Medicinistii calatori

Ghid pentru calatoritul in Ucraina anului 2016

Cand am spus oamenilor ca vom merge in Ucraina in vacanta de iarna, mare parte dintre ei se uitau la noi cu ochii mari si spuneau ca suntem putin cam nebuni. Degeaba explicam noi ca mergem in Liov si Cernauti, adica Vestul Ucrainei, departe de Estul Ucrainei unde este un mic razboi in desfasurare. Distanta dintre Liov si Donetsk este de peste 1000 kilometri. Donetsk si razboiul sunt mai aproape de Romania decat de Liov. Asa ca nu ne temeam sa mergem acolo, mai ales ca era un vis mai vechi de al nostru, acela de a vizita si Cernautiul si frumosul Liov.

Acest mic ghid despre Ucraina din 2016 se adreseaza celor care calatoresc ca noi, dar si celor care doresc un grad mai mare de comfort. Nu ne axam prea mult pe detalii, ci pe atmosfera din Ucraina, pentru ca acest lucru ii impiedica pe multi sa calatoreasca acum acolo. 

Urma sa intram in Ucraina dupa cateva zile petrecute prin Germania, Cehia si Polonia. Sincer vorbind, nu aveam alta optiune de a ne intoarce in Romania din Cracovia… . Am fi putut sa o luam spre Budapesta si apoi tren spre Bucuresti, dar mai facusem asta de multe ori si ar fi fost si un pic mai scump. Asa ca ce putea fi mai fain decat sa tranzitam Ucraina in drum spre casa si sa mergem si in locurile pe care ni le doream atat de mult sa le vedem?

 

Prin Centrul Liovului

Prin Centrul Liovului

 

 

Universitatea din Bucovina

Universitatea din Bucovina

Panou prin Cernauti

Panou prin Cernauti

Dar planul acesta al nostru era sa fie dat peste cap de catre Epidemia de Gripa porcina AH5N1 din Ucraina. Au murit multi oameni (peste 300 la momentul plecarii noastre ), scolile au fost inchise, lumea era sfatuita sa evite spatiile publice, nu se gasea Tamiflu in farmacii, spitalele erau depasite de situatie,ce mai, o placere. Ce iti poti dori mai mult atunci cand calatoresti ? Am aflat acest lucru cam cu 3 saptamani inainte sa plecam in Ucraina. Ne-am gandit la cateva alte trasee prin care am fi putut evita tara, si apoi cu cateva zile inainte sa plecam, fiind inca nehotarati in privinta viitorului traseu, pana la urma ne-am hotarat sa facem vaccin antigripal si cu asta basta, am mers inainte cum am stabilit. Momentul in care am luat decizia a fost unul de pace interioara pentru ca era exact ce ne doream sa facem. Sa terminam vacanta apoteotic cu Ucraina. Asa cum era planul initial.

Cam acesta este contextul celei de a 2a vizita a noastra in Ucraina, dupa cea din 2013 in Odessa. Numai ca in 2013, nu avusese loc inca EuroMaidanul, presedinte era inca Ianukovici ( prorusul )  si nu era nici razboi in Donbas. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Si nici noi nu ne asteptam sa fie atat de schimbate, dar noua ne-a convenit de minune. Ce anume, va spunem imediat.

