7000km prin Turcia. Jurnal de calatorie. #10.2. Nemrut Dagi, spectaculos. Ce facem cu masina?

Muntele Nemrut (Nemrut Dagi) este un obiectiv turistic spre care nazuiam de cativa ani, dar care parea la un moment dat foarte greu realizabil si foarte departe de noi. Sa o spunem sincer, chiar nu este usor sa ajungi aici. Este cumva bine in afara circuitul turistic clasic. Apropierea de zona fierbinte a conflictului kurd si granita siriana, nu fac reclama buna acestei regiuni a Turciei. Astfel, pentru noi calatoria in necunoscut a inceput aici. Lumea se schimba incet, incet si deja eram in Orient.

In articolul precedent, v-am povestit cum plecat din Cappadocia, iar dupa 520km parcursi in pustiul Anatoliei am ramas blocati foarte aproape de Nemrut Dagi cu aproximativ 40minute inainte de ora apusului. Vom vizita sau nu Nemrut Dagi in aceasta seara? Va functiona masina in cele din urma? Cine a luat averea Ceausestilor? Sunt intrebari la care nu aveam raspuns in acele momente.

O masina stricata la doar 2km de Nemrut Dagi

Asadar eram la 1800m cu masina oprita si frana de mana trasa. Imediat ce am oprit am incercat sa dau cheie iar, dar nu a mers. Dupa 2 minute de ganduri, panica si sentimente diverse, dau iar cheie si masina porneste. A pornit, dar asta ce inseamna? Ce s-o fi intamplat? Hai sa sunam in tara pe tatal Andreei, om pasionat de masini , motoare si lucruri ce implica ulei si benzina. El nu raspunde, asa ca sunam pe proprietarul pensiunii, spunandu-i ca nu mai merge masina, sa ne ajute daca poate cumva. Asa macar ar fi putut sa ne duca si pe noi in varf sa vedem Nemrut la apus, macar sa stim ca am facut o treaba azi. Nu se fac 5 minute de cand eram acolo si opreste o masina din care coboara minim 5 baieti si barbati care se ofera sa ne ajute, ne intreaba ce s-a intamplat, dar nu apucam sa spunem ceva ca ei imediat se uita la motor, se baga la volan sa dea cheie unul dintre ei in timp ce celalalt se uita la motor, si iata ca masina porneste iar desigur. Ei au fost echivoci si au aratat inspre rezervorul de apa, ca si cum el ar fi fost de vina si ca mai trebuie sa pun apa/antigel. Dar nivelul era cum trebuie, nu pierdeam apa de nici un fel. O paranteza foarte importanta. Noile masini Dacia Renault nu mai au ceasuri de bord ce arata temperatura uleiului si a apei din motor. Efectiv nu stii pe unde te afli. Noi nu am vazut nimic in bord in timp ce masina a pierdut putere.

Le-am spus Tesekurler la baieti, dar ei mi-au raspuns altfel, spunand ceva de genul, nu se zice asa, se zice Spas Kazam. Atunci mi-a cazut fisa si mi-am dat seama ca aici chiar sunt numai kurzi si ca nu mai merge cu I Love Turkey. Pleaca baietii, plecam si noi, dupa ce sunam inapoi la cazare si le spunem ca nu mai este nevoie, pentru ca masina merge.

Plecam la drum iarasi, mergem un pic pe un plat ondulat si apoi iarasi incepe o urcare abrupta. Aici nu este cu serpentine, aici doar urci dealuri abrupte. Si urcam 100m, se fac 200m, se fac 300m, masina iar pierde putere, dar ea tot mai mergea un pic asa, desi turometrul nu crestea mai mult de 1500rpn. Si ne-am oprit dragii nostri, pe un deal abrupt, cu un hau mare in stanga, si cu aproximativ 1,5km pana la final. Deja era 18:35 sau 18: 40, soarele apunea, iar noi eram nicaieri, fara o masina functionala, si cu Bebe T., dar el nu sesiza dramatismul problemei, el era fericit ca era cu noi.

Am oprit masina, tras frana de mana, si nu trec 2 minute, si vedem un Toyota serios 4X4 cum se avanta spre noi. Fericiti oarecum, ne gandeam ca urmeaza sa-l oprim si sa il rugam sa ne duca sus. Nu ne-a fost prea mare mirarea cand l-am vazut pe baiatul proprietarului cum se da jos din masina si trece direct la problema, “ce oare s-a intamplat cu masina?“.

