Nu stiu de voi, dar eu mi-am gasit locul preferat de pe planeta. Chiar daca este o parere unilaterala in cuplul nostru, eu va zic ca m-am hotarat. Acest loc de o minunatie fara margini, este locul meu preferat. Daca vreau sa mi se taie respiratia de mai multe ori pe zi, atunci trebuie doar sa ma invart pe aceasta insula portugheza. Este chintesenta frumusetii peisagistice. Este verde, abrupta si incantatoare. Nu am fost inca in Hawaii, dar ma uit pe niste poze ale unor prieteni calatori si intr-adevar pare ca seamana, dar Madeira are marele avantaj de a fi mult mai aproape de noi si din cate aud, mult mai ieftina.
Insula Madeira se afla in vestul Marocului, cam la 580 km de coasta si la 1000 km de Lisabona. Este a doua din cele doua regiuni autonome ale Portugaliei in care noi ajungem, dupa Insulele Azore. Amandoua sunt atat de exotice si in acelasi timp atat de diferite. Ambele insa sunt insule vulcanice.
Arhipelagul Madeira este format din 2 insule locuite ( Madeira si Porto Santo) si mai multe insule nelocuite. Ca si in Insulele Canare, unde am putut experimenta pe piele noastra, si aici sunt exemplificate mai multe bioclimate. Diferentele sunt evidente intre nordul si sudul insulei. Insula are un climat umed in nord si unul uscat in sud. Cu o temperatura medie anuala de 19,6 grade C, este o destinatie all-year round. Este plina de apeducte sau cum le-au numit si cei care le-au construit, adica portughezii, levadas. Aveau scopul de a cara apa necesara agriculturii in regiunea de sud a insulei. Acestea au o lungime combinata de aprox 2170 km, continua sa aduca apa si sa contribuie la generarea de hidroenergie, iar in jurul lor s-au format si foarte multe trasee turistice care ofera privelisti rupte din rai.
Cristofor Columb a locuit 12 ani pe insula Porto Santo inainte de a pleca in calatoriile salea fantastice. Candva, insulele arhipelagului erau acoperite cu paduri sub-tropicale. Au fost masiv defrisate, si terenurile au fost folosite in scopuri agricole. Cultivarea de trestie de zahar si vita de vie erau candva principalele surse de venit ale insulei, acum este clar turismul. Cine nu ar vrea sa vina sa vada acest loc minunat?
Una dintre caracteristicile cele mai frapante ale insulei este clar bogatia florei sale. Clima sa subtropicala o transforma intr-o gradina paradisiaca. Este unul din locurile cu cea mai mare biodiversitate pe km2 din lume. Flori exotice si plante nestiute te insotesc la fiecare pas. Asa am descoperit noi strelitzia – “floarea paradisului”. La putin timp dupa ce ne-am intors, Traian a gasit-o intr-o florarie si mi-a adus-o cadou, e minunata.
Mai stiti cand am fost anul trecut in primavara la Nisa si Marsilia ? Ei bine acestea au fost huburile noastre pentru escala spre Madeira. Tintisem de mult biletele extrem de ieftine din Marsillia spre Aeroportul International Cristiano Ronaldo (sau informal Aeroportul Funchal), aeroportul cel mai periculos din intreaga lume (doar este construit pe marginea insulei, pe pontoane ce se scufunda in ocean, iar avioanele trebuie sa actioneze franele imediat ce aterizeaza pentru a nu iesi de pe pista). Este cineva care a aterizat acolo si nu s-a uitat inainte la filmuletele de pe Youtube cu aterizari clasificate de-a dreptul la marginea nebuniei?
Am legat perfect aceasta calatorie cu intalnirea cu fratele lui Traian aflat in Erasmus la Marsillia si cu prietenii nostri de la Nisa si iata ca am reusit intr-un final sa ajungem si pe insula Madeira in formula completa, alaturi de baiatul nostru mai mare. Sau mai bine spus cu adevarat in formula completa caci eram deja insarcinata in 4 luni si stiam deja ca suntem cu ambii baieti dupa noi.
E destul de greu sa planifici itinerariul pe insula asa ca o sa va povestim cam ce am facut noi in aceste 4 zile, avand in vedere ca aveam si un copil cu noi si eu insarcinata nu am reusit sa fac anumite trasee la cote maxime.
