecarea mai grabita pentru ca deja voia sa doarma somnul de dimineata. Grabita, grabita, dar tot la 9 jumatate am pornit motorul.

Noi mai aveam in momentul plecarii 2 probleme: 1. Nu aveam bani cash turcesti. 2. Nu aveam telefon turcesc si deci “iok” internet. Mallul din Edirne ce era aproape de noi s-ar fi deschis la ora 10 si era prea tarziu pentru noi, asa ca am plecat direct spre Canakkale sperand sa rezolvam acolo aceste 2 treburi.

Drumul spre stramtoarea Dardanele traverseaza Tracia turceasca. Asa ii spun ei, practic asa si este, toti au o Tracie, si grecii si bulgarii, aici granitele in aceste tari hotarandu-se in urma unor lupte grele la inceputul secolului trecut. Peisajul este frumos, inca european, Anatolia aceea desertica inca nu a aparut.

Ajunsi in apropiere de Canakkale, trebia sa luam o decizie. Pe unde trecem cu feribotul? Puteam incerca pe la Egeabat, dar multi spun ca aici sunt cozi mari. Sau puteam incerca mai incolo, oarecum vis-a-vis de Canakkale, pe la Kilitbahir. Noi am ales a 2a varianta si am intrat in primul ferrybot ce era la rand. Am platit in Euro si am tanjit dupa un suc de portocale ce se vindea la bufetul vaporului pentru care nu aveam lire turcesti.

Chiar in micutul port de la Kilitbahir se afla o cetate veche veche, sora cu cea din Canakkale, ce pazea stramtoarea Dardanele in cred eu, punctul ei cel mai ingust.

Canakkale ne-a oferit o cartela de telefon turceasca cu mult net la un pret foarte mare, dar ne asteptam sa fie asa. Turkcel, 150 TL, 20 GB de internet si 500 minute in Turcia, noi speram sa fie suficiente. Am platit cu cardul. Tarifele pentru turisti sunt mai mari si nu prea merge cu tocmeala caci este nevoie de pasaport in momentul primii unei cartele SIM. Schimb valutar nu am gasit si am ramas cu buza umflata si cu Euro in buzunar. Apelam la varianta “scoatem de pe card”. Taxa maricica, curs prost, am scos doar un pic, cat sa avem de inghetate si alte nazdravanii.

Parcarile turcesti si cheia in masina

Aici noi am ramas cam defazati. Prima parcare din oras, aproape de port, totul frumos, cand dam sa parcam, nenea ne spun ca trebuie lasata cheia in masina, pentru ca ei sa poata sa fataie masinile cand tu esti plecat la distractie. Nu ne-a convenit asta si dupa ce m-am plimbat inca 10 minute, am gasit o alta parcare care ne-a oferit un loc normal, fara sa fie nevoie sa las cheia la baietii parcangii. Problema este totusi majora caci in oraselele turistice, sa gasesti alt tip de parcari poate fi destul de dificil.  

Dupa ce am parcat, ne-am plimbat pe faleza, am mancat o inghetata, ne-am pozat cu calul troian ce a fost creat special pentru filmul Troia ( cel cu Brad Pitt ) si am oprit la un loc gasit de Andreea pe Lonely Planet unde am comandat ceva specialitate cu fructe de mare ( Sardalye). Fiind cu un Bebe T. deja pregatiti pentru somnul de dupa-amiaza, am luat comanda la pachet si dusi am fost catre Troia.

Troia si frumusetea mitului

Cam 35 km separa Troia de Canakale. Drumul este bun, plin de benzinarii si popasuri, astfel ca oprim si noi sa facem plinul. Cu ocazia asta, servim o cafea, un ceai si un Kunefe, o specialitate de origine araba, un desert fabulos din punctul nostru de vedere. Desert este mult spus, caci este foarte satios, branza, miere, o delicatesa. Popasul acestea ne-a revigorat si ne a dat energie dupa pestele mancat in mers, in masina.

De aici a preluat Andreea legatura:

Trebuie sa mentionez ca Traian este destul de franc si pragmatic atunci cand povesteste ceva, eu pe de alta parte vad lucrurile mult mai idilic.

