Medicinistii calatori

Sevilla, Andalucia – Cel mai frumos oras. De ce?

 

Sevilla, de departe cel mai frumos oras din Spania, de departe cel mai frumos oras din inima mea, acesta trebuia sa fie titlul complet al articolului.

Despre Sevilla merita sa scrii o carte, nu un articol. Este locul in care se gasesc arhivele Indiilor, ea fiind odata poarta Spaniei catre colonii, este locul unde se afla mormantul lui Cristofor Columb,este locul unde acordurile piesei Carmen, a lui Georges Bizet, se desfasoara pe strazile inguste din spatele fabuloasei catedrale, este locul unde frumusetea castelului Real Alcazar de Sevilla aminteste de stapanirea maura a Spaniei si locul unde se afla Plaza de Espana, o cladire ce nu are comparatie cu nici o alta pe care am  vazut-o pana acum. Si asta nu e inca nimic.

Vreau sa va cer scuze inca de acum pentru calitatea pozelor, dar pe vremea aceea un telefon era tot ce aveam la indemana. Am incercat totusi sa surprind, chiar si asa, lucrurile care m-au impresionat, poze care sper sa va transmita acelasi sentiment frumos.

Sevilla este epicentrul experientei mele spaniole, punctul principal a ceea ce a inseamnat explorarea intregii regiuni Andalucia, casa mea timp de o luna. De-a lungul vietii am avut mai multe case, bineinteles pe primul loc fiind Bucurestiul unde m-am nascut, apoi este orasul Lyon din Franta unde am stat 1 an, iar apoi sunt si domiciliile mele timp de cel putin 1 luna, precum Cairo, Taipei, Sevilia, dar si Malang. Au fost domiciliul meu pentru ca atat timp cat am locuit acolo nu am fost un calator, un turist, ci am fost un locuitor al orasului. Un om care are o casa unde doarme, unde vine sa gateasca, de unde pleaca la serviciu, unde se intoarce seara dupa ce iese cu prietenii in oras la o “cerveza” sau un “tinto de verano”. Sevilla este de departe orasul meu preferat in care am locuit, dar Bucurestiul nu se pune in acest calcul pentru ca e orasul in care m-am nascut si am locuit intreaga viata. Dar daca ar fi sa plec din Bucuresti, aici as pleca, in Sevilla.

De altfel, Sevilla este orasul care m-a convins si ce meserie sa-mi aleg in viata, experienta in spitalul Virgen del Rocio a fost definitorie pentru decizia pe care am luat-o mai tarziu. Faptul ca m-am intalnit anul trecut la adunarea Societatii Internationale de Boli Infectioase in Pediatrie  cu seful sectiei cu care am lucrat acolo si care m-a invitat sa revin la ei, nu este decat o intorsatura normala a destinului. Asa o consider acum, nu mai cred in noroc, dar cred in destin. Stiu ca va veni ziua in care ma voi intoarce aici.

Cu colega mea de camera si prietena mea cea mai buna din Sevilla, Kata, unguroaica de origine si ea medic acum.

In Sevillia am ajuns singura, in vara anului 2014, aici urma sa petrec stagiul IFMSA de practica in Pediatrie. Traian, prin inca o intorsatura frumoasa a destinului, urma sa petreaca aceasi luna in Barcelona. Da, stiu, pare aceasi tara, dar nu e. Andalucia si Catalonia sunt departe una de alta, si nu ma refer doar la cei 1000 km departare, ci la tot ceea ce inseamna cultura regionala spaniola, si mai ales clima. Siesta mea la 42 de grade la pranz, era departe de ploile de vara ale viitorului meu sot de pe plaja Casteldefels din Barcelona.

Am ales Sevilla in cunostinta de cauza. Desi nu fusesem inca la Madrid sau oriunde in Spania, stiam ca nu vreau sa vad o capitala, voiam sa vad orasul care sa intruchipeze povestile mamei mele din copilarie despre Spania. Ea nu a fost niciodata in Spania, dar studiase limba spaniola si cultura lor in tinerete. M-am dus pentru visul ei de a vedea Spania. Voiam sa vad oameni veseli, flamenco, tauri, chiurros, tapas si sa aud frumusetea melodioasa a limbii. Desi trebuie sa recunosc, nici nu stiam ce sunt tapas inainte de a ajunge concret in Sevilla. Am avut o intreaga discutie cu colegul meu grec in prima zi in Sevilla despre asta, pana cand intr-un final m-a dus sa mananc si am inteles pe loc.

Familia Panciu, o prezenta colorata.

Aici cu Traian cand a venit sa ma viziteze, dupa 1000 km de taram spaniol traversat cu autostopul, totul despre aventura lui aici.