Ziua 1. Porto Cruz – Santana – Sao Jorge – Levada dos Balcones – Muzeul Balenelor – Peninsula Sao Laurenco
Am ajuns tarziu in noapte pe aeroportul Cristiano Ronaldo si ne-am preluat masina inchiriata, un Volkswagen T-ROC destul de nou, dar care ne-a facut ceva peripetii pe parcursul inchirierii. Am inchiriat masina prin Discover Cars de la Magic Islands Rent a Car.
Am ajuns destul de repede la prima cazare si ne-am culcat. Incredibil esta ca ora in Madeira este la fel ca in Portugalia continentala, cu doua ore in urma celei din Romania. Asa ca atunci cand noi ne trezeam la ora 09:00, era de fapt 07:00 si rasaritul se vedea incredibil, chiar din patul nostru.
Nu am cuvinte suficiente ca sa va descriu cum acesta a fost cel mai frumos rasarit din viata noastra. Parca il pot retrai si acum. Stand toti in pat, in cazarea aflata chiar pe plaja, vedeam cum soarele iese din mare si lumineaza un peisaj rupt din basme, despre care nu credeam ca exista langa noi. Munti de un verde incredibil se scufundau in mare chiar langa noi si incercuiau golful si plaja noastra. Un satuc mic pescaresc, Porto Cruz, era si el martor alaturi de noi la acest rasarit.
Hotelul Vila Bela din Porto Cruz a fost resedinta noastra pentru 2 nopti. Am luat micul dejun cascand gura la amfiteatrul de vis din jurul nostru, chiar la drumul principal, langa plaja. Puteam sa nu mai vizitez nimic din Madeira, caci deja termometrul meu de entuziasm era deja umplut la cote maxime.
Santana
Am plecat sa exploram. Nu aveam un program precis de la inceput, dar stiam ca sunt multe lucruri frumoase de vazut. Cumva am intrat mai greu in programul zilei. Fiind in zona de Nord-Est a insulei, am plecat sa vedem satul Santana si casele traditionale. Ne-am cam ratacit pe aici, ne-am dus la Parcul Tematic Madeira din localitate, un loc dragut de mers cu copii, insa care abia se deschidea cand am ajuns noi, si trenuletul cu care voia Tai sa se plimbe pleca abia peste o ora.
Asa ca ne-am plimbat putin, dar am zis ca revenim alta data in zilele urmatoare. Evident nu am reusit sa mai revenim, dar am trecut prin multe peripetii de-a lungul urmatoarelor zile. Am fost insa in centrul localitatii unde sunt renovate cateva casute din acestea traditionale, viu colorate, construite anume in acest fel, cu scopul de a tine vara rece si iarna cald. Inauntru se vand una alta.
Telecabina din Santana era temporar inchisa. Ne-am oprit la o cafenea unde am mancat primul pasteis de nata. Din pacate, nu a fost tocmai pe gustul lui Traian, desi mie mi-a placut. Pretul total pentru 2 cafele cu pasteis de nata si un suc de portocale a fost cam piperat (aproapte dublu fata de zilele urmatoare) pentru cea ce se voia a fi o cafenea locala traditionala dintr-un satuc. Astfel Traian a cam plecat cu capsa pusa dupa aceasta mini oprire.
Calhau de Sao Jorge
Noroc insa ca s-a destins la urmatoarea oprire. Am tras masina la Calhau de Sao Jorge, practic o plaja de pietre unde se afla ramasite ale vechii ferme de trestie de zahar, fapt ce face ca acest loc sa fie oarecum instagramabil prin prisma unui fel de portic tipic al coloniasmului portghez. Aici ne-am super relaxat si ne-am dat seama cat este de cald. Un martie ce ne cerea tricou si pantaloni scurti aici la plaja. Avand in vedere ca am calatorit cumva low-cost, doar cu bagaj de avion iar in Franta era chiar frig tare, nu am avut asa o gama larga de haine, dar cumva ne-am potrivit noi.
Dupa Sao Jorge, am explorat insula inspre interior, nu inainte de a poposi la un supermarket si sa ne facem clasicele provizii (banane, apa, fistic) si ce mai era necesar atunci. Ajungem in scurt timp pe niste drumuri intortocheate la un Mirador frumos, dar pentru care ne-am chinuit masina pe drumuri foarte inguste cu risc masiv de zgariere.
