Acum un an, la inceput de Noiembrie 2014, eu si Andreea plecam in prima noastra excursie majora din timpul sederii noastre in Lyon. Primul Eurotrip. Prima data cand o luam la pas prin Europa de Vest si urma sa cutreieram impreuna multe orase si sa cunoastem multi oameni. Ma rog, nu chiar, am mai fost odata in Ungaria, Slovacia si Austria, dar a fost cu ocazia unui Proiect European in Slovacia. Si da, am mai fost si prin Georgia si am vizitat mai multe orase cu ghiozdanul in spate. Dar acolo a fost mai mult un fel de CaucazTrip, unde exista alte reguli si alte trairi. Asa ca eu voi considera ca aventura noastra prin 10 orase din Franta, Spania si Italia, timp de 9 zile, merita considerata ca un adevarat EuroTrip.
Unde si cand?
Ajunsesem in Lyon in septembrie 2014, cu ocazia unei Burse Erasmus. Ne-a luat ceva vreme acomodarea in Hexagon si nu ne-am aruncat la excursii din primele zile pentru ca nu stiam inca cam cat cheltuim lunar si daca ne vor ajunge banii pana la prima bursa. Am stat mai mult prin Lyon si ne-am invartit prin imprejurimi. Dar oricum, dorul de duca ne facea sa tot planificam. Nu stiam exact unde vrem sa mergem, dar stiam perioada. Sfarsitul primului stagiu la spital, care in mod normal dura 6 saptamani, dar noi am facut doar 5 pentru ca am lucrat si dupa-amiaza cateodata. Astfel ne-am facut repede numarul de ore necesare pentru echivalarea stagiului. Asa ca excursia noastra urma sa inceapa intr-o Vineri dimineata( era si pacat sa nu mai castigam inca o zi ) si urma se se termine intr-o Duminica, la timp pentru a incepe urmatorul stagiu in Lyon.
Repet, nu stiam inca ce vom face, dar stiam ca avem cam 10 zile libere. Si voiam sa facem ceva fain, ceva maret. Voiam sa vizitam cat mai multe locuri si cat mai diverse. Simteam nevoia sa ne deplasam. Sa fim in miscare. Prea mult statusem in Lyon.
Noi visam de ceva vreme sa mergem prin Italia. In Italia aveam destui colegi in Erasmus prin Florenta si Bologna la care am fi putut apela pentru o noapte de cazare, asa ca a trebuit sa gasim o metoda sa ajungem acolo. Direct, Lyon -Florenta, ar fi fost mai scump si prea sec. Asa ca solutia salvatoare a venit de pe site-ul Ryan Air. 26 Euro Girona – Pisa. Girona adica Catalunia, Spania. Pisa, la 1 ora de Florenta.
Cumparand acest bilet, practic am rezolvat si itinerariul. Urma sa plecam din Lyon si sa o luam incet incet spre Spania. Apoi din Italia urma sa ne intoarcem incet incet spre Franta. Pare destul de simplu. Dar nu e chiar asa. E pacat sa te duci direct acolo, fara sa vizitezi nimic.
Asa ca, primul pas fiind facut, nu mai ramanea decat sa ne facem un itinerariu beton si sa ne gasim cazare prin locurile in care urma sa stam. Mentionam ca nu am platit cazare de a lungul acestor 9 zile. Pana la urma urmei, itinerariul l-am facut si in functie de acest lucru. Chiar nu aveam bani in aceea perioada. Bursa Erasmus inca nu venise si inca eram pe banii de acasa. Cireasa de pe tort a fost ca bursa Erasmus s-a amanat cu putin timp inainte sa plecam in excursie, asa ca a trebuit sa cerem bani de acasa si de pe la prieteni. Cu aceasta ocazie, multumesc mult celor care m-au imprumutat in acea perioada cu banuti. Era pacat sa pierdem biletele de avion si tren cumparate. Si va dedicam si voua acest EuroTrip.
