7000km prin Turcia. Jurnal de calatorie. #11. Sanliurfa, locul nasterii Profetului Avraam. O căldură “de vis”. Ajungem in Mardin.

Cu voia lui Dumnezeu, astazi am plecat de pe muntele Nemrut si ne-am avantat in campia din sudul Turciei unde am vizitat Sanliurfa, un oras aproape sfant pentru multe religii si am ajuns si in Mardin, un fel de punct terminus, fiind cel mai estic loc in care vom dormi in aceasta vacanta. Tineti minte videoclipul acela al lui Mahmut Erhan – 6 days, asta ne-a manat pe noi sa ajungem aici. Asta si manastirile siriece, dar despre ele vom vorbi in articolul urmator.

Incertitudini si opinii

Ziua aceasta era pusa sub semnul incertitudinii ( cititi articolul precedent pentru a afla ce s-a intamplat cu o zi in urma si cum probabilitatea de a ramane in drum cu masina era destul de mare). Ce facem? Plecam in continuare conform planului? Oprim in Adiyaman si facem un mic ocol de 1 ora si ceva si intrerupem somnul de dimineata al lui Bebe T.? Oprim in SanliUrfa la reprezenta Dacia Renault? Nu mai oprim deloc? Are sau nu are masina ulei in lichidul de racire? Acestea erau intrebarile care ne framantau in timp ce ne trezeam dimineata si ne pregateam pentru o noua zi.

Am servit un mic dejun decent, dar nu o minunatie, la care a trebuit sa ne zbatem ca sa mai prindem ceva legume si sa cerem niste iaurt caci se terminase. Baietii de la pensiune s-au dus 2 km mai jos in sat pentru a cumpara ceva iaurt si astfel sa manance si Bebe T. ceva din micul lor dejun.

Pregatindu-ne de plecare il zaresc pe un domn ce parea tatal, seful establishmentului, il salut si il intreb ” Babam”-adica “Tata”? El aproba. Si astfel pornim spre masina impreuna pentru a vedea cam care e treaba. Desigur, totul s-a desfasurat in limitele impuse de garantia oferita de producator. Miroase Babam lichidul de racire si spune ca este Antigel. Ii spun ca la noi, acelasi cuvant. Apoi, ii aduc si antigelul meu din masina care desigur ca miroasea la fel si avea si aceeasi culoare. Ne-am mai linistit, iar dupa alte cateva investigatii, concluzionam linistiti ca uleiul nu a intrat in lichidul de racire si ca putem pleca linistiti . Problema se pare ca a fost din cauza pantei si a supraincalzirii motorului. Bine, bine, dar asta o spunea Babam din Karadut. Noi aveam totusi nevoie de ceva expertiza mai beton, plus ca asa am fi documentat oficial si faptul ca masina face figuri.

Varianta Plecam cum am venit si mergem in drumul nostru

Sa o luam punctual. Daca plecam si ne vedeam de treaba, erau sanse mari sa fie totul bine. Dar daca? Ce ar fi insemnat oprirea masinii in drum? Pai, afara 45 grade Celsius, miezul zilei, in mijlocul desertului, sau hai sa ii spunem campiei, cu un bebelus de 10 luni. Deja va ganditi ca suntem inconstienti si niste oameni de nimic ce isi duc copilul prin zone cu clima extrema. Tocmai de aceea am plecat in aceasta vacanta cu o masina noua ce avea doar 4 luni de exploatare, nu o coaja din Germania luata cu 1500 euro. Aveam si o polita de asistenta rutiera. Aveam si cartela de telefon turceasca pentru a suna la diverse numere cum ar fi salvare, politie, jandarmerie si cei de la drumuri. Aveam si cartela romaneasca cu destui euro pe ea pentru a suna oriunde ar trebui. Aveam cateva bidoane de apa si o umbrela de soare si paturica, plus ca Andreea inca alapta. La o adica, am fi rezistat o ora asteptand sa vina sa ne ia cineva. Sau pana s-ar fi racit motorul si ar fi pornit masina din nou. Sau pana oprea vreo masina a unor localnici care s-ar fi oferit sa ne duca undeva mai sigur, cu aer conditionat si apa. Deja aveam planul pregatit, ce avem de luat mai de pret din masina in caz de abandon, laptop, ceva pentru bebe si ghiozdanul cu lucruri importante, bani, pasaport si telefoane.