PR 11 – Vereda dos Balcoes
Am plecat apoi catre un traseu prin natura, pentru asta venisem. Ne-am dus la faimosul Levada dos Balcoes, doar ca gps-ul nu prea stia sa ne zica exact cum sa ajungem la debutul traseului. Informatiile de pe internet sunt destul de ambigue si cumva am parcat intr-un loc indicat de gps si unde am vazut multe masini parcate. Si cumva am ajuns pe la jumatatea traseului.
Traseu este unul scurt de 1,5 km, plin de familii ca si noi si nu numai, care te duce pana intr-un amfiteatru montan, foarte frumos. Am mancat la pranz primele mancaruri traditionale din Madeira. Stiti ca eu am mai scris articole gastronomice, ca de exemplu cel cu Top 10 Street Food in Taiwan. Desi nu am mai apucat sa scriu prea multe despre asta, in orice destinatie noua in care merg, incerc in limita bugetului sa descopar cat mai multe retete locale.
Astfel in prima zi, am mancat la acest local in padure pe traseu. Am incercat prego no bolo do caco – un sandwich cu friptura, cascaval, salata in painica traditionala bolo do caco, dar si 2 supe/ciorbe – sopa de tomate et cebola ( o supa de rosii si ceapa, cu un ou posat si o alta supa, nebunie totala, acorda, o supa traditionala portugheza facuta din oua, usturoi, ulei de masline si alte ingrediente magice.
A fost o oprire perfecta. In general aleg restaurantele pe Google Maps, prefer sa aibe multe recomandari, dar sa fie si in limita de $-$$ max. Preferam localurile traditionale si mai putin cele cu mancare haute cuisine, nu pentru ca nu ne-ar placea, dar continuam sa facem calatoriile noastre cat mai low-cost, fara a ne refuza insa mici placeri, pentru ca ne dorim sa facem cat mai multe calatorii posibile intr-un an, reusind sa ne atingem si cat mai multe din hobby-urile sportive uneori costisitoare.
Traseul ne-a oferit ceea ce cautam. O placuta calatorie in natura, in care si copilul s-a dezlantuit si si-a consumat eficient energia. S-a aventurat in natura, a descoperit plante si pasari noi si a facut curse de alergare destul de aventuroase, pe stilul super-erou. Aceasta mentiune este necesara pentru un eveniment care va avea loc in ziua urmatoare.
Muzeul Balenelor
Unul dintre cele mai impresionante locurile pe care le-am vazut pe insula.
Vanarea balenelor in apele din arhipelagul Madeira este parte din istoria si cultura locului. Muzeul se afla in zona de nord-est a insulei, in oraselul Canical, aproape de ultima destinatie a zilei, peninsula Sao Lourenco.
Este un muzeu impresionant. Pe langa modelele in marime naturala ale balenelor, delifinilor si ale altor animale marine care tranziteaza aceste ape, experienta in submarinul 3D si ghidul audio inclus in bilet, muzeul impresioneaza prin ceea ce inseamna de fapt vanatoarea de balene si modul in care se reuseste imersia vizitatorului in aceasta lume acum apusa.
Desi cred ca doar adultii pot intelege pana la final arhiva completa a acestei indeletniciri care ne este prezentata in muzeu, am plecat personal de acolo extrem de miscata. Am inteles notiuni variate, pornind de la felul in care pandeau balenele in anumite locuri ale insulei, la modul cum plecau sa le captureze si sa le aduca la tarm. Iar apoi modul in care foloseau toate partile componente, in diferite industrii. Nu este neaparat ceva frumos de vazut, dar este o realitate care a existat si este interesant de vazut perspectiva istorica a sa. De la instrumente, la harti, la arme si materiale filmate, nu ai cum sa te plictisesti ca adult. Iar copii pot gasi si lucruri pentru ei, diferite, fara a fi in vreun fel marcati de experienta adultului.
Totul cred ca depinde de parinti, viziunea lor si discutiile pe care le au cu copii. Am plecat de acolo stiind ca am vazut si aflat ceva inedit, nou, pe care nu stiu unde altundeva l-as mai putea vedea in acelasi mod.
Miradouro Ponta do Rosto – Peninsula Sao Lourenco
Am terminat ziua cu un traseu facut la apus. Am ajuns aproape de cel mai estic punct al insulei. Peninsula aceasta fiind mai degraba una semi-arida, cu putina vegetatie datorita vanturilor nordice, dar cu o chintesenta a peisajului care e caracterizat de roci inalte, dramatice, scufundate in abisul apei. O asemanare mai mare cu insulele Canare.
