Toulouse. Occitania (I)

Dupa sederea in Lourdes, nu aveam unde sa ajungem altundeva decat in Toulouse. De aceea si plecasem in Sud-Vestul Frantei. Chiar daca Toulouse este atat de aproape de Bordeaux, cele doua nu au nici in clin nici in maneca. Orase total diferite, cu inimi care bat in alt ritm. Ceea ce este bine. Două Franțe, sau două Frănci…sau mai precis, in Bordeaux vezi Franța, in Toulouse vezi Occitania, sudul cel neimblanzit care a fost alipit cu forta la Regatul Francez.

Lasand la o parte incepetul romantat al acestui articol, sa gasim o gazda pe Couchsurfing in Toulouse a fost dificil. Am trimis cereri intr-una, inca de cand eram in Lyon. Dar nimic. Raspunsul izbavitor a venit cand eram in Muzeul din Lourdes si ploaia ne ameninta. Pe buna dreptate spun izbavitor pentru ca in acel moment, eram destul de ingrijorati de perspectiva de a nu gasi un loc de dormit, iar cerul negru si ploaia care urma sa vina peste Lourdes nu contribuia deloc la voia buna. Asa ca, am primit mesaj de la un baiat care ne-a anuntat ca nu are decat o camera in care vom dormi cu toti, dar ca nu este problema si ca vrea sa ne ajute.

Am ajuns in Toulouse dupa un drum foarte frumos cu trenul de a lungul Pirineilor. In tot acest timp, ne uscam incaltarile dupa ploaia indurata de a lungul zilei. Coboram in Gara din Toulouse si incepem sa ne indreptam spre Centru. Intram in primul Lidl pe care il vedem si cumparam ingrediente pentru ce aveam sa gatim diseara. Cumparam si fistic…fisticul incepuse sa devina un obicei in timpul calatoriilor urbane din Franta…nu era chiar asa scump, poate chiar mai ieftin ca in Romania, asa ca ce putea fi mai frumos decat sa ma plimb prin orase si sa mananc fistic. Normal ca aruncam cojile la gunoi, nu pe strada.

Ajungem la locul de intalnire si il asteptam un pic. Intre timp, eram uimiti de cat de populara era echipa de rugby a orasului. Peste tot afise, magazine ale clubului, un spirit frumos. Si in Lyon aveam echipa de rugby, dar cei din Toulouse sunt super cunoscuti. Oricum, rugbyul este foarte popular in sudul Frantei, orasele mici fiind campioane in Champions League-ul de la Rugby. Toulon, Pau, Castres, ati auzit de ele mai mult ca sigur daca sunteti fani rugby.

Gazda noastra este un student din Ecuador. El studiaza ceva inginerie aviatica pe aici prin Europa. Unde altundeva decat in Toulouse, sediul Airbus. Din ce mai tin minte, el urma sa termine facultatea si dorea sa mai faca ceva stagii de pregatire pe afara. M-am uitat de curand pe profilul lui de Couchsurfing si a locuit in Goteborg pentru cateva luni, dar s-a intors in Toulouse. Ne-a povestit cat de frumos este in Ecuador si ca trebuie sa vizitam America de Sud. Pretul biletului de avion este in schimb destul de piperat, si nu este chiar atat de ieftin pe acolo. Mult mai scump decat in Asia de Sud Est.

Francesco ne-a dus imediat la el acasa. Nu a fost un drum lung, el locuind in centru, foarte aproape de fluviul Garonne. Surpriza maxima a venit atunci cand ne-a dus in camaruta lui dintr-un fel de bloc in care locuiesc mai multi tineri. El sta la ultimul etaj, defapt chiar intr-o mansarda. De acolo, te poti urca pe acoperis. Stiti faza din Pisicile Aristocrate, cand stau ei pe acoperis si admira Parisul. Asa ne simteam si noi. Caramida rosie facea tot peisajul. V-am mai spus ca Toulouse este numit orasul roz, pentru ca asa considera unii ca ar avea aceea caramida reflectia, dar mie mi se pare tot caramiziu. Oricum, o diferenta imensa intre Bordeaux si Toulouse. Alte lumi.

