Vineri 2 august, pe la orele amiezii tarzii, am plecat spre o alta vacanta marca Medicinistii Călători. Genul acela de expeditie limitata la 2 saptamani, maximul de concediu pe care il putem obține, strecurand astfel ambitii de Jules Verne, antropologi, istorici si instagrammeri.
Destinatia poate parea mneah la prima vedere, fiind ceva clasic, ceva de care românii sunt sătui. Dar motivele pentru care am plecat aici fac ca aceasta calatorie sa fie inedita si usor aventuroasa in actualul context geopolitic.
7000km – Întreaga poveste
Vom incepe prin a va arata videoclipul melodiei lui Mahmut Orhan – 6 days.
Cand incercam sa le arat parintilor unde ne ducem vara aceasta, le aratam acest videoclip, demn de 1001 de Nopti, Lawrence al Arabiei, erezii crestine de secol VI si lupte islamice pentru credinta duse de Mohammed in pustiu. Toate la un loc. Cam asta asteptam noi de la Turcia. Daca ajungem sau nu aici, ramane de vazut.
Acum 1 ani, postam un articol pe blog despre cateva carti. Una din ele era scrisa de un istoric britanic ce a calatorit pe urmele unui calugar crestin, Ioan Moshu, ce a vizitat o serie de manastiri si locuri sfinte din Levant si Asia Mica. Astfel ca britanicul se duce si el in anii ’90 prin aceste locuri, unde se loveste de tot felul de probleme (de la situatia dificila a kurzilor, la rezistenta ultimilor crestini de rit siriac din acest locuri). Astfel am ajuns si noi sa cunoastem mai multe despre monofiziți, creștini sirieci si tot felul de erezii crestine despre care azi nu prea mai stim mare lucru.
Asadar, atunci s-a nascut samanta acestei calatorii. Cum ar fi oare sa mergem in Turcia si sa ajungem in locuri cu adevarat speciale. Cu timpul am inceput sa ne documentam si sa citim si mai multe despre Turcia, despre Bizant, despre otomani si incetul cu incetul am ajuns sa stim mai multe despre Turcia si istoria acestor tinuturi decat un licean de rând din Ankara. Cat din ceea ce stim vom reusi sa va transmite si voua, rămâne de vazut.
Pregatirile
Sa pregatim aceasta vacanta-excursie-expeditie ne-a luat cam 3 – 4 saptamani. Stim cu totii ca pregatirea unei astfel de vacante necesita multa energie si ca momentele in care o planifici sunt cele mai frumoase. Am petrecut cateva seri bune numai documentandu-ne, alegand cu grija cazarile, calculand cati kilometri vom parcurge si cat timp ne va lua plimbatul cu masina. Nu de alta, dar avem si un copil de 10 luni cu noi, iar confortul lui este cel mai important. Astfel ca in urma cu o saptamana stiam deja ca intre Pergamon si Efes, Bebe T va dormi aproximativ 2 ore. Nu este vorba de a fi niste oameni obsedati de control, dar cand ai un copil mic-mic de tot, este bine sa ai habar ce se va intampla de a lungul zilei.
Dupa ce am pus cap la cap traseul si ne-am luat cazarile, au urmat alte pregatiri la fel de importante, de la ce haine luam pentru noi, ce hainute pentru el, accesori, asigurari de calatorie, asistenta auto internationala etc. Intre timp s-a stricat si telefonul, a trebuit sa ne luam altul, a trebuit sa speli masina, sa te tunzi, sa faci multe lucruri in timp ce mergi si la servici, si pe langa asta mai ai si un Bebe T. care are nevoie de atentie si activitati in fiecare zi. Sa nu se inteleaga ca ne plangem, au fost niste saptamani minunate, iar acum suntem fericiti ca munca depusa pentru realizarea acestei excursii isi arata roadele.
Acum ne laudam: avem un portbagaj aranjat exemplar, masina este curata, bagajele sunt bine ordonate, stim ce avem si unde avem. Suntem mult mai bine pregatiti fata de excursia din Balcani, dar si Bebe T este mult mai compliant si constient de ce se intampla in jurul lui. Un baiat in toata regula. Unde mai pui ca in fiecare zi ne-a ajutat si el la bagaje.
Mai multe despre traseu veti afla pe parcurs. Este pacat sa stricam surpriza.
Plecarea. Ziua #1.
Plecarea spre Giurgiu – Ruse se face din mers si cu emotie. Ce poate fi mai frumos decat o sotie si un baietel ce vin sa-l ridice pe Dl Doctor de la spital si sa plece direct in calatorie. Dupa o ultima spalare pe maini cu dezinfectant, ne urcam in masina si ne rugam ca la Ruse sa nu dam de o coada mare. Am avut noroc, am stat maxim 10 minute si am setat GPSul spre Veliko Tarnovo unde speram sa mancam ceva, caci pranzul trecuse de mult si doar Bebe T avusese parte de el.