Eram cumva obositi, dar foarte fericiti sa facem acest traseu impresionant. Era destul de tarziu in zi si cumva am zis ca mergem cat putem inainte sa se faca prea tarziu si sa se intunece. Cel mic era si el dornic de plimbare si a facut o mare parte din traseu. Cred ca am ajuns pe la jumatate cand ne-am dat seama ca nu o sa reusim sa ajungem chiar pana la finalul traseului pentru ca eu eram insarcinata si mergeam mult mai greu ca de obicei si eram si cumva prea obosita ca sa mai am starea necesara pentru a ma forta mai tare. Chiar si asa ne-am bucurat de un traseu superb pana aici si cumva, nu stiu cum, am intalnit pe traseul asta mai multi romani decat am vazut pe toata insula.
Ziua 2. Capitala Funchal – Aproape am vizitat Cabo Girao – O vizita la spital – Coasta de Nord-Vest – Porto Moniz
Ne-am trezit in aceeasi cazare frumoasa, ne-am minunat de acelasi rasarit, cu aproape aceeasi bucurie. E destul de incredibil sa vezi un rasarit fara sa fii rupt de somn si sa vrei de fapt sa te culci mai repede la loc. Cel putin pentru mine care nu sunt o persoana matinala, prefer sa citesc, sa muncesc si sa invat in linistea noptii, dintodeauna, sa vad rasaritul a fost o experienta de vis.
Aceasta a doua a zi putea sa fie cea mai frumoasa zi a vacantei, daca era sa analizam strict prima parte a ei. Dar mereu trebuie sa fii pregatit pentru neprevazut. Sa vedem insa cum a decurs dimineata. Am plecat sa vizitam capitala, Funchal si nenumaratele ei atractii.
Funchal
Orasul Funchal priveste oceanul dintr-un superb amfiteatru natural. Aici se afla jumatate din populatia insulei si este cel mai mare oras portughez insular. Nu o sa ma credeti, dar numele orasului vine de la fenicul, funcho in portugheza. A fost fondat in 1425 de portughezul care a descoperit Madeira, Joao Goncalvez Zarco.
Ne-am inceput si noi vizita (dupa ce am parcat chiar in centru, langa telecabina, intr-o parcare privata) cu explorarea orasului vechi – Zona Velha.
Am plecat pe frumoasele stradute din centrul vechi spre piata centrala a orasului, cautand cafeneaua de dimineata. Mercado dos lavadores este o piata turistica, dar merita sa va aruncati un ochi pe aici. In piata de peste puteti sa vedeti faimosii pesti negri, lungi si urati tare, numiti Espada, dar si bucati frumoase de ton taiate in fata voastra.
Standurile cu fructe exotice iti acapareaza privirea, iar comerciantii isi castiga baniii din faptul ca dupa ce te pun sa gusti din toate cele, ajungi sa te simti cam prost sa nu cumperi ceva la sfarsit, toate fiind la ultra-supra-pret. Cateva stradute mai incolo am gasit Anona (pe care il stiam deja din Azore) la 1/4 din pretul din piata. Dar era cel mai ieftin dintre fructele expuse pe acolo, stiam ca e un fruct foarte gustos si i-am luat unul lui Tai caci era tare curios de aceasta noua descoperire.
Am baut o cafea foarte buna si am mancat un pasteis de nata corespunzator, chiar in mijlocul pietei, uitandu-ne la aceasta frumoasa cladire construita in 1940. Inca mai poti vedea aici in piata pe doamnele florarese imbracate in costume traditionale, special pentru turisti.
Am plecat mai departe uitandu-ne la frumoasele cladiri si mergand spre Catedrala din Funchal (Se). Construita in perioada de varf a erei exploratorilor portughezi, reprezenta un simbol al puterii si prosperitatii lor.
Ne-am plimbat prin parcuri frumos aranjate cu plante exotice, ne-am uitat la cladiri fel de fel si ne-am plimbat pe stradute, inclusiv pe straduta Rua da Santa Maria unde usile sunt frumos pictate in diverse stiluri.
Ne-am pus apoi la coada de la telecabina si am urcat sus pe deal, unde sunt unele dintre cele mai frumoase atractii ale insulei.