Despre EuroMaidan si Devalorizarea Monedei nationale

Nu intru in detalii, dar e bine sa aveti o idee despre ce s-a intamplat in Ucraina in ultimii 2-3 ani. In 2013, poporul ucrainean s-a revoltat deoarece Presedintele Ianukovici nu a semnat acordul de asociere cu UE, in timp ce Georgia si Moldova semnasera. Au inceput protestele in Kiev care s-au cronicizat si oamenii stateau de ceva luni bune in piata. Nu stateau doar cu panselute, nu… . Piata Mare din Kiev( supranumita EuroMaidan ) ajunsese sa fie un mic stat in stat. Oamenii se pazeau unii pe alti, lucrurile ajunsesera cam paramilitare. Asta si pentru ca multi din veteranii razboiului din Afghanistan au ajutat protestatarii sa se organizeze.  Dupa multe conflicte cu organele statului in care au murit oameni nevinovati, lucrurile au escaladat definitiv atunci cand lunetistii au omorat mai multi oameni din Maidan. Nici acum nu se stie cine a dat acel ordin, cine erau acei lunetisti, dar asta nu vom stii niciodata ( amintiti-va de teroristii din 1989 din Bucuresti ). Cert este ca dupa acest eveniment, totul a luat-o razna, multi oameni au murit degeaba de ambele parti, iar Ianukovici a fugit in Rusia. Astfel, revoltele din Ucraina au ajuns in stadiul de Revolutie. Drept si prin urmare, s-a schimbat regimul politic, au urmat alegeri, pro-europeni au castigat, a fost anexata Crimeea de Rusia, a inceput razboiul civil din Estul Ucrainei ( zona industriala numita Donbas , iar Ucraina a inceput sa adopte din ce in ce mai multe reforme si sa se alinieze standardelor europene. Incet, incet, oamenii au inceput sa saraceasca, iar acum veti gasi multi ucrainieni care va vor spune ca era mai bine inainte.)  Pe scurt, cam asta s-a intamplat si cam asta se intampla cu ocazia Revolutiilor si a democratizarii societatilor. Unii se imbogatesc rapid, iar altii saracesc rapid.

Euromaidan_collage

Un mic colaj luat de pe Wikipedia aratand cateva din evenimentele importante de atunci. Mai multe aici

De ce ne intereseaza aceasta mica istorie ? Pentru ca daca acum 3 ani, pentru 1 EURO primeai 10 Grivne, acum, in 2016 primesti 30 Grivne. Ce inseamna acest lucru ? Devalorizarea monedei nationale, saracie pentru localnici, salariul minim in Ucraina anului 2016 este sub 50 Euro, iar daca nu esti bussines man, cum ne-au spus ucrainieni cu care am stat, e cam nasol. Cam mori de foame. 

Un mic exercitiu de imaginatie. Imaginati va ca in Romania, 1 Euro va costa 15 lei. Cam ce inseamna asta. O tragedie.

Dar daca esti turist, e foarte fain in Ucraina. Te simti bine, iti permiti orice, mananci unde vrei, orice vrei,  cat vrei… . Si aici vreau sa ajung: Merita sa mergi acum in Ucraina… va veti simti super bine si oamenii sunt foarte bucurosi ca vin turisti la ei in tara. Liovul este un super oras, cu o istorie impresionanta, un oras care inseamna enorm de mult pentru polonezi. Practic, este un oras polonez. Iar, Cernautiul este un oras care merita vazut, mai ales pentru istoria romaneasca.

Suvenirurir ieftine prin Ucraina

Suveniruri ieftine prin Ucraina

Sa trecem si la lucruri concrete despre Ucraina.

Cum intram in Ucraina ? Pasaport sau Buletin ?

Pentru Ucraina iti trebuie pasaport, dar nu ai nevoie de viza. Un pasaport simplu costa 280 lei si este gata in 2 saptamani si e valabil 5 ani. Cel temporar costa 210 si e gata imediat, dar este valabil 1 an.

Cum ajungem in Ucraina ?

Pai nu avem zboruri directe din Romania in Ucraina. Asa ca depindem de punctele de frontiera terestre. Cea mai folosita trecere este cea de la Siret, pe drumul dintre Suceava si Cernauti, dar si pe la Sighetul Marmatiei –Solotvino se trece des. Pentru Odessa si sudul Basarabiei, se trece pe la dubla vama de la Reni. Intri in Republica Moldova si apoi peste 1 km, intri in Ucraina. Mult timp pierdut desigur, dar e singura varianta. Din Delta Dunarii nu se poate trece in Ucraina, doar localnicii pot trece cu permis special. Cand mergeti pe la Siret, asteptati-va sa stati minim 1 ora la Vama. Este destul de horror, mai ales cand va intoarceti.

