Medicinistii calatori

Baguio si drumul inapoi spre Manila

Am plecat din Sagada cu multe suveniruri. Am umplut spatiul de deasupra noastra din autobuz si ne-am pregatit pentru lungul drum de 6 ore pe care urma sa-l facem. V-am povestit in articolul anterior ca desi am intrebat de mai multe ori pe ce parte va fi privelistea, tot pe partea opusa am nimerit. Si avand in vedere ca mergeam prin niste munti si vai adanci, prapastia si perisajul erau fix pe partea opusa. Asa ca ne-am uitat la ceilalti cum stateau cu telefoanele aprinse, facand poze continuu, pe cand noi prindeam peisajul printre capele lor.

Am reusit totusi sa prind si eu cateva poze in acest interval, in schimb nu am simtit cum a trecut timpul. Intreaga calatorie a fost o incursiune de fapt in viata oamenilor din aceasta zona de munte a Filipinelor. Am vazut casele, scolile, targurile, casutele izoate cu copii care se spalau la cazan langa sosea, tot felul de animale, si per ansamblu au fost 6 ore de vizitat, pe care mi le amintesc cu drag.

Pe seara am ajuns in Baguio. Poate voua nu va zice nimic acest oras, dar pentru filipinezi este capitala de vara a tarii. Orasel din nordul insulei Luzon, este situat la o altitudine de 1540 m si a fost fondat ca si statiune de deal, munte ( hill station – termen folosit mai ales in Asia coloniala cat si in Africa coloniala de catre cuceritorii colonialisti europeni, pentru a numi zonele de refugiu din calea caldurii tropicale) de catre americani in 1900, pe un fost sat al tribului Ibaloi.

In perioada colonialismului american, guvernatorii care in perioada de vara veneau in oras au decis constructia a numeroase cladiri, parcuri si drumuri din oras. In 1904 planul orasului a fost facut de catre un arhitect american.

Inainte de al doilea razboi mondial, Baguio era capitala Commonwealth-ului Filipinez si sediul Academiei Militare Filipineze. A urmat invazia Filipinelor de catre Japonia in 1941 pentru ca apoi sa fie infranti chiar in acest oras in 1945.

Noi am ajuns in Baguio pentru cateva ore doar pentru ca urma sa luam un autobuz de noapte spre Manila. Autobuzul pleca pe la ora 00:00 , asa ca am avut cam 4-5 ore sa ne plimbam prin oras, suficient timp ca sa vizitam cateva locuri frumoase si sa ne facem o impresie.

Cand am coborat din autobuz, am cunoscut un domn mai invarsta, cam pe la 60 de ani, australian, pe care il vazusem cazat in aceasi vila ca si noi in Sagada.

Din vorba in vorba, sociabili cum suntem, am ajuns sa ne plimbam impreuna prin oras avand in vedere ca aveam cu totii destinatia finala Manila. El mai fusese in Filipine de multe ori. Majoritatea turistilor straini din Filipine si Indonezia sunt australieni, pentru ei distanta e mica si posibilitatile financiare sunt mari in aceste tari. Unii vin pentru turism si majoritatea pentru distractie. Bali este unul din locurile pline de australieni, dupa cum aveam sa vedem mai tarziu. Nevasta domnului murise acum cativa ani, copii plecasera toti de acasa, el se pensionase, si printre altele isi facuse o iubita filipineza, cu care se tot vedea si pe care o vizita in Manila. O poveste decenta.

Orasul este unul plin de viata si asta intr-un mod frumos, european. Daca stau sa ma gandesc, abia acum realizez ca orasele din Filipine pe care le-am vizitat erau unele destul de moderne in comparatie cu dezastrul din Indonezia. Adica aici oamenii au parcuri, trotoare, oamenii inca merg pe jos. Nu sunt DOAR un ansamblu de strazi pline pana mori de masini si motociclete. Pietonul inca isi are rolul sau in aceste orase.

Am mancat ceva prima data, pentru ca eram morti de foame, si dupa am vizitat celebrul parc – Brunham Park, ne-am plimbat prin parc si am vorbit despre tara noastra si diferentele dintre Romania si Australia in mare parte.

Sincer sa va spun tocmai am descoperit ca nu avem nici o poza din intreaga plimbare, cred ca ne-am luat prea mult cu vorba. Ideea e ca am vizitat o piata, am mancat niste fructe dubioase, si ne-am dat seama ca avem o problema foarte mare, nu avem suficienti bani schimbati si nici nu gaseam nici o casa de schimb valutar. La un moment dat cand am vrut sa scoatem portofelul ne-a lovit o alta veste dura. Nu mai aveam tricourile din Sagada….soc si groaza. Eu ca si cum am coborat din autobuz prima si Traian a zis ca verifica el daca am luat totul…si ghici ce, pungile cu tricourile erau ceva mai in spate si a crezut ca nu sunt ale noastre si le-a lasat in autobuz.