Gradina tropicala de la Monte Palace
Nu ai cum sa nu te minunezi in acest loc. Pe o suprafata de 70 000 m2 se afla o colectie impresionanta de plante exotice aduse din intreaga lume ce sunt impartite pe diverse zone tematice.
Si daca jos in Funchal ne era cu adevarat cald, sus era atat de bine. Este mediul perfect pentru aceste plante, acea atmosfera sub-tropicala, umeda, care hidrateaza. Gasiti aici o gama larga de atractii vizuale. De la lebede, flamingo, pauni si rate, libere in natura (pasari pe care le gasesti in general in jurul lacului central, dar si a diverselor bazine decorative) la o gama larga de sculpturi si piese de arta, la muzee (unul de arta africana si unul de minerale naturale), dar si o expozitie in natura de ceramica decorativa.
Magia acestui loc mi-a amintit de palatele din jurul Lisabonei, dar si de creatiile lui Gaudi, in sensul in care o minte stralucita plina de cunostinte si dorinta pentru frumos ( José Berardo ), a pus la un loc mici parti ale lumii sale, creand un labirint de uimire pentru vizitatori. Ma simteam ca intr-un film, undeva in perioada colonialista. Cateodata ma gandesc cum ar fi fost sa traiesc in alte timpuri, sa explorez lumea cu mijloacele de atunci, dar imi amintesc repede ca povestile frumoase in randul femeilor erau doar daca faceai parte din clasa privilegiata, si asta doar daca aveai noroc. Azi iti poti construi propria viata prin puterile tale, de oriunde ai porni. Poti ajunge sa vezi lumea si sa vizitezi locurile astea frumoase, cu barbatul pe care il iubesti, avand o meserie respectata, facand proprii tai bani si urmandu-ti si pasiunile in timp ce ai si cativa copii.
Cu sania prin Funchal
Dupa ce am vizitat palatul, am incercat sa ne dam cu faimoasele sănii construite din paie, care coboara pe strazile inguste asfaltale cu o viteza ametitoare. Cu un pret de 50 euro pe cursa este insa ceva inedit si nemaivazut. Cursele pleaca chiar de pe straduta pe care este Gradina si uneori ii poti vedea coborand, daca privesti prin gardul muzeului. Evident ca in acea zi la ora 13:00 era o coada imensa. Copilul isi dorea foarte mult sa ne dam, dar am fi avut minim o ora – doua de asteptat, caci saniile sunt apoi aduse sus cu o masina, iar cei care le conduc si care poarta niste costume traditionale foarte frumoase trebuie sa urce cu autobuzul. Cum nu suntem fanii asteptatului ci mai degeaba al oportunitatilor, am zis ca nu ne dam acum, dar i-am promis cu putine emotii ca ne vom intoarce in alta zi cand e coada mai mica (cumva nu eram siguri ca se va intampla sa revenim).
Am luat si autobuzul pana jos in oras, fiind cumva mult mai ieftin (gandul initial era ca vom cobora cu saniile). Oricum de unde te lasa saniile trebuie sa iei un taxi inapoi sus daca vrei sa iei iar gondola pana jos, sau un taxi spre centrul orasului.
O sa va povestesc insa aici cum ne-am dat pana la urma, in alta zi, caci a fost o nebunie. In penultima zi, pe seara, chiar la finalul programului, desi nu eram singuri ca vom reusi, ne-am dus sa incercam il fericim pe cel mic cu aceasta cursa de neuitat. A meritat riscul, am prins ultima tura de coborare si nu am stat nici o secunda la coada. Am platit si ne-am dat. Desi sunt foarte curajoasa, cumva acum fiind insarcinata, mi-a fost o mega teama cand ne fugareau cu o super viteza cu saniile pe asfalt, franand doar cu picioarele si fara sa am eu nici un control. Dar a fost genial. Copilul a zis ca are el grija de mine.
Revenind la ziua 2, cum era ora pranzului, in jur de 14:00, am decis sa mancam bine inainte sa plecam mai departe. Ca de obicei am cautat pe google maps un restaurant dragut cu multe recenzii, si imediat am gasit unul cu un $ si impinge tava, plin de localnici. Acest impinge tava este minunat cand calatoresti, caci daca nu esti un mare cunoscator al meniurilor si preparatelor, e mult mai usor sa cumperi ceea ce iti doresti daca poti vedea dinainte mancarea. Pe langa asta, nici nu stai sa astepti si iti poti continua rapid calatoria. Astfel am mancat la restaurantul Sabor a Sal din Funchal mai multe mancaruri traditionale delicioase, inclusiv peste si desert, la un pret final absolut modic.
