Medicinistii calatori

Bontoc si legenda vanatorilor de capete. Drumul spre Sagada. Filipine.

Continuam povestirile noastre din Filipine, din vara anului 2015. Dupa ce am dormit in Batad, despre care v-am povestit in articolul anterior, satucul izolat din amfiteatrul superb format din campuri de orez, ne-am continuat drumul prin Cordiliera Filipineza.

DSC07650

Am plecat a doua zi dimineata din Batad cu noaptea in cap. Ne odihnisem suficient deoarece de la ora 19:00 nu mai era nici lumina si nici electricitate. Eu am adormit dusa ca de obicei cand sunt foarte obosita si Traian a mai stat la taclale, din nou ca de obicei.

Dupa cum aflasem din ziua precedenta, ne-am grabit la deal ca sa prindem jeepney-ul de la ora 07:00 care ne ducea aproape gratis inapoi in Banaue. Odata ajunsi aici am coborat, am mai mancat un mic dejun la casa aceea pe care noi o credeam adevaratul “turist center” si am plecat spre centru. Legat de costuri, jeepneyul a costat putin, nu mai tinem minte exact, oricum. suma este dublul pretului pentru localnici, dar tot este super ok.

DSC07652

Stiam ca vroiam sa ajungem in ziua aceea in Sagada. Distanta dintre Sagada si Banaue este cam de 180 km si nu exista autobuze directe. M-am documentat pe internet bine inainte de plecare si am inteles ca traseul este Banaue-Bontoc si de acolo alt autobuz spre Sagada, sau mai degraba jeepney.

De unde trebuia sa luam autobuzul din Banaue? Habar nu aveam. Am plecat deci spre centru unde am descoperit si veritabilul Tourist Center. Aici ne-au explicat ca autobuzul spre Bontoc trece chiar pe strada din fata centrului.

DSC07653

Dar noi eram inca nedecisi, mai vroiam sa vedem cateva lucruri in Banaue deoarece in ziua precedenta am plecat repede spre Batad. Asa ca ne-am dus sa vizitam Muzeul Banaue despre care v-am povestit in articolul precedent. Si apoi nu stiam ce sa facem exact pentru ca vroiam sa vedem Viewpoint-ul care era si undeva practic in drum spre Sagada.

DSC07654

Am incercat sa negociem un tuc-tuc pana acolo si de acolo sa facem cu mana unui autobuz. In timp ce faceam asta a trecut pe langa noi un autobuz saracacios, intr-o avansata stare de degradare, plin ochi si din care se tipa ca pleaca spre Bontoc. Si nu oricum ci la un pret foarte bun 240 php. Negociem cu ei rapid si ii rugam sa ne lase 2 minute sa facem o poza acolo la viewpoint. Dau din cap, nu prea la convine, dar pana la urma se mai gandesc si ne iau si pe noi si plecam rapid, lasand-ul din pacate pe cel cu tuc-tuc-ul cu buza in soare, dar  si noi ne-am ales cu 300 php in plus in buzunar.

DSC07657

DSC07660

Oprim la viewpoint, facem 2 poze si ne urcam repede, repede inapoi in autobuz spre fericirea tuturor localnicilor. In ciuda starii autobuzului, ne-am simtit foarte bine in cele cam 3 ore cat a durat drumul pana la Bontoc. Ne-am uitat la peisaje superbe cu campuri de orez si satuce izolate in vai adanci. A fost superb, astfel de peisaje te fac sa uiti de orice.

DSC07674

DSC07675 DSC07684 DSC07687 DSC07689 DSC07702 DSC07703 DSC07693

Cand am ajuns in autogara din Bontoc deja vedeam pe cei care strigau de zor diverse destinatii, dar vreau sa va zic ca filipinezii nu sunt deloc agasanti in comparatie cu cei pe care aveam sa-i intalnim in viitoarele tari. Am coborat zambind si le-am spus ca noi voiam spre Sagada. Ne-au explicat ca autobuzele spre Sagada nu sunt de aici si ca trebuie sa mergem de-a lungul strazii principale si sa mai intrebam.

DSC07704

Insa nu ne grabeam, stiam ca avem ceva foarte important de vizitat in Bontoc – Muzeul Bontoc. Asa ca ne programasem sa luam penultimul sau ultimul autobuz spre Sagada. Asa ca din autogara am intrebat unde este muzeul si am aflat de fapt ca este foarte aproape de autogara, la 5 minute. Este chiar la capatul scarilor care urca din autogara pe deal.

Muzeul Bontoc 

DSC07726

A fost fondat de o calugarita belgianca cu scopul de a prezerva istoria si traditiile oamenilor indigeni din Cordiliera Filipineza.

DSC07707

Am vazut deci aici cam tot ceea ce reprezinta cultura Ifugao. De la casa si costumele traditionale, la arme si poze cu razbonicii vanatori de capete si misionarii care au incercat sa converteasca populatia din aceasta zona. Exista aici si o revista National Geographic cam de prin 1920 care povesteste despre vanatorii de capete.

DSC07717 DSC07719 DSC07709 DSC07724

Dar cine sunt acesti vanatori de capete?

Vanatoarea de capete a fost practicata de numeroase triburi din lume din antichitate si pana in secolul XXI. Se refera la taiera capului adversarului si pastrarea lui ca si trofeu.

1db9e4b5f81e281f16f225b065c0f0ba

Razbonic din zona Ifugao, Filipine – National Geographic Vintage

Se crede ca vanatoarea de capete a evoluat din canibalism. Multe popoare considerau capul ca si centrul personalitarii individului, si decapitarea unui om era deci un act de violenta dar si o insulta la adresa victimei. Se credea si ca sufletul se afla la nivelul capului si deci decapitarea unui adversar slabeste intreaga comunitate adversa. In multe societati in care exista aceasta practica, decapitarea era un act de barbatie si reprezenta tranzitia de la copil la barbat, iar tinerii barbati nu se puteau casatori pana cand nu faceau acest lucru.

