Punctul terminus al calatoriei noastre, cel mai estic, cel mai departe de casa, cel mai in pustietate, a fost atins in aceasta zi. Am ajuns in Midyat, un vechi oras ce pe vremuri era plin de manastiri si biserici crestine, am mancat intr-un frumos caravanserai, am vizitat atractia #1 a regiunii, Mar Gabriel, o veche manastire din secolul IV, pe care multi o descriu drept un loc in care timpul s-a oprit, apoi manastirea Mar Deyrulzafaran la poalele Mardinului unde sansa a facut sa avem parte de momente frumoase participand la o slujba a crestinilor siriece in limba aramaica pentru jumatate de ceas, iar pe final, pe cand ne intoarceam acasa, masina s-a oprit din nou, lasandu-ne cam la 2km de hotel. Dar sa le luam pe rand…
Ne-am trezit pe intuneric si ce-i drept, cam tarziu. Daca nu ai geam in camera, fiind la propriu intr-o pestera de piatra, nu stii cat e ceasul, dormi cat vrei. Probabil poti dormi 24 ore. Este cam aiurea acest lucru, dar in rest am dormit bine, liniste, fara haos in jur, racoarea fiind bine pastrata de peretii de piatra. Oare cum o fi iarna aici? Cine stie, daca mergeti sa ne spuneti. Ziua ar fi putut incepe totusi glorios cu un mic dejun fabulos intr-un boutique hotel de renume, un fel de palat aproape. Numai ca la Boutique Hotelul Zinciriye, micul dejun este pregatit de cativa masculi ce la fel de bine te-ar servi cu paine, unt si branza topita. Daca punem la socoteala si faptul ca noi am ajuns cam tarziu si tot ce era bun se terminase, putem spune ca micul nostru dejun a fost foarte slab si nu ne-a oferit necesarul pentru o zi in care aveam sa fim foarte mult pe drumuri. Inca ne aminteam cu jind de generosul mic dejun de la Unisite din Edirne sau de ospitalitatea aratata in locurile in care am mai fost.
Am plecat de la hotel complet echipati pentru ziua lunga ce ni se asternea in fata, dar ne am gandit ca inainte de a pleca este mai bine sa vizitam Medresa Zinciriye ce este situata chiar deasupra hotelului nostru. Noi credem ca acesta este locul in care s-a filmat videoclipul lui Mahmut Orhan. Urcam repede la Medresa unde suntem intampinati de cativa baieti ce vind baticuri traditionale, iar dupa ce ne invartim un pic prin curte si ne intristam ca nu putem urca sus sa facem acele poze fabuloase, plecam spre masina, nu inainte ca Andreea sa isi cumpere un batic pe care baiatul i-l si monteaza pe cap. Soarele era deja puternic, caldura mare, astfel ca Andreea a beneficiat de noua achizitie. Cat sa mai poarte si ea palaria adusa din Romania?
Prin Tur Abdin, leaganul bisericii ortodxe siriece si al ereziei monofizite.
Planul zilei de astazi consta in a merge spre Mydiat, unde vom vizita centrul istoric, cateva vechi bisericute, apoi vom pleca spre manastirea Mar Gabriel, cea mai veche manastire din aceste locuri si cel mai indepartat punct fata de casa al acestei excursii, iar apoi ne vom intoarce spre Mardin, unde vom vizita, intr-una din vaile de la periferia orasului, manastirea Mar Deyrulzafaran, sediul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Siriece pana la inceputul secolului XX.
Pana in Mydiat urma sa facem cam 1 h si un pic, lucru ce nu se potrivea prea bine cu somnul lui Bebe T. Preferabil era sa mergem direct la Mar Gabriel, dar manastirea se inchidea intre 11:30 si 13:00, iar cum noi am fost cam lenesi in timpul diminetii nu ne prea incadram. Merita sa tineti cont de programul limitat de vizitare al acestor locuri inainte de a pleca la drum.
