Medicinistii calatori

Acum 3 ani prin Chisinau. Facultate, Transmed si altele. Ep 2

Dupa ce am povestit in primul articol despre cum am plecat noi spre Chisinau si despre drumul cu trenul Prietenia, trebuie sa abordam partea cea mai interesanta, experienta TransMed si Facultatea de Medicina din Chisinau.TransMed

TransMed este nu doar un proiect de o saptamana organizat de societatile studentesti in care studenti pot vedea cum este in alta parte. Nu, Transmed este despre studenti la medicina care isi doresc sa cunoasca si alti studenti din alte Facultati. Acesti studenti sunt deschisi la minte si nu se tem sa incerce o saptamana departe de casa in alt oras, la o alta Universitate. Dar de acesti studenti trebuie sa se ocupe cineva, doar nu o sa se ocupe profesorii. Asadar, acum voi ajunge si unde voiam, sederea noastra la Chisinau a fost mult mai placuta si cu adevarat interesanta datorita oamenilor deosebiti pe care i-am cunoscut acolo. Incepand de la Cornel si Andrei, cei care ne-au asteptat la Gara si cu care am petrecut clipe faine, la Victor Juncu, coordonatorul TransMed, Artiom, cu care ne-am plimbat oleaca prin Chisinau si Olga, cea care ne a adus cateva aeroterme la camin, pentru ca altfel am fi inghetat de frig. Despre asta este vorba la Transmed, despre oameni si experiente.

Nu avem prea multe poze de atunci. Speram sa putem suplini acest lucru prin text.

Primul Contact

 

Experienta moldoveneasca a inceput cu dreptul. Am ajuns pe la 9-10 dimineata in Gara din Chisinau, care ne-a surprins fiind draguta si curata. Tabelul de plecari si sosiri iti arata de la inceput unde esti, si anume intr-un spatiu ex-sovietic. Abunda garniturile de Odessa, Kiev si Moscova.  Daca te uiti cu atentie, poti vedea si trenul de Bucuresti, unul pe zi. Acum nu exista 1 tren pe zi, este 1 la 2 zile. Iesim repede din Gara si mergem spre statia de Autobuz. Noi aveam trollere. Eu si Andreea unul, iar Mircea inca unul. Impreuna cu Cornel si Andrei, ne-am inghesuit intr-o rutiera (ei nu spun microbuz sau alte lucruri. Rutiera. Simplu) care urma sa ne aduca la camin. In rutiera, oamenii sunt la fel ca la noi. Ba poate si mai amarâţi. Intre timp am tot calatorit in spatiul ex-sovietic si ex-socialist si am invatat tiparul.

 Va spun de acum ca era un frig infiorator. Acest frig va modela destul de mult vacanta. Mult mai frig ca la Bucuresi si o vreme cenusie. Era sfarsit de Martie. Ghioceii inghetasera de mult. Ajunsi la camin, ne instalam in camere. Aici observam ca temperatura din camere era mai scazuta decat cea de pe holul caminului. Era FRIG. Ca in supermarketuri cand te duci la raionul de carne. Nu ne-am batut capul cu asta atunci, ci ne-am dus in bucatarie unde ne-am facut un ceai si  am asteptat sa ne incalzim. Ne-am mai intalnit cativa “Transmezi” si am stat la taclale cu studentii din Moldova care erau intr-o Duminica dimineata la datorie, avand grija de cei din Romania.

Despre aceasta prima zi si prim contact cu Republica Moldova, mai am o amintire destul de interesanta. Se facea ca eram cu Cornel si Andrei, iar ei vorbeau. Si ma uitam la ei si nu intelegeam nimic din ce vorbeau, desi imi dadeam seama ca ei vorbeau romaneste. Dupa vreo 2-3 zile de stat in Chisinau, am inceput sa inteleg foarte bine ce vorbesc oameni.  Diferenta este ca ei pun accentul diferit fata de noi. Fraza vorbita de ei are alta melodie, iar noi, cei de dupa Prut, nu suntem obisnuiti cu acest lucru. Dar nu doar noi avem o problema cu asta. Si ei se plang de acest lucru cand ajung prin Iasi sau Bucuresti. Ca vorbim prea repede si altele. In sfarsit, dupa o saptamana de Chisinau, aproape ca imi venea sa vorbesc cu accent moldovenesc.  Atentie, aici nu m-am referit la cuvintele rusesti bagate in vocabular fortat sau despre aceasta limba oficiala moldoveneasca careia i s-a facut si dictionar romano-moldovenesc. M-am referit doar la accent si felul in care se pronunta o fraza. 

