7000km prin Turcia. Jurnal de calatorie. #15. Spre Ankara prin Muntii Taurus, Aksaray si lacul sarat Tuz Golu.

carturesti.ro

Tic-tac, tic-tac. Vacanta se termina. Inca putin si toate stradaniile noastre de respectare a programului lui Bebe T, de a reusi sa ajungem cu masina intreaga acasa, de a face bagajele dupa fiecare plecare, se vor fi terminat. Nu vor mai ramane decat amintirile, pozele si aceste jurnale, unele scrise la timp, altele la 6 luni distanta. Cum este acesta. 

7000km prin Turcia. Intreaga poveste.

Ante-penultima zi a epicei excursii in Turcia incepea la Divan Hotel in Adana unde ne bucuram de un mic dejun de 5 stele. Parca nu ne mai venea sa plecam din Turcia acum, prea era frumos aici la lux, mai ales cand dai bani putini ( 180 lei/seara, mega oferta Booking cu 1 luna in urma). Ziua de azi parea simpla pe hartie, aveam 483 km de parcurs, in 5h30min, iar cu 2 somnuri ale lui Bebe T si o pauza la Tuz Golu, faimosul lac sarat unde se fac poze simpatice a la Salar Uyuni, ajungeam la fix in Ankara pentru a vizita Muzeul Civilizatiilor Anatoliene, castelul Ankarei si mausoleul lui Ataturk. 

La drum prin Munti Taurus 

Am plecat la drum entuziasti, plini de energie si bucurosi ca ne intorceam spre casa. Daca masina functiona, noi eram fericiti. Ce alte lucruri ne mai veneau in plus, le luam ca bonus. Iesirea din Adana a fost rapida, iar dupa o oprire la benzinarie unde alimentam cu benzina, apa si sucuri, plecam intins spre Muntii Taurus pe care aveam sa ii traversam imediat (renuntaseram demult la ideea de a vizita orasul Tars, locul nasterii Sfantului Apostol Pavel; ar fi lungit mult ziua si ar fi interferat neplacut cu somnul lui Bebe T). Muntii Taurus sunt un fel de zid de protectie al Anatoliei. Ca o paralela, cum e Tibetul si Himalaya, asa si Anatolia si Taurus. Ei au actionat ca o bariera naturala multa vreme( bizantinii si arabii stiu asta cel mai bine), trecatorile fiind dificile si periculoase, iar popoarele au evoluat diferit la nord si sud de muntii Taurus.  

Pe mine m-a impresionat traversarea acestor munti. Autostrada era rupta din Elvetia pe alocuri, deja uitai ca te indepartai de Turcia celor 1001 de Nopti. Daca eram niste nomazi digitali (oribil termenul), chiar m-as fi oprit 3-4 zile sa descopar traseele si peisajele din aceasta zona.   

Ajuns acasa, am cautat informatii despre muntii acestia, autostrada si altele. Astfel, in 2009 s-a dat drumul autostrazii care traverseaza muntele in aceasta zona, tunelurile Kırkgeçit contribuind semnificativ la scurtarea cu 1h si 15min a segmentului montan. Pe langa asta, traficul de marfa intre granita UE ( Kapikule – Bulgaria) si Siria si Irak avea sa beneficieze de drumuri express si autostrazi, un lucru important pentru economia Turciei si a statelor vecine.  

Soseaua desparte cumva grupa muntiilor Bolkar de Anti-Taurus(Ala Daglar). Cel mai inalt varf al muntilor Taurus este Demirkazik 3756 aflat in Anti Taurus, dar unii considera si ca vulcanul Erciyes, de langa Kayseri ar face parte tot din muntii Taurus, astfel il dau pe el drept cel mai inalt. Oricum, pozele din acesti munti sunt interesante, iar o excursie aici ar merita, fara indoiala. 

Aksaray si catelul 

Dupa ce intram in Anatolia, mai beneficiem de autostrada o perioada, iar apoi intram pe drumurile lor clasice express. 

Facem un popas pentru cafea si ceai la o benzinarie ce avea langa o mica afacere unde batranele familiei preparau placinte, iar Bebe T s-a invartit pe jos printre covoarele expuse la vanzare. Cat am stat noi aici a oprit o masina, un gipan negru mare, cu numere de UAE sau Arabia Saudita. Cred ca a fost cel mai mare SUV vazut in Turcia, iar din el a coborat familia clasica din Emirate, cu cateva doamne a caror fata era greu de ochit prin panza neagra. 


Noi am mai trecut si la dus prin Aksaray, pe drumul dintre Konya si Goreme, iar atunci n-am apucat sa facem poza statuii cu catelul din centrul orasului. Acum am fost pregatiti, iar cand scriu aceste randuri, o sa va spun si despre acest catelus.  