Daca ajungeti cu trenul in Suceava, de obicei sunt oameni in afara garii care transporta persoane la Cernauti cu ocazia. Spui unde vrei sa mergi, el il face o propunere, tu acepti sau nu si asta a fost. Asa ca va descurcati oricum.

Exista trenuri directe, dar sunt scumpe pentru ca asa sunt cele internationale, mai scumpe decat fac. Dar, daca sunteti calatori adevarati, puteti lua trenuri separate si platiti mult mai putin. Mai ales ca din Decembrie 2015, CFR a introdus trenul direct Bucuresti –Vadu Siretului. mai multe de detalii despre acest tren am gasit aici.  Vadu Siretului este in Ucraina, imediat dupa granita. De acolo, luati un microbuz si ajungeti imediat in Cernauti, iar de acolo Liovul si Kiev sunt foarte accesibile.

Un Trabant pe acoperisurile din Liov

Un Trabant pe acoperisurile din Liov

Iar daca vreti sa mergeti la Liov pe alta ruta si v-ar interesa si Maramuresul nostru, luati trenul Bucuresti –Sighet care va aduce in Sighet dimineata, vizitati Memorialul Durerii si mergeti si la Cimitirul Vesel de la Sapanta, apoi treceti granita cu un taxi, si luati trenul de seara Solotvino-Lviv. Sighet si Solotvino sunt 2 localitati amplasate de o parte si alta a raului Tisa. Un fel de Giurgiu – Ruse. Despre acest traseu, s-a scris si aici.

De ce este mult mai bine sa luati trenul separat ? Pentru ca veti plati foarte putin pe trenul ucrainean. De ce ? Pentru ca grivna s-a devalorizat, iar un tren rapid Cernauti – Liov costa cam 20 lei, in timp ce cel lent costa 3-4 lei. Ridicol stiu. Trenul de noapte Cernauti -Kiev costa cam 20 lei la vagon de dormit clasa a3a.  Asa ca eu zic ca Ucraina este destinatia perfecta de o vacanta de vara studenteasca. Mai ales ca in vagoanele de dormit nimeni nu interzice consumul de vodka. Legenda spune ca atunci cand trenul pleaca din Gara , toti oamenii scot din geanta mancare si vodka.

Cazare si mancare

Am dormit o seara in Cernauti la hostel pentru ca nu am putut ajunge la gazdele de pe Couchsurfing. Se numeste Yard Hostel and Coffee Shop. Am dat 9 Euro pe o dubla cu baia pe hol in centrul orasului, pe strada pietonala centrala. Booking mi se pare destul de eficient in a gasi cazare ieftina peste tot. In Liov sunt aceleasi preturi mici. Nu exista scuza sa nu mergi.

O bere intr-un bar fitos luat parca din Centrul Vechi bucurestean costa 3 lei. O cafea 2 lei. Un meniul zilei la un restaurant normal, costa cam 10 lei. La localuri asemanatoare Springtime, mananci cu 6-7 lei, supa si felul doi. In Cernauti, la restaurant Bucuresti, in cadrul Centrului Cultural Roman, am mancat cu 45 ron 2 oameni, ciorba radauteana, felul 2 ( dar fara carne ), o portie de papansi si 3 pahare de vin. Dar e un restaurant scump, toti localnicii stiu asta.

Papansi draguti la Restaurantul Bucuresti din Cernauti

Papansi draguti la Restaurantul Bucuresti din Cernauti

Pentru low-cost, patiseriile autentice nu intarzie sa apara. Inca de la granita polono-ucraineana, am gustat niste gogosi bune si pline de ulei. Serios vorbesc, o gama larga de patiserii. Nu ca in Bucuresti, dar te descurci.