Scriam in urma cu 1 an despre cartea scrisa de William Darlymple La muntele sfant, lectura ce ne-a facut sa ajungem aici, in locul numir Tur Abdin ( Muntele Supusilor ). Imi permit sa ma citez: “Este cumva firesc ca o carte care prezinta un periplu in Orientul Mijlociu pe urmele crestinatatii originale sa poate sa te mobilizeze si pe tine, sa te faca sa iti pui problema unei excursii pe urmele primilor Sfinti, Martiri si Apostoli. Si mai interesant este ca aceasta carte vine din partea unui britanic catolic, un simplu calator la prima vedere, dar care a fost invaluit de spiritul bizantin in aceasta intreprindere a sa. Autorul reuseste intr-un mod placut sa ne prezinte obiectiv realitatea, dar nu ezita sa adauge si miturile, legendele si superstitiile intalnite. Astfel ca el viziteaza manastirile importante de pe drum, ni-i prezinta pe unii dintre ultimii calugari ai acestor manastiri, invitandu-ne si pe noi in intimitatea acelor locuri unde salasluiesc pustnicii desertului.”
Pe vremea cand citeam cartea, ma si gandeam ca aceste manastiri vor fi in niste locuri foarte izolate si ca vom fi doar cativa oameni ce le vom vizita si ca politia secreta turca ne va pandi din boscheti si ne va lua la interogatoriu. Caci asa era in anii ’90 cand britanicul nostru calatorea pe aici si nu prea gasesti informatii prea detaliate de actualitate. In 2019 insa, iata ca autobuze intregi de turisti poposesc aici, turistii turcii frecventand si ei destul de mult astfel de locuri. Probabil si din curiozitate, dar exista si un grad ridicat de sincretism religios in aceste locuri, de imbinare a unor traditii si obiceiuri, astfel ca nu este neobisnuit ca un musulman sa se roage Fecioarei Maria. Asa era si acum 30 ani, cam asa mi s-a parut ca ar fi si acum. Stim noi ca musulmanii cred doar in Allah si nimic altceva, dar in real life lucruri stau altfel.
Erezia monofizita
Am mentionat mai devreme termenul de monofiziti. Prin secolul V, teologii din acele vremuri ale crestinismului timpuriu dezbateau probleme. Eu imi inchipui crestinismul de atunci ca ceva ce inca nu apucase sa se sedimenteze complet. Pe langa arianism, despre care am povestit in articolul din ziua a-6a, cel in care l-am vizitat pe Sf. Nicolae in Demre, a aparut si erezia monofizita ( monophysis – o singura fire) care argumenteaza ca Iisus Hristos are o fire, cea umana fiind inghitita de cea divina precum un cub de zahar se dizolva in apa. Noi astazi, ortocsii clasici cum ar veni, est-europenii, urmam doctrina bizantina clasica stabilita in urma Consiliului de la Chalcedon care stabileste inca odata ca Iisus Hristos are 2 firi, umana, dar si divina. O ramura mai moderata a monofizitilor este cea miafizita, care spune ca firea umana si cea divina s-au unit intr-una singura. Deci tot o singura fire dar care are in ea si uman si divin. Aceasta este doctrina religioasa urmata de crestinii sirieci, armeni, dar si de copti din Egipt, ce este in continuare in contradictie cu teologia bizantina sau calcedoniana.
Miza tutoror acestor idei este ca daca Iisus nu ar fi fost si uman, ci doar divin, atunci toata suferinta Sa nu ar fi avut sens si nici miza. Cum ar fi rascumparat lumea intreaga pentru pacatele sale daca el era doar Dumnezeu?
Sper ca ce am scris mai sus sa nu supere pe cineva care stie mai multe despre acest subiect. Chiar imi doresc sa mi se atraga atentia asupra greselilor facute in interpretarea acestor elemente de teologie ce au divizat lumea crestina in primele secole.
Midyat si 1001 de nopti.