Acestia pastrau capetele ca si trofee, si le expuneau pentru a-si mari faima printre cei din tribul sau.

Multe din triburile filipineze au avut in traditia lor vanatoarea de capete, cum sunt cele din Bontoc ( llongots), Kalinga, Ifugao, Ga’dung. Erau niste fermieri inraiti, cei care au construit aceste terase de orez la care noi ne minunam astazi. Dar erau si vanatori feroce de capete. Moartea unuia dintre membrii tribului era razbunata luand capul unuia dintre membrii tribului-dusman rezultand intr-un cerc vicios de razbunari si razboaie care se intindeau pe zeci de ani. Pe langa aspectul de razbunare, vanatoarea de capete era considerata ca un sport la care tinerii baieti razboinici aspirau. O expeditie razboinica asupra unui alt trib implica multe ritualuri si observarea semnelor naturii trimise de la zei. Iar o victorie era urmata de zile de sarbatoare si dansuri. Razbonicii gloriosi erau tatuati pe piele cu insemne speciale albastre care reprezentau si numarul de capete taiate la viata lor. De asemenea pastrau o parte din craniu, de obicei o bucata din mandibula si o purtau la gat sau se etala in casa razboinicului ca si simbol la statusului social al acestuia.

7353729c0d5144c0e84d2ae182d5c9ef

Tatuaje specifice razbonicilor din zona Ifugao – Filipine – National Geographic Vintage

Nu stiu cum sa va spun dar practica vanatorii de capete a ramas activa pana prin anii 1970 in Filipine. Nu vreau sa va povestesc prea mult, dar am citit articole despre cum aceste lucruri se intampla si acum ca si acte de razbunare, si cum ca politia cand gaseste un corp decapitat cerceteaza tinerii din comunitate pentru tatuaje nou aparute.

Noi  nu am vazut sau auzit despre asa ceva dar cand am vizitat muzeul din Bontoc, am putut vedea cu ochii nostrii poze cu vanatorii de capete etalandu-si capetele tocmai decapitate si aceste lanturi confetionate din diverse piese anatomice din craniu. Noi ne uitam socati, dar aceste aspecte fac parte din cultura locului.

Muzeul este cu adevarat impresionant, dar nu ne-au lasat sa facem poze decat in curte. El face parte din lacasul unei manastiri catolice si calugaritele sunt cele care au grija de el.

La sfarsitul plimbarii prin muzeul am ajuns si la o incapere cu suverniruri si carti bisericesti, si o colectie de bani din toata lumea – bani lasati aici de turistii care au fost in vizita ca si noi.

Ghiciti ce? Bineinteles ca era si bancnote de 1 leu, 5 lei chiar si una de 10 lei. Am stat putin de vorba cu calugarita de la iesire, cand a auzit ca suntem din Romania si a spus ca suntem primii turisti din Romania pe care ea ii cunoaste si daca am putea sa lasam si noi un ban traditional pentru colectie, dar i-am zis ca am mai avut compatrioti care au facut asta deja. Deci nu eram primii romani aici, dar poate nu am fost nici foarte multi. Am stat putin de vorba si apoi am plecat spre mica autogara cu plecare spre Sagada.

Dupa ce am intrebat un politist si m-am certat cu un vanzator care imi cerea 40 lei pentru o amarata de pelerina de ploaie – i-am spus ca la mine in tara e mult mai ieftina de atat – am reusit sa ajungem pe straduta de unde pleca urmatorul jeepney spre Sagada. Practic jeepney-uri pleaca cam din 45 in 45 de minute intre 8:30 si 17:30. Noi mai avea 2 pe care le puteam prinde.

Eu muream de foame si v-am povestit ca atunci cand se intampla asta vad negru in fata ochilor. Asa ca Traian s-a grabit sa gasim un local sa mancam. Am intrat in vreo doua, dar nu aveau mancare, eram putin dezamagiti  si frustrati cand am vazut niste scari care pareau sa urce spre un local. Asa ne-am ales cu o masa absolut delicioasa, chiar prea mare pentru capacitatile noastre digestive si un frappe de avocado delicios. Asa de buna a fost mancarea ca nu ne venea sa mai plecam si am ajuns chiar cu 10 minute inainte de ora stabilita de plecare a jeepney-ului care deja era mega full si gata de plecare.

DSC07729 DSC07728

Ne-am inghesuit si noi cu ceva mai multi turisti de cat ne asteptam. Am platit cei 150 php si am plecat spre Sagada. De la Bontoc la Sagada mai sunt doar vre-o 20 de km, dar pe un drum de munte abrupt si cu multe serpentine. Peisajul este minunat de altfel.

DSC07730 DSC07733 DSC07734

Cand am ajuns in Sagada cred ca era deja ora 17:15-17:30. Se inorase treptat si se preconiza in curand furtuna tropicala din acea zi. Bineinteles ca nu aveam cazare. Asa ca am plecat in urma unor spanioloaice ce aveau un Lonely Planet care recomanda cazari in Sagada.

To be continued…

Comments

comments

2 thoughts on “Bontoc si legenda vanatorilor de capete. Drumul spre Sagada. Filipine.

  1. Pingback: Sagada și sicriele suspendate din munții Cordilierei Filipineze. – Medicinistii calatori

  2. Pingback: Manila, Filipine. Partea 2- Până la urmă vizităm ceva? – Medicinistii calatori

Leave a Reply

Your email address will not be published.