Caminul de la Malina Mica

 

Am vorbit despre Caminele friguroase. Trebuie sa detaliez mai pe larg. Adevarul este ca am prins si o perioada foarte friguroasa cu vant si temperaturi sub 0 grade si cu ninsoare. Am stat intr-un camin mai de Doamne Ajuta pentru rezidenti, dar mai nelocuite. Caminele erau faine, un fel de module, la 3 4 camere 2 bai, o bucatarie. Elegant. Dar nelocuite si nu prea incalzite. Pardon, erau incalzite, dar geamurile erau de forma. Asadar, in camere era frig pentru ca EFECTIV simteai curentul pe la nas cand dormeai. Daca am fi venit in Mai, ar fi fost parfum. Dar nu conteaza, am invatat ceva. Si anume, ca oricate paturi ai pune pe tine, daca afara e frig, tot va fi frig. Respiram aer rece. Un aer glacial, de cavou. La un moment dat, ne-am gandit sa dormim pe holul apartamentului.  Nu am facut asta, iar Mircea intr-o seara a visat ca cineva ii taie mana. Saracul dormise cu ea afara din paturi si ii inghetase. Dus am facut o singura data in 6 zile, dupa o seara in care am baut vodka cu toti si mi -am facut curaj caci ma incalzisem bine. In rest, igiena de baza, o axila, o una alta, in fiecare zi.

Din a2a seara, Olga, o voluntara Transmed care ne-a ajutat mult, a adus aeroterme. Faza faina era ca ele incalzeau imediat. Partea proasta este ca imediat cum le opreai, se ducea efectul. Si nu voiam sa dormim noapte cu ele, caci mai bine inghetam de frig decat sa Doamne Fereste. In ultimele seri, parca se mai incalzisera peretii si era decent. In ultima seara, am petrecut cu toti, am baut, am ciocnit pahare si am cantat Desteapta-te Romane. Nimanui nu i-a mai fost frig.

Caminul nostru era la Malina Mica. Aceste camine sunt localizate destul de aproape de Spitalul Republican si Mall-ul Mall Dova. Ati prins poanta ? Mall ( mol ) Dova ? Mol-dova ? Belea. Acolo, erai ca la Moscova. Auzeai o rusa perfecta si te bucurai ca ai pasaport. Daca ajungeti acolo, nu cumparati nimic. Moldovenii spun ca la Milano este mai ieftin.

Noi mergeam la Mall Dova sa ne luam de mancare si sa ne hidratam cu cele specifice. Urcam un mic deal timp de 10 minute, ne latrau niste caini si iaca eram acasa. Pentru a ajunge in oras, luam o rutiera si ajungem in Centru destul de repejor. Avantajul era ca tot in zona erau si alte spatii ale facultatii si nu trebuia sa ne deplasam pana la sediul din Centru. Aveam si cantina si era destul de facil totul. Nu tin minte sa fii facut ceva prin centrul orasului in afara de Semiologie. Dar despre asta mai tarziu.

Transmed si partea sociala

 

Transmed, dupa cum am spus la inceput, inseamna studenti si socializare si prietenii care se leaga imediat. Programul social facut de cei din Chisinau a fost cum trebuie. Nici prea prea, nici foarte foarte. Dar s-au ocupat de noi. Au avut grija. Dar ca in orice proiect, sunt cativa voluntari care chiar se implica si alti care se dau pierduti cand le vine randul. Nu e nimic, caci cu Cornel si Andrei ne am simtit foarte bine. 

In fiecare zi era ceva programat. In general, iesiri la suc,cafea sau o bere, o pizza. Ne-au dus si la Teatru intr-o seara, a fost o piesa destul de romantica, iar actorii vorbeau limba romana perfect. Dintotdeauna m-am gandit la aspectul asta. Cum se face ca un actor sau cantaret nu are accent in timpul spectacolului, dar atunci cand vorbeste liber are.

In alta zi am fost si la Crama Cricova, unde am vizitat celebrele tuneluri unde isi tin presedintii vinurile, d’alde Putin si Basescu.

Tot in cadrul partii sociale, am fost si la Odessa. Eu Andreea Mircea si inca 2 colegi. Un baiat de la Iasi si o fata de la Cluj. 5 Romani spre Odessa. Mai multe despre acea zi, cititi aici in primul articol scris de noi pe blog.