Midyat este un fel de epicentru al regiunii Tur Abdin. Pe vremuri, populatia crestina era majoritara aici, dar genocidul asirian, iar apoi in a-2a parte a secolului XX, conflictul dintre guvernul turc si rebelii kurzi, au creat o instabilitate in care crestinii sirieci au fost prinsi la mijloc, ei alegand sa paraseasca aceste locuri. Pana si Mar Gabriel, cea mai veche manastire crestina ce inca functioneaza a fost in pericol la un moment dat.
Fara a fi mers in Asia Centrala, Iran sau alte locuri exotice, gen Agrabah al lui Alladin, despre Midyat as putea spune ca este clasicul orasel prafuit din desert. Si cand ai putea sa vizitezi un astfel de oras mai bine daca nu in luna August cand afara sunt 45 grade Celsius? Reusim sa parcam masina undeva relativ in centru pe principala strada comerciala a orasului si incercam sa dam de cap orasului. Nici google maps nu prea te ajuta, Tourist Info Point nu era in apropiere, asa ca am incercat singurei sa ii dam de cap. Am intrat printr-un fel de bazar incercand sa iesim pe stradutele din spate ce ne-ar fi dus la un conac aparent important, dar eram blocati de masini parcate prea ingramadit, iar cu carutul nostru masiv era greu sa trecem, asa ca ne-am enervat si am luat-o prin alta parte.
Ne-am invartit aiurea un pic dupa o biserica ce oricum era inchisa si in care nu puteai intra, dar am intrat pana la urma intr-un fel de cafenea-muzeu unde am avut oportunitatea sa vizitam subsolul amplasamentului, un loc racoros, amenajat precum un muzeu, un loc foarte dragut pentru cateva poze cu Bebe T. Tot din acest loc am luat si o inghetata turceasca, prima si singura in aceasta excursie, desert ce nu ne-a prea impresionat. Am ramas ulterior fideli Magnumurilor cumparate de la benzinarii.
Chiar langa beciurile din Midyat ( Midyat Caves pe google maps ), se afla Caravanseraiul – Restaurant Tarihi Midyat Gelüşke Han pe numele sau din Lonely Planet sau google maps. Nu am intrat aici imediat, am zis ca hai sa mai vizitam ceva inainte de a lua pranzul aici. Asa ca am cumparat un magnet de la primul magazin, magnet ce arata o imagine frumoasa cu ceva ce merita neaparat vizitat. Si astfel am inceput sa o luam la pas intreband localnici cum ajungem in acel loc ce prezenta o curte interioara a unei case cu mai multe etaje, ceva foarte oriental si instagrammabil cum s-ar spune. In acest mod am ajuns in principalul obiectiv turistic al Midyatului in 5 minute, spun principalul pentru ca aici erau multi, dar multi turisti, unii dintre ei fiind cazati la acelasi hotel cu noi in Mardin. Deci un fel de castelul Bran al Mydiatului, locul celebru din poze, locul in care se filmeaza telenovele si filme turcesti.
Midyat Culture House, un fel de conac important al orasului, despre care nu am apucat sa aflam foarte multe, dar daca vii in zona, probabil vei ajunge si aici. S-ar fi putut ajunge si cu masina, dar noi nu am fost atat de inspirati incat sa ajungem din prima aici.
Nu a durat mult vizita conacului, am urcat sus de tot, ne-am inbulzit cu toata populatia locala, am facut 2-3 poze cvasiromantice si am plecat spre Caravanserai ca sa luam pranzul. Servirea a fost foarte buna, mancarea a fost foarte buna, scaun de bebelus nu aveau, asa ca eu m-am dus pana la masina sa il iau al nostru, cel portabil, iar cand am ajuns mi-am dat seama ca il lasasem in Mardin. Nu face nimic, doar 10 minute de plimbare dute-vino pe la 45 grade in Mesopotamia. Pranzul a fost bun, am avut carnita, supica, orez, salata, iaurt, ceai, cam tot ce trebuie pentru o masa indestulatoare atat pentru noi, dar si pentru Bebe T. Personalul era destul de impresionat ca am ajuns aici tocmai din Romania si s-au bucurat sa ne faca o poza la plecare in curtea interioara a Caravanseraiului.