Pana la urma luam decizia sa mergem sus pe Nemrut, sa luam masina la intoarcere, cel mai probabil fiind vorba de o supraincalzire a motorului de 0.9 benzina cu turbina pe care il poseda “micuta” noastra balena de culoare albastra. Intorc masina din vreo 7 miscari, o pun cu fata in jos pentru ca asa a zis el ca este mai bine. Luam rucsacul Thule si Manduca si plecam spre varf. Urcarea pana sus era teribila. Daca nu se oprea motorul atunci, se oprea mai incolo oricum. Dar foarte suparati eram caci vedeam tot felul de masinute, de la Mini Cooper la Skoda Fabia, care ajunsesera bine mersi acolo. Si noi eram singuri fraieri cu masina noua, de 6 luni, care s-a oprit la deal. Cum sa se opreasca masina la deal, asta intrebam noi si eram revoltati. Baiatul nostru ne-a explicat ca tot timpul se intampla asta pe aici si ei vin sa ajute turistii ca noi. Dar totusi… De ce cu Dacia noastra noua, de ce, de ce, de ce?

Nemrut Dagi, un obiectiv turistic senzational

Era ora 19:00 fara un pic cand am ajuns pe platoul unde se afla parcarea si intrarea oficiala. Chiar daca parchezi masina aici, dupa ce treci pe la casa de bilete, urmeaza sa iei un microbuz care te mai urca cateva minute pe alte drumuri imposibil de abrupte. Eram noi si un alt cuplu de turci, ocazie cu care i-am intrebat despre Lacul de Acumulare Ataturk, cel mai mare din Turcia si una dintre cele mai destepte chestii facute de turci. El mi-a spus cam urmatoare: Barajul si Lacul Ataturk ( al3lea din lume ca volum) au insemnat pentru Turcia independenta hidrologica ( sper ca este corect sa spun asa ), nemaiavand probleme cu seceta in aceste regiunii. Turcii tot construiesc baraje de atunci prin aceste zone, avand conflicte diplomatice cu tarile din jur, pentru ca astfel se reduce apa care coboara spre Siria si Irak. Au probleme si cu UNESCO si alte entitati ecologiste pentru ca raman sub nivelul apei destul de multe situri arheologice importante.

Cu cat ne ridicam mai sus cu microbuzul, cu atat lacul Ataturk ni se dezvaluia mai bine in lumina frumoasa a apusului. Dar ne dam jos, putin cam prea devreme in opinia mea, caci parea ca avem mult de urcat pana in varf. Si da, am urcat cam 10 minute intensiv cu Bebe T. in spate de ma ardeau coapsele. La ora 7 seara era o temperatura placuta, dar cum o fi sa urci aici la 12 ziua. Bine ca am ajuns in seara aceasta aici, si nu a fost nevoie sa revenim a 2a zi sa vedem Nemrut la amiaza caci ar fi fost chiar naspa. Naspa este cuvantul potrivit.

Se termina si ultimul hop al acestei zile si ajung impreuna cu Bebe T pe terasa de Vest a muntelui in fata statuilor ce pazesc tumulul funerar al regelul Antiochus al Regatului Commagene. In afara de statui, aici sunt zeci de oameni ce asteapta sa vada rasaritul, asa ca cu greu te strecori si reusesti sa faci o poza. Soarele cade incet incet, vantul bate puternic, iar frigul parca incepe sa se instaleze. Bebe T este vioi in spate si savureaza palele de vant dand din picioare emotionat. Teoretic, dealul cu pietre faramitate din fata noastra este un tumul funerar, el fiind creat artificial pentru a acoperi mormantul Regelui. Este interzis sa te cateri, dar asta nu impiedica pe multi sa faca acest lucru.

Hotaram sa lasam apusul in treaba lui si sa mergem sa vizitam si terasa de Est, unde este prezent un alt set de statui. Se spune ca statuile din Est au trupul mai bine conservat, iar la cele din Vest capul este intr-o stare foarte buna. Foarte putini oameni pe terasa de Est, dar in schimb vantul batea tare aici si era chiar frig, fapt pentru care nu stam mult, facem cateva fotografii si plecam iar in directia apusului pentru ca Andreea sa-l alapteze pe Bebe T un pic. Dupa ce il alaptam, il si imbracam cu restul hainelor ce le aveam pregatite pentru el, il punem in Manduca si revizitam terasa de Est unde am facut cateva poze frumoase, ajutati fiind de un grup mare de tineri kurzi care ne-au uimit cu engleza vorbita si cu simpatia aratata fata de Bebe T. Merita spus ca kurzii cu care ne-am intalnit in aceasta zi au fost foarte de treaba si simpatici. In timp ce urcam panta aceea teribila spre terase, era un bunic kurd cu nepotii sai. Genul acela de bunic care in urma unei internarii in spital ar iesi cu multe diagnostice, dar acum el era la Nemrut Dagi cu nepotii si se bucura de moment. Emotionant daca stai sa te gandesti. Si ce am simtit cel mai mult la toti oamenii pe care i-am intalnit in aceasta zona este o forma de unitate si solidaritate ce poate lua in cele din urma foarte multe forme.