In pietele locale, preturile sunt absurd de mici. Totul este sa stii limba. Nu stiu sa spun cat e uleiul, dar o sticla de vodka la 0,7 l costa cam 9-10 lei, un pachet de tigari de la 1 Leu la 3 Lei. Atentie! La vama nu ai voie decat cu 2 pachete de tigari si 2 litrii de alcool.

Turism

Ai ce vedea in Ucraina. Liovul este bijuteria Ucrainei, Cernauti are cea mai frumoasa Universitate din toata tara, iar Cetatea Hotin si Camenitsa sunt perfecte pentru o excursie de 1 zi din Cernauti. Odessa este o mica Viena la malul Mari Negre unde vine toata Moldova si Ucraina sa isi petreaca vacanta de vara.

Opera din Liov

Opera din Liov

Cetatea Hotin si Nistrul. Aici era Hotarul de pe Nistru.

Cetatea Hotin si Nistrul. Aici era Hotarul de pe Nistru.

 Daca vreti sa ajungeti si la Kiev, nu o sa va para rau. Toti cei care au ajuns acolo au ramas placut impresionati.  Iar pentru cei pasionati de extrem, Cernobil este aproape de Kiev si puteti face un tur pe acolo. Costa destul de mult ( cam 150 Euro cu tot cu permise ). Nu va speriati de radiatii. O calatorie cu avionul pana in China este mult mai iradianta decat 3 ore petrecute pe langa reactor.

Poti sa mergi si prin Carpatii Ucrainieni, sa vizitezi Holomeea, orasul in care este Muzeul Oului de Pasti.

Cel mai placut in Ucraina, a fost sa ne plimbam prin centrul oraselor alaturi de localnici care aveau treaba si isi vedeau de problemele lor. In Europa de Vest, acest lucru nu se mai intampla. Centrele istorice sunt pentru turisti. Aici, toata lumea statea la un loc si viata continua in felul ei. Nimic fortat.

Despre turism si ce faci prin Ucraina, am gasit aici niste articole. Lonely planet si Travel ukraine.

Siguranta

M-am simtit mai in siguranta decat in multe orase din Franta. Politia este omniprezenta. Atentie, am spus Politia. Pentru ca pana acum, era Militia. Dar odata cu occidentalizarea statului si venirea unor oameni noi si motivati, totul a fost restructurat si multi din politisti de azi sunt oameni tineri care vor sa schimbe ceva. Au primit uniforme noi si se vede ca exista un suflu proaspat. Multi din acesti politisti sunt membri ai patrulelor civice care au protejat cumva populatia in perioada de dupa EuroMaidan cand tara era in haos si nu era guvernata de nimeni, iar razboiul civil ameninta intreaga tara.

Cum am spus, politia este prezenta si chiar daca nu ar fi, vezi ca populatia are un spirit civic puternic. Oameni sunt solidari si se respecta. Vezi asta in tramvai, pe strada, in atitudini. Oameni pusi la incercare de soarta, dar care nu uita omenia. Aceasta este impresia mea despre Ucraina.

Transport

Transportul in comun din Liov si cred ca in toate localitatile (si in Odessa costa la fel acum 3 ani si biletul arata la fel) costa 2 Grivne.  Adica cam 30 de bani romanesti. Biletul se cumpara de la Vatman sau sofer, iar apoi il compostezi. In Liov, exista multe indicatoare in engleza, datorita Euro 2012, asa ca e mai usor sa te descurci. In Cernauti am mers pe jos si nici nu prea ai avea nevoie de autobuze daca stai in Centru.

Pentru extraurban. Autogarile sunt amplasate pe langa gara din oras. Nu am gasit pe internet un site care sa iti arate foarte bine orarul microbuzelor din Ucraina, asa ca va trebui sa mergi acolo si sa vezi cu ochii tai cum sta treaba.

Poti incerca aici, dar eu nu prea i-am dat de cap. Oricum, sunt tot felul de microbuze si firme, si fiecare pleaca cand vrea. Cum am zis si mai devreme, esti in Romania anilor 1990-2000.