De aici am luat-o la pas spre masina. Pana la masina, ne-am oprit la Arkut Bey Kahve ( adica Cafeaua/ Cafeneau lui Arkut Bey ) https://www.artukbey.com/ . Acesta este un brand destul de popular in sudul Turciei, iar tipul ce vindea cafea acolo seamana perfect cu tipul din logoul cafelei, mustacioara precum pana corbului, cu o privire ce alterneaza intre forta, smecherie si visare. Toate la un loc. Popasul aici a durat cam 20 minute, timp in care Andreea a tot analizat cafelele, cot la cot cu nu stiu ce mari mahari din strainatate ce erau si cu traducator si tot ce se cuvinte. Interesant de spus ca au filiale deschise si in Germania, le puteti gasi pe siteul lor. Ajunsi acasa in Romania, am baut din cafeau cumparata de la ei, este foarte buna si pot spune ca o pastram pentru ocazii speciale. Este mare pacat sa calatoresti in Orientul Mijlociu si sa nu te intorci acasa cu cafea, mirodenii si prajituri.
Drumul spre masina s-a desfasurat cu un Bebe T. fara chef de carut, asa ca a stat in picioare in carut cu fata la noi cat timp am strabatut strada principala pe drumul spre masina. Stiu, suntem oribili, cum am putut face asa ceva. Si de ce va povestesc asta? Pai imi amintesc cu drag acum cum ne plimbam noi pe o caldura infernala cu un Bebe T care nu prea mai avea chef de nimic, iar sa-l convingi sa stea in carut nu mai aveai cum. Asa ca i-am deschis centurile, el s-a pus in picioare cu fata la noi, deodata fericirea l-a inundat, iar noi mergeam cu mare grija, dar mergeam in liniste ca o familie fericita.
Mar Gabriel – Cea mai veche manastirea crestina din lume
Ajunsi la masina-cuptor, stam un pic sa o aerisim, dar cat sa stai caci si afara era teroare. Termometrul masinii arata 65 grade. Cam asa am plecat la drum spre Mar Gabriel, masina racorindu-se incet, incet, iar Bebe T. adormind pe scurtul drum pana la cea mai veche manastire din lume, dar si cel mai estic punct al calatoriei noastre. Momentul in care am parcat la Mar Gabriel a fost unul frumos. Chiar daca urma sa il trezim pe Bebe T. ce nu prea dormise, chiar daca era groaznic de cald, eram aici, in punctul ce ne-a fost tinta de la bun inceput.
Program de vizitare Mar Gabriel: 09:30 AM – 11:30 PM / 01:00 PM – 04:30 PM
Manastirea nu poarta numele Gabriel dupa Arhanghelul Gabriel, ci dupa Sfantul Gabriel, un calugar din acest locuri, episcop al regiunii Tur Abdin, un ascet si un model de credinta pentru crestinii primelor secole. Initial, manastirea ar fi primit numele celor ce au intemeiat-o, Sf. Simon si Sf. Samuel, in 397. Legenda spune ca un inger le-a aratat locul in care sa pune temeliile acestui asezamant monahal.