Unde am dormit si cate ceva despre ospitalitate
Legat de cazare, vreau sa ofer niste lamuriri. Da, noi facem parte din categoria de oameni care se simt mai bine cand dorm la alti oameni acasa, decat atunci cand dorm la hotel sau hostel. Simplul fapt de a interactiona cu un localnic, sau macar cu cineva care locuieste in acel loc de ceva vreme, este nepretuit. Cele mai tari experiente de anul trecut le-am avut prin intermediul Couchsurfing, Warmshowers si Meds host Meds. Ok, s-a inteles. Stam gratis la alti oameni acasa. Dam ceva in schimb? Da, dam. Si eu am cazat oameni in Lyon prin intermediul Couchsurfing si eu am primit colegi Erasmus de la Paris si Marsilia la mine in camera. Faptul ca aveam o camera de 9m2 nu m-a impiedicat sa fac asta. Le dadeam lor camera mea si eu dormeam cu Andreea intr-un pat mic si cu o saltea proasta. Foarte simplu. Daca vrei sa faci ceva si vrei sa ajuti niste calatori si niste prieteni, se poate. Ca o paranteza, ma supara faptul ca acum in Bucuresti nu am unde sa cazez pe nimeni. Dar va veni si ziua in care se va putea.
Dar ca sa explic un pic mai mult psihologia aceasta, a calatorului care vine si bate la usa prietenilor sau colegilor, ar trebui sa povestesc cate ceva despre mine. Eu sunt din Constanta, jud. Constanta, Marea Neagra, Litoral, plaja, soare. Pentru mine, este ceva normal ca in timpul verii sa am rude ce ma viziteaza si care stau la mine acasa pentru o zi sau doua. Este o placere sa ai musafiri si sa te revezi cu rude si oameni din alte parti ale tarii. Bunicii mei sunt din Tulcea. Tulcea este punctul de plecare spre Delta Dunarii. Intelegeti unde vreau sa bat. Am fost obisnuit de mic cu acest tip de ospitalitate. In anii in care am stat la camin am continuat acest tip de atitudine. Venea cineva la mine in camera, ofeream ce aveam de mancare si de baut. Daca aveam. Daca nu, c’est la vie.
Acestea fiind spuse, sunt omul care nu se supara cand cineva ma roaga sa doarma la mine acasa sau ma intreaba daca am ceva de mancare prin frigider. La fel, nu mi-e rusine sa cer. Cu atitudinea asta, am castigat prieteni in calatoriile mele, dar am si rarit-o cu alti oameni. Asa e in viata. Nu imi pare rau de nimic.
Itinerariu
Revenind la Eurotripul nostru, chiar a fost o excursie mega low cost. Dar chiar si asa, tot cheltui destui bani. A trecut un an de atunci si am uitat exact cat am cheltuit, dar tin minte sa fie ceva in jurul a 200 Euro de persoana. Transportul costa. Destul. Autostopul este o optiune, dar iti trebuie timp si energie. Mai vrei sa vizitezi si un muzeu, mai vrei sa mananci un gelato, banii se duc. Asadar, sa ii dam bice si sa o luam pe rand. Prin ce orase am fost, de ce am vrut sa mergem acolo si unde am dormit.
Partea I din Eurotrip
Prima noastra destinatie a fost Marsilia. Motivul este foarte simplu. Un bilet de tren cu OUIGO costa doar 10 Euro. Cel mai ieftin mod de a ajunge in Sudul Frantei. E clar ca ne doream sa vizitam Marsilia si ne planificasem sa stam o noapte aici. La un moment dat ne gandeam chiar sa stam 2 nopti, dar ne-am dat seama ca e destul de greu sa ne gasim cazare. Paradoxul este ca aici erau cei mai multi Erasmusi la Medicina din Bucuresti si din Romania. Cum sa nu iti gasesti cazare? Pare aiurea. In afara de Dragos, la care venise prietena, toti ceilalti au spus ca nu ne pot caza. In afara de o colega de la Cluj. Dar a spus ca poate caza doar pe unul dintre noi. Am mai incercat Couchsurfing, dar nu am gasit pe nimeni care sa imi raspunda (mentionez ca nu aveam multe referinte in acel moment care sa ma ajute in acest sens). Asa ca eu am ajuns in Marsilia fara sa avem cazare asigurata.