Am pus piciorul jos in Spania prima data in Madrid, cu colega mea rusoaica cu care m-am intalnit in aeroport. Totul despre povestea noastra in Madrid si despre ce puteti vizita in aceasta mare capitala a Europei aici. Am continuat drumul spre Sevilla cu un tren de mare viteza din gara Atocha, a durat doar 2 ore si a costat in jur de 50 euro. Pentru a ajunge mai ieftin in Sevilla puteti lua autobuzele Alsa din Madrid pentru 20 euro, dar veti face in jur de 6-8 ore. Depinde cat timp si ce buget aveti.

Ca sa ii fac o mica introducere oficiala, Sevilla este capitala si cel mai mare oras al comunitatii autonome spaniole Andalucia . Este un oras frumos, dar la superlativ, plin de istorie care se scurge prin porii tuturor cladirilor magnifice care ii alcatuiesc centrul istoric. Mereu m-am gandit ca imi va fi greu sa scriu povestea orasului doar intr-un articol, dar probabil ca acesta este doar inceputul.

Putina istorie

Istoria orasului se intinde pe mai bine de 3000 de ani si este strans legata de raul Guadalquivir care separa orasul in 2 parti, Sevilla si Triana.

In perioada romana, Sevilla purta numele de Hispalis. Chiar aproape de oras la aprox. 10 km se afla in fapt prima asezarea romana din zona, Italica, asezare ce reprezinta insasi locul de nastere al imparatilor romani Traian si Adrian. Ramasitele orasului sunt fabuloase, dar despre asta va voi povesti intr-un viitor articol.

La inceputul secolului VIII d.H orasul a fost cucerit de mauri si redenumit Isbilya. Era maura a durat pana in secolul XIII si exista cateva cladiri superbe care inca dainuie din aceasta perioada, inclusiv Turnul Giralda al Catedralei, curtea Patio del Yeso din palat si o multime de ziduri ale orasului.

A urmat perioada castiliana, mormantul regelui castilian Fernando III, a carei armata a alungat maurii din oras in 1248, se afla inca in marea Catedrala din Sevilla. In acel moment familia regala Castiliana s-a mutat in castelul Alcazar si toate moscheele au fost transformate in locasuri de cult crestine.

Epoca de aur a Sevilliei a inceput in 1492, odata cu prima calatorie in lumea noua a lui Cristofor Columb. Toate bunurile care veneau in Spania din Lumea Noua treceau mai intai prin portul din Sevilla.  Dezvoltarea orasului a explodat in acel moment.

Epoca de aur a ajuns la final la sfarsitul secolului XVI cand si monopolul de marfuri venite din Lumea Noua a incetat, fiind apoi urmata de o ciuma care a maturat orasul.

In 1929, parcul Maria Luisa si Plaza de Espana, au fost inaugurate cu ocazia Expozitiei Americano-Iberice. Apoi la 500 de ani de la pleacarea lui Cristofor Columb, in 1992 Sevilla a organizat o noua expozitie internationala. Ocazii care au dus la dezvoltarea orasului si aparitia a noi cladiri frumoase.

Daca vreti sa aflati si mai multe despre istoria orasului va recomandat sa mergeti in tururile ghidate gratuite din Sevillia, noi le-am facut pe toate 3. Fiecare are alta tema.

O sa va povestesc acum despre ce putem vizita in Sevilla pentru ca apoi sa va fac un intreg articol despre ce putem experimenta in Sevilla. Suna bine, nu?

  1. Catedrala Santa Maria de la Sede din Sevilla – Hagamos una iglesia tan hermosa y tan grandiosa que los que la vieren labrada nos tengan por locos.

 

O sa incep cu Catedrala pentru ca este de departe cea mai fascinanta cladire. De cand am pus prima data ochii pe ea nu imi venea sa cred cat de mare este, nu o puteam cuprinde cu privirea, si nu degeaba zic asta avand in vedere ca este defapt cea mai marea catedala gotica din lume si este bineinteles un sit UNESCO.

Constructia catedralei a durat peste 100 de ani, din 1401 si pana in 1506. Este construita pe locul fostei moschei Aljama din secolul XII. Daca o sa vedeti ceva cu siguranta in Andalucia , sunt toate aceste fascinate catedrale construite in locul unor foste moschei.

Din fost moschee au ramas aici doar Curtea cu Portocale ( Patio de Naranjas ), Poarta Iertarii     ( La Puerta del  Perdon) si faimosul turn Giralda.