Dupa ce ne-am facut poze pe acoperis, ne-am apucat sa gatim. Am facut clasicele paste cu sos de rosii pe care le cunoaste orice student din orice tara si apoi a venit un baiat din Italia, prieten bun cu Francesco. Prieten bun e mult spus, prietenie specifica Europei de Vest mai mult. Baiatul din Italia a mancat niste fasole la conserva, s-a baut o bere si apoi s-a dat plecarea spre ceva bar unde urma sa fie ceva concert super tare. Din pacate, cand am plecat, nu ne-am luat nici unul ceva de ploaie. Dar am luat camera de fotografiat.

Asa ca am ajuns la locul cu pricina. Desigur, un barulet dragut care a blocat strada pentru ce urma sa se cante acolo. Se canta, se bea, era fain nu zic nu. Pacat ca a inceput sa ploua si lucrurile au devenit mai putin distractive. Nici eu, nici Andreea nu prea aveam chef de dansat in ploaie. Daca eram cu prietenii nostri si ne agitam pe acolo si ne durea in basca, era altceva, dar asa, nu prea era fun. In afara de Francesco care si el ii stia din vedere pe unii de pe acolo, nu prea aveam motive sa dansez in ploaie. Nici bere nu aveam la noi, si nu aveam chef si nici fonduri pentru a da 5 Euro pe o bere in acel moment. Asa ca eram cam tristi din exterior, dar sincer nici nu voiam sa fiu altfel. Sunt momente in care e fain sa fii pe val, si alte momente in care mai bine o iei relax. Si fusese o zi prea lunga si spirituala pe alocuri ca sa dau din cap pe niste ritmuri banale de dragul momentului.

Am pus accentul mai mult pe acest episod pentru ca ne-a cam stricat seara asa, in sensul ca nici nu voiam sa trag de Francesco sa plecam acasa, dar nici sa mai stam nu aveam cum pentru ca chiar ne ploua si aveam si camera la noi. Nu prea aveai oricum unde sa te adapostesti. Pana la urma si Francesco si a dat seama ca nu prea era combinatie sa stam acolo si am plecat spre casa. Nici nu mai tin minte daca a venit si italianul, dar cert este ca m-am bucurat ca nu a venit. N-am nimic cu italienii in general, sunt chiar oameni buni, dar asta imi era antipatic. Prea se agita… si nu e bine sa te agiti chiar asa mult.

Ajunsi acasa, am facut un dus cald si apoi am mai stat la palavre pana ne-am culcat. Chiar am vorbit super mult si ne am culcat tarziu. In general, Francesco ne a povestit ce a facut el prin Toulouse si ce calatorii a mai facut. Lui ii place foarte mult sa mearga pe jos asa ca odata a luat o cu el pe prietena lui si au mers prin satucele de a lungul Pirineilor mai multe zile, exact acelea pe care le vazusem noi din tren si ne gandeam ca ce frumos ar fi sa te plimbi pe acolo…

A2a zi, ne-am cam dat seama ca nu prea am vazut mare lucru din Toulouse si ca ar fi indicat sa mai si vizitam un pic acest orasel. Francesco nu stia daca o sa aibe timp sa ne plimbe el pentru ca el lucreaza la un magazin de inghetata, unde patroana este o italianca, dar pana la urma a primit liber pentru jumatate de zi. Defapt, jobul lui este sa se plimbe cu un fel de bicicleta prin oras care are si frigider de inghetata. Ceva distractiv totusi.

Asa ca Francesco al nostru ne-a luat la plimbare. Ne am dus mai intai la Muzeul orasului construit intr-o veche abatie. Un muzeu foarte frumos unde am intrat gratuit datorita statutului de student, dar ne-am cam grabit. Cumva tot ce am vizitat in Toulouse in aceea dimineata a fost pe fuga pentru ca voiam sa prindem un anume tren in directia Albi. Revenind la muzeu, deosebit. Si picturi frumoase si mari, si tot felul de obiecte adunate de a lungul veacurilor din Toulouse.