Soarele cade incet incet, vantul bate puternic, iar frigul parca incepe sa se instaleze. Bebe T este vioi in spate si savureaza palele de vant dand din picioare emotionat.

Soarele a apus cand ne-am hotarat sa o luam la vale spre microbuz si mai apoi spre masina. Fireste ca s-a facut o coada mare la microbuze, dar n-a fost nimic de speriat caci imediat a venit altul. Coborarea cu microbuzul are nuante de aventura pentru ca nu ai cum sa nu te gandesti ce s-ar intampla daca nu le mai merg franele. Eu ma gandesc ca ele fac drumul ala in fiecare zi, iar franele sunt folosite la maxim tot timpul, jumatate din distanta parcursa de ele fiind cu frana apasata pe pante de 15-20%. Dar cu credinta si smerenie, ajungi si acasa.

Alte locatii turistice din zona turistica Nemrut Dagi – podul roman Cendere, ruinele orasului Arsameia, tumul funerar de la Karakus – https://www.planetware.com/tourist-attractions-/diyarbakir-tr-di-di.htm3 )

La vale spre Pensiune

Baiatul nostru de la pensiune ne astepta in masina. Nu vorbisem despre cat ne costa. Nici nu avea rost. Am fi dat oricum cat ne cere. Nu eram in pozitia de a negocia. Plecam cu emotie spre masina noastra, pe care o gasim in acelasi loc, linistita, dar gasim si un individ ce ii facea poze. Parea din partea administratiei, dar vorbeste omul nostru cu el si se pare ca se rezolva. Masina a stat cam 1h si 20 min, timp in care s-a racit lichidul de racire. Deschidem capacul ( mare atentie, a nu se deschide capacul din vasul de racire dupa ce masina a mers, lichidul va fi fierbinte si poate sari si va poate rani ), si omul nostru miroase un pic lichidul. Analiza lui da un verdict grav si tulburator. Ar fi ulei in lichid!!!. Asta nu pare a fi bine. Pana si noi, care nu avem treaba cu masinile ne dam seama ca uleiul din motor nu are ce cauta in lichidul de racire, e ca atunci cand ai sange in urina, sunt 2 compartimente diferite care nu ar trebui sa se amestece in mod normal.

Plecam la vale, cu frana de motor alternand cu frana de picior. Acum la coborarea realizam cat de abrupta a fost urcarea. Masina a mers perfect pana la cazare unde a ramas ca dupa cina sa vina tatal lui sa se uite si el la motor un pic. Acum noi trebuia sa ne relaxam, sa mancam linistiti, sa-l culcam pe Bebe T si dupa sa planificam ce vom face a 2a zi.

O seara minunata

In mod normal, aceasta ar fi trebuit sa fie o seara unde noi l-am fi culcat pe Bebe T, iar apoi am fi sezut linistiti la cina, eventual gustam o bere sau un vin, si ne bucuram ca am ajuns in aceste locuri indepartate. Va dati seama, Nemrut Dagi, la o aruncatura de bat de Siria, dar urmau si mai multe.

Numai ca treaba cu masina ne-a dezumflat destul. Ne-am relaxat un pic sus pe Nemrut, dar ajunsi acum la cazare, nu prea stiam ce sa mai credem. Masina este sau nu este stricata??? Are sau nu are ulei in lichidul de racire? Ne incumetam sa mergem maine cu ea spre Urfa si mai apoi Mardin? Eu, Traian, voiam sa raspund acestor intrebari dupa masa. Andreea, in schimb, era foarte nelinistita, iar acest lucru coroborat si cu un Bebe T. ce era obosit si nici chef sa manance nu prea avea, au facut ca cina noastra sa fie intrerupta, iar eu sa fiu acuzat ca stau linistit si mananc in timp ce totul se naruie. Asa ca s-a dus Andreea sa il culce pe Bebe T., iar eu am inceput sa vorbesc la telefon cu parintii mei ce urmau sa sune la Dacia Asistenta, dar si cu tatal Andreei, ale carui cunostiinte despre masini se pot dovedi foarte utile.