Cand William Darlymple a ajuns aici, era singurul vizitator, iar autoritatiile turcesti aveau o atitudine oarecum dusmanoasa fata de calugarii de aici. Astazi nu mai este cazul. Loc mai turistic ca acesta gasesti greu in toata regiunea. Cand am ajuns acolo, deja erau vreo 20 oameni ce asteptau sa intre, dar intrarea se face doar in grup. Nu este ca la noi la manastiri, sa intri tu cand vrei, pe unde vrei si sa faci ce vrei. Am stat la umbra si am asteptat vreo 20 minute cu un Bebe T. ce se agita si dorea sa mearga in 4 labe prin pietrisul din jurul manastirii, fiind o sursa de amuzament pentru restul turistilor, majoritatea musulmani. De altfel nu era nici pe deprate singurul copil. Turistii turici erau in vizita in familie, erau copii mai mari ca Bebe T. dar si mai mici, pana si unul care parea nou-nascut. Mi-ar fi placut sa fi comunicat mai mult cu turci ce viziteaza aceste locuri, sa ii intreb ce considera despre crestinism? Considera ca daca vin si ei la acest vechi manastiri vor fi ajutati de Dumnezeu sau doar fac turism? Din pacate, nu i-am intrebat, nici ei nu prea stiau engleza. Data viitoare poate voi face jurnalism adevarat. Acum am fost turist.
Intram pana la urma si vizitam Manastirea, dar parca nu a fost asa cum imi imaginam eu. Ca voi intalni calugari, ca ne vom inchina la vechile icoane din aceste locuri etc… A fost complet diferit. Eram o turma mare de oameni, condusi de un baiat al locului ce vorbea in turca. English deloc. Normal ca la un moment dat am luat-o inaintea tuturor ca sa ne bucuram si noi de acest loc in pace, iar capela Maicii Domnului si Rotonda am vizitat-o singuri. Dar oricum, nu vizitezi prea mult si nu este cam ce te-ai astepta. Mai ales daca vii din Romania unde, trebuie sa recunoastem, manastirile, desi sunt un loc de importanta atat religioasa, cat si istorico-culturala, sunt mai prietenoase, mai deschise publicului larg. Dar trebuie sa ii intelegem pe crestinii de aici. Daca nu ar fi fost mai inchisi si prevazatori, poate astazi ei nu ar mai fi existat pe aceste meleaguri, iar noi nu am mai fi stiut de Mar Gabriel nimic, nici ca ar fi existat vreodata.
In ultimii ani au existat iar dispute intre clanul kurd Celebi si Mar Gabriel. In cele din urma, Erdogan a dat dreptate crestinilor sirieci, cel mai probabil si datorita presiunilor din partea UE.
Manastirea Deyrulzafaran sau Mor Hananyo. O slujba in aramaica.
Dupa ce am facut pozele necesare unei astfel de vizite, incercand sa capturam in felul nostru magia locului, ne-am refugiat la masina si am plecat spre Mardin. Doream neparat sa ajungem sa vizitam si Manastirea Deyrulzafaran sau Mor Hananyo. O gasiti cu ambele nume in resurse online. Deyrulzafaran se refera la culoarea calda a stancii din care a fost construita ce se aseamna cu șofranul, deci Manastirea de Șofran. Hananyo este Sfantul caruia este inchinat asezamantul.
Acest loc a functionat drept cap al Bisericii Crestine Ortodoxe Siriece multe sute de ani, din 1160 pana in 1923, cand evenimente ulterioare creări statului national turc i-au fortat sa plece in Syria. Astazi, sediul Patriarhiei Ortodoxe Siriece este in Damasc, dar multe din obiectele de pret ale Patriahiei au ramas aici, cum ar fi scaunul patriarhal vechi de peste 600 ani. Manastirea ar avea 365 de camere, iar unii o aseamana cu un stup, fiind plina de tot felul de incaperi ce pe vremuri erau locuite de calugarii ce vietuiau in aceste locuri. Astazi ar mai fi putini calugari, nu stiu exact cati, dar ii numeri pe o singura mana. Pe unul dintre ei l-am cunoscut si am avut ocazia sa stam de vorba. Dar sa va povestim cum.