De ce va tot povestesc despre partea aceasta. Pentru ca poate fi util. Stiti proverbul “La pomul laudat sa nu te duci cu sacul”. Ca sa termin povestea cu Marsilia, in timpul zilei am iesit cu Dragos si cu prietena lui. Cand ne-am despartit, Dragos mi-a propus sa dorm la el daca chiar nu rezolv nimic. Noi voiam totusi sa o rugam pe fata din Cluj sa dormim amandoi pe salteaua gonflabila de o persoana pe care o avea. Acest lucru nu ne deranja deloc pe noi doi. Pana la urma, asa am facut. Colega din Cluj a acceptat, iar eu si Andreea am dormit pe o saltea gonflabila ce nu s-a mai umflat. Hehe, am dormit pe podea. A fost destul de tare, dar am dormit bine pana la urma. Camera a fost calduroasa.
Pe aceasta cale ii multumim mult colegei din Cluj. In acelasi timp, si ea a venit cu ocazia Fete des Lumieres in Lyon si a dormit 2 nopti la Andreea in camera. Asa ca suntem chit. De aceea tot spun ca “sa calatoresti inseamna sa inveti”. Despre oameni in general. Dar si despre faptul ca orice se rezolva. M-am plimbat o zi intreaga prin Marsilia fara sa ma stresez ca nu am un loc de dormit.
Cam lunga istorisirea despre Marsilia si unde am dormit. Dar face parte din aventura acestui EuroTrip. Din momentele dificile de care am avut parte. Si pentru care suntem foarte recunoscatori. Ahh, si Marsilia a fost un oras care ne-a placut pana la urma. Am mai fost de cateva ori in timpul sejurului in Franta si am reusit sa scriem si un articol despre Marsilia, despre Callanques si Chateu d’If.
Urmatorul oras a fost Avignon. Orasul Papilor. Mai multe nu sunt de zis. Ahh da, tot aici este si acel pod celebru care nu este terminat. Nu aveam cum sa ratam acest oras. Am fost norocosi si am gasit cu o zi inainte un BlaBlaCar cu doar 8 Euro de la Marsilia. Am plecat la 8 dimineata, iar la 10 fara ceva eram in Avignon. O ceata cumplita. Dar a fost frumos caci soarele nu a intarziat sa apara.
Un mic regret. Eu vroiam sa ajungem la Pont du Gard. Cel mai mare apeduct roman pastrat din Europa. Din pacate, era 1 Noiembrie ( Ziua Tuturor Sfintilor ), iar autobuzele circulau mai rar. Programul nu se pupa deloc. Asa ca am hotarat sa mai ramanem in Avignon. Si apoi am plecat direct spre Nimes. Un autobuz regional care a costat doar 2 Euro.
Nimes. Auzisem de Nimes de la tipul care face inconjurul lumii cu autostopul. Apoi am cautat mai mult si am aflat ca ai ce vedea pe aici. Un Amfiteatru Roman functional, defapt cel mai mare amfiteatru roman functional din Europa. Unul din cele 2 Temple Romane intacte ramase in Franta (celalalt este in Vienne, langa Lyon) si multe alte ruine romane si temple. Mai multe despre Nimes am scris aici.
Pentru ca urma sa ajungem in Nimes seara, aici am si ales ca cautam ceva pe Couchsurfing. Si am gasit. O tipa din Portugalia care nu facuse niciodata CS. Culmea. Si pentru noi era prima oara cand urma sa fim cazati la cineva acasa. Eram la inceputul Erasmusului. Nu prea aveam referinte pe Couchsurfing si era mai greu sa fii acceptat. Dar am avut noroc. Ea ne-a oferit tot apartamentul ei si s-a dus sa doarma in apartamentul de deasupra, la prietenul ei. Era la fel de emotionata ca noi in legatura cu experienta CS.
A fost foarte tare in Nimes. Noua ne-a placut mult. Poate si gazda a fost ”de vina”, dar eu cred merita inclus acest oras pe traseul celor care calatoresc in Sudul Frantei.
Noi am vizitat Nimes si in dimineata zilei de Duminica, a3a zi de EuroTrip, ca apoi, pe la pranz sa plecam cu Autostopul spre Montpellier.