Varianta Mergem la Reprezentanta Adiyaman/Urfa

Daca am fi mers la reprezenta in Adiyaman, am fi stricat somnul lui Bebe T. de dimineata. Drumul pana acolo ar fi durat maxim 50 minute. Plus sansa sa nu fie deschis caci eram inca in Bairam. Acest Bairam tine mai multe zile, iar parerea turcilor era abigua, ba ca e posibil sa fie deschis, ba e posibil sa fie inchis. Am fi putut sa sunam, adica sa rugam pe cineva sa sune, dar… am zis ca pana la urma sa mergem spre Urfa si apoi sa vedem acolo ce facem, mergem in Urfa eventual la reprezentanta.

Asa ca dupa ce am bagat bagajele in masina, am platit tot ce era de platit, printre care si distractia de ieri cu masina stricata si ajunsul in varf cu Toyota 4X4 care a costat 20 Euro ( eu zic ca foarte bine )si am plecat cu avant spre urmatoarea destinatie. Eram emotionati, tematori dar si bucurosi oarecum ca excursia continua.

---

Drumul spre Urfa dureaza aproximativ 2 ore si 15 minute, hai sa spunem 2h30min, cu o mica oprire la o benzinarie pentru a cumpara apa rece, suc si ceva fistic si boabe de rontait. Ocolim Lacuk Ataturk traversand si un pod nou si aratos ( Podul Nissibi Eufrat – https://www.istockphoto.com/video/nissibi-euphrates-bridge-gm1083927658-290776241 ) ce traverseaza una din vaile inundate de maretul baraj ce ofera apa locuitorilor acestor zone secetoase.

Sanliurfa / Urfa. Vechiul oras bizantin Edessa.

Vechiul oras Edessa, ulterior Urfa, azi Sanliurfa, Sanli fiind adaugat in numele orasului dupa Razboiul de Independenta de la inceutul secolului trecut cand s-a format statul modern turc, laic, opera a lui Ataturk. In aceasta zona mai sunt 2 orase cu nume adaugate, Gaziantep, adica Antep cel Veteran, si Kahrammaras, Maras cel Erou. In cazul nostru, avem orasul Urfa cel stimat.

Urfa este considerat unul din cele mai vechi orase din lume, traditia spunand ca aici s-a nascut Profetul Avraam. Orasului si regiunii i s-ar fi spus Orrhoe sau Osrhoe, dar cand Seleucus Nicator al Antiohiei, unul din generalii lui Alexandru a ajuns pe aici, el a dat asezarii numele Edessa, la fel ca al frumosului orasul macedonean ce are multe cascade si un aer de Sinaia, astazi in Grecia (pe care l-a vizitat acum 2 ani, foarte dragut) .

Legat de Avraam ( Abraham in engleza ), pe langa faptul ca s-a nascut aici, in acest loc a avut loc si o minune dumnezeiasca, ce a lasat in urma un loc foarte turistic si incantator de altfel, piscina cu pesti sfinti de la Balikli Gol. Legenda spune ca regele Nimrod l-ar fi fortat pe Avraam sa se inchine zeilor, iar el nu a dorit acest lucru aparandu-si credinta monoteista. Astfel ca Nimrod l-ar fi aruncat pe Avraam intr-un foc mare pus in mijocul orasului folosindu-se de o catapula, iar cand sa ajunga in foc, focul apa s-a facut, iar lemnele pesti. De atunci, crapii acestia frumosi din Urfa sunt considerati sacri si este interzis a fi mancati, dar ii puteti hrani in liniste, aceasta fiind activitatea favorita a turistilor ce trec pe aici.

Tot complexul in care se afla si Piscina lui Avraam, sau Lacul lui Avraam, este astazi foarte frumos amenajat, el fiind numit parcul Golbasi, renovat in urma cu aproape 20 ani de un arhitect turc renumit. Ca mai in toate tarile arabe, parcurile sunt locuri de adunare pentru toata lumea, de la bogat la sarac, iar atmosfera este una de balci combinata cu pelerinaj. In afara de celebrul lac al lui Avraam si frumoasa moschee Halil Ul Rahman ce se oglindeste in apa sfanta, aici se afla si moscheea ce adaposteste pestera in care se spune ca s-ar fi nascut Avraam.

Se poate intra pana in capat, fiind 2 culoare, unul pentru femei si unul pentru barbati. Pestera este practic la baza stancii de adaposteste castelul din Urfa, unde sus in varf inca rezista doua coloane romane ce parca amintesc de catapulta cu care Avraam a fost trimis in flacarile ce cu puterea lui Dumnezeu au fost transformate in apa. Una peste alta, miezul Urfei este aici, in parcul Golbasi si daca veniti cu masina, undeva in zona trebuie sa parcati.