Am ajuns la ora 17 fix in parcarea manastirii. In momentul in care am parcat masina, am avut impresia ca motorul s-a oprit fara sa il opresc eu, ca si cum ar fi murit singur, la fel cum a facut la Nemrut Dagi. Dar poate mi s-a parut, cine stie, stresat am fost cam toata ziua cu masina si cum se va comporta. La intoarcere spre Mardin am mai intalnit masini oprite pe marginea drumului, iar atunci cand am urcat un deal abrupt, m-am cam rugat sa fie totul bine, asa ca am inchis AC, sa nu incalzim prea tare masina.
Manastirea este foarte aproape de Mardin, intr-o vale izolata situata la est fata de orasul vechi. Programul exact nu l-am gasit asa ca temandu-ne de ce era mai rau, am intrat repede pentru a incerca sa mai vizitam totusi si interiorul. Complexul are un fel de corp pentru vizitatori ce este la baza delusorului pe care este situata propriu-zis manastirea. Asa ca dupa ce am intrat acolo si am trecut de oamenii relaxati ce beau cafele si ceai, ne-am dus direct la un baiat de la casa de bilete si i-am spus ca vrem si noi sa vizitam manastirea. Ne-a raspuns insa ca mai dureaza 45 minute pana la urmatorul tur. Noi initial am inteles ca se inchide si ca am ratat si ultimul tur, apoi am inteles ca mai aveam insa de asteptat. Dar noi nu mai voiam sa stam atat. Aveam mai multe motive pentru acest lucru. S-ar fi facut tarziu, Bebe T. trebuia totusi sa manance si eventual sa adoarma, traficul in orasul vechi din Mardin s-ar fi aglomerat si mai mult. Nu avea rost sa asteptam atat. Asa ca i-am spus ca noi nu avem nevoie de ghid, caci oricum nu intelegem turca, fiind degeaba, si ca noi suntem crestini ortodocsi din Romania, vrem doar sa ne inchinam si sa vizitam locul. Partea de inchinat am exemplificat-o prin gesturi. El nu prea stia engleza, asadar gesturile au fost cele ce au contat. Am scos si google translate, asa disperati eram. Ne zice totusi sa stam locului si sa- l asteptam. Se intoarce dupa 5 minute, si deodata realizam ca a decis sa ne duce el in manastire si ne arata toata manastirea. A fost un moment incredibil, efectiv nu ne asteptam la asta, am fost tare fericiti. Ne-a plimbat prin mai multe locuri, ne-a povestit cate ceva prin google translate si dupa ne-a dus in capela unde se tinea slujba de seara. Si timp de 30 minute am asistat la ceremonialul crestinilor sirieci la una din cele mai vechi manastiri din lume in vechea regiune Tur Abdin. Toata slujba a fost in limba aramaica, lingua franca pe vremea lui Iisus. A fost absolut o moment incredibil, chiar nu ne asteptam sa traim asa o experienta.
Participarea la slujba oficiata de crestinii sirieci in aceste locuri a insemnat mult pentru noi. Eram de 12 zile plecati de acasa, oboseala incepea sa isi spuna cuvantul, stresul legat de comportamentul masinii ne afecta destul de mult, asa ca linistea si relaxarea de care am avut parte in acele 30 minute au fost bine venite. Mai mult, faptul ca ni s-a permis intrarea in acel loc, unde nu intra orice turist, a facut sa ne simtim privilegiati. Cum zic bloggeri de turism: feeling blessed, grateful si alte lozinci de acest fel pe care si noi le folosim, caci nu suntem nici noi vreun Cartarescu. Bebe T. a stat si el cuminte pe bancuta langa noi.
Dupa terminarea slujbei, am trecut prin fata altarului, am primit binecuvantarea de la calugarul ce a tinut slujba, iar apoi in curte, am facut poze cu tanarul ce ne-a adus aici si cu batranul calugarul , cel ce a oficiat slujba, si care apoi i-a daruit lui Bebe T un snurulet alb si rosu, ce semnifica cele doua naturi, spunand ca ori ai o natura dumnezeiasca, ori una umana, si ca ele nu se intrepatrund. Adica, a expus teologia crestinilor sirieci foarte succint. Bratarea seamana cu un martisor.