Oricum, cel mai fain a fost in ultima seara, cand cam toata lumea pleca spre casa a2a zi. Emotiile despartirii ne-au cuprins pe toti, dar apoi ne-am simtit bine. Am cantat cantece patriotice, niste baietii din Cluj au vrut sa plece la Clubul Marabou, pana la urma s-au razgandit, dar portarul nu ii lasa sa intre in camin. Amintiri. Mai sunt si altele, dar nu despre asta vorbim aici. Asa ca sa trecem la partea cea mai importanta, ce am facut noi mai exact la Universitatea de Stat de Medicina si Farmacie Nicolae Testemitianu Chisinau.

Facultatea de Medicina din Chisinau

 

Va spun de acum. Mie mi-a placut foarte mult Facultatea din Chisinau. Nu cladirea insa, nu are cum sa se apropie de Palatul Facultatii de Medicina din Bucuresti. Dar nu asta conteaza. Mi-a placut atitudinea profesorilor si a studentilor. Exista mult mai mult respect de o parte si de alta a Catedrei. Studentii stiu sa raspunda la intrebari intr-un mod normal, folosind subiect si predicat. Noi, aici, am uitat sa folosim propozitii intregii. Rapiditatea vestica si stilul de consum isi pune incet amprenta si in comunicare.

Chisinau: Ce este Insuficienta Cardiaca? Insuficienta cardiaca este sindromul in care bla bla bla… . Bucuresti: Ce este Insuficienta Cardiaca? Atunci cand inima nu isi mai face functia de pompa.

Desi si cei din Chisinau si cei Bucuresti stiu raspunsul corect, atitudinea este diferita. Mie mi se pare o atitudine mai potrivita unei Facultati de Medicina. Pe de alta parte, sistemul este rigid si studenti nu par prea liberi sa spuna ce le trece prin cap. Totusi, sistemul ideal ar fi o combinatie intre cele doua. Asa ceva nu este posibil, asa ca ne multumim fiecare cu ce avem, sau cu ce am fost invatati.

Am fost la LP de Fiziopatologie unde lucrurile s-au desfasurat cam ca la noi, iar in alta zi am fost la LP de Farmacologie. Farmacologia este pentru studentii din Chisinau un cosmar. Au extrem de mult de invatat, iar examenul este foarte dur. Noi, cei din Bucuresti, am putea sa o comparam cu Fiziologia din anul 2, dar eu cred ca la ei este mult mai dificil. La LP, am cunoscut un doctor care a facut lucruri destul de interesante. S-a pus destul de mult accentul pe clinica si la ce ne ajuta ce invatam. Cu ocazia asta, am fost sa il cunoastem si pe Profesorul de Farmacologie (o somitate desigur), i-am vizitat biroul, am dat mana, am zambit. Cum se face.

Un alt mare moment a fost prezenta noastra la LP de Semiologie. Acest LP se desfasura intr-un spital mai special ( tin minte ca era ceva american si amenajat cu bani americani) . In acest spital, doctorii puteau observa tanarul student in timp ce facea anamneza si examenul clinic. Aveau camere si microfoane in camera de examen. American, american, dar doamna de la garderoba vorbea rusa. Si pana nu i-am spus ca sunt din Romania si ca habar nu am rusa, nu a vrut sa se faca inteleasa si pentru mine. Ah, si culmea ca chiar in ziua aceea, studentii moldoveni dadeau examen practic. Asa ca am avut ocazia sa ii vedem avand emotii si am stat un pic si alaturi de doctori evaluatori in fata monitoarelor. Partea amuzanta era ca ei aveau ceva de genul 3 minute ca sa faca tot examenul fizic. Si nu trebuiau sa il faca chiar cum trebuie, era nevoie doar sa arate ca stiu ordinea si unde trebuie sa puna mana. Putin ciudat, dar asa era. Sau asta tinem noi minte.

Am lasat cele mai bune impresii despre Chisinau la final.

Miercuri dimineata, Profesorul Victor Botnaru, doctor pneumolog , a dorit sa ii cunoasca pe studentii Transmed si sa tina un mic curs. Cursul a fost despre patologia pulmonara in radiologie.  Partea grea a fost ca era prea devreme pentru studentii Transmed ca ei sa fie activi, iar astfel nu a prea existat interactivitate. Mie mi-a placut foarte mult modalitatea in care dl Profesor a explicat si imi parea un pic cam rau ca studentii din Romania erau lesinati. Eu ma scuz cumva, caci eram anul 3, dar aveam si alti colegi de an mai mare. Nu prea am tinut atunci steagul sus. Dar nici pe noi nu ne anuntase nimeni ca urma sa fie astfel, noi credeam ca doar mergem sa dam mana cu dl Profesor.

Vai! Era sa uit. Dl profesor ne-a daruit la fiecare student Transmed cate o carte de a lui. Eu si Andreea avem acasa Examenul clinic al aparatului digestiv si Evaluarea functionala respiratorie.