Sa revenim la povestea noastra. Stiam asadar ca trebuie sa parcam in apropiere de obiectivele noastre. Mai stiam de asemenea ca in Urfa vor fi 45 grade Celsius, cel mai cald din intreaga noastra calatorie, asa ca orice plimbare prin soare spre locurile de interes trebuia evitata. Tot incercand sa inteleg imprejurimile si geografia orasului Urfa folosind google maps, imi dau seama ca destul de aproape de BalikGolu si parcul Golibasi se afla Muzeul de Arheologie al orasului, Muzeul cu Mosaicuri, dar si un super mall. Astfel ca ce putea fi mai bine decat sa parcam masina in parcarea mallului, sa vizitam in primul rand muzeele, iar apoi sa mai mergem 5 minute pana in parcul Golibasi. Inca ma mai minunez de inteligenta mea si cum am gestionat aceasta zi. Am ajuns cu bine la Mall ( al carui nume nu il gasesc, dar cautati pe google Hilton Garden Inn si veti gasi mallul si Muzeul de Arheologie indeaproape. Am parcat undeva langa un zid, jumate pe iarba, jumate pe asfalt ca sa prindem un pic de umbra pentru mai incolo, am scos carutul, ne-am echipat si am plecat la treaba. Avantajul acestui plan era ca la intoarcere, vom merge la mall, vom manca si vom pleca direct spre Mardin. Planul cu mersul la reprezenta Dacia a cam picat caci masina a mers bine si voiam sa ajungem mai repede la Mardin si sa nu ne mai batem capul.

5 minute a durat drumul pana la Muzeu, pana am traversat, pana am intrat. Suficient cat sa ne dam seama de caldura sufocanta, dar totusi tolerabila pe distante mici. Bebe T. nu avea probleme mari, caci el statea in carutul beton de le Thule, acoperit de soare cu o compertina SPF 50+ si zone de aerisire, dar daca nu ai palarie in cap, ăla esti.

Acest muzeu este foarte bine amenajat, fiind renovat in 2015, iar cel mai important exponat al sau este Omul din Urfa, considerat cea mai veche statuie a unui om in marime naturala.

In rest muzeul incearca sa recreeze, cu succes zic eu, mai multe asezari din perioada neolitica, cea mai curajoasa recreere fiind cea a sitului arheologic de la Gobekli Tepe, loc unde vom ajunge peste 2 zile, la intoarcere.

20190812_125945 from Traian Panciu on Vimeo.

Per total, un muzeu dragut ce trece in revista o mare parte din istoria veche a omenirii, un loc destul de bun pentru a arata copiilor de unde venim si ce faceau inaintasii nostri.

Muzeul de Arheologie din Sanliurfa ne-a mai adapostit in al sau aer conditionat pentru inca cateva minute, timp in care am savurat o cafea turceasca si un cappucino in cafenea. Aici am tot insistat sa cumpar o carte de prezentare a Urfei realizata din fonduri europene. Dar turcii nu s-au lasat si nu mi-au dat-o. Cine ar fi crezut? Sa vrei sa faci combinatii in Turcia si sa nu reusesti…

De la muzeu am luat-o la pas spre Muzeul Mosaicurilor, o hala imensa aflata la 500m mai la vale, la jumatatea distantei dintre parcul Golibasi si Muzeul de Arheologie. Ambele muzee se afla intr-un parc ce are mai multe fantani, loc prielnic pentru copiii Urfei sa se imbaieze cand afara sunt 45 grade.

Muzeul Mozaicurilor ( HALEPLIBAHCE MOSAIC MUSEUM ) este impresionant in ceea ce priveste amenajarea. Sunt mai multe pasarele si carari, avand posibilitatea astfel sa vezi toate creatiile antice. La final, dupa ce te plimbi prin hala imensa , inspre iesire, apuci sa vezi in vitrina, pastrat foarte bine, mozaicul lui Orfeu, ce initial a fost furat si dus prin Statele Unite si recuperat de cativa ani si adus aici. Aspectul acesta l-am intalnit si in muzeul din Troya in care se atrage iar atentia ca multe din obiectele descoperite in siturile arheologice din tara au luat drumul strainatatii pe cai ilegale.

La mozaicuri am incercat iar sa cumpar acea carte. Nu am reusit, dar baiatul ce se ocupa cu vanzarea de carti si cafea s-a hotarat sa-mi dea o alta carte despre Urfa. Nu a dorit bani pentru cadoul oferit, era chiar bucuros ca mi-o da. O avem in biblioteca, iar cand Bebe T. va creste mai mare il vom lasa sa o rasfoiasca si sa ne arate cu degetelul pe omul din Urfa, simbolul muzeului.