Eretici sau nu?
Acum putem avea o discutie interesanta din punct de vedere teologic. Putem fi noi afurisiti din Biserica Ortodoxa pentru ca ne-am rugat impreuna cu eretici? Teoretic, putem. Teologic vorbind, crestinii sirieci sunt iesiti din Biserica lui Hristos in urma Conciliului de la Calcedon de care am vorbit mai sus, deci ei nu mai au Duhul Sfant asupra lor. Din perspectiva noastra, bizantina. Am facut noi un pacat rugandu-ne cu ei? Este greu de zis. Cred ca depinde de cui pui intrebarea.
Am facut si aceasta mica discutie pentru ca desi acum pare ceva banal si irelevant, candva in jurul acestor dogme se invartea o lume intreaga. Ati spune ca este bine ca azi nu mai este asa. Dar eu cred ca doar dogmele s-au schimbat. Lozincile. Lumea se imparte in continuare in vaccinisti si antivaxxeri, ecologisti si oameni care neaga incalzirea globala, vegetarieni agresivi si oameni ce savureaza fripturi de vita, iar exemplele pot continua.
Am plecat foarte linistiti si relaxati din Mar Hananyo. Experienta de care am avut parte a fost una pe masura asteptarilor noastre de la aceste locuri si ne-a dat un imbold semnificativ de curaj si energie pentru continuarea calatoriei.
Ruinele vechiul oras Dara. Un loc ce pare parca desprins din alta lumea despre care ne pare rau ca nu l-am vizitat, dar nu mai aveam timp, nici chef, si totusi parca era prea aproape de granita pentru gusturile unei familii cu un copil. https://turkishtravelblog.com/ruins-of-dara-southeast-turkey/
Spre Mardin cu masinuta noastra supraincalzita
Plecam spre cazarea noastra in cele din urma, cumva eu fiind stresat de faza ce mi-o facuse masina in parcare. Ne incolonam pe strada abrupta care reprezinta intrarea in centrul vechi al orasului si asteptam. Mai urcam 20 metri si simt ca masina isi pierde puterea intr-un mod asemanator celui in care a facut-o la Nemrut Dagi. M-am prins repede ce se intampla si am apucat sa trag dreapta si sa opresc repede masina. Nu am blocat foarte tare traficul, iar un taximetrist turc mi-a facut cu mana cumva razand si spunand “asta e, asa e la noi”.
Locul in care am oprit era totusi foarte prost, era in panta si era doar o optiune pentru scurt timp, asa ca peste 2 minute, dam cheie, masina porneste, si reusim sa mai urcam cei cativa metri ce ne separau de finalul pantei. Masina inca mergea, iar noi stateam pe plat in trafic. GPS-ul acum ne directiona pe drumul spre parcarea Hotelului, care era cumva sus, astfel ca noi trebuia sa o luam pe stradute si sa urcam iarasi brusc. Eu eram destul de nehotarat, ma gandeam ca mai bine continui prin traficul din centru si daca am noroc trag undeva, decat sa urc iar un deal. Dar nici nu a mai fost nevoie sa dezbatem mult, caci chiar inainte sa ne hotaram, masina face iar faza clasica, motorul se opreste, iar eu o trantesc efectiv intr-un loc ce ar face mandru orice bucurestean. Ma si mir cum de nimeni nu a parcat acolo, si ma mir si mai tare cum de politia ce era prezenta in intersectia respectiva nu a comentat nimic. Vizual, am pus in varful unghiului din care pornesc 2 strazi, una care urca, si cea principala. Ok, am blocat cumva urcarea pe trotuar, dar asta este, acum e Bairam, e aglomeratie, se accepta. Oricum, nu aveam ce sa mai fac, masina era kaput. Singura parte buna era ca probabil a-2a zi, masina se va comporta civilizat. Dar asta nu aveam sa stim decat maine. Si uite asa, am plecat spre hotel.