Incep cu discutia cu Tatal Andreei caci aici lucrurile devin serioase. Cand a auzit ca ar putea fi ulei in lichidul de racire, ne-a spus ca situatia este cam critica si ca masina in niciun caz nu ar trebui sa mai faca 3000km spre casa si ca merita vazuta de cineva. Va si spun daca doriti cum se cheama componenta masinii care s-ar fi crapat si ar fi intrat uleiul: garnitura de chiuloasa. Nu e asa ca e superb?

Discutia cu ai mei parintii nu a capatat accente filosofice, ci s-a bazat pe aspect clare si concise : ” Sunati-i pe cei de la Asistenta caci suntem in probleme mari”. Din pacate, i-am sunat in timpul unui concert Cargo din Piata Ovidiu din Constanta. Afland problema mea, au plecat de tot spre casa ca sa ia legatura cu cei de la Asistenta, si astfel au pierdut performanta celor de la Phoenix. Lucrurile acestea mi le-au povestit cand am ajuns acasa. Se pare ca a ramas ca eu sa le cumpar bilete la Phoenix candva.

Peste vreo ora ma anunta ca au reusit sa rezolve ceva, si sunt sunat apoi pe numarul de Turcia de catre cei din Romania cu care discut, expun problema, iar ei imi explica ca lucrurile sunt destul de ambigue. In sensul ca: masina se pare ca merge, astfel ca ei chiar daca trimit o platforma, masina nu va fi ridicata pentru ca ea va porni la cheie. Apoi, mai ramane sa mergem noi la o reprezentanta Dacia-Renault, cea mai apropiata fiind in Adiyaman, cam 70km de unde ne aflam, unde am putea deschide dosar de garantie, iar eventual, dosarul de asistenta sa ne ajute pentru a ne da o masina, sau a ne plati avionul spre casa. Retineti ca noi aveam un serviciu achizitionat separat, cu 140lei pe an, Dacia Asistenta Rutiera, fiind separat de Garantie Dacia, ce este valabila in tarile europene cu reprezentante Dacia. Nu am inteles exact nici atunci, care polita o foloseam unde si care in alta parte, parea un fel de hatis birocratic, dar de principiu, eram cat de cat acoperiti, numai ca si problema masinii era una ce aparea si disparea, si dupa spusele baietiilor kurzi de pe Nemrut, caldura si panta abrupta erau de vina.

Baiatul kurd de ne-a luat cu masina a spus ca dupa cina va veni tatal lui sa se uite la masina si sa isi dea cu parerea, dar nu a mai venit si nici noi nu am mai vrut sa deranjam. Astfel ca noi ne-am apucat de facut curat in masina si aranjat bagajele in timp ce restul turistilor ( 90% nemtii ) se relaxau pe masutele terasei. Adevarul e ca si noi parcasem masina chiar in dreptul principalelor mese. Masina era un dezastru, plina de ambalaje, coji de banane, sticle de apa goale, jucarii imprastiate peste tot. Asa era de fiecare data dupa o zi lunga.

S-a facut aproape ora 11:00 cand Andreea s-a dus la culcare, dar eu eram destul de surescitat inca si nu as fi reusit sa adorm. Asa ca am stat un pic pe laptop incercand sa scriu ceva, am ramas fara baterie, apoi am scris pe telefon un pic si dupa am stat de vorba cu un olandez de 16 ani, etnic turc, dar nascut in Olanda, ce mi-a explicat ca el este ateu, foloseste marijuana regulat in scop recreational si s-a aratat interesat de vizitarea Romaniei. M-am dus si eu sa ma culc in micuta noastra camera unde era mult mai cald decat te-ai fi asteptat. Foarte calduroasa aceasta perioada, iar camera noastra nu avea aer conditionat. Dar dupa cum aratau AC de la alte camere, cele de la etaj, parca era bine ca nu aveam caci nu ai fi vrut sa il pornesti, nefiind curatat probabil de o eternitate.

Astfel se incheia o zi lunga pentru noi. O zi in care am fost deznajduiti, dar pe care consider ca am gestionat-o OK. Inca nu stiam ce vom face a 2a zi, nu ne hotarasem daca mergem spre Adiyaman sau ne indreptam spre Urfa si sa ne tinem de traseu. Urma sa mai discutam a 2a zi cu cei de la Asistenta, poate se uita si tatal familiei la masina. Urma sa ne hotaram a 2a zi. Important este ca eram in siguranta la cazare, ca vizitaseram Nemrut Dagi si ca eram impreuna si sanatosi.

Spor la calatorit!

Comments

comments

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.