In schimb, pentru trenuri exista un site super bun care iti arata si pretul si poti si cumpara biletul de pe el. Foarte util atunci cand este vara si toata lumea merge in vacante si vrei si tu un loc la vagonul de dormit.

Autostop. Sau cum se spune pe rusa, avtostop. Noi am facut autostopul din satul romanesc de langa Cernauti spre Camenitsa si Hotin si inapoi. A fost cel mai simplu.

A2a zi, cand plecam spre Romania, tot cu autostopul am plecat. Si am ajuns pana in Siret, Romania. O sa povestim mai multe despre asta cu alta ocazie. Singurul impediment este limba, dar am avut noroc. Din 4 masini, 2 ucrainieni si 2 romani. 

Limba

Ucrainieni invata la scoala limba rusa ca limba straina. Aparent, se pare ca limba rusa chiar este diferita de ucraineana. Din ce am inteles de la mai multi, ucraineana este ceva intre rusa si poloneza. Apropo, sa nu le spuneti Spasiva. Desi toti ucrainienii stiu ruseste, se intampla ca in acest moment a aparut un val de nationalism puternic, iar lumea nu mai vrea sa vorbeasca ruseste in mod curent. Ba chiar se uita urat la tine daca vorbesti rusa.

Descifrati va rog! Scrie pe slava "Fortareata".

Descifrati va rog!
Scrie pe slava “Fortareata”.

Cum rusa este limba straina 1, va dati seama ca oameni nu prea stiu alte limbi straine. Asa ca e cam greu cu engleza, franceza sau germana. In Liov e bine cu poloneza, iar in Cernauti cu romana. Dar nu te baza pe asta. E neaparat necesar sa inveti macar alfabetul si sa poti citi macar cat de cat, un indicator, orice. Te poate scoate din probleme…

De final…Mergeti in Ucraina!

Sper ca in acest articol am explicat cat de cat ce am inteles noi din Ucraina. Cele 5 zile petrecute acolo ne-au relaxat teribil si ne-am simtit extraordinar. Un loc in care poate nu este mare bogatie, dar un loc viu. Oamenii traiesc. Cu bune si cu rele. Si merita calatorit in Ucraina pentru ca este aproape, este autentic, este ieftin si chiar ai ce vedea. 

Comments

comments

7 thoughts on “Ghid pentru calatoritul in Ucraina anului 2016

  1. Pingback: De ce merita Odessa vizitata la timp? – Medicinistii calatori

  2. Pingback: Drumul dintre Cracovia – Liov si granita UE-Ucraina – Medicinistii calatori

  3. Tenescu Mihai

    Bună..am citit cu mare atenție și interes articolul tau..unul de altfel excelent ..caut de ceva vreme un site sau pe cineva anume care să mă ajute să găsesc un mijloc de transport pentru a ajunge în Kiev prin perioada 10-15 septembrie 2016..nu găsesc cam pe nicăieri ceva concret..și dacă s’ar putea să mă ajuți în vreun fel..ti’as fi recunoscător)..măcar să mă îndrumi în vreun fel..sper ca îmi vei citi mesajul..mă poți găsi pe facebook..Mihai Lucian din Reșița )..îți pot lăsa si un nr de contact..0743194354..îți doresc o după-amiază plăcută în continuare si rămân cu speranța că vei citi acest mesaj)