Cum va puteti inchipui ca a fost drumul nostru spre hotel? O placere desigur. Ce “fericire” mai mare putea fi pe capul nostru decat aceasta. Ne-am strans strictul necesar din masina si am plecat frumos cu Bebe T. la subsioara pe o straduta fara masini, macar sa ne bucuram un pic de orasel si ale sale stradute mici si casute dragute. Pe acest drum, cum mergeam noi descurajati, ne-am intalnit cu o doamna si tot prin limbaj non-verbal, am aflat ca este crestina si ne tot facandu-ne semne si repetand un cuvant, am inteles apoi unde ne indruma sa mergem. Am coborat pe niste scari la vale si am ajuns la o biserica siriaca superba din Mardin. A fost intr-adevar o vizita frumoasa si relaxanta pentru incordatii si stresatii de noi. Apoi, am ajuns in dreptul Muzeului din Mardin ce era inchis la ora aceasta, si tiptil am ajuns si la cazarea noastra, fara a mai opri a manca la Bagdadi Restaurant, cheful lipsind cu desarvarsire. Macar la hotel, Bebe T. avea posibilitatea sa se desfasoare cum trebuie in mareata sala de intalniri, sa se zbenguie, sa descopere, iar noi sa lenevim pe perne si sa ne facem sange rau in legatura cu masina.
Seara a fost oarecum nespectaculoasa. Bebe T. s-a culcat, Andreea a ramas la hotel sa se odihneasca si sa posteze fotografii pe social-media, iar eu m-am dus prin oras sa cumpar un magnet si niste sapunuri, caci in aceasta zona sapunul de Mardin este faimos, un fel de Provence. De mancat nu avea nimeni chef, asa ca ne-am rezumat la baclavalele bune pe care le-am cumparat ieri, la cafele comandate de la restaurantul hotelului si la mutrele triste ce isi aminteau de Dacia noastra parasita in capatul celalalt al orasului. Cine stie in ce stare era saraca, singurica acolo? Ne-am culcat in gand cu intrebarea „va porni masina maine?”
In finalul articolului, mai aduc un citat din cartea lui William Darlymple La muntele sfant, caci simt ca se potriveste binisor cu experienta zilei de azi. “Crestinismul este o religie orientala care a crescut cu radacinile adanc infipte in efervescenta intelectuala a Orientului Mijlociu. Ioan Moshu a vazut acea planta incepand sa se ofileasca, batuta de vanturile fierbinti ale schimbarii care cutreiaru Levantul timpului sau. In calatoria pe care am facut-o pe urmele lui, am vazut cum ultimii lastari erau pe cale de a fi scosi din radacini. Aces proces a continuat aprope fara oprire timp de un mileniu si jumatate. Moshu a vazut inceputurile lui, eu am vazut inceputul sfarsitului sau.”
In rezumat, ziua a-12a zi a excursiei noastre prin Turcia a fost cu de toate. Am alternat stari de bucurie si fericire, cu stari de tristete si anxietate. Am ajuns in punctul terminus al expeditiei, dar era sa ramanem acolo. Poate ca asa este mai frumos, sa fie si un picut greu, ca sa ne bucuram cum trebuie de ceea ce ni se ofera.
Spor la calatorit!
[…] Urmeaza o alta zi lunga, petrecuta in tinuturile tulburi din sudul Turciei de la granita siriana, pe o caldura ucigatoare. Chiar daca aveam sa conducem cam 570 km astazi, sa vizitam Gobekli Tepe, unul din cele mai importante situri arheologice din lume, iar apoi muzeul mozaicurilor Zeugma din Gaziantep, principala emotie a zilei era legata de masinuta noastra draga. Oare va reusi ea sa porneasca in urma evenimentelor din ziua precedenta? […]
Super tare ca ne-ati impartasit din experienta aceasta nemaipomenita si învăluită in misterul divinității cu rădăcini ortodoxe. Dumnezeu sa va binecuvanteze !