Micul dejun a fost de vis, nu stiam ce prajitura sa manancam si pana la urma nu am mancat nici una pentru ca nu mai puteam, asa ca am luat una la pachet si am mancat-o mai tarziu. Bebe T. a mancat si el alaturi de noi la micul dejun, ou fiert, branzica, rosioara, mereu gasim ceva care sa-I ofere si lui o masa propice, daca nu aveam oricum la indemana oricand fructe pentru a-i face ca acasa piureul clasic de dimineata.

Am plecat deci bine mancati, si gata de somn. A dormit mult el, ca noi am stat la taclale neavand internet pe telefon ca sa pot lucra la ceva. S-a trezit aproape cand ne-am urcat in feribot, acolo am iesit toti trei si ne-am plimbat pe punte, am facut poze, am ras cu copiii si a trecut ca intr-o clipita drumul, mult mai scurt decat cel pe care urma sa-l facem pe seara.

In Canakkale eu am stat la magazinul cu cartela SIM pana ne-a bagat toate datele posibile, cred ca i-a luat vreo 20 min, perioada in care l-am distrat pe cel mic cu mascota celor de la Turkcell, ceva extraterestru. Tati a gasit loc de parcare, asa ca am plecat la fix din magazin cand ne-am terminat treaba.

In soarele amiezii ne-am holbat la calul troian ce il vazusem in saptamana precedenta din nou pe Netflix impreuna cu mama in timp ce pregateam bagajul de Turcia. Am mancat o inghetata absolut, dar absolut delicioasa ( bine ca ne-a dat niste rest la euro in lire turcesti cand am platit feribotul ). Am luat masa de la Sardelya si am mancat pe drum. La popas ne-am oprit, i-am dat de mancare si lui Bebe T. ce ii pregatisem, si noi am baut cafea/ceai/prajitura.

Revenim la povestea despre Troia

La Troia am oprit prima data la muzeu, nestiind unde este de fapt locul am crezut ca sunt impreuna. Faptul ca am oprit la muzeu initial a fost ok, pentru ca in caldura de la ora 16:00 a fost placut sa stai in aerul conditionat.

Cum Bebe T. doar ne amenintase cu somnul de dupa-amiaza, s-a prelungit si a tras un pui de somn in muzeu cat am urcat in sus si in jos in cladirea construita in stil industrial/modern. Exponatele nu sunt foarte multe, dar merita o vizita, nu ne-a displacut.

Noi ne-am luat Museum Pass, 15 zile, 375 lire turcesti, dar ai intrare la cam toate muzeele din tara. Intrarea la Muzeu ar fi fost 42 TL, iar la ruine inca 42 TL. La cat o sa vizitam pentru noi a fost afacerea perfecta. Am platit cu cardul, repet noi inca nu aveam bani turcesti…

Dupa am plecat spre ruinele Troiei unde intr-adevar este un sit arheologic mare si totul amenajat adecvat si accesibil chiar si pentru persoanele cu dizabilitati. Am vazut un nou cal troian de lemn la intrare unde toti isi faceau poze, dar am trecut repede mai departe. Bebe T. era treaz asa ca avea nevoie de actiune. In ghiozdanelul de la Thule am plecat sa exploram ruinele antichitatii si martore ale povestilor lui Homer.

Mult peste asteptari, cam asa este cand ai asteptari putine. Multi ziceau ca nu merita, mai ales daca vii aici dupa Efes. Ei bine noi nu venim dupa Efes, dar intre timp am vazut si Efes, da, e frumos, dar e altceva. Noi veneam dupa Histria de saptamana trecuta. E frumos, e mare, e interesant.

Sunt 9 orase din 9 epocii diferite, construite una peste alta, deci e foarte interesant. Am prins mai multe grupuri ghidate, in spaniola, in engleza, am mai tras cu urechea si ne-am mai prins si noi ce si cum. Ne-am simtit super, am ras cu toti turistii care il aratau pe Bebe T., am vizitat ceva frumos si am plecat mai departe.

Spre Bozcaada

Deja ne lungisem si ne-am dat seama ca prindem feribotul de Insula Bozcaada pe la ora 18:00. Nu stiam daca sa mai mergem sau sa continuam spre cazare. Am decis pana la urma sa mergem si a fost cea mai buna decizie. Problema era defapt faptul ca la ora 21:00 nu era nici un feribot cand voiam noi sa ne intoarcem, ci doar la ora 20:00 sau 22:00. Cel din urma iesea din calcul, Bebe T. trebuia sa doarma. Cu cele 30 min ale drumului am avut doar 1h30 la dispozitie.