Da, deci eram super nervosi, tristi si cu nervi intinsi la maxim pentru ca nu gaseam nimic nici de schimbat si nici de scos bani, si nici nu mai aveam frumoasele tricouri indigene pe care deja le desemnasem celor dragi de acasa.

Din fericire, una dintre cele mai vechi companii de transport pasageri, fondata inca din 1954 Victory Liner, are si posibilitatea de plata cu card-ul atunci cand cumperi biletele. Asa ca pana la urma am rezolvat asta, am suspinat tristi dupa tricourile noastre pe care nu mai aveam nici o sansa sa le mai recuperam, si ne-am pregatit de drumul inapoi spre Manila. Noi ne programasem practic sa mai stam o zi intreaga in Manila, credeam ca sigur are multe sa ne ofere. Oare? In articolul viitor mai multe detalii despre asta.

Iata si link-ul celor de la Victory Liner.

Intre timp ne-am pus sacii de dormit pe noi si ne-am pregatit de o calatorie de 6 ore intr-un frig criminal ca in orice autobuz cu aer conditionat din Asia. Intr-adevar conditiile din autobuz sunt super, si pe destinatia Manila-Baguio, este alegerea numarul 1. Problema a fost ca la ora 5:00 deja eram in Manila. Aveam cazare la un hostel dar nu stiam daca ne primesc, ora de cazare era in jur de 10:00.

Am ajuns oricum mult prea devreme, credca era 05:00 cand am ajuns in autogara din Manila. Nu aveam nici o sansa decat sa mergem la hostel. Intre timp domnul care era cu noi, nici el nu avea nici un plan, inca nu rezervase nici un hotel si trebuia sa se vada cu iubita lui filipineza undeva mai tarziu. Cand i-am povestit despre cazarea noastra ieftina a zis ca vine si el sa vada cum e la noi poate da mai putin pe cazare.

Asa am luat un taxi impreuna si am ajuns pe la cazare undeva pe la 06 fara 15. Bine o data ca era deschis. Hostelul Wanderers Guest House era cel mai ieftin, dar sincer nu mi s-a parut asa de ieftin. A fost 70 lei pe noapte intr-o camera dubla ca si cum. Dar nici macar nu era camera, era un fel de debara fara geamuri si cu un ventilator, cu un pat dublu jos si inca unul sus. Stiu suna super absurd. Merita insa terasa de la ultimul etaj unde ai o priveliste buna si unde poti gasi toti hipsteri calatori intinsi pe canapele, sobind un cocktail si imaginandu-si ce tari sunt ei ca vad lumea. Tot de aici de sus poti vedea piscinele tuturor hotelurilor si locurile de unde oamenii bogati isi duc viata in bule departe de iadul de jos de pe strada, chiar la 2 pasi de ei.

Bine macar ca ne-au lasat sa ne cazam la ora 06:00 desi oficial de la 12:00 aveam. O bila alba pentru ei. Nenea a zis ca vrea sa vada si el o camera dar pana la urma a zis ca nu-i place. A venit sa vada si camera noastra. Avand in vedere ca era ora 06:00 ne-a rugat daca poate sa doarma si el putin la noi in camera pana se face putin mai tarziu. Noi eram super mega obositi, nu stiam ce sa zicem, era si aiurea sa-l dam asa afara, parea un batranel de treaba, nu stiu putea sa ne fie tata sau poate bunic la amandoi. Ne-am gandit un pic si am zis ok. Dar am incercat sa dormim 10 minute dupa care eu i-am zis lui Traian ca nu pot, sunt ingrijorata asa si ca hai sa iesim, sa ne plimbam, sa mancam ceva si sa scapam de el.

Asa ca i-am zis ca noi vrem sa mancam, si el cica sa-l lasam pe el in camera sa ne plimbam linistiti. Atunci am zis ca nu, m-am enervat si i-am zis ca noi nu ne intoarcem prea curand si ca ar fi cazul sa plecam la micul dejun cu totii. Asa ca am iesit pe strada intr-un final , am mancam ceva ieftin pe alei unde zicea el ca stie un loc, dar nu l-am gasit si ma rog am mancat oriunde si dupa ne-am luat ramas bun. Ne-a dat mail-ul lui sa vorbim sa venim la nu stiu ce petrecere seara, l-am luat si asta a fost, bye bye. Deja era prea dubios orasul asta. Eu cand incep sa am sentimente dubioase de obicei nu ma insel oricat de marunte ar parea.

Dupa episodul asta am mers inapoi in camera si ne-am culcat linistiti…pana pe la 09:00 cand am plecat si noi sa vizitam Manila. Ce naiba doar era ceva de vizitat, nu?

To be continued….

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.