Popasul bine meritat a venit cam la 20km de Veliko, aici gasind un popas al unui biznisman bulgar pasionat de colectionat autovehicule, motociclete si avioane. Curat, aer conditionat, muzica traditionala bulgareasca, o cafeluta buna, un nectar de caise si am plecat la drum. De data aceasta, la volan a trecut Andreea. A tot condus pana la vama turca, timp in care Bebe T a dormit aproape 2 ore, un record.
De aici a preluat Andreea legatura
Cred ca aici Traian a spus prea putin despre popas. Era chiar fabulos, de departe vezi pancarte din acelea mari ca la americani pe sosele, semnalizand o mare oprire pentru tiruri. De asta nici noi nu stiam daca sa oprim sau nu, am aruncat un ochi si am vazut si alte masini mici. Ne-am hotarat in ultimul moment asa ca a trebuit sa mai mergem si sa ne intoarcem pentru ca ne chioraia stomacul si trebuia sa incercam. Am dat tura iar ca era banda continua si un politist pe acolo ce statea la pândă. Intr-un final, intram in restaurant, iar eu aveam emotii ca sunt toti soferii de tir la un bar si noi intram cu bebelusul care o sa le faca capul calendar. Cand colo, tocmai iesea o familie cu 2 copii mici, inauntru inca o familie cu 3 fete, gata, aici e de noi. Traian da tarcoale mancarii, si cu greu se hotaraste dupa ce adulmeca printre felurile traditionale bulgaresti. Ca la noi, fasole cu carne, mancare de vițel, snițele, chiftele si carnati. Nu ii surade nimic. Doamna draguta incepe sa ni le prezinte pe toate in romaneste, foarte frumos din partea ei. Pana la urma iau bineinteles initiativa, pentru ca trebuie sa mancam ceva, si iau niste chifetele cu cartofi. Saracacios cumva pentru doua persoane. Gustam, foarte bun. Traian se duce sa mai umple ochi o alta farfurie cu mancare. A trecut proba. Ii dam sa pape si lui Bebe T. mancarea atent facuta de acasa. Avem o lada intreaga cu legume in portbagaj. Mă asteaptă dimineti pline de decojit, fiert si preparat. Sper ca si de la mic dejun sa am ce ii oferi.
Dupa ce Tati ne-a condus pana aici, facem schimb. Nu stiam ce sa zic cu Bebe T., era cam marait, si cand e asa prefer sa stau eu in spate, merg pana in panzele albe ca sa-l intretin. Dar de data asta nu refuz un condus, asa ca i-am lasat sa se descurce. Maraitul era pentru ca se apropia un somn, ceea ce a fost perfect, am condus peste 200 km in liniste si pace. Ma bucur tare mult ca suntem doi soferi, pe mine efectiv partea de condus ma relaxeaza la maxim. Nu cred ca s-a intamplat nimic deosebit pe drum, i-am dat bice, dupa cum e expresia celebra.
Vama la turci, aglomerată-cum altfel, asa ca am facut schimbul de sofer in vama, l-am scos pe cel mic la aer si ne-am regasit. Cat am asteptat o ora in vama, a reusit sa exploreze indelung bancheta din spate. Tare ar vrea sa stea si el acolo, dar scaunul de bebelus este sfânt. Am dat geamul jos si am facut cu mana la multi calatori, la mai multe mamici, la alti bebelusi ce se holbau pe geam. Am lins geamul si am facut selfiuri. A trecut timpul.
Am ajuns si in Edirne, dupa ce ne-a bagat GPS-ul de la Dacia pe cele mai dubioase drumuri, inca neavand internet atunci. Dar recunosc ca a fost pe cat de enervat pe atat de interesant. Am vazut o geamie veche ca cea din Babadag, apoi fara sa stim am vazut Spitalul de Psihiatrie construit de Otomani acum 600 de ani pe vremea lui Baiazid, apoi am mers pe un pod care ar fi trebuit sa faca parte dintr-un muzeu, am ajuns intr-o mahala pentru ca apoi sa iesim direct in centrul vechi al orasului. Dupa ce ne-am entuziasmat prea tare cu centrul, GPS-ul ne-a bagat bineinteles intr-un cartier pe deal, cu stradute atat de inguste incat ne-am sters de toate masinile, si i-am facut pe toti sa se intrebe ce cauta o masina de România acolo. Intr-un final am ajuns la hotel, Hotel Unisite, caruia i-am facut intre timp si o recenzie.
Acum ne culcam, dupa ce l-am adormit intr-un final pe cel mic. Clar ca a inceput sa urle rugaciunea din moscheea de vizavi cand i se inchideau pleopele mai bine. Aleluia, s-au inventat zgomotele albe pentru adormit bebelusi. Vă pupăm.
Vă așteptăm pe Pagina de Instagram si Facebook pentru a ne urmări călătoria!
Spor la calatorit!
[…] era prima oara cand ajungeam in Edirne in aceasta vacanta. Prima noastra oprire in Turcia a fost in Edirne cand doar am tranzitat acest oras fiind solutia ideala pentru o plecare la amiaza din Bucuresti spre […]
[…] de pe cand am intrat in Turcia in prima zi si am vazut cum stateau oamenii la coada ca sa intre in Bulgaria mi-am zis ca e groasa. Parea […]