Am platit cei 112 TL cu toata inima. Am ras cu niste bulgari care mergeau sa stea cateva zile pe insula. Am facut poze cu Bebe T., i-am dat sa manance de seara si ne-am bucurat de priveliste.

Pe Bozcaada am trecut repede de centrul frumos care merita o vizita data viitoare cand venim sa stam cel putin o saptamana. Insula are un aer tare grecesc, si nu degeaba. Am mers spre prima plaja care ne-a sarit in ochi, dar nu era ce ne-am dori noi asa ca am oprit in schimb la Manastirea de pe insula unde eu stiam ca au café/restaurant. Am ajuns acolo si ne-am bucurat de o pauza de cel putin 30 de minute. Cu iarba proaspat tunsa l-am pus pe Bebe T. sa se relaxeze. Ce pamant, ce iarba, sa se obisnuiasca, i-a placut la nebunie si noua la fel. Am vizitat si manastirea, am mancat ceva repede + cafea/ceai.

Am plecat apoi cumva pe coasta si inapoi spre feribot. Cum mergeam insa pe coasta am vazut foarte multe plaje si plajute, golfuri si golfultete toate gata sa primeasca pe cine doreste la plaja. Intr-un final am vazut una care tare mi-a facut cu ochiul, am zis sa oprim, nici nu stiam cat e ceasu. Am vazut cel, dar cel mai frumos apus posibil. Bebe T. a fost singurul care a facut o baie perfecta in mare, asta si pentru ca adora efectiv apa si a fugit direct spre ea asa ca deja se udase. Nu e bai, scoatem toate hainutele si hai la baie. Ne-am simtit atat de bine ca nici nu ne-am dat seama ca era 19:45 cand am plecat de acolo. Ei bine, dai tare tati ca avem un feribot de prins. Am ajuns la granita centrului vechi unde un paznic te lasa sau nu sa intri. Cand i-am zis de feribot, ne-a luat cu repede, 5 minute, nu mai prindeti. Am plecat pe semi-pietonala si i-am dat viteza ca in filmele acelea cand ajungi in ultima clipa undeva. Si am ajuns, am intrat ultimii, si ne-am dus direct in fata cum se vede si in poze. Ne-am bucurat de un drum perfect spre tarm fiind tare bucurosi de experienta avuta.

Noapte buna, Dalyankoy!

La cazare am ajuns dupa 20 de minute, dar ia hanul (Chiyanno’Inn) de unde nu-i. Google Maps iarasi esueaza lamentabil in a pune bine hotelurile pe harta. Dupa ce ne vorbeste un turc batranel in rusa cand ne vede pierduti in fata casei lui si afla ca suntem din Romania, facem cumva sa ajungem in centrul satucului Dalyankoy. Foarte rural, foarte autentic, dar ia pensiunea de unde nu-i. Whatsup sa ne dea locatia nu aveam, ca avem numar tucesc, bine ca avem si asta, proprietarul nu stie sa ne dea indicatii…nici acum nu am inteles de ce nu. Ma duc cu Bebe T. in brate si intreb o localnica cu 2 copii, foarte draguta ma indruma exact la han. Am salvat seara in cele din urma.

Acolo proprietarul, nu cel cu care vorbisem la telefon, ne primeste cu o limba romana draga. Locuise 16 ani in Romania, frumos, dragut, ne cazam si culcam micul print. Ne continuam munca pe terasa din gradina, frumos mancam niste legume pe care le aruncam si noi pe gratarul din curte care tocmai urma sa fie stins. Niste rosioare si dovlecei sunt devorati cu pofta. O seara perfecta.

A fost o zi foarte plina, dar care ne-a introdus in atmosfera turceasca, mai exact am avut parte de multe interactiuni frumoase cu oamenii, cu mancarea si cu peisajele superbe pe care le-am traversat. Maine vom ajunge si mai departe in sudul Turciei, asa ca tineti aproape!

Spor la calatorit!

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.