Montpellier a fost al 4-lea oras in care am poposit in acest EuroTrip. Auzisem de Montpellier ca ar fi un oras fain, iar o noapte petrecuta aici se potrivea foarte bine cu programul nostru. Aici a fost foarte dificil sa gasim o gazda pe Couchsurfing. Principalul motiv a fost ca am nimerit tocmai in perioada de vacanta pentru studentii francezi. Cred ca am trimis peste 20 de mesaje. In final, ne-a raspuns un tip care era un fel de expert in Couchsurfing. Vreo 200 de referinte, 1000 de oameni cazati. Un veteran. Problema cu Veterani este ca nu prea mai au chef de oaspeti. Ei iti ofera patul si cam atat. Nu prea mai exista o conexiune. S-au cam saturat de atatea conexiuni. Si ii inteleg. Tipul asta ne-a dat saci de dormit, ne-a aratat patul, iar apoi s-a dus la laptop. Ok.
Ne-a placut si nu prea in Montpellier. Cred ca in afara de Facultatea de Medicina care este splendida si este cea mai veche din Europa, nu ne-am prea omorat cu orasul. Poate tocmai de aceea nu am fost prea grabiti sa scriem un articol despre oras. Speram sa ne mobilizam cat de curand.
Dupa 3 zile de stat in Franta, urma sa schimbam placa. Trebuia sa ajungem in Spania deoarece in a 5-a zi trebuia sa luam avionul din Girona spre Pisa. Pentru traseul Montpellier Girona am fi avut ca varianta Autobuzul. IdBus. Ne ar fi costat 15-20 Euro. Dar eu vroiam sa fac Autostopul pentru ca se potrivea mai bine cu planul de a vizita Figueres. Figueres este intre granita franco-spaniola si Girona. Deci, in drum spre Girona. Asa ca nu se merita sa luam autobus spre Girona si apoi iar in Figueres si apoi iar in Girona.
De ce era important Figueres pentru Eurotripul nostru? Pai acesta este orasul lui Salvador Dali. Muzeul lui este aici. Ar fi fost foarte pacat sa nu ajungem aici. Buba a fost ca Muzeul nu era deschis Luni. Exact ziua in care am plecat din Montpellier cu Autostopul spre Girona. Era prea tarziu sa mai cumparam bilete de autobuz la preturi bune, asa ca am ramas la planul initial. Pana la urma, a trebuit sa ne intoarcem in Figueres Marti dimineata si sa vizitam Muzeul lui Dali, sa ne intoarcem in Girona si sa mergem direct la avion.
Pun frana putin caci am luat-o inainte. Recapitulam. Luni, a 4a zi, am plecat din Montpellier spre Girona cu Autostopul. Am ajuns in cele din urma in Girona. Girona este un adevarat oras catalan. Barcelona nu are nici o treaba cu Catalunia. In schimb, Girona este o bijuterie catalana. Am avut la dispozitie o dupa-amiaza pentru a vizita orasul. Am vazut un apus superb si am simtit adevaratul spirit catalan. Spania nu exista aici, nu o vei gasi.
Mai multe o sa va scrie Andreea despre oras. Ea chiar s-a indragostit de el. Aici am stat la a 3a gazda Couchsurfing din aceasta excursie. Un medic pediatru de vreo 40 ani care se apucase de Couchsurfing. Foarte tare. Am petrecut o seara foarte placuta in compania lui si am vorbit pana cand imi cadeau ochii in gura.
In a 5a zi, ziua in care urma sa zburam spre Pisa pe la ora 4 dupa amiaza, ne-am trezit devreme si am plecat spre Figueres. Am vizitat Muzeul lui Salvador Dali si ne-am intors. Distractia asta dute-vino ne-a costat cam 7 Euro. Figueres e un orasel micut si dragut, catalan, dar nu stiu daca merita sa vii aici daca nu te intereseaza Dali. Figueres inseamna Dali. Dar si cine nu e pasionat de Dali poate sa vina aici si sa viziteze Muzeul. Costa destul, cam 10 Euro. Merita sau nu merita? Punem poze si va povestim in articol ( care va veni si el candva ).
Partea II din Eurotrip.
Ok. Deja am trecut prin 6 orase si 2 tari in 5 zile. Si inca nu decolasem spre Italia. Am ajuns la Aeroportul din Girona destul de devreme. Am asteptat ceva impreuna cu multi italieni care se intoarceau acasa din vacanta de pe Costa Brava. Ca fapt divers, italienii astia faceau mai urat ca romanii. Repet inca o data. De aceea trebuie sa calatoriti. Veti vedea cum sunt si alti oameni. Si va veti intoarce acasa si veti fi mai toleranti.