Despre parcul Golibasi si Balikli Golu v-am povestit mai sus. Sufletul orasului se afla aici. Multa lume, atmosfera de Orient.

20190812_140404 from Traian Panciu on Vimeo.

Piscina cu crapi, chiar daca aglomerata, este foarte fotogenica, iar pozele ies senzational din orice parte. Puteti chiar face poze in care sa nu se vada ca in jur sunt sute de turisti si localnici, iar un alt lucru bine de stiut este ca mancarea pentru peste costa 0.50 TL, o nimica toata.

Ne si gandeam ca sa vezi, o sa dam de mancare la pesti si o sa ne distram, dar pana la urma, caldura, aglomeratia si nevoia lui Bebe T. sa manance si sa se odihneasca ne-au facut plecati mai repede.

O parte distractiva a fost cea in care incercam sa facem poze de Instagrammeri veritabili si o fetita turcoaica a venit si s-a jucat un pic cu Bebe T., intalnirea lor fiind un moment plin de dragalasenie interetnica, o alta dovada ca atunci cand sunt mici, copiii nu vad diferente.

Luam pranzul la mall

Era deja ora 3 cand ajungeam la mall, dupa ce cativa copii au incercat sa o convinga pe Andreea sa le dea punga de pufuleti cu care il tinea ocupat pe Bebe T. Mallul era cam ca la noi, numai ca era mult mai multa lume, controale de securitate la intrare, iar adolescentii ce haladuiau prin mall frecand liftul in sus si in jos nu catadicseau a se inghesui si imbranci chiar daca eram cu un bebelus dupa noi.

Zona de luat masa era destul de mare, dar noi cautam ceva mai rustic si traditional unde sa putem comanda clasica ciorba de linte, iaurt, orez si alte lucruri pe care sa le mancam cu totii. Am tot valsat intre 2 localuri, pana la urma l-am ales pe cel ce parea ca ne-ar aduce mancarea mai repede, ceva gen Springtime, in detrimentul a ceva gen La Mama. Ulterior, ne-au adus un balon in dar pentru cel mic, care, culmea, a fost luat de la celalalt restaurant.

Am mancat bine aici, servirea a fost foarte buna, am mancat la final si kunefe cu smantana pe deasupra, ceva foarte gras, o bomba glicemica si lipidica. Bebe T. a varsat iaurtul pe masa, a fost distractie mare. Important este ca nimeni nu s-a suparat si noi ne-am simtit bine, apucand sa ne relaxam dupa caldura indurata in exterior.

La plecare, il schimbam pe Bebe T in toaleta mallului in camera speciala pentru bebelusi si luam cafea de la popularul brand Kurukahveci ce are francize prin toata Turcia, un fel de Starbucks local. De data asta am mers pe un esspresso dublu si cappucino, fara a ne mai complica cu cafeaua turceasca, mai ales ca erau pentru pachet. Asadar, eram pregatiti de drum, gata de plecare spre Mardin si de somnul de dupa-amiaza al lui Bebe T.

Spre Mardin

Primul pas spre Mardin a insemnat sa ajungem la masina prin caldura de afara si sa aerisim masina. Gratie locului de parcare, cand am ajuns la vehicul, era intr-o cvasi umbra si astfel masina nu ardea in interior. Era foarte cald, dar nu ardea, aspect de o importanta covarsitoare. Astfel a inceput drumul spre Mardin, fiind aproximativ ora 16 si estimand ca vom ajunge pe la 18 30.

Drumul prin aceste locuri aflate in proximitatea frontierei siriene ne dadea ceva temeri pe cand eram in Romania. In afara de faptul ca a fost destul de liber, iar peisajul pe alocuri desertic, pe alocuri selenar, dar in total interesant, nu avem prea multe mentiuni. Monotonia dispare cand ajungem in Kiziltepe, o localitate mare, mai mare decat Mardin, unde noi facem stanga si ne indreptam spre Nord, catre podisul pe care se afla cocotat Mardinul. Pana atunci noi am condus masinuta in campie. Kiziltepe a insemnat multa aglomeratie, suprinzator a fost sa vedem pe strada fete fara esarfa, fete ce se imbracau ca la Istanbul. Nu poti spune ca te asteptai sa vezi asa ceva in Kiziltepe, la 15km de granita siriana, practic un loc al nimanui la prima vedere.