Nu stiam daca sa pun Muzeul de anatomie al Facultatii de Medicina din Chisinau la categoria obiective turistice sau aspecte legate de facultate. Avand in vedere ca pentru a intra acolo trebuie sa ti se deschida usa de cineva anume, putem spune ca am fost privilegiati sa il vizitam. Desi am inteles ca il poate vizita oricine doreste, dar probabil este ceva organizat. Trebuie sunat inainte. Nu stiu daca mai tineti mintea expozitia din Bucuresti la Muzeul Antipa cu acele cadavre. Toata lumea dorea sa mearga. Noi nu am fost la Antipa, caci am fost la Muzeul din Chisinau si am vazut lucruri foarte faine. Puteti sa ne credeti pe cuvant, caci nu avem poze si trebuie sa recunosc ca este mult mai bine facut decat cel din Bucuresti. Un articol interesant despre Muzeu cititi aici.

Poza prealuata de pe siteul www.ziarulnational.md

Poza prealuata de pe siteul www.ziarulnational.md

 

Cam despre asta a fost vorba la Transmed si Facultatea de Medicina din Chisinau in putinul timp petrecut in Republica Moldova acum 3 ani. Mi-am tot zis ca mi-ar fi placut sa mai vin la Chisinau pentru inca un Transmed, dar nu a mai fost ocazia. Despre experienta la Chisinau a scris ci colega noastra Ella pe Blogul de Medicinisti. Articolul este aici. In articolul urmator, o sa povestim un pic si ce am facut prin oras si ce este de vizitat. Daca v-a placut articolul, dati si altor colegi, prieteni sau rude care poate vor pleca si ei cu Transmed la Chisinau.

Alte articole foarte dragute

Comments

comments

3 thoughts on “Acum 3 ani prin Chisinau. Facultate, Transmed si altele. Ep 2

  1. Pingback: Acum 3 ani prin Chisinau. Cu Trenul Prietenia. Ep. 1 – Medicinistii calatori

  2. Pingback: De ce merita Odessa vizitata la timp? – Medicinistii calatori

  3. CIPRIAN

    Trenuri directe intre Romania – Moldova si retur:
    1. – Tren „Unirea” Chisinau – Iasi-Socola, circula vineri, sambata si duminica, Chisinau (06,43), Straseni (7,13), Calarasi (7,45), Ungheni (8,57 – 9,35), Iasi-Socola (11,00);
    – Tren „Unirea” Iasi-Socola – Chisinau, circula vineri, sambata si duminica, Iasi-Socola (17,12), Ungheni (18,57 – 19,17), Calarasi (20,24), Straseni (20,47), Chisinau (21,13)
    2. – Tren „Prietenia” Chişinău – Bucureşti-Nord, circula zilnic, Chisinau (16,45), Calarasi (17,42), Ungheni (19,02 – 20,45), Iasi-Nicolina (22,13), Iasi (22,18 – 22,38), Bacau (1,00), Focsani (2,42), Buzau (3,58), Ploiesti-Sud (5,09), Bucuresti-Nord (6,04); vagoane de dormit;
    – Tren „Prietenia” Bucureşti-Nord – Chişinău, circula zilnic, Bucuresti-Nord (19,15), Ploiesti-Sud (20,06), Buzau (21,29), Focsani (22,44), Bacau (0,29), Iasi (2,49 – 3,09), Iasi-Nicolina (3,17), Ungheni (5,02 – 6,49), Calarasi (8,15), Chisinau (9,06); vagoane de dormit;
    3. – Tren Iasi – Ungheni, circula zilnic, Iasi (5,05), Iasi-Nicolina (5,11), Iasi-Socola (5,17), Ungheni (6,55);
    – Tren Ungheni – Iasi, circula zilnic, Ungheni (7,55), Iasi-Socola (9,22), Iasi-Nicolina (9,28), Iasi (9,33);
    4. – Tren Iasi – Ungheni, circula zilnic, Iasi (13,12), Iasi-Nicolina (13,18), Iasi-Socola (13,24), Ungheni (15,05);
    – Tren Ungheni – Iasi, circula zilnic, Ungheni (17,00), Iasi-Socola (18,22), Iasi-Nicolina (18,28), Iasi (18,33);

    Pentru calatorii (excursii individuale) in Moldova – Chisinau, Tiraspol, Soroca, Tighina etc; Ucraina – Cernauti, Liov, Odesa, Kiev, Bukovel etc sau Polonia – Cracovia, Auschwitz etc, precum si pt. servicii de ghid personal, va stau la dispozitie, cipriancristea_2000@yahoo.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.