Dupa un zbor placut impreuna cu Ryan Air (primul zbor cu ei ), ajungem in Pisa. Prima oara in Italia. Deja, era altceva. Lumea vorbea engleza. Pe langa asta, Pisa e un punct bun de plecare pentru a te indragosti de Italia. Orasul este dragut, italian in sensul toscan al cuvantului. Ne placea ce vedeam si ne gandeam ca aici este miezul Italiei. Oare ce o fi in magnifica Florenta? Inutil sa mai spunem ca ne-am chinuit si noi sa ne facem poze cu Turnul, dar calitatea este mult redusa, fiind noapte, iar telefoanele neperformante.
Pe la 8 seara luam trenul din Pisa catre Florenta. Am dat cam 9 Euro. Dupa 1h si 20 minute, ajungem si in Florenta. Sfat: Puteti lua Shuttle Bus direct din Aeroportul din Pisa catre Florenta. 6 Euro. Era 10 seara si afara batea un vant puternic. Si parca picura un pic. Nu mai tin minte exact. Cert este ca vremea era mohorata. Aici, ne-am intalnit cu prietena noastra Maria, colega noastra de grupa din facultate, care era si ea la Erasmus in Italia. Am stat 3 nopti la ea si la colega ei de camera, Cristina, tot colega de serie cu noi.

Sederea in Florenta a fost odihnitoare si ne-am simtit foarte bine. Fetele aveau examen asa ca ne-am descurcat singuri pe acolo. Ploaia care nu s-a oprit pe durata sederii noastre dadea un oarecare farmec Florentei, dar faptul ca eram ud tot, a facut ca romantismul sa nu fie la cote maxime. Am stat 3 nopti, dar doar 2 zile am apucat sa facem ceva. Cu tot cu ploaia, o zi jumatate. Trebuie sa revenim. Cand vom fi doctori cel mai probabil.
Despre Florenta, Andreea a scris un articol chiar atunci. Atat de mult i-a placut orasul. Aflati mai multe despre ce am facut pe acolo si ce am mai aflat despre oras din tururile ghidate la care am participat.
In a 8a zi, dis de dimineata, plecam spre Bologna. Incercam pentru prima oara BlaBlaCar in Italia si avem succes, chiar daca era cat pe ce ca ei sa plece fara noi. Pana la urma, am reusit sa ii contactam, iar ei s-au intors sa ne ia. Ne-a costat 6 Euro.
In Bologna am stat la Daniela, o studenta din Italia care a venit in urma cu 2 ani la Bucuresti in cadrul stagiilor IFMSA. Bologna este genul acela de oras care ar putea sa fie foarte tare si foarte turistic, insa traieste in umbra Florentei. Este total diferit de Florenta. Un oras rosu-caramiziu in care trotuarele sunt acoperite de cupole si plin plin de studenti. Florenta este plina de turisti, iar Bologna este plina de studenti. Spuneti si voi care este mai autentica. Despre Bologna care ne-a placut si pe care ne dorim sa o mai vedem, vom povesti candva.
Deci in Bologna ne-am petrecut cea de a8a zi a Eurotripului nostru. O zi de Vineri. Din pacate, nu prea am reusit sa gasim CS la Torino. Doream sa dormim la Torino urmatoarea zi, iar pe timpul zilei sa vizitam Milano, urmand ca in Torino sa ajungem seara. Nu am primit raspuns pe CS decat dupa ce am cumparat biletul de autobuz Milano Lyon, asa ca nu am mai avut ce face. Ce fel de Autobuz? Unul de seara cu Eurolines. Plecam la 9 din Milano, urma sa ajungem la 6 dimineata in Lyon. 30 Euro. Rezonabil. Asadar, nu am mai vizitat Torino cu aceasta ocazie si ne-am rezumat doar la Milano.
Prin urmare, am ajuns in Milano pe la ora 9-10, dupa un drum de aproximativ 2 ore cu BlaBlaCar care a costat 12 Euro/persoana. Inutil sa spun ca era mai ieftin decat trenul. Aveam la dispozitie o zi intreaga pentru a descoperi Orasul Modei. Daca ne-a placut sau nu, nu stim ce sa zicem. Partea cu moda. Nu. Partea istorica. Da.