    1. Traian Post author

      Din pacate,am citit tarziu acest mesaj. Asadar, nici noi nu am fost la Kiev si nu avem niste recomandari exacte. Eu, daca ar fi sa vreau sa merg la Kiev, as lua ceva gen BlaBlaCar.Ro din Resita catre Suceava via Bucuresti. Cred ca te va costa cam 100lei cu totul. Apoi, din Suceva costa cam 30 lei drumul pana la Cernauti cu autobuzul. Am inteles ca se gasesc si localnici care se ofera sa faca drumul cam pentru aceeasi suma. De acolo, trenul de noapte te va costa cam 30 lei. Grivna e slaba rau. Cel putin asa tin eu minte ca costa trenul.
      In rest, cauta ceva avion din Belgrad, daca ar exista, sau sa ajungi la Budapesta si acolo sa existe un tren direct pana la Kiev, dar trenurile internationale sunt scumpe.
      Sau, de la Bucuresti sa iei un microbuz pana la Chisinau si de la CHisinau alt microbuz pana la Kiev. Dar nu stiu cat ar costa din Chisinau apoi. Dar poti incerca si asa.Cu trenul de seara din Cernauti castigi o noapte dormita in tren.
      Sper ca te am ajutat cumva. In rest, nu prea stim alte lucruri despre Kiev, dar stim ca planificatul calatoriilor de acest fel este mult mai dificil ca in Europa.

      1. CIPRIAN

        Exista, o data pe saptamana, un vagon direct Bucuresti – Kiev si retur. Se poate ajunge usor la kiev si via Chisinau, cu trenul sau autocarul. Dar cea mai ieftina varianta cred ca este:
        – tren IR CFR Vadul Siretului – Bucuresti = 986 grivne (aprox. 152 lei) – clasa a 2-a;
        – tren IR CFR Vadul Siretului – Suceava = 223 grivne (aprox. 34 lei) – clasa a 2-a;
        – tren local (personal) UZ Vadul Siretului – Cernauti = 9 grivne (aprox. 1,40 lei)
        – tren de lung parcurs UZ Cernauti – Kiev = 241 grivne (aprox. 37 lei) – vagon de dormit clasa a III-a – vagon de dormit deschis, comun = cuseta/platzkart;
        – tren de lung parcurs UZ Cernauti – Kiev = 306-379 grivne (aprox. 47-58 lei) – vagon de dormit clasa a II-a – compartimente cu 4 paturi = cupeu;
        – tren de lung parcurs UZ Cernauti – Kiev = 805 grivne (aprox. 124 lei) – vagon de dormit clasa I – compartimente cu 2 paturi = suita;

        Pentru calatorii (excursii individuale) in Ucraina – Cernauti, Liov, Odesa, Kiev, Bukovel etc, precum si pt. servicii de ghid personal, va stau la dispozitie, tel. 0722363643 sau cipriancristea_2000@yahoo.com – Ciprian.

        1. CIPRIAN

          Vad ca s-au mai modificat putin tarifele, asa ca o sa reiau putin discutia legata de preturi si o sa fac si o comparatie intre costul biletului la vagonul direct si varianta “pe bucati”:

          1. bilet Bucuresti – Kiev – tren direct, vagon de dormit clasa a 2-a = 273 lei
          2. – bilet Bucuresti – Vadul Siret, vagon de zi clasa a 2-a = 150 lei
          – bilet Vadul Siret – Cernauti, tren personal = 2 lei
          – bilet Cernauti – Kiev, vagon de dormit clasa a 2-a = 48 lei (clasa a 3-a = 28 lei, clasa 1 = 110 lei)
          – total: aprox. 200 lei

    2. CIPRIAN

      E destul de simplu sa ajungi din Romania la Kiev, exista mai multe variante:
      – o data pe saptamana (duminica) circula un vagon de dormit direct, pe ruta Bucuresti – Kiev, returul din kiev e vinerea;
      – poti merge la Cernauti si de acolo ai tren sau autobuz direct spre Kiev;
      – poti merge la Chisinau si de acolo ai tren sau autobuz direct spre Kiev;

      Trenuri si autobuze directe Romania – Ucraina si retur:

      1. Bucuresti – Suceava – Vadul Siret, tren IR nr. 380, zilnic, Bucuresti (6,15), Suceava (13,09 – 13,26) – Vadul Siret (15,40), apoi legatura spre Cernauti cu tren local nr. 960 Vadul Siret (17,43) – Cernauti/Chernivtsi (19,10); retur zilnic, tren local nr. 959 Cernauti/Chernivtsi (9,25) – Vadul Siret (11,08), apoi legatura spre Suceava/Bucuresti cu tren IR nr. 381 Vadul Siret (13,40) – Suceava (15,50 – 16,03) – Bucuresti (22,47);