Poza de pe Facebookul celor de la Aksaray Art TV

Catelusul simbol al Aksarayului este chiar regele ciobanestilor din Anatolia, cel mai mare dintre speciile din Turcia. El este numit Malakli in turca, iar francezii ii spun Mastiff de Anatolia. Nu este recunoscut ca specie de marile organizatii ce se ocupa cu taxonomia, dar pentru poporul turc el este un simbol de mandrie. Unii spun chiar ca acesti caini ar fi fost folositi de asirieni acum 2500 ani in razboaie.

Cel mai frumos in aceea statuie este catelusul mic care se catara pe cainele mare. O imagine ce pe noi ne ducea cu gandul la Bebe T care este atat de atasat de parinti.  

Aksarayul pare un loc bun de stat daca vrei sa te cateri pe Hasan Dagi, fratele lui Erciyes, cei 2 vulcani din Anatolia si daca vrei sa fii foarte aproape de valea Ihlara, ce face parte din punct de vedere turistic din zona Cappadociei. Aksaray este un oras cu o istorie veche ce a prosperat in urma comertului si a lacului de sare Taz Golu. O parte interesanta a istoriei sale este legata de momentul in care karamanizii i-au tradat pe otomani in timpul Cruciadei de la Nicopole, iar ca pedeapsa, toata populatia din Aksaray a fost mutata in alte regiuni controlate de otomani, o mare parte in Istanbul in ceea ce avea sa devina cartierul Aksaray, unde este si o autogara importanta. Altii au fost deportati in Bulgaria chiar langa Dunare si in Tracia.  

Astazi, Aksaray este unul din tigrii Anatoliei, alaturi de Kayseri si Konya, un oras prosper economic in care se traieste bine.  

Lacul sarat Tuz Golu 

Trecem de Aksaray si repede ajungem la obiectivul turistic principal al acestui traseu. Lacul Tuz Golu are o suprafata de 1600km2, o adancime maxima de 1,5m, o adancime medie de 0.5m. Din capitala pana aici sunt 150km, o nimica toata daca ai masina personala, iar din Aksaray 70km. Se pare 60% din sarea consumata in Turcia ar proveni de aici.  

Vara apa se evapora, iar turistii au posibilitatea de a se plimba mult in interiorul lacului, a face poze, iar daca tii neaparat sa te manjesti cu o apa hipersalina, care intre noi fie vorba are o textura oarecum uleioasa, ai chiar scaunele si un fel de copcii in care iti poti indesa picioarele. Un deliciu. Noi ne-am rezumat la face cateva poze cu Bebe T aruncat in aer si cam asta a fost. Totusi, vorbim de un camp imens alb. Ce poti sa faci mai mult de atat?  

Daca vii aici cand este senin si nu ai ochelari de soare va fi neplacut. 

Daca aveti noroc puteti vedea pasarile Flamingo in preajma lacului. 

Cateodata lacul devine rosu din cauza algelor ce se inmultesc in timpul sezonului de vara. Si cand am fost noi, de la distanta era o oarecare tenta de roz.  

Daca va bazati pe restaurantele de langa lac pentru un pranz turcesc ca la carte, mai bine mancati in Aksaray sau Ankara. Noi am mancat aici caci trebuia, aveam un copil cu noi. Mancarea nu era senzationala, clasica ciorba de linte cu iaurt, am luat si ceva carnita cu orez si salata, dar atmosfera era de genul cantina, deloc cum ne-am fi dorit. Este de mentionat ca am oprit chiar la complexul principal, cel de unde se intra pe lac, unde este pancarta mare cu Taz Golu si pasarile flamingo. Poate alte restaurante sunt mai bune in zona, pe google maps noi nu am gasit altceva semnificativ mai bun.  

Aici Bebe T a facut haos, s-a manjit de ciorba si mancare peste tot, am murdarit scaunul de bebe al restaurantului, masa, tot. Merita tinut minte.  

Ankara 

Ankara ne-a intampinat precum un oras mare, important, si ocupat, cu treaba. Autostrazi cu 5 benzi si alte lucruri SF unde ne-am descurcat cu bine ajutati de GPS, astfel ca am ajuns repejor in zona istorica a orasului, in vecinatatea castelului din Ankara si a Muzeului Civilizatiilor Anatoliene. Sa tot fie ora 4 cand am parcat masina. Cum ne-am dat jos din masina, afara 28 grade, racoare cum ar veni, innorat, ce iti poti dori mai mult. Nici Ankara nu este chiar la nivelul marii, cam 800-1000m fiind altitudinea si este asezata pe dealuri. 

Noi ne doream sa vizitam Castelul, Muzeul si apoi Mausoleul lui Ataturk. Vazusem ca pe harta, relativ aproape de Muzeu, cam la 1 km, dar la vale, la baza dealului se afla alte obiective interesante pe google maps, ceva bai romane, o moschee veche. Parea de mers. N-am mai mers caci in acea zona parcarea era o problema si deja se facuse tarziu si voiam sa ajungem la mausoleu si la cazare. Ulterior am aflat ca aici se gaseste un vechi monument roman ce contine o placa unde este inscris un text de autolaudare a Imparatului Augustus.  