Dupa ce alimentam la un Shell, ne indreptam spre Mardin si incepem urcarea, trecem de cateva puncte de control ale politiei ce au sugrumat traficul si ajungem sus in dreptul Mardinului. Am fost tare bucurosi ca nu s-a oprit masina in timp ce urcam panta, dar eram nedumeriti de ce GPS-ul ne arata ca mai avem de facut jumatate de ora pentru 4 km. Restul de 4km erau trecuti cu culoarea rosie. Aici e aici, urmatoarea jumatate de ora am petrecut-o in trafic in Mardin, pe principala strada a orasului vechi. Am stat la coada si pe o panta foarte abrupta, fiind nevoiti sa urcam cu viteza 1, dar masina a urcat fara probleme. Eram fericiti, chiar daca urma sa stam o groaza in trafic.

Zinciriye Boutique Hotel

Hotelul nostru era ceva mai fiță asa, aflat intr-o fosta medresa, boutique, tot ce trebuie. Spuneau ca ofera parcare. Din ce vedeam pe strada, ioc locuri de parcat, dar hai sa vedem ce am putea gasi la fata locului. Cand am ajuns in dreptul hotelului, desigur ca nu era nici un loc de parcare, caci hotelul era mai sus, accesibil pe niste scari pietonale, iar pe strada principala nu ai fi avut cum sa gasesti vreun loc, mai ales pentru o masina mare. Astfel ca atunci cand am vazut un loc, mic, dar care era totusi un loc de parcare, am ramas imrpesionati de sansa avuta si ne-am chinuit sa bagam masina noastra imensa. Si ghiciti ce, chiar am parcat-o. Eram intr-o rână, era putin aiurea, dar cel din spate putea sa iasa, cel din fata la fel. Si acum imi amintesc si ma minunez de ce sansa am avut.

Urcam sus la hotel si dam de un gigel, rupt parca din filmele acelea de comedie cand vrei sa arati ca un functionar al statului ce nu da 2 bani pe tine. Pana sa ne luam camera in primire, camera budget, ce se pare ca nu avea geam, mai incercam sa vedem daca putem lua o camera normala. Nu s-a putut, asa ca ne-am multumit cu mica noastra pestera sapata in munte. Avantajele ei au fost linistea si racoarea, dezavantajul fiind ca dimineata nu stiai cand sa te trezesti, bezna fiind totala.

Seara a continuat mai putin fericit. Incercam sa gasim un restaurant dragut si suntem recomandati spre Bagdadi Restaurant. Ajungem acolo, cam la 10 minute de mers pe jos si dam de un local frumos, elegant, exact cum trebuie. Dar ei nu aveau locuri libere pe terasa, trebuia rezervat din timp, mai ales acum in perioada sarbatorilor, asa ca nu ne ramanea decat sa stam la mesele din interior, fara priveliste. Chestia este ca si acolo era cald, asa ca ne hotaram sa mergem in alta parte. Acest alta parte devine un deziderat dificil de atins, caci alte locuri interesante si in care ai putea sta linistit cu copilul erau foarte aglomerate, asa ca ajungem sa intram la restaurantul din fata hotelului, practic un fel de cosmelie intretinuta de o familie numeroasa ce robotea intr-una. Dezavantajul acestui restaurant era ca gratarul scotea foarte mult fum, fum ce in functie de vant ne afuma si pe noi, cei de la mese, dar urca si la hotelul nostru ce era cumva deasupra, Mardin fiind un oras construit in trepte, pe coasta muntelui. Am stat 15 minute la restaurant, am comandat, si apoi l-am luat pe Bebe T. si ne am dus la Hotel caci nu doream sa-l afumam. Este prea mic ca sa fumeze. Andreea a ramas sa ia mancarea la pachet, mancare ce a fost buna in cele din urma si s-a potrivit la fix cu baclavalele cumparate mai devreme. Am regretat un pic ca nu am stat la Bagdadi, dar asa este in viata, pierzi castigi, calator te numesti.

Desi Mardin avea aerul unui oras de balci cu ocazia sarbatorilor, ce nu aducea deloc cu atmosfera orientala din 1001 de nopti ce ne imaginam noi ca o vom gasi, eram increzatori ca 2a zi, aceste zone din Sud Estul Turciei ne vor rasplati cu peisaje si locuri frumoase. Astfel ne-am petrecut restul serii in vechea camera de intalnirii din cadrul fostei Medrese, frumos decorata de altfel.

Spor la calatorit!