Trebuie sa vorbim putin despre turnul Giralda, simbol al orasului, minaret al fostei moschei si acum clopotnita, care a fost timp de 800 de ani cea mai inalta cladirea din Sevilla . Pentru mult timp a exista un protocol conform careia nu aveai voie sa construiesti nimic mai inalt decat Giralda, lucru care a dus la pastrarea panoramei orasului la fel de frumoasa , fara vreun zgarie-nor care sa stirbeasca frumusetea clasica a orasului timp de foarte multi ani. De curand insa un turn a fost construit reusind sa strice un pic peisajul.

Se poate urca pe rampe pana in varful turnului de unde aveti o priveliste superba a cartierului Santa Cruz, al castelului si al detaliilor frumoase din acoperisul cateralei. De ce pe rampe? Pai inainte , cand era o moschee, cel care striga chemarea la rugaciune urca pana in varful turnului cu un car tras de cai.

Revenind la catedrala, una dintre cele mai importante atractii este mormantul lui Cristofor Columb. Desi alte orase din lume revendicau ramasitele acestuia, recent s-a demonstrat prin testare ADN ca acesta este fara doar si poate locul sau de odihna, asa cum si ar trebui sa fie.

Pretul biletului de intrare in catedrala este de 9 euro pt adulti si 4 euro pt studenti, eu am intrat abia in ultima zi inauntru, dar nu a fost zi in acea luna in care sa nu trec pe langa ea si sa casc ochii iar si iar.

  1. Castelul Real de Alcazar

Un castel superb pe care am reusit sa il vizitez inainte sa vad castelul din Granada, ceea ce a fost perfect pentru ca am putut atunci sa ma minunez la vederea lui. Atat de exotic, atat de maur. Dar desi arata exact ca un castel maur, cele mai frumoase camere ale sale au fost contruit nu sub stapanirea lor, ci  de muncitorii mauri ai regelui spaniol crestin Pedro cel Crud al Castiliei in anii 1360 cand acesta a decis renovarea extensiva a castelului.

Inauntrul palatului sunt mai multe complexe datand din perioade diferite, vechiul castel maur cu Patio del Yeso, apoi palatul renascentist cu Casa Negotului unde Cristofor Columb a semnat contractul sau cu Regina Isabela, apoi palatul Regelui Pedro I construit in stil maur. La etaj avem dormitoarele. Va pun mai multe poze asa ca sa prindeti putin din frumusetea acestei creatii arhitectonice.

Ah si daca va pare cunoscut peisajul, este pentru ca apare atat in sezonul 5 cat si in sezonul 6 din Game of Throns.

Foarte important castelul se poate vizita gratuit in fiecare LUNI de la ora 16:00 iarna si 18:00 vara. Eu asa l-am vizitat. Coada lunga s-a disperasat imediat si a fost o adevarata placere. Altfel biletul costa 13, 5 euro, dar nu merita ratat.

  1. Plaza De Espana si parcul Maria Luisa

Parcul Maria Luisa este cel mai mare spatiu verde din Sevilla, aproape de rau si plin de plante exotice. A fost construit cu ocazia Expo 1929 avand ca epicentru superba Plaza de Espana.  Este per total unul dintre cele mai frumoase parcuri din Europa.

Poate cladirea sa va fie cunoscuta pentru ca apare in multe scene din filmul Lawrence al Arabiei.

Tot complexul este practic un semicerc urias, cu cladiri care se continua parca la infinit si la care poti ajunge trecand peste mai multe poduri superbe, reprezentand cele patru regate vechi ale Spaniei. De-a lungul peretelui se afla etalate toate regiunile autonome din Spania reprezenate prin placi din ceramica produse in Triana .

Cladirea este folosita in pricincipal acum in scop guvernamental, dar exista o intreaga zona in care turisti pot urca si se pot fotografia de la frumoasele balcoane ce impodobescc cladirea.

  1. Turnul de Aur al Sevilliei ( Torre del oro)

Acest frumos turn domina malul raului Guadalqivir.  Este o ramasita a zidurilor fortificate maure , care candva erau compuse din peste 160 de astfel de turnuri.

Dateaza din anul 1220 si legenda zice ca era placat cu dale de aur , de unde ar proveni se pare si numele. Dar in timpul invaziei Americilor, alte povesti ne spun insa ca era plin de aurul mayasilor si incasilor si ca de aici ar veni defapt numele.

Am vizitat si noi turnul si inauntru am gasit un muzeu maritim destul de interesant. Panorama din varful lui asupra celor 2 parti ale orasului este cea care merita cu adevarat.

Chiar de aici pleaca si diverse barci care fac tururi pe Guadalqivir, o alta posisbilitate de a va petrece timpul aici in oras.