Muzeul Civilizatiilor Anatoliene si Castelul din Ankara

Muzeul Civilizatiilor Anatoliene este amplasat intr-un vechi caravanserai, iar colectiile sunt TOP. Cand privesti asa lung in pustiul Anatoliei, nu te gandesti ca aici oamenii preistorici au trait si facut atatea. Impresionante sunt micile statuete ale Zeitei Fertilitatii, un fel de Mama Natura planturoasa, numeroasele basoreliefturi ce ne amintesc de asirieni, vestigii hittite, statuete imense si alte comori ce fac cinste acestui muzeu, primul deschis in Turcia Republicana, in 1921, la inceputurile statului turc la initiativa lui Mustafa Kemal Ataturk.  


N-a durat chiar atat de mult vizita in acest muzeu, iar cand am terminat afara incepuse ploaia, marunta si relaxanta. Astfel ca am luat-o usor la deal spre intrarea in Castel.  

Aici a fost inima asezarii. Primele pietre au fost asezate aici de catre galatieni, trib celtic ce a ocupat Asia Mica in urma cu 2500 ani. Apoi romani si restul celor ce au trecut pe aici au contribuit la dezvoltarea asezarii, dar niciodata Ankara nu a fost ceva maiestuos. La inceputul secolului XX, Ankara se numea Angora, avea o populatie de 30.000, si era un centru regional cu o importanta redusa. 

Astazi, castelul acesta este un produs turistic in care veti gasi chiar si unitati de cazare gen boutique hotel cu specific otoman. Daca stiam ca este asa dragut, ne rezervam aici. As putea asemana acest loc cu Carcasonne, la fel, un castel viu cu viata cotidiana importanta.  

De la castel plecam spre masina, renuntam la a mai vizita un muzeu de arta din apropiere si nici nu mai oprim in vale la vechiul templu roman ce adaposteste Monumentum Ancyranum, acea placuta cu un lung laudatio adresata imparatului Augustus.  


Chiar pe drumul spre Mausoleul lui Ataturk Anıtkabir incepe o ploaie torentiala ce nu dadea semne ca s-ar opri prea repede, iar cand ajungem in dreptul amplasamentului, portile pareau inchise, nu vedeam pe nimeni, asa ca am plecat spre hotelul nostru, Rayman Hotel, aflat in centrul districtului responsabil cu restaurante si viata de noapte asemanatoare capitalelor vestice. Pe langa asta, caci asta stiam noi atunci, am aflat mai tarziu ca districtul Cankaya adaposteste si Marea Adunare Nationala, multe ambasade, iar multi il considera centrul financiar si cultural al Ankarei.  

Anikabir, Mausoleul lui Ataturk

Drumul pana la hotel ne ducea pe stradute inguste cu sens unic, unde nu aveai cum sa gasesti vreun loc de parcare. Din fericire, la Rayman au o parcare oarecum subterana unde am putut lasa Dacia noastra ce se afla acum la doar 1100km de casa.  

Hotelul era dragut, un fel de boutique hotel se recomanda el. Dupa ce ne odihnim un pic si Bebe T se zbenguie prin camera, plecam sa gasim un loc de mancat ceva bun. Oscilam o perioada intre un restaurant iranian, ceva cu burgeri si ceva european, dar apoi gasim un clasic restaurant turcesc, cu traditie, deschis cand noi nu existam, si mancam clasic cu salata, oaie, kunefe la final si mult ceai. Ce putea fi mai frumos! Ultima noapte in Asia. Maine dormeam in Edirne, in Europa, iar apoi, a la maison.  

Daca nu eram mandri tineri parinti si eram singurei, am fi cutreierat mai mult acest cartier caci totul era luminos, aerisit, vestic si deschis. Multe restaurante, multe baruri, un meci se pare ca important ce era urmarit de toata lumea fiind difuzat pe ecrane, asadar o atmosfera de Centru Vechi. Noi am cumparat o apa si ne-am dus la culcare caci ii trecuse ora demult lui Bebe T.  


Maine urma o zi cu un drum foarte lung, 700km, pe autostrada in totalitate, lucru ce ameliora cumva greutatea zilei. Urma sa traversam Istanbululul, nu stiam exact pe unde, urma sa vedem atunci ce ne va indica GPSul, pe care pod sa traversam Bosforul. Habar nu aveam ce ne asteapta a2a zi.   


Speram ca v-a placut povestirea noastra. Ne puteti da un Like la Pagina de Facebook si un share la articol. De asemenea, va asteptam si pe pagina noastra de Instagram unde postam fotografii si alte povesti.

Spor la calatorit!

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

2 comments