Dupa vizita muzeului, am plecat spre piata deschisa in fiecare duminica, cum este in fiecare oras francez. Piata este asezata langa o biserica destul de maricica si aratoasa. Cumva, Francesco avea impresia ca noi nu stim cum e cu pietile acestea si ca pentru noi ele erau o noutate, asa ca ne explica incontinuu cum isi petrec francezii duminicile cumparand produse agroalimentare dintr-o piata din centrul istoric al orasului. Poate omul nu retinuse ca stateam si noi de ceva timp in Lyon. Altfel spus, piata nu ne-a impresionat, destul de haotica, iar preturile erau mai mari ca in Lyon. Francesco a parut putin dezamagit ca noi nu eram prea impresionati de piata. Probabil s-a gandit ca romanasii astia n-au habar de ce inseamna un mode de vie francaisse. Incet incet, am plecat si din piata si ne-am intors la vizitatul nostru cel de toate zilele.

Despre occitani si limbi pe cale de disparitie

Dar inainte sa povestesc ce am mai vazut prin Toulouse, trebuie sa va spun ceva despre Tolosa. Cine e Tolosa. Pai acesta este numele occitan al orasului. Imaginati va ca in tot sudul Frantei se vorbea limba occitana. Comparati limba occitana cu ceva intre catalana si franceza, oricum ceva mult mai latin decat franceza de azi. Pe scurt si schematic, in Franta se vorbeau doua limbi. Langue d’oil in Nord si langue d’Oc in Sud. Oil si oc inseamna Da in cele doua dialecte/limbi. Oil a devenit oui-ul de azi, iar oc a ramas in continuare. De aici si denumirea unor regiuni din sudul Frantei ca regiunea Languedoc. In ultima suta de ani, franceza a devenit din ce in ce mai puternica si limbile acestea regionale isi pierd din influenta din pacate. Cum este si cazul limbii aromane. Eu sunt si aroman intre timp, si observ cum limba piere si aici, in Balcani. Din pacate, nici aromanii, nici occitanii nu isi mai vorbesc limba, cel putin nu cat de mult ar trebui. Spre rusinea mea, nici eu nu sunt fluent, dar inteleg destul de bine si pot sa leg o conversatie, dar nu la nivelul la care mi as dori. Dar dupa cum scrie si pe anumiti stalpi de pe Autostrada Soarelui, “Armânlu nu cheari!”, adica aromanul nu moare. Despre calatoria mea in Balcani pe urmele aromanilor am povestit in acest articol. Calatorie de suflet in Balcani pe urmele aromanilor. Traseu si planificare.

Tot acest bla-bla pe care vi l-am povestit despre occitani, limba occitana si aceste limbi pe cale de disparitie este ca sa va spun ca numele strazilor este trecut si in limba occitana. De astfel, in multe orase din sudul Frantei, este asa. Si in Aix en Provence si in Montpellier am intalnit acest lucru. Un lucru foarte frumos, cum si in Harghita si Covasna mi se pare normal sa fie scris si in ungureste, cum si in satele majoritate romanesti din Bucovina de Nord este scris si numele in romaneste.

---

Mai multe despre Occitania si aceasta parte a Frantei care inca doreste sa isi pastreze identitatea aparte voi incerca sa povestesc in articolul despre Albi si Carcassonne. Locuri foarte importante pentru istoria acestor meleaguri. 

Despre locurile importante pentru un turist in Toulouse, vom vorbi in articolul urmator.

Articole Excursie Sud Vestul Frantei

1. Excursia in Sud Vestul Frantei. Traseu, sfaturi si buget.
2. Bordeaux, un alt fel de Paris.
3. Dune de Pillat
4. Lourdes, cel mai vizitat loc de pelerinaj catolic din lume.
5. Toulouse. Occitania
6. Toulouse. Pe partea turistica
7. Albi. Caramida si catari.
8. Carcasonne, un clasic.

Speram ca v-a placut povestirea noastra. Ne puteti da un Like la Pagina de Facebook si un share la articol. De asemenea, va asteptam si pe pagina noastra de Instagram unde postam fotografii si alte povesti.

Spor la calatorit!

Spor la calatorit!