  1. Cartierul Triana 

Cartierul Triana l-am vizitat cu un tur ghidat gratuit care se ocupa doar de vizitarea lui . Ne-a fost mult mai usor asa sa gasim toate locurile interesante si sa aflam intreaga sa istorie. Este cunoscut in Sevilla ca si “ Republica Independeta Triana”. Era candva cartierul in care locuiau tiganii care munceau in Sevilla, acestia nu aveau voie sa locuiasca inauntru zidurilor orasului si trebuiau sa treaca podul seara de seara cand terminau munca. Este defapt si locul in care s-a nascut dansul flamenco, ei fiind cei care l-au creat.

Zona este faimoasa pentru “azulejos”, placile de ceramica produse aici care impodobesc o mare parte din cladirile din Sevilla, cum ar fi si Plaza De Espana. Pe vremuri erau facute din  namolul din malul Gudalqivirului care demarca sfarsitul Trianei.

  1. Metropol Parasol

Revenind putin la modernism, aceasta constructie inovativa este printre primele lucruri pe care le-am vazut cand am ajuns in Sevilla.

Cunoscuta si sub numele de “ las setas” ( ciupercile), aparent este cel mai ambitios, scump si controversat proiect de dupa Expo 1992 care a avut loc in Sevilla. Se autoproclameaza ca fiind cea mai mare structura de lemn din lume, fiind alcatuita din sase mari parasolare unite intre ele, ce ii dau un aer aproape SF. Ce este cel mai frumos este ca poti urca sus pe ea, biletul incluzand o bautura de la bar  si o panorama incredibila a orasului.

Cladirea este chiar in Piata Encernacion.

  1. Plaza de toros de la Real Maestranza de Caballería de Sevilla

Arena de tauri a Sevilliei are peste 12.000 de locuri. In timpul festivalului anual al Sevilliei aceasta este cunoscuta ca fiind unul dintre cele mai faimoase arene de tauri din lume.

Mai multe despre luptele cu tauri, si daca sa mergeti sa experimentati asa ceva va povestesc in urmatorul articol despre ce facem in Sevilla.

  • Arhivele Indiilor

M-am tinut mult sa intru in cladirea asta, si parca niciodata nu o gaseam deschisa. Am reusit in ultima mea zi in Sevilla sa intru si aici.

Aceasta cladire adaposteste o arhiva extrem de valoroasa ce cuprinde intreaga istorie a Imperiului Spaniol in Americi. Arhiva este plina cu materiale de la autobiografii ale primilor conquistadori si pana la documente din secolul XIX.

 

  1. Fabrica Regala de Tabac din Sevilla

 Cladire veche datand inca din secolul XVIII, este inca din 1950 sediul Universitatii din Sevilla. Dar dupa cum ii spune si numele a fost o fabrica de tutun, de altfel una din cele mai vechi fabrici de tutun din Europa. Spanioli au descoperit planta de tutun imediat dupa ce s-au intors din Americi si au profitat de ea din plin.

Cladirea era localizata fix inafara zidurilor orasului.  Fabrica si-a inceput productia in 1758.

Ramane una dintre cele mai frumoase cladiri industriale din lume, una dintre ultimele de acest tip care mai stau in picioare si astazi. A fost o placere sa ne plimbam pe acolo, printre studentii care ieseau de la cursuri.

  1. Cartierul Santa Cruz

Reprezinta toata zona centrala ce include Catedrala, Real Alcazar, Strada Mateos Gago si cartierul Evreiesc dar nu numai. O plimbare pe aceste strazi este tot ce ai nevoie.

  1. Muzeul de arheologie si Muzeul de Arte Populare

Cele doua muzee se afla fata in fata, in parcul Maria Luisa, si sunt gratuite pentru membri UE sub 26 de ani asa ca noi nu am ezitat sa le vizitam si pot sa zic ca a meritat.

  • Italica

Pentru o excursie in afara Sevillei, Italica, orasul roman aflat la doar 10 km de Sevilla, in care s-au nascut marii imparati Traian si Adrian, este destinatia perfecta.

Dar mai multe nu va povestesc despre Italica pentru ca o sa avem un articol separat.

Pe langa aceste atractii principale mai sunt numeroase cladiri deosebite, biserice, balcoane, stadute, gadini interioare, muzee, si mai ales sunt numeroase activitati specific spaniole pe care trebuie sa le faceti daca ajungeti in Andalucia.

Dar totul despre ce putem face ca si activitati in Sevilla  in urmatorul articol!

Spor la calatorit!

 

 

 

 

 

 

 

Alte articole foarte dragute

Comments

comments

2 thoughts on “Sevilla, Andalucia – Cel mai frumos oras. De ce?

  1. Pingback: Top activitati spaniole pe care sa nu le ratezi in calatoria in Andalucia. - Medicinistii calatori

  2. Pingback: Cadiz - Un oras inconjurat de ape. In bataia vantului in Andalucia. - Medicinistii calatori

Leave a Reply

Your email address will not be published.