Cabo Girao
Dupa ce avusesem o zi absolut fenomenala pana aici, am continuat itinerariul si am plecat spre Cabo Girao. Cunoscut ca cel mai inalt balcon suspendat din Europa, aflat la 580 m deasupra apei ofera o cadere a privirii direct in abisul marii. Dar, nu am mai apucat niciodata sa vedem acest loc… precum vechii marinari portughezi ce erau inspaimantati de inaltimile stancilor si credeau ca aici isi au salasul spiritele rele, iar astfel se intorceau din drum, de unde si denumirea de Girao (referitor la intoarcere).
Dupa ce am parcat pe o sosea care urca cumva la deal, caci toate stradutele erau pline de masini parcate, ne-am dat jos din masina, copilul si-a luat o jucarie, si am coborat agale pe sosea. In cel mai banal loc posibil, pe o strada normala, fara sa faca vreo activitate care sa-l puna in cel mai mic mod in pericol, mergand agale langa noi, incet, pe strada asfaltata dar mai inclinata, brusc cel mic s-a impiedicat din senin si a cazut pe jucarie. O banala impiedicare s-a sfarsit intr-o balta de sange, caci jucaria s-a interpus cumva intre beton si fruntea lui si l-a zgariat intr-un mod in care oricat de medici am fi fost noi, nu aveam cum sa reparam aceasta rana fara ajutor chirurgical, lucru de care mi-am dat seama in prima secunda in care am examinat leziunea. Nota bene: de atunci nu mai merge cu nici o jucarie in mana pe strada.
Din fericire, eram langa capitala, in miezul zilei. Am gasit un spital privat unde ne-am folosit asigurarea de sanatate de calatorie. Am petrecut urmatoarele 3 ore in spital, unde a fost consultat de chirurg si rana a fost lipita cu lipici chirurgical. Copilul a fost minunat. A primit suc si a fost tinut putin sub urmarire. Stiam si ce semne aveam de urmarit in urmatoarele zile in urma traumatismului cranian si stiam ca aveam unde sa ne intoarcem in caz de orice. De acum incolo o sa-l vedeti cu frumoasele pansamente pe care le-a primit cadou de la spital.
Am plecat de aici direct la cazare. Nu stiu ce planuri mai aveam in ziua aia, le-am uitat pe toate, nu au fost momente usoare. A doua cazare se afla in apopiere de Porto Moniz, pe cealalta parte a insulei. nord-vestica. Partea mai abrupta si mai salbatica a insulei.
Sao Vicente
Am oprit putin sa ne uitam la peisajul incredibil de la malul marii, la capatul localitatii Sao Vicente. A doua zi imi amintesc ca am oprit iar aici la o patiserie foarte buna.
De aici drumul merge doar de-a lungul acestei coaste abrupte spre nord-vest pana la Porto Moniz si in continuare apoi spre sud.
Porto Moniz
Ne-am terminat practic ziua de vizitat in Porto Moniz uitandu-ne la superbele piscine naturale. Contempland un peisaj ireal in timp ce eram cu gandul la vesnica efemeritate a corpurilor noastre.
De cand am copii, am descoperit o noua suferinta. Mai apriga ca oricare alta. Era tare usor sa ma gandesc ca nu imi e frica de nimic legat de propria mea fiinta, poate si a persoanei iubite, dar teama ca ceva rau sa se intample cu copii, mai ales ca acum erau deja doi, iar eu sa nu poti sa ii protejez, e teribila.
Am terminat ziua dupa ce ne-am cazat la Casa do Ribeirinho si apoi am luat cina la restaurantul Armando’s din apropiere, unde am mancat un delicios tuna steak.
To be continued…
Speram ca v-a placut povestirea noastra. Ne puteti da un Like la Pagina de Facebook si un share la articol. De asemenea, va asteptam si pe pagina noastra de Instagram unde postam fotografii si alte povesti.
Spor la calatorit!
[…] Acest articol este ce-a dea doua parte a povestii noastre din Maderia. Prima parte o gasiti aici. […]