Cand vom scrie articolul despre Milano, promitem sa ne axam pe partea istorico-culturala. Daca ar fi sa mentionez un highlight, a fost pizza cumparata de la un magazin de familie si mancata intr-un parculet, la apus, langa cea mai veche Biserica din Milano. Destul substanta in acel loc. Celebrul Dom din Milano nu m-a impresionat peste masura. Cum mi-a spus cineva chiar azi, Dumnezeu nu incape in locuri mari.
Transportul a costat cam asa: Lyon Marsilia 10; Transport Marsilia 5; Marsilia Avignon 8; Avignon Nimes 2; Montpellier Tramvai 3; Tren X3 Figueres Girona 10; Autobuz Aeroport Girona 3; Avion Girona Pisa 26; Autobuz Pisa 1,5; Pisa Florenta 9; Florenta Bologna 6; Bologna Milano 12; Transport in Milano 5; Milano Lyon 30. Total Transport 130 Euro. Si da, am economisit facand Autostopul cam 15 Euro. Nu e mult, dar ne am distrat. Ca sa nu punem la socoteala si faptul ca noi voiam sa facem Autostopul Torino-Lyon. Dar nu prea am mai avut cum sa facem asta…
Un pic despre calatoria cu autobuzele in Europa de Vest
Ne-am suit si in autobuzul de Lyon dupa ce o romanca care lucra la Eurolines ne-a dat cardul de imbarcare (biletul il cumparasem cu o zi inainte pe internet). In Autogara din Milano erau toate natiile. Numai italieni nu. Marea majoritate luau autobuze spre Franta, Belgia si Marea Britanie. Langa noi, statea o familie de tigani din Macedonia care vorbeau tiganeste, iar la un moment dat, capul familiei s-a dus sa fumeze o tigara in WC in timpul mersului. Bineinteles, soferul l-a amenintat ca il da afara din autobuz, iar incidentul nu s-a mai repetat. La granita italo-franceza, dupa ce prea bravii vamesi francezi ne-au controlat actele de identitate, au plecat din autobuz fara sa deschida si toaleta. In toaleta se ascunse un maghrebian. Dupa ce am plecat de acolo, a iesit si zambea, foarte fericit ca scapase din incurcatura. Am povestit acest lucru pentru ca multi au impresia ca daca sunt in Schengen nu ii mai verifica nimeni. Ba nu, te verifica daca doresc asta. Si in general autobuzele Eurolines sunt oprite.
Dimineata, pe racoare, am ajuns si in Lyon. Dupa 9 zile de calatorit. Obositi, dar multumiti.
Concluzii
A fost o super excursie. A meritat fiecare moment si fiecare clipa, si mai ales a meritat sa o planificam. Cel mai frumos la excursie este totusi planificatul. Apoi lucrurile merg bine sau mai putin bine. Important este sa te bucuri ca ai plecat de acasa, ca traiesti niste experiente si ca vezi niste locuri frumoase.
Recapitulam un pic.
3 Tari. Franta, Spania, Italia.
10 Orase. Marsilia, Avignon, Nimes, Montpellier, Girona, Figueres, Pisa, Florenta, Bologna, Milano.
9 zile.
A trecut un an de atunci si unele lucruri poate s-au mai estompat. Nu imi mai amintesc bine unele lucruri, cat am dat pe mancare si cat am dat pe intrari la muzee (in general, nu am dat). Dar poate nu pentru asta am vrut sa scriu acest articol. Ci mai mult ca sa arat cum am ajuns sa facem toate lucrurile acestea. Au venit natural. Cand planificati urmatoarea excursie, uitati-va pe harta si vedeti ce este in jur. Cautati pe internet ce e de vazut pe acolo. Cautati pareri. Intrebati. Cititi ce au facut si altii. Acest Eurotrip al nostru, este si meritul altor oameni care scriu articole si au bloguri de calatorie. Si ei m-au inspirat pe mine, la fel cum si eu imi doresc sa inspir pe altii.
Spor la calatorit!
[…] 3 Tari. 10 Orase. 9 Zile. Primul Eurotrip. […]