      2. Bucuresti – Suceava – Vadul Siret – Cernauti – Kiev, tren international nr. 380/960/118 “Bukovyna” (vagon de dormit), circula duminica, Bucuresti (6,15), Suceava (13,09 – 13,26),Vadul Siret (15,40 – 17,43), Cernauti/Chernivtsi (19,10 – 19,55) – Kiev/Kyiv (8,07); retur vineri, cu trenul international nr. 117/959/381 “Bukovyna” Kiev/Kyiv (20,05), Cernauti/Chernivtsi (7,10 – 9,25), Vadul Siret (11,08 – 13,40), Suceava (15,50 – 16,03), Bucuresti (22,47);

      3. Suceava – Vadul Siret, tren Regio nr. 1384, zilnic, Suceava (10,55) – Vadul Siret (12,55), apoi legatura spre Cernauti cu tren local nr. 960 Vadul Siret (17,43) – Cernauti/Chernivtsi (19,10); retur zilnic, tren local nr.959 Cernauti/Chernivtsi (9,25) – Vadul Siret (11,08), apoi legatura spre Suceava/Bucuresti cu tren IR nr. 381 Vadul Siret (13,40) – Suceava (15,50 – 16,03) – Bucuresti (22,47) sau cu tren Regio nr. 385 Vadul Siret (16,35) – Suceava (18,46);

      4. Suceava – Cernauti, autobuz zilnic, ora 13,00 (duminica 12,00), din autogara Suceava; retur din autogara mare Cernauti/Chernivtsi, zilnic, ora 7,10, sosire Suceava ora 10,55;

      5. Suceava – Cernauti, autobuz, luni, marti, miercuri, joi, vineri, ora 15,20, din autogara Suceava; retur din autogara mare Cernauti/Chernivtsi, luni, marti, miercuri, joi, vineri, ora 5,10, sosire Suceava ora 8,55;

      6. Bucuresti – Suceava – Cernauti, autobuz, marti, miercuri, vineri, sambata, ora 16,00, din autogara Obor, in Suceava la aprox. 2,30, sosire Cernauti ora 6,00; retur din autogara mare Cernauti/Chernivtsi, luni, marti, joi, vineri, ora 16,00; sosire Suceava ora 19,30 si Bucuresti ora 6,00;

      7. Bucuresti – Galati – Odesa, autobuz, vineri, luni, ora 19,00, din autogara Piata agroalimentara Gara de Nord (Muzeul CFR); retur din autogara Pryvokzalna Odesa, joi, duminica, ora 17,30 sau din autogara mare Odesa, ora 18,00; sosire Bucuresti ora 6,00;

      *Mai exista si variante cu tranzit prin R. Moldova: Bucuresti/Iasi – Chisinau, apoi Chisinau – Kiev, Odesa, Liov etc, fie cu trenul, fie cu autobuzul.
      *La Sighetul Marmatiei se poate trece granita pe jos in Slatina/Solotvino, practic cele doua orase sunt unite, fiind despartite de podul peste Tisa care constituie si granita inte Romania si Ucraina. Din Slatina se poate lua zilnic trenul spre Liov/Lviv, la ora 17,45, sosire la 5,55; retur, Liov/Lviv (20,50) – Slatina/Solotvino (9,07). Tot pedestru se poate trece frontiera si la Siret – Porubna/Tereblecea.

      Pentru calatorii (excursii individuale) in Moldova – Chisinau, Tiraspol, Soroca, Tighina etc; Ucraina – Cernauti, Liov, Odesa, Kiev, Bukovel etc sau Polonia – Cracovia, Auschwitz etc, precum si pt. servicii de ghid personal, va stau la dispozitie, tel. 0722363643 sau cipriancristea_2000@yahoo.com – Ciprian.

Leave a Reply

Your email address will not be published.